Infracţiuni de înşelăciune şi fals în declaraţii

Sentinţă penală 822 din 10.05.2012


Obiect: infracţiuni de înşelăciune şi fals în declaratii, fapte prev de art.  215 alin. 1, 2, 3 C.p , respectiv art.  292 C.p  cu aplic. art. 33 lit a C.p

Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau nr. 5014/P/2009s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpaţilor:

NH,  pentru săvarsirea următoarelor infracţiuni de înşelăciune şi fals în declaratii, fapte prev de art.  215 alin. 1, 2, 3 C.p , respectiv art.  292 C.p  cu aplic. art. 33 lit a C.p constând în aceea că la data de 24.12.2008 s-a prezentat în faţa notarului public Dragomir Mona, unde folosind o procură autentică a cărei lipsă de valabilitate o cunoştea, a făcut declaraţii false şi a încheiat un antecontract cu partea vătămată SC, primind de la acesta suma de 7000 euro, în schimbul promisiunii de vânzare a unui teren, care fusese anterior înstrăinat altei persoane;

IN, pentru săvarsirea infracţiunilor de fals în declaratii, prev de art.  292 C.p şi complicitate la înşelăciune, faptă prev. de art. 26 rap la art. 215 alin. 1,2,3 C.p cu aplic. art. 33 lit a C.p constând în aceea că la data de 13.03.2008 s-a prezentat în faţa notarului public, solicitând emiterea unei procuri speciale autentice, pe care i-a încredinţat-o inculpatului NH, împuternicindu-l pe acesta să vândî în numele său, un teren care nu se mai afla în  proprietatea sa încă din anul 1998.

 Cauza penală a fost înregistrată la această instanţă sub rn. 12851/180/12.08.2011.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele:

La data de 28.12.1998, inculpatul IN a încheiat un contract de vânzare – cumpărare cu numita IB, transmiţându-i acesteia dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren, cu o întindere de 3600 mp, situată în sola 11, parcela 240, din extravilanul com, X Contractul de vânzare – cumpărare a fost autentificat. Ulterior, această suprafaţă a făcut obiectul mai multor transmisiuni succesive, ajungând la data de 27.07.2005, în proprietatea numitului IC

In luna martie a anului 2008, inculpatul IN l-a imputernicit pe numitul NH sa vanda in numele sau, aceeasi suprafata de teren, oricarei persoane va crede de cuviinta. Intre cele doua persoane a fost incheiat un contract de mandat special, autentificat .

La data de 13.06.2008 inculpatul NH, in calitate de mandatar al inculpatului IN, a incheiat cu numitul MV un antecontrct de vanzare cumparare, obligandu-se ca in termen de 3 zile de la intocmirea documentatiei cadastrale, sa vanda acestuia din urma suprafata de 3600 mp, situata in sola 11, parcela 240, din extravilanul com.. In schimbul obtinerii promisiunii de vanzare, promitentul cumparator a achitat echivalentul in lei al sumei de 4000 de euro.

In urma demersurilor initiate de promitentul cumparator, a reiesit ca suprafata de teren respectiva fusese instrainata de inculpatul IN inca din anul 1998. In aceste conditii, numitul MV a pretins a inculpatului NH clarificarea situatiei juridice a terenului, fapt ce a determinat promovarea la data de 8.10.2008 a unei actiuni civile prin care inculpatul IN solicita instantei sa pronunte o hotarare prin care COMISIA LOCALA sa fie obligata sa il puna in posesia suprafetei de teren care facea obiectul antecontractuui de vanzare cumparare.

Instanta investita cu cererea inculpatului IN a ridicat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantului pe care a admis-o intemeindu-se pe existenta contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr…În aceste conditii numitul Varga Mihai a formulat o plangere penala impotriva numitului IN solicitand efectuarea de cercetari sub aspectul infractiunii prev de art. 215 alin. 1, 2 , 3 C.p.

Find audiati in cadrul dosarului nr. 1216/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau inculpatii s-au aparat invocat necunoasterea situatiei juridice a terenului la data incheierii antecontractului de vanzare cumparare cu numitul MV. Astfel numitul NH arata ca dupa semnarea antecontractului si dupa ce aprimit banii a aflat ca suprafata teren respectiva fusese deja vanduta unei alte persoane, motiv pentru care a deschis o actiune civila in vederea identificarii amplasamentului.

In cele din  urma, dosarul nr. 1216/P/2009 a fost solutionat dispunandu-se neinceperea urmarii penale. S-a apreciat ca fapta numitilor IN si NH nu prezenta valente penale neputandu-se retine in sarcina acestora intentia de a frauda.

Ulterior la data de 24.12.2008 inculpatul NH a incheiat un nou antecontract de vanzare cumparare, avand acelasi obiect. Astfel prin actul autentificat la BNP, aceasta in calitate de mandatar al inculpatului IN se obliga din nou sa vanda suprafata de 3600 mp, situata in sola 11, parcela 240, in extravilanul com. De aceasta data in calitate d promitent cumparator a fost numitul SC care a platit in schimbul promisiunii de vanzare echivlanetul in lei al sumei de 7000 de euro.

In cazul acestei tranzactii, intentia dolosiva a numitului NH este evidnenta, aceasta avand la data de 24,12,2008 reprezentarea existentei unui alt contract prin care isi asumase aceeasi obligatie fata de numitul MV. Pe de alta parte, inculpatul NH cunoastea faptul ca terenul respectiv fusese instrainat de numtiul IN inca din anul 1998 imprejurare care ii devenise acestuia clara cel mai tarziu la data de 8.10.2008, moment al promovarii actiunii civile.

La data incheierii antecontractului de vanzare cumparare ca urmare a solicitarii exprese a numitului SC la sediul biroului notarial a fost prezent si numitul IN, care a intarit hotararea promitententului cumparator de a plati suma de bani stipulata in contract.

Ulterior, contractul de vanzare cumparare nu s-a mai perfectat, inculpatul NH nemaiputand fi contactat, in timp ce partea vatamata SC a luat cunostinta de adevarata situatie juridica a terenului.

La data de 26/05/2009, aflandu-se in imposibilitatea recuperarii sumei de bani platita, partea vatamata s-a adresat organelor de cercetare penala din cadrul Politiei solicitand efectuarea de cercetari fata de numitul NH.

Fiind audiata in timpul cercetarilor, partea vatamata a declarat ca in luna decembrie a anului 2008, a inceput negocierile cu numitul NH in vederea cumpararii unui teren situat in com Numtiul SC cunostea faptul ca surpafata de teren respectiva apartinea numitului IN, motiv pentru care a insistat ca in momentul perfectarii tranzactiei sa fie prezent si acesta.

Partea vatamata arata ca a fost de acord sa incheie un antecontract de vanzre cumparare si sa achite in avans suma de 7000 de euro pt a obtine promisiunea de vanzare a suprafetei de 3600 mp situata in sola 11 parcela 240,. Arata ca, in momentul incheierii antecontractului a fost insotit de numitul DA care i-a imprumutat suma de 7000 de euro, platita pe loc numitului NH

Partea vatamata sustine ca dupa circa 2 - 3 saptamani de la incheierea antecontractului a aflat ca respectivul teren fusese vandut de Nedea Ion inca din anul 1998 si ca printe persoanele carora li se promisese recent vanzarea acestei parcela se afla si numitul MV, care platise la randul sau o suma de bani.

Numitul SC arata ca ulterior l-a contactat pe inculpatul Haidau Viorel Nicolae pe care l-a amenintat cu formularea unei plangeri penale, acesta restituindu-i in cele din urma  suma de 1000 de euro, insotita de promisiunea inapoierii si a restului de bani.

Mai arata ca l-a reintalnit pe inculpat in luna iunie 2009 , ca acesta era in acel moment insotit de numtiul MV si ca primit din nou asigurari legate de restituirea banilor, care insa nu au fost onorate nici pana in prezent.

Fiind audiat in calitate de martor, numitul DA confirma cele declarate de partea vatamata aratand ca a insotit-o pe acesta in data de 24.12.2008 la sediul BNP si ca i-a imprumutat suma de 7000 de euro, bani platiti pe loc numitului NH. Arata ca ulterior, a aflat ca terenul pe care partea vatamata dorea sa il cumpere fusese vandut de mai multe ori unor persoane diferite.

Martorul DA declara ca in vara anului 2009, in timp ce se afla impreuna cu numtiul SC in zona garii, s-a intalnit cu inculpatul NH care era insotit de numitul MV. Martorul sustine ca a asistat la discutia dintre partea vatamata si inculpat, acesta recunoscut fapta si promitand ca va restitui integral suma de bani incasata. De asemenea martorul arata ca numitul MV a relatat ca a fost la randul sau inselat, dar ca ulterior, a primit toti banii inapoi, sfatuindu-l pe numitul SC sa nu is faca probleme in legatura cu recuperarea prejudiciului.

Inculpatul NH sustine o versiune faptica diferita, declarand ca la data de 24.12.2008, a primit suma de 4000 euro de la numitul SC cu titlu de imprumut. Arata ca a fost de acord sa garanteze restituirea imprumutului, incheiind un antecontract, avand ca obiect promisiunea de vanzare a terenului apartinand numitului IN si ca diferenta pana la suma de 7000 stipulata in actul juridice reprezenta dobanda ceruta de partea vatamata pt acordarea imprumutului.

Inculpatul declara ca litigiul dintre el si MV a avut aceleasi coordonate, acesta acordandu-i la randul sau un imprumut, care a fost garantat printr-un antecontract de vanzare cumparare avand ca obiect aceeasi suprafata de teren. Cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala, inculpatul NH a declarat in fata procurorului ca  banii obtinuti de la partea vatamata SC au fost folosit in scopul stingerii litigiului cu numitul MV.

Pozitia inculpatului NH este nesincera, acesta facand mai multe afirmatii contrazise de ansamblul materialului probator.  Astfel, in totala contradictie cu sustinerile inculpatului, martor DA arata ca a asistat la momentul in care partea vatamata a platit acestuia in mod efectiv suma de 7000 de euro.

In al doilea rand, find audiat de catre organele de cercetare penala in cadrul dosarului cu nr. 1216/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau, inculpatului NH nu a declarat niciun moment faptul ca banii primit de la numitul MV ar insemna de fapt un imprumut. In continuare, inculpatul este nesincer cand spune ca nu a cunoscut situatia juridica a terenului la data de 24.12.2008. Din datele expuse mai sus, rezulta ca la data incheierii antecontractului cu  numitul SC izbucnise deja litigiul dintre VH si MV, acesta din urma semnaland faptul ca terenul fusese anterior vandut de Nedea Ion unei alte persoane. De altfel, acesta este si motivul pt care IN a promovat la data de 8.10,2008 o actiune civila, imprejurare cunoscuta si de inculpatul NH

Inculpatul IN a avut in timpul cercetarilor o atitudine oscilanta. Acesta a recunoscut ca in anul 1998, a incheiat cu numita IB un contract de vanzare cumparare avand ca obiect doua suprafete de teren. Inculpatul sustine insa, ca la acea data a fost indus in eroare de cumparatoare nerealizand ca a vandut si suprafata de 3600 mp situata in sola 11 parcela 240 din com.

Inculpatul arata ca in luna martie 2008, a fost convins de numitul IF sa incheie un contract de mandat special, prin care il imputernicea pe NH sa vanda  o suprafata de teren cu intinderea de 3600 mp fara insa a constientiza faptul ca aceasta procura viza terenul vandut in anul 1998 numitul IB.

Mai arata ca, a intocmit o procura speciala pe numele lui IF cu privire la o alta parcela de circa 1300 de mp primind in schimb de la cei doi suma totala de 10.000 lei.

In continuare numitul IN sustine ca nu stiut ca inculpatul NH a incheiat cele doua antecontracte cu numitii MV si SC, aratand in acelasi timp ca nu a primit nicio suma de bani in urma perfectarii celor doua acte.

Cu privire la aceste aspecte, inculpatul manifesta inconsecventa, declarand in prima faza ca nu a asistat in data de 24.12.2008 la incheierea antecontractului de catre SC si NH. Ulterior, in timpul urmaririi penale acesta a admis faptul ca in acea zi s-a intalnit cu NH pe care l-a insotit la sediul BNP fara insa a cunoaste intentiile acestuia sau scopul vizitei.

In cadrul declaratiilor sale, inculpatul IN nu face nicio afirmatie in legatura cu existenta vreunui imprumut. De asemenea, acesta neaga faptul ca ar fi incasat vreo suma de bani din pretul platit de partea vatamata SC Cu privire la acest aspect IN este contrazis de declaratiile inculpatul NH care declara ca in data de 24.12.2008 i-a dat acestuia suma de 500 euro.

De asemenea, prezenta inculpatul IN la locul incheierii antecontractului este atestata de martorul DA si de partea vatamata SC, care insa precizeeaza ca acesta nu a intrat in biroul notarului.

Incadrarea juridica

Fapta inculpatului IN care la data de 13.03.2008 s- a prezentat in fata notarului public, solicitand emiterea unei procuri speciale autentice prin care l-a imputernicit pe inculpatul NH sa vanda in numele sau un teren care nu se mai afla in proprietatea sa inca din anul 1998, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de fals in declaratii, prev de art. 292 C.p si complicitate la inselaciune fapta prev de art. 26 rap la art. 215 alin. 1, 2, 3 C.p cu aplic art. 33 lit a C.p.

Fapta inculpatului NH care la data de 24.12.2008 s-a prezentat in fata  notarului public unde folosind o procura autentica a carei lipsa de valabilitate o cunostea a incheiat un antecontract cu partea vatamata SC primind de la acesta suma de 7000 de euro in schimbul promisiunii de vanzare a unui teren, care fusese anterior instrainat altei persoane intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de fals in declaratii, prev de art. 292 C.p si inselaciune in conventii, fapta prev de art. 215 alin. 1, 2, 3 C.p cu aplic. art. 33 lit a C.p.

Latura civila

Partea vatamata a declarat ca se constituie parte civila in procesul penal solicitand ca numitii IN si NH sa fie obligati la plata echivalentului in lei al sumei de 6000 de euro.

Mijloace de proba:

declaratia partii vatamate ,

declaratia inculpati

declaratia martori;

contract de vanzare cumparare ,procura speciala ,

antecontrat de vanzare cumparare ,adresa OCPI;dosar penal nr. 1216/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau;

dosar civil nr. 13637/180/2008 al Judecatoriei Bacau.

In temeiul art.345 C.p.p. avand in vedere ca faptele exista, fiecare constituie infractiune si ca  au fost savarsite de catre inculpati, urmeaza a dispune condamnarea acestora.

La individualizarea judiciara a pedepsei, pedepselor, instanta va tine seama de criteriile generale prev.de art.72 C.p. respectiv dispozitiile partii generale ale C.p., limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social al faptelor savarsite, persoana inculpatilor si imprejurarile care atenuiaza sau agraveaza raspunderea penala.

Constatand indeplinite conditiile art.33 lit.a C.p. la aplicarea pedepsei rezultante instanta va avea in vedere tratamentul santionator propriul concursului de infractiuni prev.de art.34 lit. b C.p.

In temeiul art.71 al.1,2 C.p.instanta va aplica inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza II si b C.p.

In temeiul art.71 al.5 C.p.instanta va suspenda executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II si b C.p. pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

Va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor rezultante aplicate ambilor inculpaţi.

In temeiul art.14 C.p.p., art.346 C.p.p, art.998 C.civ instanta constatand indeplinite in mod cumulativ conditiile raspunderii civile delictuale subiective pentru fapta proprie respectiv fapta ilicita prezentata mai sus, raportul de cauzalitate intre aceasta si prejudiciul produs, existenta prejudiciului si culpa inculpatului, inculpatilor va dispune obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata despăgubirilor civile materiale.

 In temeiul art.348 C.p.p., instanta va dispune desfiintarea inscrisului falsificat, respectiv procura autentică încheiată la 13.03.2008.

 In temeiul art.189 C.p.p. instanta va dispune plata din fondurile M.J. a onorariului pentru aparatorul desemnat din oficiu.

 In temeiul art.191 al 1, 2 C.p.p. instanta constatand culpa procesuala a inculpatilor, urmeaza a dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat.