3. Cheltuieli deductibile – condiţii

3.Cheltuieli deductibile – condiţii

92 IMPOZITE ŞI TAXE

Sentinţa civilă nr.1479/9.11.2010 pronunţată în dosarul nr.8517/63/2010

Prin sentinţa civilă nr.1479/9.11.2010 pronunţată în dosarul nr.8517/63/2010, a fost admisă în parte contestaţia formulată de reclamantă, criticile acesteia referitoare la caracterul deductibil al anumitor cheltuieli fiind apreciate întemeiate.

Motivele invocate de reclamantă au fost următoarele:

1.Cu privire la controlul fiscal pentru anul 2005, organul de inspecţie fiscală a calculat ca venituri în plus suma de 17.793 lei pe motiv că nu s-a prezentat chitanţierul DJVPL de la nr. 06566001; la 06566050 stabilindu-se venituri suplimentare pe baza mediei veniturilor pe anul 2005.

Deşi cabinetul a dovedit că chitanţierul respectiv nu a fost folosit prezentând la solicitarea organului fiscal şi contractele de asistenţă juridică pe anul 2005, precum şi faptul că a fost declarat nul şi pe cale de consecinţă nu s-a încasat în plus faţă de contracte nicio sumă în afara celor prezentate pentru verificare, în mod abuziv au fost reţinute ca venituri suma de 17.793 lei, fără a exista o bază legală şi reală de majorare a veniturilor.

Cabinetul a respectat dispoziţiile art. 28 din ordinul 1714/2005 şi a declarat nul chitanţierul respectiv. Organul fiscal nu a făcut dovada că de pe acel chitanţier au fost folosite chitanţe de către cabinetul de avocatură.

2.Deşi cabinetul a făcut dovada cu documente justificative, în mod arbitrar şi fără nicio bază legală, organul fiscal a considerat că nu reprezintă cheltuieli deductibile următoarele: Un DVD achiziţionat cu factura nr. 9786893 din 21.10.2005, chitanţa nr. 8875608/21.10.2005 - la rubrica cumpărător este înscris Cabinetul de avocatură, suma fiind de 420 Ron. Tâmplărie PVC echipată cu geam termopan în sumă de 4788 Ron achiziţionată cu factura nr. 9232586/21.07.2005 şi certificatul de garanţie nr. 18/21.07.2005; precum şi cu chitanţele 1655363/5.07.2005 pentru 1000 lei şi nr. 1655375/21.07.2005 pentru 3788 lei, prestator fiind SC Lookstar SRL (care cuprind şi contravaloarea manoperei).

Organul fiscal a motivat că aceste bunuri sunt utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale, precum şi faptul că nu există deviz de lucrări.

3.În raportul de inspecţie fiscală se reţine o dată că cheltuielile reprezentând tâmplărie PVC furnizor Lookstar SRL nu sunt înregistrate în patrimoniul cabinetului, iar ia „cheltuieli tâmplărie PVC - aceeaşi factură, dar trecută aiurea de organul fiscal furnizor Orinocco SRL susţine că s-a făcut înregistrare dublă.

Organul fiscal nu a ţinut cont de prevederile din contractul de comodat unde se precizează că la data încetării lui îmbunătăţirile efectuate de cabinet se vor restitui de către proprietar.

4.Telefonul Samsung E 720 a fost achiziţionat cu banii cabinetului şi folosit pentru cabinet şi ca atare înscris în patrimoniul cabinetului.

Organul fiscal nu a dovedit că, cabinetul ar fi avut alt aparat telefonic mobil şi este imposibil de crezut că activitatea unui cabinet de avocatură se poate desfăşura fără existenţa unui telefon mobil.

5.Organul fiscal nu a luat în considerare nici contractul de comodat încheiat în anul 2000 pe o perioadă de 10 ani.

Acest contract a fost acceptat de organul fiscal ce a efectuat verificarea pe 1999 - 2003, dar deşi este vorba de acelaşi contract de comodat, domnul Casangiu şi Marin Marian nu au mai vrut să-l recunoască.

Ca atare cei doi nu au recunoscut ca deductibile cheltuielile făcute cu tâmplăria PVC folosită pentru sediul cabinetului cât şi produsele Ceralux reprezentând lacul folosit pentru igienizarea parchetului din cabinet.

Face precizarea că sediul cabinetului este la apartamentul 7, iar în acelaşi imobil familia contribuabilului are un apartament la nr. 2.

 6.Lucrările efectuate au fost făcute în scopul funcţionării optime a cabinetului. Cheltuieli cu produse Ceralux, în sumă de 199 Ron, achiziţionate de cabinet de la SC Ceralux SRL cu bonul de casă din 22.03.2005, în care sunt arătate produsele după denumire au fost considerate nedeductibile cu motivarea că nu se pot identifica ce bunuri sau materiale reprezintă şi nu s-a eliberat factură.

Pe bonul de casă este trecută denumirea produselor, preţul, unitatea de unde au fost cumpărate cât şi adresa, ceea ce dădea posibilitate organului fiscal să verifice autenticitatea bonului.

Se poate observa că aceste cheltuieli au fost înlăturate abuziv, nu sunt cheltuieli exagerate şi extravagante, ci doar cheltuieli strict necesare pentru cabinet.

7.Pentru anul 2006, consilierul fiscal a adăugat la veniturile realizate care au rezultat din verificarea atât a chitanţierelor cât şi a contractelor de asistenţă juridică încă 50 de chitanţe în valoare de 25538 lei, chitanţe cuprinse în chitanţierul DJWLA de la nr. 06956451 la nr. 06956500 care nu a fost folosit şi care conform art. 28 din ordinul 1714/2005 a fost declarat nul. Organul fiscal nu a făcut dovada că pe acest chitanţier s-au încasat sume de către cabinet, lucru care nu era posibil atâta timp cât nu există contracte de asistenţă juridică.

Cu alte cuvinte, organul fiscal a încărcat veniturile cabinetului în mod artificial cu suma de 25538 lei. Ca venituri nedeductibile organul fiscal a considerat în mod nejustificat următoarele cheltuieli efectuate şi dovedite cu documente justificative de cabinetul de avocatură. Cheltuieli reprezentând cartele valorice în sumă de 3229,52 Ron, apreciind fără dovadă că au fost folosite pentru uzul personal sau al familiei.

8.Cartelele valorice au fost folosite în interesul cabinetului pentru activitatea acestuia, fiind de notorietate faptul că activitatea de avocatură nu se poate realiza în lipsa telefonului. Cartelele au fost dovedite cu bonuri fiscale.

Potrivit deciziei nr. 116/3 februarie 2006 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, art. 1 alin 2 se arată că în raporturile cu organele fiscale, avocatul şi forma de exercitare a profesiei au obligaţia de păstrare a secretului convorbirilor telefonice efectuate în interes profesional, iar în alin 3 se stipulează că în raporturile cu organele fiscale şi pentru deductibilitatea cheltuielilor privind cheltuielile telefonice, se prezumă că toate convorbirile telefonice efectuate prin utilizarea unei cartele telefonice sunt afectate în interesul profesiei.

9.Cheltuielile înregistrate sub denumirea de „contract de comodat" în sumă de 12000 lei au fost înlăturate cu aceeaşi argumentare ca şi pentru anul 2005. Au fost considerate cheltuieli nedeductibile şi suma de 1000 lei reprezentând lucrări cabinet, deşi am făcut dovada cu chitanţa nr. 1655749/26.07.2006 emisă de SC Lookstar SRL;

10.Au fost considerate cheltuieli nedeductibile şi sumele de 331,93 lei şi 769 lei reprezentând contravaloarea unor mici piese de mobilier, canapea şi fotolii (factura nr. 8905057/7august 2006 şi factura în sumă de 769 lei nr. 4781742/11 august 2006 achiziţionate cu chitanţele nr. 7999053/2006 şi nr. 6111124 din 11.08.2006 pentru cabinet şi bunuri incluse în patrimoniul cabinetului; Suma de 365,28 lei - bon fiscal nr. 150/30 august 2006 reprezentând placă polic - cu toate datele de identificare, sumă considerată nedeductibilă cu aceeaşi motivare ca la celelalte sume înlăturate.

S-a precizat că mobilierul şi lucrările au fost efectuate în scopul funcţionării în condiţii optime şi civilizate a cabinetului; că valoarea achiziţiilor nu este exagerată, nu au fost achiziţionate produse de valori exorbitante şi de lux pentru a fi pusă la îndoială destinaţia şi utilitatea acestora.

