Cerere de fuziune

Sentinţă civilă 6 din 16.05.2012


R O M Â N I A

Cod operator 2443

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr. …….

SENTINŢA NR.6

Şedinţa din camera de consiliu de la 16 Mai 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE …………….

Grefier ……………

Pe rol fiind judecarea cererii de fuziune prin absorbţie formulată de societăţile comerciale ……….  şi a cererilor de intervenţie formulate de ………….., în contradictoriu cu ………...

La apelul nominal făcut în şedinţa din Camera de consiliu au lipsit societăţile comerciale ………., reprezentată de avocat …………., ………….. reprezentată de avocat ………, ………., reprezentată de avocat …….., ……….., reprezentată de avocat …….. şi consilier juridic ………….prezenta împuternicit ……… pentru intervenienta …………, lipsă intervenientul …………. şi intimatul ……..

Procedura de citare legal îndeplinită cu respectarea dispoziţiilor art. 153 raportat la art.1321 alin.2 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care ……….., în calitate de împuternicit pentru …………., a depus la dosar o precizare a cererii de intervenţie formulată în cauză.

Totodată, a invocat un viciu de citare cu privire la intervenienta ………….în sensul că aceasta a fost citată prin fax, deşi intervenienta nu deţine fax la sediul social.

Instanţa, procedând la verificarea acestei excepţii, constată că cererea de intervenţie formulată de ………… a fost înaintată către instanţă prin fax, la acelaşi număr de fax realizându-se pentru acest termen procedura de citare a acestuia, cu respectarea dispoziţiilor art.1321 alin.2 Cod procedură civilă. Totodată, grefierul de şedinţă a depus al dosar nota telefonică prin care se face dovada comunicării către numitul ……….. – preşedintele ……….., a termenului stabilit în cauză, respectiv 16.05.2012, acesta confirmând îndeplinirea procedurii de citare.

Mai mult, din împuternicirea depusă la dosar rezultă că numitul ……… are calitatea de reprezentat a …………...

În această calitate nu poate să invoce nelegala citare a …………., această excepţie de procedură putând fi invocată doar de partea prejudiciată, nefiind o excepţie de ordine publică.

………….. a solicitat suspendarea cauzei în baza art. 244 alin.1 Cod procedură civilă până la soluţionarea pe fond a cererilor de anulare şi suspendare a punerii în aplicare a HG nr. 1024/2011, cereri aflate în curs de soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, depunându-se copia de pe fişele dosarelor respective şi certificate de grefă. A arătat, de asemenea, că pe rolul Tribunalului Gorj se află în curs de soluţionare contestaţia împotriva proiectului de fuziune a celor 3 entităţi din Gorj, contestaţie ce face obiectul dosarului nr. …….. cu termen la ……………….

Avocat ……… invocă excepţia lipsei de interes a intervenienţilor privind cererea de suspendare, această măsură nefiind dispusă în cadrul  litigiilor invocate, deşi s-a solicitat prin cererea introductivă, impunându-se  respingerea cererii.

Tribunalul, analizând cererea de suspendare, constată că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 244 (1) pct.1 Cod procedură civilă.

Din certificatul eliberat de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, privind dosarul nr. …………., având ca obiect cererea formulată de …………. în contradictoriu cu Guvernul României de anulare a  HG nr. 1024/12.10.2011, s-a solicitat şi suspendarea punerii în aplicare a prevederilor acestei hotărâri. Curtea de Apel Bucureşti nu a dispus suspendarea, astfel încât hotărârea de guvern sus menţionată îşi produce efectele până la rămânerea irevocabilă a soluţiei ce se va pronunţa.

Acelaşi aspect rezultă şi din certificatul eliberat de Curtea de Apel Bucureşti cu referire la dosarul nr. ……., cu termen la …………., având ca obiect cererea de anulare a HG nr. 1024/12.10.2011 formulată de ………….. în contradictoriu cu Guvernul României.

Pentru aceste motive se va respinge cererea de suspendare formulată de interveniente, nefiind incidente dispoz. art.244 C.pr.civ..

Constatându-se cererea de fuziune în stare de soluţionare, s-a acordat cuvântul pe fond.

Avocat ………. pentru petente a reiterat concluziile de admitere a cererii, formulate în şedinţa din Camera de consiliu din 14.05.2012, admiterea excepţiei lipsei de interes a intervenienţilor şi, pe fond, respingerea cererilor de intervenţie, depunând şi note de şedinţă în acest sens.

Împuternicit ………. pentru intervenienta ………….. solicită respingerea cererii de fuziune  şi înregistrarea menţiunilor  la ORC, invocând încălcarea prev. art. 2433 alin. 1-5 din  legea nr. 31/1990, respectiv nu există un raport de expertiză întocmit de un expert independent, iar hotărârea AGA nr. 11/5.12.2011 nu a fost luată cu unanimitate de voturi. Hotărârea AGA din 30.04.2012 nu a fost emisă cu respectarea legii nr. 31/1990, membrii Consiliului de Supraveghere fiind desemnaţi după 18 aprilie 2012, încălcându-se prev. art. 117 alin.6 din lege. Au fost încălcate mai multe cerinţe ale legii privind raportul de schimb al acţiunilor. Prin art. 8 al statutului societăţii s-au încălcat dispoziţiile art. 113 lit.g din legea 31/1990, fiind delegate directoratului atribuţii de majorare sau reducere a capitatului social, atribut ce era strict de competenţa AGA.

Interesul intervenienţilor în promovarea cererilor promovate rezidă în examinarea de către instanţă a legalităţii unui act administrativ prin care se săvârşeşte un abuz contra interesului public, având în vedere că energia face parte din sistemul strategic şi de siguranţă naţională a României.

TRIBUNALUL

Asupra cererilor de faţă;

Prin cererea depusă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj la data de ……… sub nr………, înaintată Tribunalului Gorj – Secţia a II–a civilă cu adresa nr. …………… şi înregistrată sub nr. ………., petentele………….au solicitat ca, în contradictoriu cu ORC Gorj, să se constate legalitatea hotărârii asupra fuziunii şi a actului constitutiv, să se dispună înregistrarea acestora în Registrul Comerţului, precum şi a modificărilor generate de fuziune, respectiv: fuziunea prin contopire a ………….; autorizarea constituirii, înmatricularea ………….şi înregistrarea datelor din declaraţia tip pe proprie răspundere în Registrul Comerţului; radierea din Registrul Comerţului a ……….., publicarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în Monitorul Oficial al României partea a IV- a.

În motivarea cererii au arătat că prin Hotărârea nr. ……..a ………Hotărârea nr. ………. a ………, Hotărârea nr. …. a …….., Hotărârea nr. ….. a ……… s-a aprobat Proiectul de constituire a …………., prin fuziunea prin contopire a ………..

Proiectul de fuziune a fost depus la Registrul Comerţului şi publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV – a nr. …………..

Prin Hotărârea nr. …….. a …………., Hotărârea nr. ….. a ………, Hotărârea nr. ……. a …………, Hotărârea nr. …… a …………. s-a aprobat Proiectul de constituire a …………..prin fuziunea prin contopire şi Actul Constitutiv al Societăţii Nou Constituite - ………….., administrarea ……….. în sistem dualist, prin Directorat şi Consiliu de Supraveghere, numirea membrilor Consiliului de Supraveghere al ………., executarea efectivă a procesului de fuziune, radierea …………. din Registrul Comerţului de la organele fiscale şi de la orice autorităţi/instituţii la care au fost înregistrate, împuternicirea persoanelor care să ducă la îndeplinirea împreună sau individual a formalităţilor necesare în faţa Oficiului Registrului Comerţului, a Monitorului Oficial sau a oricărei alte autorităţi competente cu privire la radierea societăţilor din Registrul Comerţului şi înregistrarea …………….

În drept şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile legii nr. 31/1990, OUG nr. 116/2009, HG nr. 1024/2011.

În dovedirea cererii, petenta a depus Hotărârile Consiliului de Administraţie sus menţionate, Hotărârile AGEA, certificate constatatoare, declaraţie pe propria răspundere a acţionarilor societăţii, autorizaţii, copii de pe actele de identitate ale acestora, acte de patrimoniu ale societăţilor care urmează să fuzioneze, dovada publicării Proiectului de constituire în Monitorul Oficial al României partea a IV- a nr. ……….., acte contabile.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine că prin Proiectul de constituire a societăţii comerciale ………….. prin fuziunea prin contopire a …………..din ………,  aprobat de membrii Consiliilor de Administraţie ale societăţilor care fuzionează şi publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV- a nr. …….., s-a decis ca, în conformitate cu HG nr. ………..să se înfiinţeze o companie integrată, respectiv ……………care va activa atât în domeniul energiei electrice şi termice cât şi al exploatării minelor şi carierelor de lignit.

