Anulare act administrativ

Sentinţa nr. 222

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2012

Pe rol judecarea cauzei privind reclamanta C. S.M. în contradictoriu cu pârâtele  Administraţia Finanţelor Publice  (AFP), Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) şi Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), având ca obiect contencios administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, potrivit art.1591 alin.4  din C.pr.civ., tribunalul şi-a verificat din oficiu competenţa şi, în baza art.319 alin.1 din C.pr.civ., s-a declarat competent a soluţiona prezenta cauză.

Se constată consemnate dosarului cauzei întâmpinări, din partea pârâtelor DGFP Gorj şi AFP 

Nemaifiind cereri de formulat, tribunalul a constatat cercetarea judecătorească terminată şi a trecut la soluţionarea cauzei, reţinând solicitarea de judecare în lipsă, conform disp.art.242 Cod procedură civilă.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 17.11.2011 sub  nr. 13601/95/2011, reclamanta C S M a chemat în judecată pârâtele Administraţia Finanţelor Publice , Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Administraţia Fondului pentru Mediu solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.470 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată în mod nelegal, pentru autoturismul achiziţionat şi anularea Deciziei nr. 96/18.07.2011.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a achiziţionat autoturismul marca RENAULT tipul CLIO de la Ş. A.M.,  iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008.

A arătat că acest autoturism a fost  înscris ultima oară în Slovenia, când i-au fost plătite toate taxele de înmatriculare.

 A menţionat faptul că a  efectuat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004 pentru restituirea taxei achitate, în sumă de 1.470 lei, însă aceasta i-a răspuns prin Decizia nr. 96/18.07.2011, că nu este de acord cu restituirea sumei solicitate, adresă pe care o consideră un refuz nejustificat la soluţionarea cererii sale,  În opinia sa, organul fiscal, primind cererea aşa cum a fost formulată, trebuia să  o soluţioneze printr-o decizie prin care să-i fie admisă sau respinsă cererea.

A considerat că prevederile OUG 50/2008 nu pot fi aplicate deoarece începând data de 01.01.2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Autoturismul achiziţionat a fost înmatriculat pentru  prima dată într-un stat comunitar, prin urmare a fost achitata contravaloarea taxelor speciale de către primul deţinător al acestuia.

Şi în România taxa de poluare este achitată numai de către primul deţinător, în legislaţia internă neexistând reglementări privind perceperea taxei cu ocazia revinderii autoturismelor.

În consecinţă, pentru autoturismele înmatriculate în România nu se plăteşte taxa de poluare cu ocazia revinderii, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România se percepe această taxă, deci rezultă o diferenţa tratament ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal si contravine dispoziţiilor menţionate in Tratatul CEE.

Aceste dispoziţii se opun unei taxe speciale de înmatriculare pentru achiziţiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul naţional astfel încălcându-se  principiul libertăţii circulaţiei mărfurilor, adică se dezavantajează, direct sau indirect maşinile din celelalte ţări membre U.E.,în competiţia cu produsele similare autohtone.

OUG nr. 50/2008 nu poate fi aplicat deoarece prin art.142/2 modifică Codul Fiscal, acest lucru nefiind legal, deoarece orice modificare adusă acestuia se face prin lege promovată cu şase luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, nu prin ordonanţa de urgenţă.

 Demn de remarcat este şi un alt tip de discriminare, anume între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior date de 1 iulie 2008 şi cele care înmatriculează autoturismele ulterior; doar acestea din , doar aceste persoane din urmă plătesc taxa de poluare, deşi este evident că poluează şi autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior.

Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei  pe poluare de faptul înmatriculării, deşi din preambulul OUG 50/2008 rezulta că s-a urmărit asigurarea protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru  îmbunătăţirea calităţii aerului ceea ce implică  instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit  principiului ,,poluatorul plăteşte”.

În consecinţă a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin2. C.pr.civ..

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar, în copii xerox după toate actele de provenineţă a autovehiculului, cu traducerile legalizate, decizia de calcul şi chitanţa privind achitarea taxei de poluare seria TS7 nr. 4998522din 11.07.2011, practică judiciară, decizia nr. 96 din 18 iulie 2011.

În condiţiile art.115 C.pr.civ., în cauză a formulat întâmpinare pârâta Administraţia Finanţelor Publice a formulat întâmpinare (41-43) prin care  a solicitat respingerea acţiunii ca fiind netemeinică şi nelegală.

În motivarea a arătat că reclamantul  a achitat suma cu titlu de taxă de poluare potrivit formulei şi elementelor de calcul reglementată de O.U.G.50/2008 cu modificările şi completările ulterioare, în contul  Administraţiei Fondului pentru Mediu. 

A arătat că reclamantul nu a contestat instanţei de judecată titlul de creanţă, în speţă Decizia de calcul emisă potrivit art.44 din O.U.G.92/2003.

De altfel, reclamantul s-a adresat A.F.P. Târgu-Jiu doar cu o cerere de restituire, şi contestă răspunsul A.F.P., Tribunalul Gorj - Secţia Contencios Administrativ, cerere în pretenţii discutabilă pe calea Contenciosului Administrativ Fiscal şi faţă de acest aspect s-a invocat inadmisibilitatea acestei acţiunii.

Necontestarea deciziei de calcul, atrage inadmisibilitatea acestei acţiunii, reclamantul necontestând în procedura prealabilă modul de calcul, decizia de calcul, fiind doar nemulţumit de refuzul A.F.P. de a-i fi restituit suma achitată cu titlu de taxă de poluare.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achitat suma cu titlu de taxă de poluare potrivit OUG 50/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în contul AFM  solicitând instanţei restituirea sumei achitate, fără a contesta  documentul ce a instituit suma de plată, invocând astfel excepţia tardivităţii acţiunii.

A solicitat să se constate că reclamantul solicita A.F.P restituirea sumei achitate, contestă decizia de calcul, si în aceste condiţii, competenta soluţionării acţiunii introduse de reclamant aparţine şi D.G.F.P Gorj, conform procedurii reglementate de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala si apoi Tribunalului Gorj Secţia contencios administrativ, fiind vi cerere în pretenţii discutabilă pe calea Contenciosului Administrativ Fiscal.

Astfel, a invocat, ca o consecinţă, prin prisma celor arătate, excepţia prematurităţii prezentei acţiuni.

Pe cale de excepţie a invocat şi inadmisibilitatea acestei acţiuni întrucât, reclamantul la momentul introducerii acţiunii nu face dovada procedurii prealabile în termenul prevăzut de art.7 din L554/2004, nu contestă în termenul prevăzut de art. 207 din O.G.92/2003, republicată, mai mult este inadmisibilă prin prisma art.10 alin. l din O.U.G 50/2008, dispoziţii ce au caracter imperativ şi reglementează singura ipoteză în care cuantumul taxei de poluare poate fii contestat, având în vedere măsura deprecierii sau o expertizare tehnica a caracteristicilor autovehiculului rulat.

Totodată s-a solicitat introducerea în cauză a Administraţiei Fondului pentru Mediu, ca beneficiar al sumei achitată de reclamantă.

A învederat că acţiunea a fost formulată după expirarea celor 30 de zile de la comunicarea deciziei de calcul ce a instituit suma achitata şi solicitata a fi restituită oricând şi nu în termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind încălcate prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aspect faţă de care  s-a invocat excepţia de inadmisibilităţii acţiunii.

Reclamantul şi-a întemeiat cererea de judecata pe prevederile art.90 din Tratatul de Aderare face vorbire de drepturi, dar legislaţia naţionala si comunitara obliga la plata taxei speciale si ulterior de poluare pentru toate autoturismele, Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin O.U.G nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, corespunde normelor comunitare ,apreciindu-se că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului potrivit cărora prin instituirea acestei taxe ar fi fost discriminat de suma achitată.

A mai arătat că Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia cu ocazia intrării in Uniunea Europeana nu e soluţia legislativa adoptata de Parlamentul României, dar legislaţia naţionala invocata nu contravine la aceasta data normelor comunitare si da dreptul autorităţilor interne competente sa aibă iniţiative legislative in conformitate cu prevederile art. 21 alin.3 din Legea nr. 24/2000, precum si OUG nr. 7/16.02.2009, da dreptul autorităţilor competente să restituie diferenţa dintre taxa plătită cu titlu de taxă specială si taxa depoluare.

De altfel taxa de poluare a fost plătită de reclamant cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismului ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, reclamantul invocând instanţei de fond nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementarilor comunitare in speţa art.90 din Tratatul de Aderare ce face referire la "impozite interne de orice natura" si nu taxe naţionale similare.

Taxa de poluare pentru autovehicule se achită la prima înmatriculare a autoturismului în România si la stabilirea ei se au în vedere mai multe elemente de calcul si anume valoarea combinata a emisiilor de CO2, taxa specifica exprimata în Euro/1 g CO2, capacitatea cilindrica, taxa specifica pe cilindri si cota de reducere a taxei care are în vedere vechimea autoturismului exprimata în ani, de rulajul mediu anual, de starea tehnica si nivelul de dotare al autovehiculului.

Aceasta taxa se achita înainte de prima înmatriculare a autoturismelor noi şi a autoturismelor second hand cumpărate din UE.

Taxa de poluare introdusa prin dispoziţiile OUG nr. 50/2008 reprezintă o exprimare a suveranităţii statale sub forma dreptului de a stabili taxe si impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în aceasta cauza nu poate fi decât verificarea identităţii de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralităţii taxei.

Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare şi a solicitat reaşezarea modalităţii de calcul în sensul armonizării legislaţiei româneşti cu cea europeană şi nu a considerat vreodată că taxa de poluare este nelegală sau încalcă tratatele comunitare, sau că nu ar trebui plătită, solicitând doar modificarea modului de calcul şi criteriile la care se raportează nivelul taxării.

Faţă de cele arătate a solicitat admiterea excepţiilor invocate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii reclamantului  ca fiind netemeinică şi nelegală, şi în subsidiar respingerea cereri privind cheltuielile de judecată.

În temeiul art. 242 C.pr.civ a solicitat judecarea cauzei în lipsă. 

În condiţiile art. 115 C.pr.civ, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a formulat întâmpinare (filele nr.44-47) prin care a invocat excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive în ce o priveşte, în favoarea Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului  .

S-a invocat art. 33 din Codul de procedură fiscală care stipulează că organul competent în administrarea impozitelor şi taxelor este cel în a cărui rază teritorială se află domiciliul contribuabilului sau plătitorului de venit. S-a solicitat a se observa că DGFP  nu a emis nici un act administrativ care să poată fi contestat de reclamantul Filip Alexandru  restituirea fiind solicitată de la AFP 

În consecinţă, s-a solicitat admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii faţă de  DGFP ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Tot pe cale de excepţie s-a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a DGFP  în favoarea Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. 

S-a arătat că reclamantul a solicitat doar restituirea sumelor plătite cu titlu de taxă de poluare. Actul administrativ ce putea şi trebuia să fie contestat pe cale administrativă de către reclamant  este reprezentat de decizia de calcul al taxei de poluare nr. 23071/19.04.2011. A avut în vedere şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii competente revocarea acestuia.

Referitor la fondul cauzei a făcut următoarele aprecieri:

O dată cu reaşezarea metodologiei de calcul a taxei de poluare s-au eliminat reglementările referitoare la interzicerea înmatriculării în România a autoturismelor mai vechi de 8 ani şi cele care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3.

În această situaţie, era imperios necesară adoptarea unei măsuri pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare. Era evident că neluarea unor asemenea măsuri ar fi avut drept consecinţă transformarea în deşeuri a autovehiculelor second hand la scurt timp după introducerea acestora în România, ţara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor in locul ţărilor de unde au fost achiziţionate autovehiculele respective.

Faptul că unele soluţii legislative adoptate de Parlamentul României nu au în vedere reglementările în materie ale UE asigurând compatibilitatea cu acestea, dă dreptul autorităţilor competente să aibă iniţiative legislative în conformitate cu prevederile are. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, când este cazul să facă propuneri de modificare şi completare a actelor normative interne ale căror dispoziţii nu sunt concordante cu cele ale actelor internaţionale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.

Potrivit art. I-33 "Actele juridice ale Uniunii" din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Elena, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: "Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce priveşte rezultatul care trebuie obţinut, lăsând în acelaşi timp autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte alegerea formei şi a mijloacelor."

Totodată, a precizat faptul că alin. 2) al art. 148 din Constituţia României instituie supremaţia tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privinţa rezultatului. însă autorităţile naţionale au competenta de a alege forma şi mijloacele prin care dispoziţiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

Referitor la dispoziţiile art. 23 (9 ) si art. 25 (12) din Tratatul Uniunii Europene a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înţelesul acestor dispoziţii legale, ea aplicându-se si autoturismelor care se produc în România.

Aşadar, această taxă a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.

Nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe de poluare a autoturismelor.

De asemenea, precizăm că principiul "poluatorul plăteşte" pe care se bazează şi instituirea taxei speciale pentru autovehicule este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.

De altfel, 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă ce se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.

Prin urmare, existenţa unei taxe de poluare nu este contrară dispoziţiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a se dispune restituirea sumei.

Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităţilor Europene a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toţi proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de provenienţa acestora, la momentul primei înmatriculări în România.

Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeaşi taxa de înmatriculare ca şi în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiţia existenţei aceloraşi specificaţii tehnice.

Prin urmare, dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităţilor Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

În consecinţă, trebuie reţinut faptul ca dispoziţiile art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem in prezenţa unor "impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare ", iar, pe de alta parte, nu ne aflăm în prezenţa unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligaţia plăţii taxei de poluare exista pentru toate autoturismele, indiferent de ţara de provenienţă a acestora, nefiind în prezenţa unei îngrădiri a liberei circulaţii a mărfurilor.