11.Pentru anul 2007 în mod nelegal organul fiscal nu a dedus cartele valorice în sumă de 1574,68 lei deşi acestea au fost achiziţionate pentru telefonul mobil al cabinetului şi folosite în scopul activităţii acestuia şi trebuiau deduse în conformitate cu deciziei nr. 116/3 februarie 2006 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

În privinţa cheltuielilor nededuse în sumă de 12000 lei privind contractul de comodat, argumentarea este aceeaşi ca pentru anii precedenţi.

Faţă de aceste motive legale, organul fiscal în mod incorect nu a dedus suma de 13.574,68 lei, influenţând în acest fel baza de calcul al impozitului.

Cu privire la diferenţele de impozit, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora prin decizia de impunere, conform art. 9 din ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 713/2004.

De menţionat că în afară de decizia de impunere contestată, organul fiscal nu a comunicat în perioada 2005 - 2007 vreo altă decizie prin care să i se aducă la cunoştinţă că ar mai avea de plată diferenţe de impozit.

12.Organul fiscal nu a respectat nici dispoziţiile art. 83 alin 4, art. 86 C pr. fiscală şi nu a emis deciziile de impunere pentru cabinet conform legii.

Astfel: cabinetul a prezentat registrul de inventar conform legii şi faptul că inspectorul fiscal nu a calculat şi dedus amortismente la obiectele de inventar rezultă că în mod corect a fost ţinut acest registru. Cabinetul nu era obligat să efectueze inventarierea anuală a patrimoniului. Organul fiscal face confuzie între natura juridică a cabinetelor de avocatură şi societăţile comerciale înfiinţate în baza Legii 31/1990. De asemenea, cabinetele de avocatură nu au fişe de magazie ca societăţile comerciale, ci au un registru (caiet) avizat de finanţele publice în care sunt inserate chitanţierele achiziţionate de cabinet.

Cu privire la chitanţierele menţionate ca neprezentate, în realitate au fost trei chitanţiere şi nu patru cum menţionează inspectorul fiscal, chitanţiere pentru care avea dovada legală că au fost nefolosite şi declarate nule.

Inserarea cu creionul în registrul de încasări şi plăţi s-a făcut doar la stabilirea calculului pe luni a veniturilor şi cheltuielilor în scopul de a nu apărea ştersături sau modificări în urma controlului, putând fi corectate mai uşor.

13.Referitor la capitolul V - discuţia finală cu contribuabilul, a făcut precizarea că în mod tendenţios şi împotriva dispoziţiilor legale, am fost chemat la sediul fiscal fie în ziua în care am primit comunicarea prin poştă, dar la o oră anterioară comunicării, fie să fie prezent cu o zi anterioară celei în care am primit comunicarea.

Afirmaţia este nu numai tendenţioasă, dar şi făcută cu rea - credinţă întrucât organul fiscal avea posibilitatea contactării telefonice, având date telefoanele de contact.

Astfel prin adresa nr. 53131/20.06.2008 cu AR nr. 62985 a fost chemat reclamantul la camera 205 în data de 23 iunie 2008, ora 9, iar poşta i-a adus scrisoarea pe 23.06.2008, ora 13:30; invitaţia cu nr. 52971/18.06.2008 cu AR nr. 62696 pentru data de 20.06.2008 ora 9:00 a ajuns pe data de 20,06.2008, ora 11:00; adresa nr. 62730/18.07.2008 cu AR nr. 4342 prin care a fost chemat pentru data de 21 iulie 2008, ora 9:30 a ajuns pe 22 iulie 2008, ora 9:50. Alte înştiinţări nu au mai fost primite. Aceste aspecte pot fi dovedite prin adresa nr. 252/22.08.2008 emisă de Direcţia Operaţională Serviciul Servicii Poştale.

Datorită acestor manevre, organul de control a privat pe reprezentantul cabinetului de dreptul de a fi informat cu privire la desfăşurarea controlului şi de a face apărările necesare.

Concluziile raportului de inspecţie fiscală au condus la emiterea deciziei de impunere nr.69705/29 iulie 2008, împotriva căreia s-a formulat contestaţie la organul fiscal ierarhic superior.

Contestaţia a fost respinsă prin decizia nr.100/21 iunie 2010, după ce, în prealabil, a fost suspendată soluţionarea prin decizia 43/2009, până la soluţionarea laturii penale.

În drept – a invocat prevederile Legii contenciosului administrativ şi OG 92/2003.

Legal citate, pârâtele nu au formulat întâmpinare, dar au depus actele ce au stat la baza deciziilor contestate.

A fost ataşat dosarul nr.14603/63/2009.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut:

Urmare a verificării impozitului pe venit aferent perioadei 01.01.2005 – 31.12.2007, organele fiscale, respectiv A.F.P. Craiova şi D.G.F.P. Dolj, au întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. 69704/29.07.2008, procesul-verbal nr.66100 din 25.07.2008 şi decizia de impunere nr. 69705 din 29.07.2008.

S-a stabilit în sarcina reclamantului un impozit pe venit în sumă totală de 16699 lei şi accesorii în sumă de 4460 lei.

Decizia de impunere a fost contestată la organul fiscal ierarhic superior, contestaţia fiind respinsă prin decizia nr.100/21 iunie 2010 emisă de DGFP Dolj.

Reclamantul a contestat actele întocmite şi suma stabilită cu titlu de impozit, susţinând că, în mod nelegal, organul fiscal nu a apreciat ca deductibile anumite cheltuieli.

Apărările reclamantului sunt întemeiate doar în parte, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 48 alin.4 din L. 571/2003 privind codul fiscal, principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse, sunt:

a. să fie efectuat în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente;

b. să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;

c. să respecte regulile privind amortizarea.

Totodată potrivit art. 48 alin.7 lit. a din acelaşi act normativ, nu sunt cheltuieli deductibile sumele sau bunurile utilizate de contribuabili pentru uzul personal sau al familiei sale.

Potrivit art.37 din Normele de aplicare "se admit la deducere numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, astfel cum rezultă din evidenţele contabile, cu respectarea dispoziţiilor art.48 alin.4-7 Cod fiscal. Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri pentru a putea fi deduse sunt: să fie efectuate în interesul direct al activităţii; să corespunsă unor cheltuieli efective şi să fie justificate cu documente, să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite".

Faţă de aceste dispoziţii, apărările reclamantului referitoare la cheltuielile aferente contractului de comodat, sunt întemeiate; se reţine că, între reclamant în calitate de comodatar şi PV şi D în calitate de comodanţi s-a încheiat un contract de împrumut de folosinţă (fila 50,51) potrivit căruia apartamentul situat în strada Făgăraş, bl. D 18, sc.1, et.1, ap.7, jud. Dolj,  urma să fie împrumutat reclamantului cabinet individual de avocatură în vederea desfăşurării activităţii de asistenţă juridică.

Spaţiul împrumutat constituie sediul formei de exercitare a profesiei de avocat, fiind necesar activităţilor pe care le implică exercitarea avocaturii, respectiv desfăşurarea corespunzătoare a consultaţiilor juridice acordate.

Având în vedere scopul încheierii contractului (pentru realizarea veniturilor în interesul direct al activităţii), dovedirea cu documente (contractul depus), faptul că sunt cuprinse în exerciţiul financiar al anului în cursul căruia au fost plătite (organul fiscal reţine în raportul de inspecţie că aceste cheltuieli apar înregistrate în evidenţa contabilă) instanţa apreciază că aceste cheltuieli, aferente spaţiului, reprezentând uzura lunară a bunului împrumutat, sunt deductibile din punct de vedere fiscal, fiind îndeplinite cerinţele art. 48 alin.4 din L. 571/2003.

Organul fiscal a apreciat că nu sunt deductibile, invocând art.37 lit.b din Norme, arătând că nu sunt cheltuieli efective, şi art.15 din OMFP 1040/2004, potrivit cu care documentele care stau la baza înregistrărilor în evidenţa contabilă în partidă simplă pot dobândi calitatea de document justificativ doar în cazurile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare.

Aprecierile organului fiscal în sensul că nu ar fi cheltuieli efective sunt subiective, atâta timp cât reclamantul s-a obligat, printr-un contract valabil încheiat să achite lunar uzura bunului împrumutat, şi pentru că plata se face către persoane fizice, nu există posibilitatea materializării plăţii prin emiterea unei facturi sau chitanţe; pe de altă parte, documentul care justifică aceste cheltuieli este contractul de comodat (care oferă toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare - pct.2 din Anexa 1 la OMEF 3512/2008).

Mai mult, art.38 din Norme prevăd că sunt cheltuieli deductibile cele cu funcţionarea şi întreţinerea, aferente bunurilor ce fac obiectul unui contract de comodat, potrivit înţelegerii din contract. Chiar dacă contractul de comodat este prin esenţă gratuit, nimic nu se opune ca părţile să stabilească o sumă da bani reprezentând uzura lucrului; iar această sumă poate fi asimilată din punct de vedere fiscal unei cheltuieli cu întreţinerea bunului, pentru că reprezintă o concretizare a obligaţiei de predare a bunului în starea în care a fost predat.

În privinţa dovedirii cuantumului cheltuielilor aferente comodatului, deşi s-a solicitat în mod expres reclamantei să justifice sumele înregistrate, se reţine că reclamanta a depus doar contractul de comodat.

Cum în contract se stabileşte uzura bunului la suma de 80 lei lunar, rezultă că doar suma de 960 lei/an este justificată drept cheltuială cu spaţiul aferent activităţii.

În concluzie, instanţa a apreciat că suma de 960 lei/an, cu titlu de cheltuieli cu spaţiul necesar activităţii, este deductibilă această sumă va fi adăugată la cheltuieli, atât în 2005, cât şi în 2006 şi 2007, conducând la micşorarea venitului net.

Şi apărarea reclamantei privind suma de 430 lei (DVD şi casetă) este întemeiată.

Organul fiscal a apreciat că aceste bunuri sunt destinate uzului personal al contribuabilului.

Instanţa reţine că aceste bunuri corespund unor cheltuieli efective, sunt justificate de documente (factura şi chitanţa reţinute în raportul de inspecţie fiscală, pe care la rubrica cumpărător este trecut cabinetul de avocatură), apar înregistrate în evidenţa contabilă, iar îndeplinirea acestor condiţii prezumă scopul achiziţionării, respectiv în interesul activităţii, mai ales că este aceste bunuri ar putea fi folosite pentru înregistrarea unor convorbiri (eventual cu clienţii), înregistrarea unor emisiuni de interes profesional, stocarea unor informaţii, activităţi care nu sunt în mod evident incompatibile cu activitatea reclamantului.

Fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 48 alin.4 din L. 571/2003, urmează ca şi această sumă, de 430 lei, să fie apreciată drept cheltuială deductibilă pe anul 2005.

Celelalte apărări ale reclamantului sunt nefondate.

În privinţa sumei de 4788 lei (cheltuieli cu tâmplăria PVC, înregistrată de 2 ori, ca urmare a înregistrării facturii şi separat a chitanţelor), se reţine că a fost efectuată cu spaţiul necesar activităţii, spaţiu care aparţine unor persoane fizice, prin urmare nu se regăseşte în patrimoniul reclamantului; aceste bunuri au devenit imobile prin destinaţie şi deci aparţin proprietarului; cum reclamantul nu s-a obligat prin contract la efectuarea acestor cheltuieli, le poate recupera de la proprietarul căruia îi profită.

Un argument în plus pentru faptul că nu sunt deductibile se regăseşte chiar în contractul de comodat invocat de reclamant, în care se prevede ca obligaţie în sarcina proprietarului comodant aceea de a restitui reclamantului comodatar contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate de comodatar pentru desfăşurarea activităţii prevăzute în contract (art.4).

Iată deci că reclamantul are dreptul de a recupera suma cheltuită cu tâmplăria de la comodant, astfel că nu se justifică înregistrarea acestei sume la cheltuieli deductibile.

Nici cheltuielile cu telefonul mobil nu sunt deductibile (1889 lei); din înscrisul de la fila 58 , (dosar ataşat) reiese că a fost achiziţionat de numitul PV; prin urmare nu se justifică înregistrarea acestei cheltuieli în evidenţa contabilă a cabinetului de avocatură; pentru aceleaşi considerente nu sunt deductibile nici cheltuielile cu mobilierul (1100 lei-filele 67,68,69, facturi şi chitanţe emise pe numele unei persoane fizice); suma de 155,9 lei cheltuieli cu întreţinerea pentru o altă adresă decât sediul cabinetului; suma de 1000 lei, lucrări la sediu, fila 66, cu chitanţă de plată pe numele unei persoane fizice;

Cheltuielile cu placa polic (fila 70) şi produse ceralux (fila 59) sunt justificate doar prin bonuri de casă, iar aceste documente nu sunt justificative, din punct de vedere fiscal. Potrivit OMF 1714/2005, modificat prin OMF 293/2006 "bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice fiscale vor fi folosite numai ca documente de înregistrare a plăţilor in Registrul de casă". Nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art.48 alin.4 lit a din legea 571/2003, nu sunt cheltuieli deductibile.

În ceea ce priveşte sumele înregistrate cu achiziţionarea cartelelor telefonice, de asemenea nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art.48 alin.4 lit a din legea 571/2003; actele depuse nu putut conduce la concluzia că au fost folosite pentru activitatea desfăşurată, şi nici măcar la prezumţia că au folosit acestui scop, atâta vreme cât nu s-a dovedit măcar existenţa în patrimoniul cabinetului a vreunui aparat de telefonie mobilă.

Potrivit deciziei nr. 116 din 03.02.2006 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (fila 43), invocată de reclamant, în raporturile cu organele fiscale şi pentru stabilirea deductibilităţii cheltuielile privind convorbirile telefonice, se prezumă că, toate convorbirile telefonice efectuate de la un telefon aparţinând unei forme de exercitare a profesiei, ori prin utilizarea unei cartele telefonice achiziţionate de forma de exercitare a profesiei, sunt efectuate în interesul profesiei.

Această prezumţie nu poate fi aplicată întrucât decizia prevede ca şi condiţii de aplicare a prezumţiei fie existenţa unui telefon aparţinând unei forme de exercitare a profesiei, fie cartele achiziţionate de cabinet, condiţii care nu au fost dovedite în speţă.

Referitor la sumele calculate de organul fiscal ca venituri suplimentare, urmare a neprezentării de către reclamantă a trei chitanţiere, se constată că de asemenea sunt justificate.

Reclamanta s-a apărat în sensul că aceste chitanţiere nu au fost folosite, fiind declarate nule.

Susţinerile nu sunt dovedite.

Se constată că pentru anul 2005, reclamantul nu a prezentat chitanţierul seria DJ VPL de la 06566001 la 06566050; iar pentru anul 2006 – chitanţierul DJ WLA de la 06956451 la 06956500.

Din înscrisul depus de reclamantă în acest sens reiese că a declarat pierderea următoarelor chitanţiere nefolosite DJ UTL 06566050, DJ WEA 06956401, DJ WEA 06956451.

Nu numai că anunţul reclamantei a fost dat la 16 iulie 2008, deci după ce s-a dispus efectuarea controlului fiscal (aspect recunoscut chiar de reclamant în cererea introductivă), dar nici măcar nu se referă la chitanţierele solicitate de organul fiscal, ci se referă la 3 chitanţe care oricum nu fac parte din chitanţierele solicitate.

Prin urmare, în mod corect s-a procedat la estimarea veniturilor nedeclarate, folosind ca bază de calcul veniturile obţinute în anul respectiv.

Apărarea referitoare la amenda reţinută în raportul de inspecţie fiscală este rămasă fără obiect, din moment ce ea nu se regăseşte în decizia de impunere.

Susţinerile potrivit cărora nu a fost înştiinţat despre data şi locul discuţiei finale sunt reale însă nu atrag anularea actelor contestate, întrucât reclamantul a avut posibilitatea de a formula apărări, de a da explicaţii şi a depune acte justificative atât pe parcursul derulării procedurii administrative, cât şi în faţa instanţei.

În ceea ce priveşte art.22 C.pr.pen, acesta nu este incident în cauză, întrucât stabilirea că anumite fapte nu au caracter infracţional, nu exonerează contribuabilul de obligaţiile sale fiscale.

Contestaţia formulată împotriva deciziei nr.43/2009 va fi respinsă, ca rămasă fără obiect, de vreme ce şi-a produs efectele (de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative), soluţionarea fiind reluată şi finalizată prin emiterea deciziei nr.100/21 iunie 2010.

Pentru argumentele expuse, reţinând că doar sumele aferente contractului de comodat, respectiv 2880 lei (960 lei/an reprezentând uzura bunului) şi cea de 430 lei (contravaloarea unui DVD şi casetă) sunt cheltuieli deductibile, urmează să fie admisă în parte contestaţia formulată şi, pe cale de consecinţă, să fie anulate decizia nr.100/21.06.2010 emisă de DGFP, decizia de impunere 69705/29 iulie 2008 şi raportul de inspecţie fiscală 69704 doar în privinţa acestor sume, pe care în mod nejustificat organul fiscal le-a apreciat ca fiind nedeductibile.

Vor fi menţinute restul dispoziţiilor deciziei de impunere.

Sentinţa a devenit irevocabilă prin respingerea recursului.

Domenii speta

Spete similare