Totodată s-a hotărât ca, în urma procesului de fuziune prin contopire, ……….. îşi încetează existenţa, în condiţiile legii.

Prin hotărârile nr. ……… .a…….. , nr. ……….. a ………., nr. ……….. a ………, nr. ………. a ……… s-a aprobat Proiectul de Constituire a ……… prin fuziunea prin contopire şi Actul Constitutiv al Societăţii Nou Constituite - …….., administrarea ……….în sistem dualist, prin Directorat şi Consiliul de Supraveghere, numirea membrilor Consiliului de Supraveghere al ………., executarea efectivă a procesului de fuziune, radierea ……….din Registrul Comerţului, de la organele fiscale şi de la orice autorităţi/instituţii la care au fost înregistrate, împuternicirea persoanelor care să ducă la îndeplinirea împreună sau individual a formalităţilor necesare în faţa Oficiului Registrului Comerţului, a Monitorului Oficial sau a oricărei alte autorităţi competente cu privire la radierea societăţilor din Registrul Comerţului şi înregistrarea …………….

Examinând actele invocate în cauză privind fuziunea prin contopire şi înfiinţarea ……………………., tribunalul constată că au fost respectate dispoziţiile art. 239 şi următoarele din legea nr. 31/1990, modificată prin OUG nr. 2/2012 şi dispoziţiile OUG nr. 116/2009,  urmând a se constata legalitatea actelor de constituire a noii societăţi.

În ceea ce priveşte cererile de intervenţie formulate de ……………., aşa cum au fost precizate ulterior, tribunalul constată  lipsa de interes a intervenienţilor în promovarea cererilor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 71 din OUG nr. 116/2009, la cererile de înregistrare depuse la Registrul Comerţului se pot formula cereri de intervenţie de către persoanele interesate.

Obiectul acestor cereri se referă strict la legalitatea menţiunilor de înregistrare în Registrul Comerţului privitoare la fuziune.

În speţă, din conţinutul cererilor de intervenţie rezultă însă caracterul unei opoziţii la fuziune, intervenienţii antamând aspecte de nelegalitate a actelor constitutive şi hotărârile Consiliilor de Administraţie precum şi hotărârile adoptate de AGEA a celor 4 societăţi care au solicitat fuziunea prin contopire.

Opoziţia la fuziune se face însă în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaţiilor în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a în conformitate cu art. 62 din legea nr. 31/1990. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 243 din acelaşi act normativ pot face opoziţie la fuziune numai creditorii societăţilor care iau parte la fuziune, fiindu-le recunoscut dreptul la o protecţie adecvată a intereselor lor.

În conformitate cu dispoziţiile legale numai un creditor, a cărui creanţă este anterioară datei publicării proiectului de fuziune şi care nu este scadentă la data publicării, poate formula opoziţie.

Intervenienţii nu au calitatea de creditori ai societăţilor care fuzionează astfel încât, nu pot să-şi dovedească interesul în promovarea cererilor formulate.

Pentru aceste considerente se va admite excepţia lipsei de interes a intervenienţilor urmând ca, pe fond, să se respingă cererile de intervenţie.

Văzând şi dispoziţiile legii nr. 31/1990, OUG nr. 116/2009 şi OUG nr. 2/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de societăţile comerciale ……. în contradictoriu cu ………….şi intervenienţii …………

Admite excepţia lipsei de interes a intervenienţilor în promovarea cererilor.

Pe fond, respinge cererile de intervenţie

Constată legalitatea Proiectului de Constituire a ……………prin fuziune prin contopire, publicat în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a nr. …….. şi a Actului Constitutiv al societăţii comerciale nou constituite – ……….. precum şi administrarea ………….. în sistem dualist, prin Directorat şi Consiliu de Supraveghere.

Dispune fuziunea prin contopire a …….. şi constituirea ……………

Dispune efectuarea înregistrării în Registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj a ……….. şi înregistrarea datelor din declaraţia tip pe propria răspundere.

Dispune radierea ………. din evidenţele registrului comerţului de pe lângă Tribunalul………., precum şi radierea ………… din evidenţele registrului comerţului de pe lângă Tribunalul …….., ca urmare a fuziunii prin contopire.

Dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a,  a dispozitivului prezentei sentinţe.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Mai 2012, la Tribunalul Gorj.

PREŞEDINTE, GREFIER,

……………… ………………………