Faţă de motivele invocate, a solicitat admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În temeiul art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Luând în examinare acţiunea formulată de reclamant, raportat la obiectul cererii, temeiul legal operant, întâmpinările formulată de către pârâtele D.G.F.P.  şi A.F.P  , înscrisurile depuse în susţinerea cererilor, Tribunalul reţine următoarele:

 Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele, să se dispună restituirea sumei de 1.470 lei, cu titlu de taxă de poluare, achitată cu chitanţa TS7 nr. 4998522 din 11.07.2011 (fila 15),  aşa încât urmează ca analiza să fie efectuată în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 intrată în vigoare la 1 iulie 2008.

La data de 11.07.2011, reclamantul a achitat taxa de poluare, în sumă totală de 1.470 lei, pentru un autovehicul second-hand, importat din alt stat al Uniunii Europene, aşa cum rezultă din înscrisurile consemnate cauzei, înmatricularea autoturismului în România  făcându-se doar în condiţiile achitării acestei obligaţii.

Cu cererea înregistrată sub nr.41910/12.07.2011, reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de poluare, pârâta D.G.F.P. comunicându-i refuzul, prin DECIZIA nr.96 din 18.07.2011, motivat de dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 50/2008 şi de imposibilitatea restituirii având în vedere că decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată.

Întrucât excepţiile invocate de către pârâte privind inadmisibilitatea acţiunii sunt strâns legate de analiza de fond a cererii principale, potrivit dispoziţiilor art.137 al.2 Cod procedură civilă instanţa le va analiza şi se va pronunţa odată cu acesta.

 Cu referire la excepţiile invocate de către pârâtele D.G.F.P. şi, respectiv AFP  , Tribunalul apreciază că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse cu următoarea motivare:

Astfel, analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DGFP instanţa concluzionează că aceasta este neîntemeiată, dat fiind că reclamanta a solicitat, prin acţiunea dedusă judecăţii, atât restituire a taxei de poluare, achitată prin chitanţa susmenţionată, cât şi anularea Deciziei nr. 96 din 18 iulie 2011, emisă tocmai de această instituţie publică (DGFP  ).

Cererea de restituire a taxei de poluare a fost adresată administraţiei finanţelor publice municipale, care a făcut cunoscut contribuabilului condiţiile în care se poate asigura restituirea sumei solicitate. Chiar dacă administraţiile finanţelor publice municipale, ca unităţi fiscale teritoriale, sunt subordonate direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, ele au atribuţii, sarcini şi răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare şi funcţionare, aprobate prin Ordinul  Ministrului Finanţelor nr. 1820/2003.

Nefiind parte în raportul născut din faptul plăţii taxei de poluare, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene nu pot răspunde faţă de contribuabil, de modul în care administraţia finanţelor publice municipală a soluţionat cererea de restituire, fiecare unitate fiscală purtând o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluţiona cererea care i-a fost adresată.

În cauză, faţă de cererea reclamantei, sunt aplicabile disp. art. 33 din Codul de procedură fiscală, conform cărora organul fiscal competent este cel în a cărui rază teritorială se află domiciliul contribuabilului sau plătitorului de venit.

Dat fiind că AFP are capacitate procesuală, aceasta poate sta singură în judecată, alături de AFM, în calitate de pârâte, privind capătul de cerere privind restituirea taxei depoluare, rezultă că,faţă de acesta, într-adevăr DGFDP nu are calitate procesuală, nefiind parte în raportul juridic de drept fiscal născut între AFP şi Reclamant, în calitate de contribuabil.

Însă, în ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea Deciziei nr.96/2011, pârâta DGFP beneficiază de calitatea procesuală pasivă, ea fiind emitentul actului contestat.

Aşa fiind, per ansamblul acţiunii deduse judecăţii, se constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de aceasta, nu este întemeiată, urmând să fie respinsă.

Referitor la excepţiile invocate de AFP  , se reţin următoarele:

În speţă se porneşte de la noţiunea de act administrativ fiscal ce este prevăzută în art. 41 Cod pr. fiscală „actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţilor fiscale”.

Conform art. 1 Cod pr. fiscală, acesta reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetelor locale şi bugetului de stat, fiind aplicabil şi pentru „administrarea drepturilor vamale, a creanţelor provenite din amenzi, contribuţii şi orice alte sume ce constituie venit al bugetului general consolidat, conform legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel”.

Prin administrarea impozitelor şi taxelor, a contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat înţelegem: înregistrarea fiscală, stabilirea, verificarea, colectarea acestora, soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrativ fiscale.

Stabilirea impozitelor, a taxelor şi contribuţiilor, a altor sume datorate bugetului general consolidat se face prin declaraţie fiscală conform art. 82 al. 2 şi 86 al. 4 Cod pr. fiscală, sau prin decizie emisă de organul fiscal în celelalte cazuri, decizia de impunere fiind prevăzută de disp. art. 86 şi se emite ca urmare a inspecţiei fiscale sau ori de câte ori se modifică baza de impunere.

Art. 88 prevede actele administrativ fiscale asimilate deciziilor de impunere: deciziile privind rambursări de TVA şi restituiri de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat; deciziile referitoare la bazele de impunere; deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii; procesele verbale prevăzute de art. 142 al. 6 şi art. 168 al. 2; deciziile privind nemodificarea bazei de impunere.

Conform art. 117 Cod proc. fiscală, se restituie la cererea debitorului sumele prevăzute în alineatul 1: cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă, cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală, ca urmare a unei erori de calcul, cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, procedura de restituire a acestor sume, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzută de art. 124 aprobându-se prin Ordin al Ministrului Finanţelor Publice (în concret  Ordinul  nr. 1899/2004 şi neconfundându-se cu contestaţia formulată împotriva actului administrativ fiscal reglementată de dispoziţiile art. 207 şi urm. Cod pr. fiscală.

În Ordinul nr.1899/2004 emis de Ministrul Finanţelor Publice se reglementează procedura de restituire a sumelor solicitate conform art. 117 Cod pr. fiscală, sumele ce fac obiectul prezentului act normativ fiind cele stipulate în O.G. nr. 92/2003, art. 117. Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în 45 zile de la depunerea şi înregistrarea la organul fiscal căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bugetare, conform art. 33 din OG nr. 92/2003, denumit organ fiscal competent. Cererea de restituire trebuie să fie depusă înăuntrul termenului de prescripţie de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire, să cuprindă codul de înregistrare fiscală al contribuabilului, suma  şi natura creanţei solicitate a fi restituită, documentaţia necesară care să confirme că aceasta nu este datorată bugetului.

Cererea va fi însoţită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă, obligaţia organului fiscal competent fiind aceea de a se întocmi decizia de restituire în trei exemplare, pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 al. 1 şi 2 sau art. 117 din OG nr. 92/2003, calculându-se şi dobânda aferentă, cu ziua imediat următoare expirării termenului.

În anexa la acest ordin este  publicată în forma tipizată decizia de restituire, unde se prevede „prezenta se poate contesta conform art. 174 din OUG nr. 92/2003, la organul de soluţionare competent, în termenul prevăzut de art. 176”, în prezent înţelegându-se prin aceasta în urma numeroaselor modificări ale Codului de pr. fiscală, contestaţia invocată de pârâta AFP în  condiţiile  art. 207 şi urm. Cod pr. fiscală.

Ori, nefiind emisă o asemenea  decizie de restituire în condiţiile mai sus  expuse,  reclamantul nu avea obligaţia parcurgerii procedurii prevăzute de art. 207 şi urm. Cod proc. fiscală.

Nu prezintă relevanţă juridică pentru soluţionarea cauzei H.G. nr. 686 din 24.06.2008 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, în capitolul 6 reglementându-se „restituirea sumelor reprezentând diferenţe de taxe  plătite”, la acel moment prin raportare la taxa datorată conform art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003, sub aspectul sumei ce ar putea fi restituită (întrucât reclamantul a achitat taxa de poluare şi nu de primă înmatriculare), ci doar sub aspectul procedurii de restituire.

Astfel, şi în acest act normativ s-a prevăzut că sumele se restituie la cererea contribuabilului conform art. 117 Cod pr. fiscală, depusă la organul fiscal competent (organul fiscal la care persoana juridică este înregistrată ca plătitor  de taxe şi impozite şi pentru persoana fizică, organul fiscal în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul fiscal) ataşându-se documentele de provenienţă pentru autoturism şi dovada de plată a taxei de poluare, cererea soluţionându-se în condiţiile art. 70 din O.U.G. nr. 92/2003.

Având în vedere considerentele expuse, se concluzionează  că reclamantul a investit organul fiscal competent, în speţă A.F.P. în contul căreia a achitat taxa de poluare, cu o cerere de restituire, căruia i s-a răspuns nefavorabil printr-o simplă corespondenţă, în speţă adresa nr. 96 din 18.07.2011, parcurgând astfel procedura prealabilă.

Dispoziţiile art. 207 Cod pr. fiscală nu sunt aplicabile speţei, întrucât textul se referă la posibilitatea contestării titlului de creanţă sau al altor acte administrativ fiscale, însă reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare prin prisma refuzului organului central de a-i restitui sumele plătite fără titlu. În acest caz, al refuzului emiterii unui act, nu se mai impune formularea unei noi cereri, având în vedere că autoritatea fiscală nu a emis un act pe care are ipotetic posibilitatea să îl revoce.

