Comercial : Acţiune în plata facturilor restante la servicii prestate. Reevaluarea, în recurs, a probelor administrate la fond. Modificarea soluţiei în sensul admiterii în tot a acţiunii

Decizie 7662 din 31.03.2011


1.) – Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr.7662/200/2010 din 2.06.2010 , petenta SC C. A. SA Buzău a chemat în judecată pe pârâtul A. M. , solicitând ca prin hotărârea ce se pronunţa să fie obligat la plata sumei de 227,29 lei – contravaloare facturi restante apă rece de consum şi servicii canalizare şi a sumei de 26,81 lei – penalităţi de întârziere aferente , cu cheltuieli de judecată.

2.) – Motivarea acţiunii

2.1.) – În fapt, reclamanta a învederat că deşi a furnizat pârâtului la perioada 5.12.2008 – 5.06.2009 , apă rece de consum şi servicii de canalizare , în executarea contractului nr.02 – 07/2003 ( încheiat între Asociaţia de Proprietari X şi Regia Autonomă Municipală Buzău) dar şi a Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din 22.01.2009( încheiat de companie cu Asociaţi de dezvoltare intercomunitară „ Buzău 2008” ), acesta nu i-a plătit preţul în sumă de 227,29 lei la care se adaugă penalităţi în sumă de 26,81 lei calculate la perioada 8.01.20009 – 5.06.2009 .

2.2.) – În drept reclamanta a invocat prevederile Legii nr.241/2006, Legii nr.51/2006, Legii nr.230/2007, precum şi cele ale art.969/970 din Codul civil.

 3.) - Întâmpinarea

Pârâtul a formulat întâmpinare conform art.115 – 118 din Codul de procedură civilă, susţinând că datorează reclamantei exclusiv suma de 172,06 lei – contravaloare servicii , diferenţa fiind achitată conform chitanţelor depuse la dosar  ( filele 44 – 47).

4.) Probe

Părţile au depus la dosar înscrisuri în sprijinul susţinerilor formulate: reclamanta la filele 7-43 , iar pârâtul la filele 48 – 55, răspunsurile la interogatoriul luat pârâtului fiind consemnate la fila 71.

 5.) – Răspuns la întâmpinare

Prin răspunsul formulat la întâmpinare, reclamanta a învederat că cele două chitanţe invocate de pârâtă atestă plata altor debite decât cele ce fac obiectul acţiunii, sens în care a depus fişa contabilă întocmită la perioada 31.01.2008 – 31.10.2010 ( filele 62 – 65).

 6.) – Soluţia instanţei fondului

6.1. ) – Prin sentinţa nr.823 din 28.01.2011 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a admis acţiunea în parte , pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 172,06 lei – contravaloare servicii  şi 22 lei cheltuieli de judecată.

6.2.) – Pentru a hotărî astfel instanţa fondului a reţinut în baza probatoriului administrat că pârâtul datorează reclamantei suma de 172,06 lei – contravaloare servicii apă - canal, preluând întocmai apărările formulate prin întâmpinare.

 7.) – Recursul

7.1.) – Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta în termen legal conform art.301 din Codul de procedură civilă , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art.303 .

7.2.) – În expunerea motivelor de recurs , reclamanta a invocat greşita admitere în parte a acţiunii, instanţa neluând în considerare fişa contabilă depusă la filele 62 – 65 dosar fond din care rezultă neechivoc plata de către pârât , cu cele două chitanţe invocate , a altor facturi.

 8.) – Constatări

Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului , de prevederile legale incidente cauzei , de criticile formulate , precum şi din oficiu conform art.304? din Codul de procedură civilă , tribunalul a constatat:

8.1.) – Contrar considerentelor sentinţei atacate, reclamanta a administrat dovezi de natură să demonstreze neechivoc datoria pârâtului în sumă de 227,29 lei , reprezentând contravaloarea celor 13 facturi emise pentru consumul de apă rece şi serviciile de canalizare  prestate la perioada 5.12.2008 – 5.06.2009 ( acte depuse la filele 18 – 24 dosar ) , la care se adaugă penalităţi de întârziere în sumă de 26,81 lei  ( calculate la perioada 8.01.2009 – 5.06.2009 potrivit notelor depuse la filele 11-17 dosar ) .

8.2.) – Conform fişei contabile depuse la filele 62-65 dosar fond , probă, ce nu a fost invocată şi deci neanalizată de către instanţă , cu chitanţa nr.0094399/19.03.2009 pârâtul a achitat facturile  nr.8202616/6.10.2008, nr.8226979/5.11.2008, nr.8226979/5.11.2008, nr.8252430/5.12.2008 şi nr. 8252430/5.12.2008, iar cu chitanţa nr.0111831/29.06.2009 a achitat factura nr.8252430/5.12.2008 ( facturi anterioare perioadei ce face obiectul acţiunii).

8.3.) – Penalităţile în sumă de 26,81 lei au fost calculate de către reclamantă în mod corect, în aplicarea art.30 alin.4 din Legea 241/2006, astfel cum s-a detaliat în notele depuse la filele 11 – 17 dosar.

 9.) – Soluţia tribunalului

9.1.) – Pentru considerentele ce preced , în baza dispoziţiilor art.312 alin.2 raportat la art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, s-a admis recursul ca întemeiat şi s-a modificat sentinţa atacată în sensul admiterii în tot a acţiunii, dispunându-se obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumelor de 227,29 lei ( contravaloare servicii prestate) şi de 26,81 lei ( penalităţi întârziere) .

9.2.) – Avându-se în vedere dispoziţiile art.274 din Codul de procedură civilă , pârâta va fi obligată să, plătească reclamantei şi suma de 43 lei cheltuieli  de judecată ( taxe de timbru la fond şi recurs).

Domenii speta