Contopire pedepse

Sentinţă penală 591 din 08.04.2011


Obiect: contopire pedepse

Asupra prezentei cauze penale, instanţa reţine că prin cererea formulată de către petentul SC şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, la data de 18.01.2011, acesta a solicitat contopirea pedepselor şi scăderea din pedeapsa rezultantă şi a perioadei executate.

În vederea soluţionarii cauzei au fost depuse la dosar Sentinţele penale de condamnare; fişă cazier; adresa emisă de PNT .

Analizând  materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanţa reţine că  infracţiunile pentru care s-au aplicat condamnatului pedepsele stabilite prin sentinţele penale de condamnare au fost săvârşite înainte să se fi pronunţat o hotărâre de condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele, astfel încât acestea se află în concurs de infracţiuni, conform articolului 33 litera a din Codul penal.

În conformitate cu dispoziţiilor articolului 449, aliniatul 1, litera a din Codul de procedură penală, pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existenţa concursului de infracţiuni.

Potrivit dispoziţiilor articolului 36, aliniatul 2 din Codul penal pedepsele stabilite pentru infracţiuni concurente sunt supuse operaţiunii de contopire şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.

Prin urmare, având în vedere aceste temeiuri juridice şi raportându-le la datele prezentei cauze,  instanţa va admite cererea de contopire a pedepselor formulată de către condamnat.

Instanţa constată concurente următoarele infracţiuni:

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din 16.03.2009), prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentinţa penală nr.313/17.06.2010 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare la data de 06.07.2010.

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din 04.03.2009), prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr.1695/18.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin nerecurarea Deciziei penale nr.15/20.01.2010 a Tribunalului Vrancea la data de 03.02.2010.

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din 26.02.2009), prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 24.03.2010.

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din 25.04.2009), prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 24.03.2010.

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din 28.04.2009), prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 24.03.2010.

- fals privind identitatea (faptă din 28.04.2009), prevăzută de art.293 alin.1 C.pen. pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 24.03.2010.

- furt calificat (faptă din 09/10.07.2009), prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. g, i C.pen. cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 24.03.2010.

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din perioada 24/25.05.2009-25.05.2009), prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr.1749/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.33/27.01.2010 a Tribunalului Vrancea la data de 27.01.2010.

-  fals privind identitatea (faptă din 17.05.2009), prevăzută de art.293 alin.1 C.pen. pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentinţa penală nr.1749/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.33/27.01.2010 a Tribunalului Vrancea la data de 27.01.2010.

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare (faptă din 17.05.2009), prevăzută de art.85 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr.1749/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.33/27.01.2010 a Tribunalului Vrancea la data de 27.01.2010.

- furt calificat (faptă din 18/19.11.2008), prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. g, i C.pen. pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr.1061/30.06.2010 a Judecătoriei Focşani, definitivă la data de 26.10.2010 prin nerecurarea Deciziei penale nr.315/04.10.2010 a Tribunalului Vrancea.

- furt calificat (faptă din 20/21.02.2009), prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a, g, i C.pen.. pentru care s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare prin Sentinţa penală nr.1182/01.09.2010 a Judecătoriei Focşani, definitivă la data de 29.12.2010 prin nerecurarea Deciziei penale nr.404/29.11.2010 a Tribunalului Vrancea.

- furt calificat (faptă din 12.12.2008), prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. e, g, i C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.,  pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare prin Sentinţa penală nr.153/18.05.2009 a Judecătoriei Adjud, definitivă la data de 07.06.2009 prin neapelare.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 24.03.2010 şi se va repune în individualitatea lor pedepsele componente astfel:

a)1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 24.03.2010 pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din 26.02.2009), prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.

b)1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 24.03.2010 pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din 25.04.2009), prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.

c)1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 24.03.2010 pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din 28.04.2009), prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.

d)1 an închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 24.03.2010 pentru fals privind identitatea (faptă din 28.04.2009), prevăzută de art.293 alin.1 C.pen.

e)3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată  prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 24.03.2010 pentru furt calificat (faptă din 09/10.07.2009), prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. g, i C.pen. cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.

f)3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.153/18.05.2009 a Judecătoriei Adjud, definitivă la data de 07.06.2009 prin neapelare pentru furt calificat (faptă din 12.12.2008), prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. e, g, i C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., pedeapsa pentru s-a dispus anularea suspendării condiţionate, în temeiul art.85 C.pen., prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1182/01.09.2010 a Judecătoriei Focşani, definitivă la data de 29.12.2010 prin nerecurarea Deciziei penale nr.404/29.11.2010 a Tribunalului Vrancea şi se va repune în individualitatea lor pedepsele componente astfel:

g)5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1182/01.09.2010 a Judecătoriei Focşani, definitivă la data de 29.12.2010 prin nerecurarea Deciziei penale nr.404/29.11.2010 a Tribunalului Vrancea pentru furt calificat (faptă din 20/21.02.2009), prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a, g, i C.pen.

h)3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.153/18.05.2009 a Judecătoriei Adjud, definitivă la data de 07.06.2009 prin neapelare pentru furt calificat (faptă din 12.12.2008), prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. e, g, i C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., pedeapsa pentru s-a dispus anularea suspendării condiţionate, în temeiul art.85 C.pen., prin Sentinţa penală nr.1182/01.09.2010 a Judecătoriei Focşani, definitivă la data de 29.12.2010 prin nerecurarea Deciziei penale nr.404/29.11.2010 a Tribunalului Vrancea.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 (doi) închisoare, aplicată prin prin Sentinţa penală nr.1749/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.33/27.01.2010 a Tribunalului Vrancea la data de 27.01.2010 şi se va repune în individualitatea lor pedepsele componente astfel:

i)2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1749/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.33/27.01.2010 a Tribunalului Vrancea la data de 27.01.2010 pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din perioada 24/25.05.2009-25.05.2009), prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

j)1 an închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1749/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.33/27.01.2010 a Tribunalului Vrancea la data de 27.01.2010 pentru fals privind identitatea (faptă din 17.05.2009), prevăzută de art.293 alin.1 C.pen.

k)1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1749/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.33/27.01.2010 a Tribunalului Vrancea la data de 27.01.2010 pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare (faptă din 17.05.2009), prevăzută de art.85 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002.

În temeiul art.85 C.pen. se va  menţine anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.153/18.05.2009 a Judecătoriei Adjud, definitivă la data de 07.06.2009 prin neapelare, anulare dispusă prin Sentinţa penală nr.1759/25.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr.224/24.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi şi prin Sentinţa penală nr.1182/01.09.2010 a Judecătoriei Focşani, definitivă la data de 29.12.2010 prin nerecurarea Deciziei penale nr.404/29.11.2010 a Tribunalului Vrancea.

În temeiul articolului 36, aliniatul 2 C.p. raportat la art.33,lit.a C.p.si 34,alin.1 lit.b C.p. se va proceda la contopirea pedepselor menţionate la punctele a); b); c); d); e); f)-pedeapsă ce se regăseşte şi la punctul h); g); i); j); k) cu următoarele pedepse:

- 1 an închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.313/17.06.2010 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare la data de 06.07.2010 pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din 16.03.2009), prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.

- 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1695/18.11.2009 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin nerecurarea Deciziei penale nr.15/20.01.2010 a Tribunalului Vrancea la data de 03.02.2010 pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (faptă din 04.03.2009), prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.

-3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.1061/30.06.2010 a Judecătoriei Focşani, definitivă la data de 26.10.2010 prin nerecurarea Deciziei penale nr.315/04.10.2010 a Tribunalului Vrancea pentru furt calificat (faptă din 18/19.11.2008), prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. g, i C.pen.,

şi se va aplica pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare,

 condamnatul-petent urmând a executa pedeapsa unică  rezultantă de 5  ani închisoare.

În temeiul art.36, alin.3 C.pen. se va  scadea din durata pedepsei unice rezultante de 5  ani închisoare perioada executată din data de 14.07.2009 la zi.

În temeiul articolului 71 din Codul penal se va interzice condamnatului- petent VC drepturile prevăzute de articolul 64,alin.1,lit. a teza a doua si lit. b  din Codul penal, pe durata executării pedepsei.

În temeiul articolului 420 şi articolului 449 din Codul de procedură penală se vor anula următoarele mandate de executare a pedepselor: nr. 1858/2010, nr. 1930/2010, nr. 1918/2010, nr. 1175/2010, nr. 1299/2011, emise de Judecătoria Focşani, precum şi nr. 398/2010, emis de Judecătoria Tecuci şi se va dispune emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei stabilite prin această hotărâre.