Plângere Contravenţională

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra plângerii contravenţionale de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională adresată instanţei  la data de 24.08.2015 şi înregistrată sub nr.869/179/2015, petenta N.M.-I.a solicitat anularea  procesului verbal de contravenţie seria DSTL nr.003276 din data de 03.08.2015, întocmit de REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA – DIRECŢIA SILVICĂ TULCEA.

În motivarea plângerii, petenta a susţinut că cele consemnate în procesul-verbal de contravenţie contestat nu corespund realităţii, învederând că nu a fost surprinsă de către pădurarul P.C.la faţa locului, tăind sau încărcând trei arbori în căruţă, apreciind că fizic nici nu putea să execute aceste operaţiuni cu toporul sau cu fierăstrăul de mână, iar ferăstrău mecanic nu deţine, operaţiuni pentru a căror desfăşurare apreciază că erau necesare două zile, având în vedere că arborii respectiv erau groşi.

Susţine petenta că, în ceea ce priveşte martorul care este trecut în procesul verbal, nu-l cunoaşte şi nici nu s-a întâlnit cu acesta în data de 01.08.2015 aşa cum este precizat în procesul verbal, şi înfăţişându-se la Postul de Poliţie Stejaru în urma invitaţiei, în prezenţa pădurarului P.C., a fost acuzată că ar fi tăiat şi sustras arbori din cantonul acestuia, iar când a cerut organelor de poliţie să se facă reconstituirea faptei şi să se demonstreze vinovăţia sa a fost refuzată, i s-a cerut actul de identitate şi au fost furnizate datele sale de stare civilă pădurarului fără acordul său în vederea întocmirii procesului verbal.

A mai susţinut petenta că procesul verbal întocmit este un abuz al organelor silvice întrucât nu a tăiat, nu a sustras arbori şi nu a fost prezentă în data de 01.08.2015 în locul indicat în cuprinsul procesului verbal, apreciind că întocmirea procesului verbal reprezintă o răzbunare îndreptată asupra soţului său care a avut un conflict mai vechi.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept, iar în probaţiune au fost depuse următoarele înscrisuri: copie proces verbal de contravenţie, fişa de calcul privind valoarea pagubelor produse fondului forestier.

Intimata a depus întâmpinare  prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată  şi menţinerea procesului verbal contestat ca temeinic şi legal.

Astfel, s-a susţinut că, prin procesul verbal de contravenţie seria DSTL nr.003276/3.08.2015, petenta a fost amendată în conformitate cu prevederile art.8 alin.2 lit.b) din Legea nr.171/2010 cu o amendă contravenţională în cuantum de 800 lei pentru săvârşirea contravenţiei de tăiere ilegală de arbori conform art.8 alin.1, lit.a), consemnându-se că, în data de 01.08.2015, în jurul orelor 15:30, în fond forestier UP IV Fântâna Mare, ua 24 28, administrat de Ocolul Silvic Stejaru, pe raza comunei Stejaru, a tăiat şi încărcat într-o căruţă trei arbori de stejar, producând un prejudiciu de 439 lei cu TVA, iar la alte menţiuni pădurarul arată că nu s-a putut discuta cu aceasta deoarece a plecat cu căruţa.

S-a menţionat că, verificând potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 legalitatea proceselor verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei silvice, se constata că nu există temeiuri de nulitate absolută, procesul verbal a fost semnat de un martor la constatarea contravenţiei, astfel încât prevederile art.19 alin.3 din OG nr.2/2001 au fost respectate.

Sub aspectul temeiniciei, s-a susţinut că, deşi OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art.34, rezultă că procesul verbal contravenţional face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

S-a învederat că instanţa de judecată, potrivit rolului activ, trebuie să aprecieze prevederile art.6 din CEDO, ca nefiind în favoarea petentului-contravenientului. Cu privire la situaţia de fapt reţinută în procesul verbal de contravenţie, deşi CEDO a decis în cauza Anghel împotriva României că şi în materie contravenţionala se aplică prezumţia de nevinovăţie prevăzuta de art. 6, paragraf 2 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului potrivit căreia orice persoana acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită, orice instanţa trebuie să aprecieze în mod corect şi legal constatările personale ale agentului constatator consemnate în cuprinsul contravenţiei.

De asemenea, procesul verbal de contravenţie fiind un act administrativ beneficiază de prezumţia de legalitate, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Salabiaku contra Franţei, că prezumţia de nevinovăţie nu este una absolută, fiind permise unele prezumţii de fapt şi de drept. Într-o altă cauză, respectiv Blum împotriva Austriei, CEDO a decis ca nu s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie atunci când autoritatea administrativă a invitat petentul să dovedească contrariul celor susţinute de ofiţerul inspectoratului de muncă. De altfel, în materie penală, atunci când există probe care să dovedească vinovăţia inculpatului, acesta are dreptul de a propune probe care să demonstreze contrariul, principiu care se aplică şi în materie contravenţională, având în vedere interpretarea dată de dispoziţiile art.6 de către CEDO, de extindere a prezumţiei de nevinovăţie aplicabilă în cazul infracţiunilor şi a contravenţiilor.

Instanţa trebuie să reţină că petenta nu a dovedit prin cele afirmate că nu a săvârşit contravenţia reţinuta în sarcina sa, precum şi faptul că procesul verbal constituie un înscris autentic, care se bucura de prezumţia de validitate şi veridicitate. Procesul verbal face dovada deplină a situaţiei de fapt consemnate, până la proba contrarie.

S-a mai susţinut că, având în vedere aceste aspecte, rezultă că fapta de săvârşirea căreia se face vinovată petenta a fost corect reţinută de agentul constatator, fiind îndeplinita condiţia tipicitatii, care reprezintă corespondenţa ce trebuie să existe între fapta concret comisă de către contravenient şi modul abstract descris prin norma de incriminare a contravenţiei.

Sancţiunea este corect individualizată, având în vedere situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de contravenţie, respectiv faptul că petenta a încălcat dispoziţiile legale referitoare la tăiere ilegală de arbori.

În acest sens, sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 800 lei a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ şi este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite şi al prejudiciului produs. La stabilirea cuantumului amenzii contravenţionale, s-au respectat dispoziţiile legale de individualizare ale acesteia.

Prin fişa de calcul anexa la procesul verbal se consemnează cuantumul prejudiciului calculat în temeiul prevederilor OUG nr.85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, iar fapta este descrisă în concret în raport de dispoziţiile Legii nr.171/2010 care reglementează contravenţiile silvice.

În probaţiune, intimata a depus procesul-verbal de contravenţie contestat şi dovada comunicării acestuia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria DSTL nr.003276 din data de 03.08.2015, întocmit de REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA – DIRECŢIA SILVICĂ TULCEA, petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 800 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.8 alin.1 lit.a din Legea nr.171/2010, reţinându-se că, în data de 01.08.2015, în jurul orelor 15:30, în locul numit Ciolpani, din raza Ocolului Silvic Stejaru, UP IV, ua 34,28, de pe raza comunei Stejaru, judeţul Tulcea, petenta a tăiat şi sustras 3 arbori din specia stejar în diametre de 32,18,16 cu o căruţă trasă de un cal alb.

Examinându-se  procesul verbal de contravenţie, se constată că acesta nu este semnat de către contravenientă, agentul constatator menţionând faptul că refuză să semneze, iar la rubrica alte menţiuni s-a consemnat că nu s-a putut discuta cu aceasta deoarece a plecat cu căruţa, procesul verbal fiind semnat de martorul D.F..

Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea şi temeinicia procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.16 şi art.17 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor şi nu conţine şi nici alte vicii de formă care să atragă anularea.

Potrivit art.8 alin.1 lit.a din Legea nr. 171/2010 constituie contravenţii silvice următoarele fapte:

a) tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum şi distrugerea ori vătămarea de arbori, puieţi sau lăstari, dacă valoarea prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art.108 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Se exceptează seminţişul utilizabil vătămat în limitele admise prin normele tehnice în vigoare în parchetele autorizate la exploatare;

Faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:

a) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de până la preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei;

b) cu amendă de la 800 lei la 2.000 lei dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de la 1 până la de 3 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei;

c) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de la 3 până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.

În cauză, petenta nu a propus probe care să conducă la răsturnarea prezumţiei de veridicitate de care se bucură actul sancţionator, rezumându-se a critica procesul verbal de constatare a contravenţiei sub aspectul netemeiniciei, apreciindu-l ca fiind un abuz al agentului constatator.

Instanţa a apreciat că, în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie, se impune audierea martorului din acte, respectiv D.F., care a declarat că, aflându-se cu caprele la păşunat pe mirişte, a zărit de la o distanţă de 250-300 de metri, trei căruţe care ieşeau din pădure, respectiv din cantonul administrat de pădurarul P.C., căruţe în care se aflau lemne, dar nu cunoaşte cui aparţineau căruţele, nici persoanele care le conduceau şi care se aflau în căruţe. Totodată a mai susţinut martorul că nu a fost prezent în momentul în care agentul constatator a constatat fapta reţinută în sarcina contravenientei şi nici nu o putea vedea pe contravenientă în căruţă de la distanţa la care se afla, învederând că i s-a solicitat de către pădurar care era însoţit de un agent de poliţie să semneze procesul verbal de constatare a contravenţiei silvice, act pe care l-a semnat în prezenţa lucrătorului de poliţie, în timp ce se afla pe mirişte, însă într-o altă zi decât în cea în care a zărit căruţele şi după care a primit de la pădurar un bidon de bere.

În ceea ce priveşte forţa probantă a procesului-verbal, instanţa apreciază că în măsura în care fapta contravenţionala reţinută în sarcina petentei a fost constatată personal de către agentul constatator,însoţit fiind şi de un lucrător de poliţie, acesta beneficiază de o prezumţie relativă de adevăr, făcând dovada asupra stării de fapt reţinute, până la proba contrarie.

În stabilirea aplicabilităţii art.6 din CEDO în cadrul procedurii contravenţionale, instanţa are în vedere jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, definind în mod autonom noţiunea de acuzaţie în materie penală, în raport de cele trei criterii alternative stabilite, calificarea în dreptul intern, natura faptei şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate, a statuat că scopul interpretării date dispoziţiilor art.6 din Convenţia europeana a drepturilor omului, în sensul ca noţiunea de „acuzaţie în materie penală” include şi domeniul contravenţional, a fost acela de a asigura aceleaşi garanţii procesuale celor învinuiţi de săvârşirea unei contravenţii ca şi celor învinuiţi de săvârşirea unei infracţiuni (Sporrong si Lonnroth contra Suediei - 1982; Ozturk contra Germaniei - 1984; Lutz contra Germaniei - 1987), neputând lipsi dintre acestea prezumţia de nevinovăţie instituita prin art.6.2 din Convenţie (Anghel contra Romaniei, 4.10.2007)

Totodată, instanţa are în vedere şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Neata contra României din data de 18.11.2008 în care Curtea a reamintit că în materie penală, problema administrării probelor trebuie privită prin prisma paragrafelor 2 şi 3 ale articolului 6, iar sarcina probei revine acuzării, dubiul profitând persoanei acuzate. În plus, acuzării îi revine sarcina sa îi prezinte persoanei în discuţie capetele de acuzare care i se impută în scopul de a-i acorda acesteia ocazia să îşi pregătească şi să îşi prezinte apărarea în consecinţa precum şi de a oferi probe suficiente pentru a-şi fundamenta o declaraţie de vinovăţie. Totodată, Curtea a mai reamintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, jurisdicţiilor naţionale le revine în principal sarcina de a aprecia elementele de probă administrate în faţa lor şi de a se pronunţa asupra pertinentei acelor probe pe care părţile doresc să le propună în vederea administrării. Deşi Convenţia garantează în art. 6 dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează admisibilitatea probelor ca atare, materie care intra în sfera de competenţa a dreptului intern. Curtea a reamintit că sarcina sa constă în aceea de a cerceta dacă procedura litigioasa privită în ansamblu, inclusiv modul de administrare a probelor a avut un caracter echitabil.

Faţă de jurisprudenţa Curţii de contencios European, instanţa apreciază că sancţiunile contravenţionale aplicate în baza prevederilor Legii nr.171/2010 au adresabilitate generală, au caracter represiv şi punitiv.

În raport de motivele expuse mai sus, instanţa concluzionează că prezumţia relativă de adevăr de care beneficiază constatările personale ale agentului constatator nu este de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil al petentei, sub aspectul prezumţiei de nevinovăţie, aplicabil şi în cadrul procedurii contravenţionale, deoarece prezumţiile ca probe indirecte, nu sunt în principiu contrare Convenţiei. Astfel, în Hotarârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Frantei, Curtea a reţinut că prezumţiile sunt permise de Convenţie dar nu trebuie să depăşească limitele rezonabile ţinând seama de gravitatea mizei şi prezervând drepturile apărării (paragr. 28).

Astfel, din actul constatator întocmit la data de 03.08.2015 rezultă că, la data de 01.08.2015, agentul constatator a constatat personal că petenta a sustras şi tăiat trei arbori din specia stejar în diametre de 32,18,16, încărcaţi într-o căruţă trasă de un cal alb.

Cu privire la declaraţia martorului din acte, instanţa arată că declaraţia martorului trebuie a fi confruntată cu restul materialului probator de la dosar, urmând ca toate probele să fie analizate de către instanţă potrivit convingerii pe care o pot produce în aflarea adevărului. În acest demers, instanţa este datoare să verifice fiecare probă în conţinutul său, ţinând seama şi de izvorul din care provine, ajungându-se, prin confruntarea tuturor probelor, fie la înlăturarea îndoielilor, fie la menţinerea acestora şi, pe cale de consecinţă, proba administrată să nu poată sta la baza aflării adevărului obiectiv în cauză. Prin urmare, în procesul de formare a convingerii, instanţa poate să pună la îndoială relatările unui martor, anume dacă acestea sunt sincere sau nu, deci dacă sunt conforme sau nu cu realitatea. În mod special, sinceritatea unui martor trebuie raportată atât la împrejurările cauzei, cât şi la persoana sa, anume posibilitatea de a fi influenţat, legătura pe care o are cu una dintre părţi sau interesul avut,. Prin urmare, în cazul existenţei unei suspiciuni cu privire la sinceritatea martorilor audiaţi, instanţa are obligaţia de a analiza critic declaraţiile martorilor, de a verifica fiecare relatare în parte, explicând orice nepotrivire.

Sinceritatea unui martor se apreciază cu ajutorul unor aspecte de fapt  variabile de la o speţă la alta, dar şi prin confruntarea depoziţiei martorului cu împrejurările de fapt ale cauzei stabilite prin alte mijloace de probă. Pin urmare, raportat la cele arătate mai sus, instanţa consideră că mărturia martorului  nu exprimă în totalitate adevărul obiectiv. Astfel, martorul recunoaşte că în ziua reţinută a fi data săvârşirii contravenţiei a văzut un număr de trei căruţe, în care se aflau arbori, căruţele ieşind din cantonul administrat de pădurarul în cauză, în căruţe aflându-se mai multe persoane, susţinând că l-a văzut de asemenea şi pe pădurar, care de altfel l-a şi identificat, în contextul în care i-a reţinut şi calitatea de martor în cauză, susţinând însă că nu a putut vedea dacă în căruţe se afla şi petenta, deşi a semnat procesul verbal şi a atestat întreaga situaţie de fapt reţinută de intimată.

Ca atare, reţinând din depoziţia martorului relatările care se coroborează cu aspectele şi împrejurările ce se deduc din ansamblul probator administrat în cauză, instanţa apreciază că în măsura în care fapta contravenţionala reţinută în sarcina petentei a fost constatată personal de către agentul constatator, însoţit fiind şi de un lucrător de poliţie la întocmirea procesului verbal, acesta beneficiază de o prezumţie relativă de adevăr, făcând dovada asupra stării de fapt reţinute, până la proba contrarie, probă care nu a fost efectuată.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al contravenţiei s-a materializat prin acţiunea petentei de a sustrage şi a tăia material lemnos.

Urmarea imediata a faptei săvârşite de către petentă, consta în lezarea valorii sociale care asigura protejarea fondului forestier.

Legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită de petentă şi urmarea imediata, rezulta, ex re, din însăşi săvârşirea acţiunii incriminate.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihica a petentei faţă de faptă şi urmările acesteia îmbrăcă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale şi l-a urmărit.

Fata de cele expuse, instanţa apreciază că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenţionale prevăzute şi sancţionate de art.8 din Legea nr.171/2010, iar conduita petentei se situează în sfera ilicitului contravenţional, ce constituie temei al răspunderii contravenţionale a petentei.

Întrucât petenta nu a reuşit să facă dovada contrară faptei reţinute în sarcina sa, şi anume nu a făcut dovada faptului că la data de 01.08.2015 nu a tăiat şi sustras 3 arbori din specia stejar în zona Ciolpani din raza Ocolului Silvic Stejaru, judeţul Tulcea, instanţa reţine că prezumţia relativă de adevăr a actului sancţionator nu a fost răsturnată.

Faţă de considerentele mai sus expuse, va respinge plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta N.M.-I., împotriva procesului verbal de contravenţie seria DSTL nr.003276 din data de 03.08.2015, întocmit de REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA – DIRECŢIA SILVICĂ TULCEA, ca nefondată.

 Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

 Cererea de apel se va depune la Judecătoria Babadag.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 aprilie 2016.

Domenii speta

Spete similare