Legiuitorul a asimilat, conform art.2 al. 2 din Legea nr. 554/2004 actelor administrative unilaterale şi refuzul de a rezolva o cerere ce priveşte un drept sau un interes legitim. Refuzul emiterii actului, implicit de a soluţiona cererea, se circumscrie sferei controlului contenciosului administrativ, asimilarea având ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea actului, a dreptului la acces la justiţie. De altfel, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 procedura prealabilă sub forma recursului graţios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situaţia vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual. Prezenta cerere este formulată atât înăuntrul termenului de prescripţie de 5 ani dar şi a termenului prevăzut de art.11 din Legea nr. 554/2004, aşa încât  excepţia tardivităţii acţiunii nu poate fi pusă în discuţie, aceasta urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe de altă parte, apărările pârâtei cu referire la inadmisibilitatea acţiunii, generată de împrejurarea că nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei se apreciază că sunt neîntemeiate şi pur speculative. Într-adevăr, reclamanta a achitat taxa, conformându-se dispoziţiilor citate din Codul fiscal, precum şi a unei calculaţii privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanţelor şi care este afişată, în formă electronică, în mod public. Astfel, cum şi pârâtele confirmă, operaţiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second –hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei.

 Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa şi nici Ministerul Finanţelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanţă, care să o materializeze. În consecinţă, însăşi obligaţia de plată a taxei, de natură legală şi condiţionarea înmatriculării de dovada plăţii acesteia, echivalează cu existenţa unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar aşa cum s-a expus, o bază legală de reglementare şi calcul şi o calculaţie efectivă, afişată electronic de Ministerul Finanţelor.

A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea şi perceperea în acest mod a taxei de poluare, în lipsa unui titlu de creanţă cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului acesteia de a avea acces liber la justiţie şi ar contraveni art.21 din Constituţia României.

Prin urmare, actul administrativ – fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăşi plata taxei de poluare, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispoziţiile Legii contenciosului administrativ şi ale codului de procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituire a taxei, soluţionată nefavorabil prin adresa susmenţionată, consemnată cauzei.

În speţă, reţinând că actul în cauză este un act administrativ unilateral în sensul art.2 al.1 lit. c din Legea. nr. 554/2004, exprimând voinţa administraţiei financiare locale de a refuza restituirea taxei, refuz explicit, nelegal, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective şi cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute, nu se poate reţine absenţa caracterului administrativ al acestor acte, indiferent de denumirea lor.

Ca o consecinţă, apar ca neîntemeiate excepţiile prematurităţii, tardivităţii şi, respectiv  inadmisibilităţii acţiunii, invocate de AFP  , din moment ce reclamanta a promovat prezenta acţiunea numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, respectiv după adresarea cu cererea de restituire la unitatea administrativ-fiscală municipală şi, respectiv după primirea răspunsului susmenţionat.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa are în vedere că cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, art. 90, cu consecinţa nelegalităţii taxei de poluare, nefiind contestată modalitatea de calcul (formula) aplicată de pârâtă, raportat la caracteristicile autoturismului (rezultate din documentele ataşate).

Autoturismul a fost înmatriculat după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008, la data de 1 iulie 2008, act normativ care la art. 2 lit. a defineşte autovehiculul nou ca fiind „orice autovehicul care nu a mai fost niciodată vândut anterior într-un alt scop decât cel al revânzării sau livrării sale şi astfel nu a mai fost niciodată înmatriculat”.

Conform art. 4, taxa de poluare se plăteşte cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face distincţia între autoturismele produse în ţară şi cele din afara ei, între autoturismele noi şi cele second-hand. Însă, întrucât actul normativ a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, rezultă că taxa este datorată numai pentru autoturismele ce se înmatriculează prima dată în România, nu şi pentru cele aflate deja în circulaţie, înmatriculate în ţară.

Având în vedere scopul emiterii actului normativ, expunerea de motive ce însoţeşte proiectul de lege privind  aprobarea OUG nr. 50/2008 depus la Parlament la  10.09.2008 cu număr PL – X 536, în sensul că neadoptarea de urgenţă a ordonanţei ar fi avut ca rezultat intrarea în România a unui număr mare de autoturisme second – hand cu o vechime de peste 10 ani,  se concluzionează că s-a dorit ca taxa de poluare al cărui scop este în principiu corect (poluatorul plăteşte) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în ţară a autoturismelor  second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Cu atât mai mult, după modificarea OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 208/2008, între 15 dec. 2008 şi 31 dec.2009 sunt exceptate de la plată autovehiculele cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 2000 cm3, şi care se înmatriculează prima dată în România sau în alte state membre ale UE.

Conform legislaţiei din februarie 2009, OUG nr. 50/2008 modificată prin OUG nr. 7/2009, autoturismele M1 cu norma de poluare E 4 şi o capacitate cilindrică de până la 2000 cm3. precum şi toate autovehiculele N1 cu E4, sunt scutite de plata taxei de poluare în România  dacă se înmatriculează pentru prima dată în ţară sau în alt stat membru UE, între 15 dec. 2008 – 31 dec. 2009, legislaţia prezentă prevăzând dublarea taxelor aplicabile altor vehicule ce fac obiectul taxei (în raport de OUG nr. 50/2008 în vigoare la 1 iulie 2008).

La finele anului 2008,  Comisia Europeană a transmis Guvernului României că noua taxă de poluare, triplată, în cazul maşinilor second-hand încalcă legislaţia comunitară şi trebuie modificată, nefiind prima dată când CE a atenţionat România asupra taxei auto ilegale. Aceasta întrucât în scrisoarea de notificare din martie 2008 se atrage atenţia asupra modificării taxei, cu menţiunea că reglementările sunt discriminatorii în privinţa autoturismelor second-hand importate din alte state europene. Pe de altă parte la 25.06.2009  CE a cerut României să modifice legislaţia privind taxa de poluare (fosta taxă de primă înmatriculare) care în forma existentă în februarie 2009 este discriminatorie şi menită să protejeze industria naţională a autovehiculelor noi din România.

În conformitate cu jurisprudenţa constată a Curţii de Justiţie Europene, statele membre pot să prevadă taxarea diferenţiată a unor produse similare, cu condiţia ca aceasta să se bazeze pe criterii diferite şi să nu aibă ca efect protejarea producţiei naţionale.

În opinia Comisiei, criteriul „primei înmatriculări” ce figurează în O.G. nr. 50/2008 (în forma iniţială din iulie 2008, dar şi cea din prezent) nu este o cerinţă pe deplin obiectivă întrucât nu ţine seama de calitatea  intrinsecă a maşinilor. În anumite cazuri, cerinţele ar putea duce la discriminarea maşinilor de ocazie ce provin din alte state membre.

În urma aplicării cerinţei de”primă înmatriculare”, conform O.U.G. nr. 50/2008, toate maşinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislaţia românească, care intră direct pe piaţa maşinilor de ocazie din România, circulă fără să fie supuse acestei taxe. Pe de altă parte, maşinile de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeaşi perioadă, dar nu pentru prima dată şi care intră în concurenţă cu produsele naţionale, vor fi supuse unei taxe substanţiale.

Taxa nu este aplicată tuturor poluatorilor din România (autoturismelor), scade pe măsură ce autovehiculul este mai vechi, deci poluează mai mult, se aplică nu la prima înmatriculare pe teritoriul CE, ci la prima înmatriculare în România şi reprezintă o taxă similară cu impozitul anual calculat la capacitatea cilindrică.

Concluziile sunt mai evidente în condiţiile modificării O.U.G nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 218/2008, în preambulul ultimei ordonanţe figurând „având în vedere concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare şi economice, ce relevă o scădere importantă a pieţelor auto a producţiei industriei furnizoare, precum şi măsurile de susţinere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internaţională, faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare „.

Concluzionând, instanţa reţine că aşa cum este reglementată, taxa de poluare nu se percepe pentru un autoturism produs în România sau în alte state UE, dacă a fost anterior înmatriculat în România, fiind însă percepută la autoturismul produs în ţară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat prima dată în România.

O.U.G. nr. 50/2008 contravine dispoziţiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel achiziţionat de reclamant pentru care  s-a achitat în Germania taxa de poluare, favorizându-se astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România şi, mai recent, a autoturismelor noi produse în România.

Conform jurisprudenţei C.J.E. (Comisia c. Grecia, cauza 375/1995 şi cea cu nr. 90/1994) dispoziţiile fiscale naţionale nu pot fi considerate compatibile cu dreptul comunitar decât în măsura în care exclud orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât cele aplicate produselor naţionale similare, fiind în mod evident discriminatorii.

După aderarea României la 1 ian. 2007 la U.E. acest lucru nu este admisibil întrucât produsele importate sunt din alte ţări membri ale U.E., norma fiscală(O.U.G. nr.50/2008) diminuând sau fiind susceptibilă să diminueze chiar şi potenţial, consumul produselor importate şi astfel fiind influenţată alegerea consumatorilor.

În cauza dedusă judecăţii se remarcă existenţa discriminării şi între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor de ocazie, anterior datei de 1 iulie 2008 şi cele ce solicită înmatricularea autoturismelor de acelaşi gen, după 1 iulie 2008,  doar ultima categorie plătind taxa de poluare, deşi este evident că şi autoturismele primei categorii poluează.

Conform principiului „poluatorul plăteşte” ar fi trebuit ca taxa să vizeze toate autoturismele ce circulă în România, nu doar produsele importate.

Acest tip de discriminare se discută în raport de  art. 16 din Constituţie,  art. 26 din Pactul Internaţional din 16 dec.1966 privitor la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, de art. 1 şi 2 din O.G nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Un alt exemplu de aplicare obligatorie a dispoziţiilor Tratatului CE este reprezentat de cauza C – 524/2007, Comisia c. Austria  prin care  s-a solicitat acestui stat constatarea neexecutării obligaţiilor prevăzute de art. 28 şi 30 din Tratat, argumentul principal fiind că autoturismele identice, înmatriculate pe teritoriul Austriei pot face obiectul transferului de proprietate fără a exista restricţia  impusă autovehiculelor de ocazie importate, deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E. privitoare la satisfacerea unor condiţii de mediu şi de zgomot, Austria prevalându-se de anumite norme de drept  comunitar derivat, argumentând că măsura are în vedere protejarea cetăţenilor ţării de poluarea pe care ar produce-o acest tip de autoturisme.

Devenind stat membru al C.E. cu data de 1 ianuarie 2007 România şi-a însuşit acquais-ul comunitar, deci implicit dispoziţiile art. 28, 30 şi 90 din Tratatul C.E., neputând impune taxe cu efect echivalent importului de ocazie din statele membre C.E. Făcând aplicarea, mutatis mutandis, a hotărârii C.J.E. mai sus enunţate la dispoziţiile OUG nr. 50/2008 se concluzionează că sunt încălcate disp. art. 28, 30 şi 90 din Tratat, pentru judecătorul naţional fiind obligatorie aplicarea normelor comunitare, în mod direct, fără a solicita sau a se aştepta eliminarea normelor interne ce contravin celor comunitare, aceasta şi prin raportare la art. 148 din Constituţie şi Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, raportat la înscrisurile invocate de reclamant în dovedirea cererii, respectiv chitanţa pentru încasarea taxei, contractul de vânzare cumpărare şi factura, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, cartea de identitate a autovehiculului, tribunalul apreciază că reclamantul a făcut dovada achitării taxei, a provenienţei second-hand a autoturismului şi a primei înmatriculări într-un stat al Uniunii Europene.

Mai mult, CJUE a constatat că taxa de poluare impusă proprietarilor de autovehicule, ca o condiţie a înmatriculării acestora pe teritoriul României, aşa cum a fost stabilită prin OUG nr.50/2008, este în întregime contrară dreptului european, Curtea stabilind că art.110 din Tratatul UE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie în statul membru menţionat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură, de pe piaţa naţională.

Sunt de menţionat astfel cauzele Tatu împotriva României (C-402/09, Hotărârea din 07 aprilie 2011), Cauzele C-29/11 şi C-30/11 Sfichi şi alţii împotriva României, C-136/10 şi C-178/10 Obreja, C-336/10 Ijac şi, respectiv cauza Nisipeanu împotriva României (hotărâre pronunţată la data de 07 iulie 2011).

În toate aceste cauze, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut neconformitatea disp. OUG nr.50/2008 cu art.110 din Tratatul UE.

În lumina celor expuse, raportat la obiectul pricinii şi dispoziţiile legale incidente speţei, se apreciază că determinarea cadrului procesual faţă de pârâtele A.F.P.  şi AFM este corectă, în ce priveşte primul capăt de cerere, putând fi obligate aşadar la restituirea taxei, prin aplicabilitatea prioritară şi directă a dispoziţiilor comunitare, în cauză art. 90 din Tratat producând efecte directe, creând drepturi individuale pe care jurisdicţiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Cu motivarea expusă, raportat la textele de lege menţionate, acţiunea urmează a fi admisă în parte, instituindu-se în sarcina pârâtelor obligaţia de plată privind restituirea sumei de 1.470 lei, reprezentând taxa de poluare, actualizată cu dobânda legală aferentă la data plăţii efective, prejudiciul cauzat reclamantei numai în acest mod putând fi reparat integral, astfel cum prevăd dispoziţiile din  Codul civil.

De asemenea, în contradictoriu cu pârâta DGFP , se va respinge însă capătul de cerere privind anularea Deciziei nr.96 din 18 iulie 2011 emisă de aceasta, dat fiind că aceasta reprezintă, în fapt, răspunsul la cererea prealabilă adresată pârâtei AFP şi cu care pârâta a fost sesizată de AFP  , înregistrată în cadrul procedurii administrative, nereprezentând un act administrativ producător de efecte juridice şi care să poată fi contestat pe calea contenciosului administrativ, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţiile invocate.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta C.S.M., în contradictoriu cu pârâtele  Administraţia Finanţelor Publice (AFP), Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) şi Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Obligă pârâtele AFP şi AFM să restituie reclamantei suma de 1.470 lei, reprezentând taxă de poluare.

Respinge capătul de cerere privind anularea Deciziei nr.96 din 18 iulie 2011, emisă de DGFP 

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 20 ianuarie 2012, la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare