Anulare act administrativ

Prin sentinţa civilă nr. 3615 din 18.09.2012 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 46/108/2012, s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţi, pentru anularea în parte a Deciziei emisă de Camera de Conturi, anularea în totalitate a Încheierii emisă de Curtea de Conturi a României şi suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 3 din Decizie, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, de asemenea a fost respinsă în fond cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenient.

În considerentele hotărârii, tribunalul a statuat că, referitor la drepturile de natură salarială acordate funcţionarilor publici şi personalului încadrat cu contract de muncă din aparatul propriu al Primăriei, conform Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul instituţiei, instanţa a reţinut, pe de o parte că art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă,  prevede posibilitatea încheierii contractelor colective de muncă şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, cu obligaţia respectării interdicţiei negocierii de clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.  Pe de altă parte, art. 157 din Codul muncii stabileşte că salariile se determină prin negocieri individuale sau/şi colective între angajator şi salariaţi sau reprezentanţi ai acestora (alin. 1), dar conform alin. 2, „Sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative”.

Coroborarea dispoziţiilor art. 157 din Codul muncii cu cele ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată conduce la concluzia că drepturile salariale ale personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat se stabilesc prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale, ceea ce nu împiedică salariaţii şi sindicatul să stabilească prin negocieri colective, cu ocazia contractului colectiv de muncă drepturi salariale suplimentare, a cărora finanţare se suportă exclusiv de către autoritatea/instituţia publică din alte venituri decât cele ale statutului.

Conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, veniturile bugetare locale se constituie din venituri proprii, formate din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte şi venituri, precum şi cote defalcate din impozitul pe venit (lit. a); venituri ale bugetului de stat (lit. b); subvenţii de la bugetul de stat şi de la alte bugete (lit. c); donaţii şi sponsorizări (lit. d), iar fundamentarea, dimensionarea şi repartizarea cheltuielilor bugetelor locale pe ordonatori de credite, pe destinaţii se efectuează în concordanţă cu atribuţiile şi priorităţile autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea funcţionării lor şi în interesul colectivităţilor locale respective (potrivit alin. 3).

Cheltuielile bugetare sunt detaliate în bugetele ordonatorilor principali de credite pe surse de finanţare, iar în cadrul acestora, pe capitole, subcapitole, titluri, paragrafe, articole şi alineate de cheltuieli, potrivit art. 5 din aceeaşi lege.

Contractul colectiv de muncă reprezintă, într-adevăr, legea părţilor, fiind opozabil părţilor contractante, care au obligaţia să îl respecte, dar, în acelaşi timp, aplicarea contractului colectiv de muncă se poate face doar cu respectarea celorlalte dispoziţiile legale incidente în materia salarizării, şi anume ale Legii nr. 188/1999 în privinţa funcţionarilor publici şi a Legii nr. 273/2006, argument susţinut şi de art. 9 al contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 - 2010, ce prevede obligaţia pentru sindicate şi ministere de a purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente personalului instituţiilor finanţate de la bugetul de stat şi pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum şi în vederea modificării ulterioare a acestuia, în scopul salarizării şi acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract.

De asemenea, alin. 2 al aceluiaşi art. 9 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 - 2010 prevede obligaţia părţilor contractante de a purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor resurse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare, urmând ca, potrivit art. 9 alin. 3, doar pe baza fondurilor aprobate în condiţiile prevăzute la alin. 1, părţile să negocieze utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de personal la instituţiile publice.

În consecinţă, nu se pune problema nulităţii unor clauze ale contractului colectiv de muncă ce stabilesc alte drepturi salariale decât cele prevăzute de legi, ci doar verificarea sursei de plată a acestora, în condiţiile în care angajatorul – instituţie finanţată de la bugetul de stat poate acorda, în principiu, salariaţilor săi şi alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, cu condiţia ca achitarea lor să se facă din alte surse decât bugetul de stat.

În ceea ce priveşte funcţionarii publici – ce constituie o parte a salariaţilor Primăriei – situaţia diferă faţă de personalul contractual în ceea ce priveşte salarizarea lor şi limitele acordului colectiv de muncă.

Astfel, potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 Republicată privind Statutul funcţionarilor publici (forma în vigoare în anul 2008), salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici. În continuare, Legea nr. 188/1999 reglementează drepturile acestei categorii de salariaţi, iar la art. 72 alin. 1 stabileşte limitativ măsurile referitor la care autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici (restrângere reflectată de folosirea sintagmei „numai măsuri”), şi anume constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă; sănătatea şi securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecţionarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.

Aceeaşi idee este preluată de art. 22 alin. 1 din HG nr. 833/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor paritare şi încheierea acordurilor colective, ce defineşte acordul colectiv ca fiind convenţia încheiată în formă scrisă între autoritatea sau instituţia publică şi funcţionarii publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice respective, prin sindicatele reprezentative ale acestora ori prin reprezentanţii aleşi, în care sunt stabilite anual măsuri referitoare la: constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă; sănătatea şi securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecţionarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale sau desemnaţi ca reprezentanţi ai funcţionarilor publici.

Aşadar, acordurile colective ale funcţionarilor publici prezintă particularitatea faţă de contractele colective de muncă ale personalului contractual că sunt limitate prin dispoziţiile legale de mai sus la măsurile prezentate în cele 2 alineate precedente, ceea ce nu împiedică autoritatea/instituţia publică şi reprezentanţii funcţionarilor publici să convină asupra unor drepturi salariale cu respectarea următoarelor condiţii: să fie alte drepturi decât cele reglementate prin dispoziţii legale; sursa lor de finanţare să fie constituită din alte venituri decât cele de la bugetul de stat (aceste două condiţii fiind aplicabile atât funcţionarilor publici, cât şi personalului contractual); drepturile salariale convenite să vizeze doar măsurile prevăzute de art. 72 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată şi art. 22 alin. 1 din HG nr. 833/2007 (condiţie specifică funcţionarilor publici).

În sprijinul acestei idei trebuie amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 768/18.09.2007 prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi ale art. 48 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu următoarele considerentele:

„Referitor la susţinerea că art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi (5) din Constituţie, Curtea constată că este neîntemeiată. Potrivit art. 41 alin. (2) din Constituţie, dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială se exercită în condiţiile legii. Alin. (5) al aceluiaşi articol garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, dar negocierile şi convenţiile colective trebuie desfăşurate, respectiv încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale.

Conform principiilor de bază ale contractelor colective de muncă, astfel de contracte constituie legea părţilor, iar în conţinutul lor nu pot fi stabilite drepturi sub nivelul minimal prevăzut de lege şi de contractul colectiv încheiat la nivel superior.

 Contractele colective de muncă încheiate pentru salariaţii instituţiilor publice au un regim juridic special, determinat de situaţia deosebită a părţilor acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcţionarea instituţiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaţilor, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.

Art. 137 alin. (1) din Constituţie prevede că: "(1) Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege". În aceste condiţii se impune ca şi drepturile salariale ale salariaţilor instituţiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor şi nu pot fi modificate prin convenţii colective.”

În consecinţă, drepturile salariale prevăzute de lege în favoarea salariaţilor instituţiilor publice nu pot fi modificate, sursa lor de finanţare fiind bugetul de stat, buget ce nu poate fi utilizat pentru plata altor drepturi salariale decât cele prevăzute de lege.

Ţinând cont, însă, de faptul că, potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 273/2006, veniturile bugetare locale cuprind pe lângă venituri ale bugetului de stat şi subvenţii de la bugetul de stat şi de la alte bugete, şi venituri proprii (formate din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte şi venituri, precum şi cote defalcate din impozitul pe venit), dar şi donaţii şi sponsorizări, deci există resurse pentru achitarea unor drepturi stabilite în favoarea salariaţilor prin convenţii colective încheiate cu angajatorul, iar dreptul la negocieri colectivă este recunoscut în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate prin Constituţie (art. 41 alin. 5), tribunalul reţine că drepturile salariale stabilite prin legi nu pot face obiectul negocierilor colective între salariaţi şi angajatorul – instituţie publică, ceea ce nu împiedică convenirea unor drepturi de natură salarială suplimentare, diferite de cele stabilite prin legi, cu condiţia ca sursa acestora de finanţare, în condiţiile în care părţile contractului colectiv de muncă nu au procedat în conformitate cu art. 9 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, să fie alte venituri decât cele asigurate de la bugetul de stat.

Pe de altă parte, analizarea de către instanţa de contencios administrativ a drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici şi deci a clauzelor contractului colectiv de muncă în raport de prevederile legilor de salarizare nu reprezintă o încălcare a competenţei funcţionale, având în vedere că Legea nr. 188/1999 atribuie în mod expres în competenţa materială a instanţei de contencios administrativ o serie de litigii ce vizează raporturile de muncă ale funcţionarilor publici, prevederi speciale ce nu intră în conflict cu dispoziţiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 republicată („Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanţa judecătorească competentă, la cererea părţii interesate”) cu atât mai mult cu cât, aşa cum am arătat deja, nu se pune problema nulităţii clauzelor acordului - Contract colectiv de muncă încheiat.

Pe de altă parte, drepturile funcţionarilor publici sunt prevăzute de Legea nr. 188/1999 republicată şi de OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, modificată prin OG nr. 9/2008.

Drepturile de natură salarială prevăzute de Legea nr. 188/1999 republicată erau în anul 2008: salariul de bază (art. 31 lit. a); sporul pentru vechime în muncă (art. 31 lit. b); suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare (art. 31 lit. c şi d); sporul pentru munca peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare (art. 33 alin. 2); indemnizaţia de concediu şi primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu (art. 35).

În plus, art. 32 din aceeaşi lege prevede gratuitatea uniformei pentru funcţionarii publici care, potrivit legii, sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului. Art. 37 din Legea nr. 188/1999 prevede obligaţia autorităţilor şi a instituţiilor publice de a asigura funcţionarilor publici condiţii normale de muncă şi igienă, de natură să le ocrotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică.

Drepturile prevăzute de OG nr. 6/2007 modificată prin OG nr. 9/2008 erau: salariul de bază (art. 4); indemnizaţia de conducere (art. 5); în limita a 20% din numărul de posturi corespunzătoare funcţiilor publice, se poate acorda un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază (art. 8); spor de vechime în muncă (art. 11); spor pentru munca prestată în timpul nopţii (art. 12); pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru funcţionari publici au dreptul la recuperare sau la plata unui spor din salariul de bază (art. 13); funcţionarii publici care posedă titlul ştiinţific de „doctor” beneficiază de un spor pentru titlul ştiinţific de 15% din salariul de bază (art. 14); sporul de confidenţialitate (art. 15); sporul pentru condiţii vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, pentru funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în care funcţionează instalaţii care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă produse de emiţători pentru comunicaţii, instalaţii de microunde, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă sau staţii de bruiaj (art. 16); spor de până la 5% din salariul de bază pentru funcţionarii publici din cadrul Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă, care participă la selecţia şi recrutarea forţei de muncă pentru lucrul în străinătate; pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un premiu anual, egal cu salariul mediu lunar de bază (art. 18); alte premii şi stimulente acordate în condiţiile art. 19 şi 20; indemnizaţia pentru concediul de odihnă şi o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu (art. 22 şi art. 23); indemnizaţie de instalare la încadrarea într-o autoritate sau instituţie publică din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor (art. 29). 

Drepturile salariale ale personalului contractual din instituţiile publice sunt reglementate de OG nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale: salariul de bază; salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază pentru 15% din personal (art. 10); premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual (art. 11); spor de confidenţialitate (art. 13); spor pentru condiţii vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, personalului contractual care desfăşoară activitate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, inclusiv personalului încadrat în centrala Ministerului Afacerilor Externe, în care funcţionează instalaţii care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă produse de emiţători pentru comunicaţii, instalaţii de microunde, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă şi staţii de bruiaj (art. 14); spor pentru condiţii periculoase pentru personalul contractual din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care participă efectiv în campaniile de prevenire şi combatere a zoonozelor (art. 15); sporurile prevăzute de art. 16 pentru personalul din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România; alte drepturi de natură salarială care se acordă potrivit dispoziţiilor legale în vigoare (art. 17); compensarea cu timp liber sau spor pentru munca suplimentară (art. 18); spor de vechime în muncă (art. 22); indemnizaţiei de concediu de odihnă (art. 23).

În concret, în contextul celor deja evidenţiate mai sus cu valoare de principiu şi faţă de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, de asemenea redate detaliat se impune cu necesitate concluzia că organul de control al Camerei de Conturi Arad ca şi Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ teritoriale a Curţii de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei reclamantei formulată împotriva măsurilor dispuse în urma acţiunii de audit financiar, au stabilit cu temei privitor la sumele acordate funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul Primăriei că în primul rând ajutoarele de sărbători (Paşti şi Crăciun) nu se încadrează în prevederile art. 17 alin. 3 din Legea nr. 47/2006, privind sistemul naţional de asistenţă socială unde se stabilesc ajutoarele sociale ce se acordă persoanelor sau familiilor aflate în dificultate şi ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de viaţă evaluate prin anchetă socială şi respectiv în prevederile art. 19 alin. 2 din acelaşi act normativ potrivit cărora prestaţiile sociale ce pot fi acordate în bani şi în natură din bugetul local trebuie să fie reglementate prin legi speciale, iar pe de altă parte, premiile ce pot fi acordate funcţionarilor publici/personalului contractual din instituţiile publice sunt reglementate expres şi limitativ prin art. 19 din OG nr. 6/2007 şi art. 11 din OG nr. 10/2008.

Sub un alt aspect, trebuie să se concluzioneze şi referitor la aceea că în sensul în care judicios s-a statuat prin decizia şi respectiv încheierea atacate, sporul de fidelitate şi loialitate acordat nu se regăseşte printre sporurile ce se pot acorda funcţionarilor publici conform art. 11 – 17 din OG nr. 6/2007 şi nici conform celor reglementate prin actul normativ enunţat privind salarizarea personalului contractual din cadrul instituţiilor bugetare.

Pe de altă parte, referitor la sporul pentru condiţii nocive şi periculoase s-a stabilit judicios că atare drepturi salariale trebuie stabilite doar cu raportare la art. 8 lit. a din HG nr. 281/1993 şi la Regulamentul comun al M.M.P.S. şi M.S. nr. 1132/6366/1993 care nominalizează expres, în aplicarea textului legal anteenunţat, locurile de muncă şi categoriile de personal ce beneficiază de atare sporuri, ori lucrările dosarului şi probaţiunea administrată demonstrează că salariaţii din primării nu se regăsesc printre categoriile de personal stabilite în anexele 1 – 5 din regulamentul menţionat şi prin urmare s-a conchis just în actele de control că sporul de calculator nu se regăseşte printre cele ce se acordă funcţionarilor publici/personalului contractual prin prisma ordonanţelor de guvern la care deja s-a făcut referire mai sus.

În fine, cu referire la prima de vacanţă ce a fost acordată personalului contractual s-a statuat întemeiat că potrivit art. 23 din OG nr. 10/2008 personalul contractual are dreptul la indemnizaţie de concediu fără a fi reglementată şi o altă indemnizaţie de vacanţă pentru această categorie, iar în conformitate cu textul deja antemenţionat raportat la art. 35 din Legea nr. 188/1999, republicată, doar funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, şi la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Cât priveşte drepturile băneşti acordate persoanelor ce ocupă funcţii de demnitate publică sunt aplicabile acestor categorii de persoane dispoziţiile în materie ale art. 2 alin. 2 din Legea nr. 393/2004, coroborat cu art. 99 alin. 5 din Legea nr. 67/2004, art. 3 alin. 4 din OG nr. 10/2008 şi art. 3 alin. 5 din acelaşi act normativ, art. 2 din OUG nr. 108/2005 şi art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001, în lumina cărora persoanele cu funcţii de demnitate publică şi anume primarul şi viceprimarul nu beneficiază de ajutoare de sărbători (de prime de vacanţă şi de premii lunare de 2%, însă potrivit prevederilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 40/1991, pentru activitatea desfăşurată personalul salarizat potrivit acestei legi beneficiază la sfârşitul anului calendaristic de un premiu anual de până la un salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face plata, dispoziţie care nu a fost abrogată prin Legea nr. 154/1998, motiv pentru care prin încheierea atacată, emisă de Curtea de Conturi a României, s-a admis parţial contestaţia reclamantei împotriva măsurii dispuse la pct. 3 din decizie în privinţa acordării premiului anual pentru persoanele enunţate.

În fine, cât priveşte indemnizaţia de dispozitiv acordată aceloraşi persoane ocupante ale unor funcţii de demnitate publică este de reamintit că prin decizia nr. 37/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, în interesul legii, s-a statuat în sensul că dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne, hotărâre obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, aşa încât nu poate fi primită afirmaţia privitoare la pretinsa legalitate a acordării indemnizaţiei de dispozitiv persoanelor cu funcţii de demnitate publică câtă vreme persoana în cauză nu poate face dovada încadrării sale într-una din categoriile expres şi limitativ prevăzute în decizie, mai mult decât atât hotărârea judecătorească invocată în contestaţie şi despre care se face vorbire atât în decizia cât şi în încheierea atacate îi vizează pe funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Primăriei, ca şi pe fostul primar al comunei, fără ca de beneficiul acestuia din urmă să se poată prevala primarul şi viceprimarul din mandatul 2008 – 2012.

Referitor la invocarea în cauză a prevederilor Legii nr. 84/2012, privind măsurile referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, aceasta nu poate impieta în niciun fel asupra legalităţii actelor de control atacate în contencios administrativ, cu alte cuvinte, excede limitelor în care instanţa a fost investită în cauza de faţă câtă vreme legea în discuţie face vorbire despre exonerarea de la obligaţiile efective de plată, iar incidenţa sa urmează a fi evaluată numai în contextul emiterii unor decizii de impunere sau a exercitării unor acţiuni în răspundere patrimonială pentru recuperarea unor sume de bani de la personalul din sectorul bugetar urmare a constatării unor prejudicii de către Curtea de Conturi a României.

Cât priveşte cererea formulată referitor la suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 3 din Decizia emisă de către Camera de Conturi a Judeţului Arad până la soluţionarea irevocabilă a litigiului de faţă, este evident că aceasta nu poate fi primită de către instanţă în sensul dorit de reclamanţi, faţă de cele evidenţiate pe parcursul considerentelor prezentei sentinţe, faţă de împrejurarea că nu s-au făcut dovezile corespunzătoare de către partea reclamantă în sensul existenţei „cazului bine justificat” şi respectiv a „pagubei iminente” care să justifice luarea unei atare măsuri de către instanţa de judecată, în sensul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, care trebuie raportate şi la dispoziţiile art. 14 din acelaşi act normativ, în contextul în care îndeplinirea condiţiilor impuse de către legiuitor trebuie realizată cumulativ, iar nu alternativ.

 Faţă de netemeinicia pretenţiilor reclamanţilor din acţiunea introductivă de instanţă, apare ca fiind nefondat ca un corolar şi demersul judiciar iniţiat de intervenientul accesoriu prin cererea formulată în interesul reclamanţilor.

Domenii speta

Spete similare