Răspunderea pentru prejudicii din accidente a ipj şi a administratorului drumurilor

Prin sentinţa civilă nr. 823 din 12.03.2012 Judecătoria Oneşti a respins cererea formulată de reclamantul L.V. împotriva pârâţilor: I.P.J. Bacău - P. Staţiunii Tg.Ocna, Ministerul Transporturilor - C.N.A.D.N.R. - şi  D.R.D.P..

În motivarea sentinţei s-a arătat că:

Reclamantul a solicitat prin cererea introductivă ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâţii să îi acorde ca despăgubire materială suma de 5445 euro (echivalent cu 23.295 lei la un curs BNR de 4,2784 lei/euro) reprezentând contravaloarea autoturismului M. distrus în accidentul suferit de reclamant în data de 15.08.2008.

În motivarea în fapt a cererii reclamantul arată că în data de 15.08.2008 se deplasa cu autoturismul M. din direcţia Oneşti către Dărmăneşti, la ieşirea din Tg. Ocna, într-o curbă, a fost orbit de farurile unei maşini care venea din faţă pe acelaşi sens de mers, a încercat să o evite, a tras de volan dreapta, dar din cauza carosabilului înalt a căzut în şanţ în apropierea căii ferate, maşina fiind distrusă în proporţie de 50%. Reclamantul consideră că vinovaţi de producerea acestui incident rutier şi de distrugerea maşinii sale sunt pârâţii deoarece P. trebuia să identifice proprietarul camionului care staţiona nesemnalizat pe celălalt sens de mers pe partea carosabilă, iar administratorul drumului nu trebuia să lase platforma carosabilului atât de înaltă.

În drept cererea este motivată pe dispoziţii din O.G. 43/1997, O.G. 195/2002, art. 998, 999 Cod civil.

Reclamantul şi-a completat cererea în şedinţa din 5.12.2011 (fila 51) în sensul argumentelor de drept pentru angajarea răspunderii pârâtului IPJ Bacău, şi anume art. 26 din Legea 218/2002.

La termenul din 23.01.2012 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinările depuse la dosar şi a respins toate excepţiile, considerentele fiind consemnate în încheierea de şedinţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin procesul verbal seria CC nr. 1397049 întocmit de I.P.J. Bacău – P. Staţiunii Tg. Ocna la data de 15.08.2008 reclamantul a fost sancţionat contravenţional cu „avertisment” pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 114 alin. 2 din HG 1391/2006 care prevede: „(2) Pe timpul nopţii, la apropierea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligaţi ca de la o distanţă de cel puţin 200 m să folosească luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducătorul de autovehicul se apropie de un autovehicul care circulă în faţa sa, acesta este obligat să folosească luminile de întâlnire de la o distanţă de cel puţin 100 m.”,  şi art. 123 lit. b („Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii: …  b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mică de 50 m”), având în vedere că în data de 15.08.2008, ora 3,45, circulând pe DN 12A în cartierul P. pe raza staţiunii Tg. Ocna cu autoturismul M., nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a tras de volan dreapta pentru a evita un camion staţionat şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a carosabilului.

Reclamantul a formulat plângere împotriva acestui proces verbal, ce a făcut obiectul dosarului nr. 4024/270/2008 soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3308/26.11.2008 în sensul respingerii plângerii.

Prin decizia civilă nr. 95/19.01.2010 Tribunalul Bacău a casat sentinţa civilă menţionată şi a trimis cauza la rejudecare considerând că se impune efectuarea unei expertize.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. 2924/270/2010, a fost efectuată o expertiză auto, iar prin sentinţa civilă nr. 3098/03.11.2010 instanţa a admis plângerea şi a anulat procesul verbal, sentinţă care a rămas irevocabilă.

Având în vedere că procesul verbal de contravenţie a fost anulat, reclamantul susţine că răspunderea pentru prejudiciul suferit prin avarierea autoturismului său aparţine pârâţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 998-999 din Codul civil din 1864, aplicabil în speţă faţă de momentul producerii incidentului rutier.

Condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor în condiţiile art. 998-999 Cod civil sunt: fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul şi legătura de cauzalitate.

Instanţa a respins proba cu expertiză judiciară având în vedere data producerii incidentului rutier (15.08.2008) şi susţinerile reclamantului care implică cercetări la faţa locului imediat după incident. Din aceleaşi considerente, instanţa a avut în vedere, ca probe extrajudiciare, înscrisuri şi concluziile expertizei auto efectuate în dosarul ataşat, precum şi considerentele sentinţei civile nr. 3098/3.11.2010 care intră în puterea lucrului judecat prin rămânerea irevocabilă a sentinţei.

Astfel, instanţa a reţinut în considerentele acestei sentinţe irevocabile, că „date fiind împrejurările producerii accidentului, se poate reţine fără echivoc faptul că petentul s-a aflat în faţa unui caz fortuit”, iar cazul fortuit este o împrejurare care înlătură vinovăţia în materia răspunderii civile delictuale. În consecinţă, nefiind îndeplinită condiţia vinovăţiei pârâţilor în producerea prejudiciului în patrimoniul reclamantului, nu poate fi angajată răspunderea acestora în temeiul art. 998-999 Cod civil.

Având în vedere aceste considerente, instanţa a respins cererea reclamantului.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul L.V. Aceasta a criticat soluţia dată de prima instanţă sub următoarele aspecte:

În mod greşit prin sentinţa recurată s-a considerat că efectul reţinerii cazului fortuit în favoarea recurentului reclamant se răsfrânge şi asupra vinovăţiei pârâţilor. Instanţa nu a motivat în drept soluţia dată şi s-a pronunţat asupra unei apărări care nu a fost invocată de pârâţi. De asemenea, instanţa a încălcat dreptul la apărare al reclamantului respingând cererea de amânare formulată de acesta. În plus, instanţa nu s-a pronunţat asupra probei cu interogatoriul pârâtelor, deşi această probă a fost solicitată. A mai arătat recurentul că prima instanţă nu a interpretat corect probatoriul administrat în cauză. Din expertiza efectuată în dosarul privind anularea procesului verbal de contravenţie rezultă că singurele cauze care au condus la producerea accidentului au fost prezenţa camionului pe partea carosabilă şi înălţimea exagerată a drumului public. În acest context s-a apreciat că manevra de evitare a autoturismului intrat pe contrasens a fost fortuită. Faptele imputabile IPJ constau în nesupravegherea drumului public sub aspectul staţionării ilegale a camionului şi sub aspectul faptului că pe sectorul de drum respectiv nu era asigurată exploatarea drumului în condiţii de siguranţă, partea carosabilă fiind nejustificat de înaltă. Fapta imputabilă administratorului drumului public constă în starea tehnică necorespunzătoare a drumului şi nesemnalizarea corespunzătoare a stării carosabilului. De asemenea, recurentul a arătat că şi celelalte condiţii ale declanşării răspunderii delictuale a pârâţilor (raportul de cauzalitate, vinovăţia şi prejudiciul) au fost dovedite în speţă.

În concluzie, recurentul a solicitat modificarea sentinţei şi admiterea acţiunii.

În drept, recurentul a invocat art. 309 pct. 7, 8 şi 9 CPC 1865, art. 26 din Legea 218/2002, art. 5 al. 6 din O.U.G. 195/2002, art. 40 al. 1 din O.G. 43/1997.

În recurs intimaţii nu au depus întâmpinare şi nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, instanţa constată următoarele:

Astfel cum s-a arătat şi în cererea de recurs, în mod greşit prima instanţă a reţinut în favoarea intimaţilor pârâţi intervenirea cazului fortuit reţinut în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 3098/03.11.2010 a Judecătoriei Oneşti în favoarea recurentului reclamant. În considerentele sentinţei menţionate s-a reţinut cazul fortuit ca element care înlătură caracterul contravenţional al faptei săvârşite de recurentul reclamant, iar acest efect nu se poate extinde şi în favoarea intimaţilor pârâţi ca element care înlătură vinovăţia acestora în materia răspunderii delictuale.

Faţă de aceste considerente, Tribunalul urmează să analizeze în cele ce urmează dacă în speţă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, în ceea ce priveşte prejudiciul, acesta constă în deteriorarea totală a autoturismului M., proprietatea recurentului reclamant, din certificatul de radiere aflat în copie la fila 37 dosar fond rezultând că acesta a fost radiat ulterior accidentului. Cuantumul prejudiciului, de 5445 Euro (raportat la preţul plătit de către recurent cu un an înainte de accident, de 6050 Euro), nu a fost contestat de către intimaţii pârâţi.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, vinovăţia şi legătura de cauzalitate, instanţa constată:

În considerentele sentinţei civile nr. 3098/03.11.2010 pronunţată de Judecătoria Oneşti s-a constatat cu putere de lucru judecat faptul că evenimentul rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul recurentului a avut drept cauze staţionarea unui camion pe şosea, în curbă (greu de identificat datorită faptului că era noapte şi era mascat de curbă), precum şi diferenţa de nivel dintre acostament şi partea carosabilă. De asemenea, s-a constatat faptul că intimata de atunci, care aceeaşi calitate şi litigiul de faţă, respectiv I.J.P. Bacău, nu a efectuat cercetări în ceea ce priveşte condiţiile în care a avut loc incidentul, limitându-se să completeze procesul verbal la rubrica declaraţiile contravenientului.

Pe cale de consecinţă, în litigiul de faţă instanţa este ţinută de principiul puterii lucrului judecat la reţinerea în sarcina I.J.P. Bacău a nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la constatarea şi soluţionarea accidentelor de circulaţie rutieră din care au rezultat numai pagube materiale. Conform Metodologiei privind constatarea şi soluţionarea acestui tip de accidente, dacă în urma analizării situaţiei rezultate în urma cercetărilor efectuate la sediul formaţiunilor de poliţie rutieră nu se poate desprinde o concluzie clară privind împrejurările în care a avut loc evenimentul, lucrătorul de poliţie trebuie să se deplaseze la faţa locului pentru a efectua o cercetare amănunţită, inclusiv fotografii judiciare.

 Prin încălcarea acestor norme legale, recurentul a fost pus în imposibilitate de a se îndrepta împotriva proprietarului camionului care staţiona neregulamentar pe carosabil.

De asemenea, instanţa constată că acelaşi intimat a concurat la producerea prejudiciului şi prin nerespectarea dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. 195/2002 astfel cum era în vigoare la data producerii accidentului, potrivit cărora „îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice se fac de către P. rutieră din cadrul I.G.P. Române, care are obligaţia să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora”. Astfel, la data şi locul producerii accidentului, starea tehnică a drumului public era necorespunzătoare iar acest lucru nu era semnalizat prin indicatoare, dispozitive speciale sau marcaje conform art. 5 al. 1 din O.U.G. 195/2002.

În ceea ce îl priveşte pe intimata CNADNR, instanţa constată:

Conform art. 4 al.1 lit. a) din O.U.G. 84/2003 aşa cum era în vigoare la data accidentului C.N.A.D.N.R. are ca obiect principal de activitate  „proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, administrarea, întreţinerea şi exploatarea autostrăzilor şi drumurilor naţionale în scopul desfăşurării traficului rutier în condiţii de siguranţă a circulaţiei”, iar conform art. 5 din acelaşi act normativ „potrivit obiectului său de activitate C.N.A.D.N.R. asigură condiţii de siguranţă a circulaţiei pe autostrăzi şi drumuri naţionale deschise circulaţiei publice, exercitând atribuţiile care îi revin conform legii”.

Conform art. 5 al. 6 din O.U.G. 195/2002 „în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum şi a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravenţional, civil sau penal, în condiţiile legii”.

De asemenea, conform art. 5 al. 1 din acelaşi act normativ, „administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competenţelor ce îi revin, cu avizul poliţiei rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, şi să le menţină în stare corespunzătoare”.

Conform art. 40 din O.G. 43/1997 „drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute de către administratorul drumului în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă”.

Totodată, potrivit art.122 lit. a) şi b) din O.U.G. 195/2002 Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului are printre atribuţii luarea măsurilor

pentru menţinerea permanentă în stare tehnică bună a drumurilor pe care le administrează şi luarea măsurilor pentru instalarea, aplicarea şi întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a echipamentelor destinate siguranţei circulaţiei pe drumurile din administrarea sa, cu respectarea standardelor în vigoare.

Prin neîndeplinirea acestor obligaţii legale de către intimata CNADNR, partea carosabilă pe sectorul de drum unde a avut loc accidentul era mult înălţată faţă de acostament, iar starea necorespunzătoare a drumului public nu era semnalizată.

Este adevărat că intimata C.N.A.D.N.R. nu a fost parte în litigiul finalizat cu sentinţa civilă nr. 3098/3.11.2010 a Judecătoriei Oneşti, astfel că nu este aplicabil principiul puterii de lucru judecat. Tribunalul va reţine însă existenţa faptei şi a legăturii de cauzalitate constatate prin această hotărâre judecătorească deoarece ea are caracterul unei probe în prezentul litigiu, iar intimata nu a făcut dovada contrară. 

În ceea ce priveşte apărarea C.N.A.D.N.R. conform căreia la data producerii accidentului sectorul de drum era predat executantului lucrărilor de reabilitare, instanţa apreciază că acest lucru nu este relevant decât eventual într-o acţiune în regres a administratorului drumului împotriva executantului deoarece obligaţiile legale ce incumbă acestei intimate nu sunt prevăzute doar în situaţia în care pe sectorul de drum nu se efectuează lucrări de către un antreprenor sau executant, ci ele subzistă în toate situaţiile.

Având în vedere aceste considerente, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C.civ. din 1864 în ceea ce îi priveşte pe intimaţii pârâţi I.J.P. Bacău şi CNADNR, iar în temeiul art. 1003 din acelaşi act normativ răspunderea acestora este solidară.

În ceea ce o priveşte pe intimata pârâtă D.D.P. Iaşi, instanţa constată că acţiunea îndreptată împotriva acesteia este neîntemeiată, obligaţia de menţinere permanentă în stare tehnică bună a drumurilor şi luarea măsurilor pentru instalarea, aplicarea şi întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a echipamentelor destinate siguranţei circulaţiei pe drumurile incumbând administratorului drumului.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 şi 304 ind. 1 Cod procedură civilă  1865 Tribunalul va admite recursul, va modifica în tot sentinţa recurată şi va admite acţiunea formulată în contradictoriu cu I.J.P. Bacău şi CNADNR.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă 1865, intimaţii I.P.J. şi C.N.A.D.N.R. vor fi obligaţi, în solidar, la plata sumei de 2265 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare