Plângere contravenţională

Petentul este în eroare atunci când susţine că i s-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i s-a asigurat un interpret la momentul încheierii procesului verbal de contravenţie , drept prevăzut de art.6 par.3 lit.e din CEDO când acest drept în realitate este prevăzut în cadrul unui proces în faţa unei instanţe de judecată iar din această perspectivă se reţine că autoritatea administrativă, respectiv agentul constatator nu este instanţă de judecată în contextul în care petentul nu a dovedit o asemenea vătămare din moment ce a dedus controlului jurisdicţional procesul verbal de contravenţie cu privire la temeinicia şi legalitatea acestuia beneficiind de garanţiile procedurale puse la dispoziţie de legea de procedură pentru a-şi face apărările considerate de cuviinţă. Fiind de reţinut în acest context  că prin formularea prezentei plângeri, în care a beneficiat de asistenţă juridică adecvată, petentul a fost în măsură să prezinte instanţei toate obiecţiunile avute faţă de procesul verbal contestat, respectiv toate apărările faţă de constatările agentului constatator, astfel că tribunalul consideră că nu se pune problema vreunei vătămări produse şi nici a unei nerespectări a drepturilor conferite de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2. Efectuarea fără autorizaţie de acte de comerţ şi fapte de comerţ cu metale preţioase şi pietre preţioase, care au ca obiect între altele introducerea în ţară a metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase constituie contravenţie în conformitate cu art.18 din OUG nr.190/2000 şi sancţionată cu amendă de la  5.000 lei la 10.000 lei, precum şi cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenţiei.

(Tribunalul Arad  secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă  329 din 16.04.2013 în dosarul1405/55/2012)

Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt în raport cu probaţiunea administrată în cauză şi a considerat că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiei imputate pronunţând astfel o hotărâre legală şi temeinică ca urmare a  interpretării  şi aplicării corecte a dispoziţiilor legale în materie.

Contrar susţinerilor recurenţilor Tribunalul constată că în mod corect prima instanţă examinând legalitatea actului sancţionator, conform art. 34 din OG 2/2001, în conformitate cu care  instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării  a reţinut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din acelaşi act normativ, textul de lege aplicabil se încadrează pe deplin raportat la  descrierea faptei contravenţionale, nedecelându-se cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Astfel descrierea faptei a fost făcută în mod corespunzător, agentul constatator consemnând în cuprinsul procesului-verbal toate elementele esenţiale cu privire la starea de fapt şi încadrarea legală, atât pentru individualizarea contravenţiei cât şi pentru ca instanţa să poată exercita controlul jurisdicţional impus de legea cadru în materie, respectiv OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Tribunalul notează că petentul este în eroare atunci când susţine că i s-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i s-a asigurat un interpret la momentul încheierii procesului verbal de contravenţie , drept prevăzut de art.6 par.3 lit.e din CEDO când acest drept în realitate este prevăzut în cadrul unui proces în faţa unei instanţe de judecată iar din această perspectivă se reţine că autoritatea administrativă, respectiv agentul constatator nu este instanţă de judecată în contextul în care petentul nu a dovedit o asemenea vătămare din moment ce a dedus controlului jurisdicţional procesul verbal de contravenţie cu privire la temeinicia şi legalitatea acestuia beneficiind de garanţiile procedurale puse la dispoziţie de legea de procedură pentru a-şi face apărările considerate de cuviinţă. Fiind de reţinut în acest context  că prin formularea prezentei plângeri, în care a beneficiat de asistenţă juridică adecvată, petentul a fost în măsură să prezinte instanţei toate obiecţiunile avute faţă de procesul verbal contestat, respectiv toate apărările faţă de constatările agentului constatator, astfel că tribunalul consideră că nu se pune problema vreunei vătămări produse şi nici a unei nerespectări a drepturilor conferite de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Tribunalul va respinge şi critica privind lipsei competenţei materiale a lucrătorilor din cadrul Poliţiei de Frontieră în constatarea şi aplicarea sancţiunii contravenţionale aplicată prin procesul verbal contestat în acord cu prima instanţa reţinându-se că art.20 din OUG nr. 190/2000, actul normativ incident prezentei cauze include în sfera de competenţă a Ministerului Administraţiei şi Internelor constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de art.18 şi 19 din actul normativ aplicat în speţă, minister din care face parte şi Poliţia de Frontieră. Că este aşa este confirmat şi de dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 104/2001, în conformitate cu care  Poliţia de Frontieră Română face parte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi este instituţia specializată a statului care exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, printre ale cărei atribuţii generale, prevăzute de art. 21 se află şi aceea de a constata contravenţiile şi aplica sancţiunile contravenţionale, potrivit legii.

Astfel că agentul constatator din cadrul Poliţiei de Frontieră avea competenţa de a încheia procesul verbal de contravenţie prin care petentul a fost sancţionat contravenţional.

Dispoziţiile art.2 pct.2 lit.f din OUG nr.190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România definesc ca operaţiuni cu metale şi pietre preţioase - actele de comerţ şi faptele de comerţ cu metale preţioase şi pietre preţioase, care au ca obiect între altele introducerea în ţară a metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase iar art.8 alin.1 din acelaşi act normative impune condiţia prevăzută imperative că operaţiunile cu metale preţioase şi pietre preţioase, prevăzute la art. 2 pct. 2, se pot efectua de către persoanele fizice sau juridice numai în baza autorizaţiei eliberate de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pe perioadă nedeterminată, vizată anual de către aceasta.

 Iar efectuarea acestora fără autorizaţie constituie contravenţie în conformitate cu art.18 din OUG nr.190/2000 şi sancţionată cu amendă de la  5.000 lei la 10.000 lei, precum şi cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenţiei.

Or în condiţiile în care petentul a fost depistat de S.P.F. Curtici la intrarea în ţară cu trenul IC Ister având în bagajele personale bunuri din metal galben în cantitate de 22,170 kg, fiind fără relevanţă eventuale diferenţe constatate ulterior, fără a prezenta acte de provenienţă pentru acestea şi autorizaţia prevăzută de art.8 alin.1 din OUG nr.190/2000 fiind necontestat că petentul dorea să intre în ţară cu această cantitate de metal preţios corect agentul constatator a reţinut săvârşirea faptei încadrată în drept la art.18 din OUG nr.190/2000.

Apărarea invocată că metalul galben deţinut tranzita doar ţara este fără relevanţă textul de lege fiind fără echivoc în sensul introducerii în ţară a metalului preţios care este interzisă în lipsa condiţiilor prevăzute de textul de lege incident, respectiv al deţinerii autorizaţiei emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pe perioadă nedeterminată, vizată anual de către aceasta, ceea ce însă petentul nu deţinea.

În acelaşi sens va fi respinsă şi apărarea petentei care invocă că este autorizată să desfăşoare operaţiuni cu metale preţioase într-o ţară membră a UE în condiţiile în care după cum s-a arătat pentru introducerea în România legiuitorul a stabilit condiţia deţinerii unei autorizaţii pentru introducerea metalelor preţioase operaţiunea respectivă fiind considerată chiar de către lege ca fiind acte de comerţ şi fapte de comerţ cu metale preţioase iar o asemenea condiţie impusă pentru evidenţa circulaţiei metalelor preţioase nu poate constitui o restricţie adusă liberei circulaţii a mărfurilor după cum eronat susţine petenta.

Astfel că analizând fapta reţinută în procesul verbal de contravenţie tribunalul reţine în acord cu prima instanţă că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiei prevăzute în art. art.18 din OUG nr.190/2000  iar amenda aplicată de 5000 lei este situată la minim şi în conformitate cu art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor  care prevede că sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal iar sancţiunea confiscării mărfii a fost aplicată în temeiul art.18 din OUG nr.190/2000, marfa fiind depistată asupra petentului şi confiscată de la acesta iar susţinerea petentei care invocă că petentul era împuternicitul acesteia nu are nici o relevanţă în condiţiile în care trebuia ca în prealabil să se informeze cu privire la exigenţele legislaţiei româneşti raportat la introducerea metalelor preţioase în ţară în caz contrar asumându-şi  încălcarea acesteia cu consecinţa aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale şi a confiscării mărfii ceea ce s-a şi întâmplat.

Pe cale de consecinţă, pentru motivele arătate mai sus recursul petenţilor a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare