Contestaţie decizie concediere

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.8479 din 22.11.2010 d-l I.D.D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu SC N.M. SRL Bacău să fie anulată decizia nr. C 492/11.11.2010 şi să se dispună reintegrarea sa în postul deţinut anterior, cu obligarea intimatei la plata de daune-interese echivalente cu salariile pe care contestatorul ar fi trebuit să le primească de la concediere şi până la reintegrarea efectivă.

În motivarea acţiunii sale, a arătat contestatorul că decizia a cărei anulare o solicită încalcă art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură comerţ pe anul 2010, înregistrat la MMFPS sub nr.42/01/11.02.2010, prin aceea că angajatorul a omis să-i comunice în scris dacă îi oferă sau nu un alt loc de muncă ori este cuprins într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeaşi unitate dar şi dispoziţiile art.65 alin.(2) din L.53/2003, desfiinţarea locului de muncă al contestatorului nefiind efectivă şi neavând o cauză reală şi serioasă.

În dovedirea susţinerilor sale contestatorul a depus la dosar înscrisuri în fotocopie (f.3-), a solicitat administrarea probei cu interogatoriul societăţii intimate, probă administrată în condiţiile art.222 Cpc (f.22,23,49,50).

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.285 din Codul muncii (L.53/32003).

Formulând întâmpinare prin reprezentantul său legal, SC N.M. SRL Bacău a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, susţinerile eronate ale contestatorului neconstituind motive de nulitate a deciziei C 492/11.11.2010, societăţii angajatoare nefiindu-i aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, nefăcând parte din unităţile enumerate în anexa 3 a acestui contract, ci cel încheiat la nivel naţional. Pe de altă parte, se arată în întâmpinare, pretenţia contestatorului de a i se oferi un alt loc de muncă este absurdă în contextul în care acesta nici nu s-a mai prezentat la muncă din momentul emiterii deciziei de preaviz şi având în vedere că societate nu dispune de un post care să corespundă sub aspectul cerinţelor celui din care d-l D. I.D. a fost concediat şi nici un fel de alte posturi, desfiinţarea locului de muncă fiind efectivă şi având la bază dificultăţile economice reale cu care se confruntă societatea în ultima vreme (f.10,11).

În dovedirea susţinerilor sale, intimata a solicitat administrarea probei cu interogatoriul contestatorului (f.21) şi a depus la dosar înscrisuri (f.24,25,30-44).

Prin cererea adresată Tribunalului Bacău şi înregistrată iniţial sub nr.7745/2010, disjunsă prin încheierea din 10.11.2010 (f.10 dosar 8815) şi reînregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr.8815/3.12.2010 acelaşi contestator a contestat decizia de acordare a perioadei de preaviz cu nr.417/30.09.2010 pentru aceleaşi motive pentru care a contestat şi decizia de desfacere a contractului de muncă, solicitând şi anularea deciziei nr. C 480/2.11.2010 prin care a fost sancţionat cu neacordarea drepturilor salariale pentru luan octombrie 2010 cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2010 (f.4 dosar 8815), cu motivarea că această din urmă decizie a fost emisă cu încălcarea art.267 din L.53/2003, sancţiunea neacordării drepturilor salariale pentru o lună nefiind prevăzută de art.264 din acelaşi act normativ.

În dovedirea acestor susţineri, contestatorul a depus la dosar înscrisuri (f.5-9).

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.285 din Codul muncii.

Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi, legal şi convenţional, (f.15-17) SC N.M. SRL Bacău a solicitat respingerea contestaţiei îndreptate împotriva celor două decizii, cu aceeaşi motivare cuprinsă în întâmpinarea depusă în dosar nr.8479, arătându-se şi faptul că s-a solicitat anularea deciziei de preaviz pe criterii care ţin de concediere şi că nu se poate vorbi de încălcarea art.267 din L.53/2003 întrucât măsura neacordării drepturilor salariale nu constituie o sancţiune disciplinară care să justifice efectuarea cercetării disciplinare prealabile, măsura fiind justificată, faţă de dispoziţiile art.154 din L.53/2003, de împrejurarea că din momentul comunicării deciziei de preaviz contestatorul nu s-a mai prezentat la locul de muncă deşi era obligat să lucreze 4 ore/zi.

O dată cu întâmpinarea, intimata a depus la dosar înscrisuri în fotocopie (f.18-26).

Prin încheierea din 18.02.2011 instanţa a dispus conexarea dosarului nr.8815/110/2010 la dosarul nr.8479/110/2010 (f.20).

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Părţile au încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM Bacău sub nr. A 72027/26.11.2003 (f.31 dosar 8479), d-l I.D.D. dobândind astfel calitatea de director vânzări pentru o perioadă nedeterminată, începând cu 17.11.2003. Prin actul adiţional nr.69/16.06.2005 părţile au convenit modificarea contractului de muncă sub aspectul postului ocupat de salariat, acesta fiind încadrat începând cu 6.06.2005 ca director dezvoltare şi strategii (f.36 dosar 8479).

Prin decizia nr. C 417/30.09.2010 (f.6 dosar 8815) s-a adus la cunoştinţa salariatului faptul că începând cu data de 1.10.2010 se află în perioada de preaviz de 30 de zile lucrătoare, ca urmare a desfiinţării postului său, în această perioadă beneficiind de 4 ore/zi în timpul programului pentru căutarea unui loc de muncă.

Prin decizia nr. C 480/2.11.2010 (f.5 dosar 8815), contestatorul este sancţionat cu neacordarea drepturilor salariale pe luna octombrie 2010 pentru absenţe nemotivate de la serviciu începând cu data de 1.10.2010, reţinându-se ca temei dispoziţiile art.264 şi 268 din Codul muncii.

La data de 11.11.2010 angajatorul emite decizia nr.C 492/11.11.2010 prin care salariatul D. I.D., îndeplinind funcţia de director dezvoltare şi strategii, este concediat conform art.65 din Codul muncii, începând cu data de 12.11.2010, dată la care a expirat perioada de preaviz de 30 zile, având în vedere desfiinţarea locului  de muncă al salariatului ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice şi reorganizării activităţii, cu menţiunea că societatea nu a avut posibilitatea de a propune salariatului programe de formare profesională şi de oferire a unui alt loc de muncă, corespunzător pregătirii profesionale (f.3 dosar 8479).

Dat fiind faptul că procedura de concediere a fost finalizată prin emiterea deciziei din 11.11.2010 şi că decizia de preaviz nu a fost contestată pentru motive diferite de cele arătate în contestaţia îndreptată împotriva deciziei de concediere, contestaţia formulată împotriva deciziei nr. C 417/30.09.2010 este în mod vădit nefondată şi urmează a fi respinsă.

În ceea ce priveşte decizia nr. C 492/11.11.2010 soluţia ce urmează a se da contestaţiei este aceeaşi, înscrisurile depuse de intimată la dosar – state de funcţii şi organigrame anterior şi ulterior concedierii (f.39-44) dovedind faptul desfiinţării locului de muncă ocupat de contestator – director dezvoltare, societatea păstrând în stat funcţiile de director general şi pe cea de director economic.

Dificultăţile economice cu care se confruntă societatea în general în ultima perioadă sunt de notorietate, chiar d-l D. I.D. recunoscând la interogatoriul ce i s-a luat faptul că şi SC N.M. SRL Bacău se confruntă cu dificultăţi economice şi că el însuşi a solicitat administratorului societăţii convocarea adunării generale a asociaţilor care să decidă intrarea societăţii în insolvenţă (f.21 dosar 8479); prin urmare, revenea contestatorului sarcina de a dovedi împrejurarea că menţinerea postului pe care îl ocupa în cadrul societăţii angajatoare era indispensabil continuării activităţii acesteia în condiţii optime, or în cauză nu s-a făcut o astfel de dovadă.

Considerând, deci, că decizia din 11.11.2010 a fost emisă cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art.65 alin.(2) din Codul muncii, Tribunalul va respinge contestaţia formulată împotriva deciziei nr. C 492/11.11.2010 şi, pe cale de consecinţă, şi cererile accesorii, de reintegrare şi de acordare a drepturilor salariale, ca nefondate.

În ceea ce priveşte decizia nr. C 417/30.09.2010 (f.6 dosar 8815), Tribunalul constată că aceasta este, într-adevăr, nelegală, sancţiunea dispusă nefiind prevăzută de dispoziţiile art.264 din Codul muncii, dispoziţii potrivit cărora sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul erau la data emiterii deciziei din 2.11.2010: avertismentul scris, suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare, retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile, reducerea salariului de bază pe o durată de 1 - 3 luni cu 5 - 10%, reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1 - 3 luni cu 5 - 10%, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Enumerarea este, deci, limitativă, orice altă sancţiune aplicată de angajator cu titlu disciplinar fiind, prin urmare, nelegală.

Susţinerea intimatei potrivit căreia decizia din 2.11.2010 nu reprezintă o decizie de sancţionare disciplinară nu poate fi luată în considerare, fiind contrazisă de chiar conţinutul deciziei în care se face trimitere la dispoziţiile art.264 şi 268 din Codul muncii, arătându-se că, absentând nemotivat de la serviciu, salariatul a încălcat prevederile din fişa postului şi din regulamentul intern.

Pe cale de consecinţă, Tribunalul va admite contestaţia formulată împotriva acestei decizii pe care o va anula, respingând, însă, cererea salariatului de obligare a unităţii la plata drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2010 având în vedere că, deşi a susţinut că s-a prezentat la serviciu, contestatorul nu a făcut dovada acestor susţineri pentru a combate menţiunile din foaia colectivă de prezenţă pe luna octombrie 2010, menţiuni potrivit cărora a lipsit nemotivat pe tot parcursul acestei luni (f.22 dosar 8815).

Reţinerea de către angajator a drepturilor salariale aferente perioadei în care angajatul a lipsit nemotivat de la serviciu  reprezintă o veritabilă excepţie a neîndeplinirii contractului – exceptio non adimpleti contractus, specifică contractelor sinalagmatice în cazul cărora prestaţiile trebuie executate simultan, principiu care şi-a găsit consacrare legislativă şi în dispoziţiile art.154 din Codul muncii potrivit cărora salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat având dreptul la un salariu exprimat în bani, ce se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună (art.161 din L.53/2003).

Domenii speta

Spete similare