Procedura insolvenţei

Potrivit art. 64 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, „Cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu.”; interpretarea acestor dispoziţii legale nu este în sensul că, dacă există o creanţă „stabilită printr-un titlu”, creditorul nu va face cererea de admitere a creanţelor.

Cât priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 75 din Legea insolvenţei, în temeiul acestui text de lege pot fi doar înlăturate creanţe (ori drepturi de preferinţă) cuprinse în tabelul de creanţe, şi nu înscrise creanţe (ori drepturi de preferinţă).

La data de 29.04.2013 contestatoarea SC.E.O. SRL a solicitat înscrierea sa la masa credală în procedura insolvenţei debitoarei SC.P.L. SA, susţinând că în mod greşit practicianul în insolvenţă a apreciat tardivă declaraţia sa de creanţă; în realitate, la data deschiderii procedurii insolvenţei contestatoarea avea declanşată executarea silită individuală împotriva debitoarei astfel încât nu mai era necesară formularea declaraţiei de creanţă.

Reţinând că opinia contestatoarei în sensul că nu era necesară declaraţia de creanţă reprezintă „o apreciere pur personală”, Legea nr. 85/2006 nereglementând o astfel de înscriere din oficiu, Tribunalul Arad a respins contestaţia.

Prin recursul declarat contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei, arătând că prima instanţă a interpretat greşit actul dedus judecăţii, în sensul art. 304 pct. 8 C.proc.civ., întrucât practicianul în insolvenţă era obligat să înscrie creanţa contestatoarei fără verificări, conform art. 67 din Legea insolvenţei, contestatoarea fiind în posesia unui titlu executoriu – Sentinţa civilă nr. 6656/03.10.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. „Mai mult”, potrivit art. 75 din Legea insolvenţei, orice persoană poate face contestaţie până la închiderea procedurii, în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.

A apreciat recurenta că s-au aplicat greşit dispoziţiile legii (art. 304 pct. 9 C.proc.civ.), deoarece înscrierea contestatoarei în tabelul de creanţe se face în temeiul titlului executoriu, şi nu în baza cererii ce ar fi formulate de creditoare.

Analizând recursul formulat, văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C.proc.civ., Curtea reţine:

Considerentele hotărârii de primă instanţă, pertinente soluţionării cererii, se rezumă la faptul că, contrar opiniei recurentei, Legea nr. 85/2006 nu prevede că, în situaţia existenţei unui titlu executoriu ori a unei executări silite de drept comun în derulare la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, creditorul va fi înscris din oficiu în tabelul de creanţe.

Termenul până la care se depuneau declaraţiile de creanţă – 28.03.2013 nu a fost contestat de recurentă, criticile formulate în recurs rezumându-se la susţinerea recurentei că, dată fiind situaţia sa concretă, declaraţia de creanţă nu era necesară.

În ce priveşte aplicarea corectă a legii şi interpretarea actului dedus judecăţii, se constată că recurenta este cea care face o confuzie între declaraţia de creanţă, actele ce susţin declaraţia de creanţă, verificarea creanţei şi înscrierea ori înlăturarea unei creanţe de la masa credală.

Astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul-sindic, Legea nr. 85/2006 prevede o singură situaţie în care un creditor nu trebuie să facă declaraţie de creanţă, şi aceasta este situaţia salariaţilor debitorului supus procedurii (art. 64 alin. 1 din Legea insolvenţei).

Potrivit art. 64 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, „Cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu.”; interpretarea acestor dispoziţii legale nu este în sensul că, dacă există o creanţă „stabilită printr-un titlu”, creditorul nu va face cererea de admitere a creanţelor, astfel cum a considerat recurenta-contestatoare, ci în sensul că este permisă declaraţia formulată (şi) de creditorii nedeţinând titluri executorii; singura diferenţă între creditorii ce au titlu şi cei care nu au titlu este prevăzută la art. 66 din Legea nr. 85/2006: creanţele întemeiate pe titluri executorii nu sunt supuse verificării proprii a practicianului în insolvenţă; textul de lege nu face decât să recunoască, în procedura specială, autoritatea lucrului judecat a hotărârii ce întemeiază cererea de admitere a creanţei.

Prin urmare, înscrierea la masa credală se face exclusiv în consecinţa formulării, de către creditor, a declaraţiei de creanţă; învestit printr-o declaraţie de creanţă, practicianul în insolvenţă va înscrie creditorul la masa credală fie verificând creanţa – în cazul în care nu există titlu executoriu, fie acceptând, fără verificări, creanţa constatată prin titlu executoriu.

Or, contestatoarea nu a formulat nicio cerere de admitere a creanţelor, aceasta în pofida faptului că, potrivit propriilor susţineri, derula o procedură execuţională împotriva debitoarei şi ca atare ar fi trebuit să cunoască deschiderea procedurii insolvenţei asupra debitorului urmărit, deschiderea procedurii speciale determinând suspendarea de drept a executării silite individuale.

Împrejurarea că, într-o lectură greşită a Legii insolvenţei, creditoarea a considerat că nu se impunea formularea cererii de admitere la masa credală, nu justifică depăşirea termenului fixat pentru depunerea declaraţiilor de creanţă. Contrar opiniei recurentei, legea nu distinge, sub aspectul obligaţiei de a depune declaraţia de creanţă, între creditorii ce deţin titluri executorii (şi eventual au şi demarat executarea silită) şi cei care nu deţin astfel de titluri.

Cât priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 75 din Legea insolvenţei, se observă pe de o parte că în temeiul acestui text de lege pot fi doar înlăturate creanţe (ori drepturi de preferinţă) cuprinse în tabelul de creanţe, şi nu înscrise creanţe (ori drepturi de preferinţă); pe de altă parte, titlul de care se prevalează contestatoarea - Sentinţa civilă nr. 6656/03.10.2011 - nu reprezintă un titlu „necunoscut” în sensul art. 75 alin. 1, textul de lege vizând o cu totul altă situaţie, nicidecum o hotărâre judecătorească.

Pentru aceste considerente, reţinând că Sentinţa civilă nr. 2219/15 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2122/108/2013/a1 este temeinică şi legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 8 din Legea nr. 85/2006, 312 alin. 1 C.proc.civ. rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul, potrivit Deciziei civile nr. 1669/R/07.11.2013.

Domenii speta

Spete similare