Revendicare imobiliară

Decizie 764 din 11.10.2011


Pronunţând decizia civilă nr.244/R/9.03.2010 Tribunalul Bacău a admis recursurile civile promovate de către recurenţii-reclamanţi  N.G. şi N.M. şi de către recurenţii-pârâţi B.C. şi B.G. împotriva sentinţei civile  nr.6817/25.06.2009 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul civil nr. 13556/180/2007 având ca obiect revendicare imobiliară, a casat sentinţa recurată şi a reţinut cauza spre rejudecare.

Pentru a pronunţa această decizie, a reţinut instanţa de recurs că:

„Pronunţând sentinţa civilă nr. 6817/25.06.2009 Judecătoria Bacău a admis în parte cererea formulată de reclamanţii N.G. şi N.M. în contradictoriu cu pârâţii B.C. şi B.G.şi a obligat pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită folosinţă suprafaţa de 811 m.p. teren situat în extravilanul satului T., comuna T., jud. Bacău, T66, parcela 1362/43 pe aliniamentul punctelor ACB-6-5A conform raportului de expertiză A..

Prin aceeaşi sentinţă instanţa a obligat pârâţii la plata sumei de 982 RON – cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că reclamanţii au devenit proprietarii terenului situat în extravilanul comunei T. în urma încheierii a două contracte de vânzare-cumpărare.

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 772/7.04.2005 a fost achiziţionată suprafaţa de 1790 m.p. teren arabil de la H.E., iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 771/7.04.2005 a fost achiziţionată suprafaţa de 4630 m.p. teren arabil de la H.C., ambele contracte fiind autentificate la B.N.P. S.N.

 Pentru ambele terenuri s-a întocmit documentaţie cadastrală, dreptul de proprie­tate asupra celor două terenuri fiind înscris în cartea funciară la data de 17.01.2005.

Ambii vânzători au devenit proprietarii terenurilor întrăinate în urma încheierii contractului de partaj voluntar nr. 1790/2.03.1999 autentificat la BNP G.F.

 Pârâţii la rândul lor au devenit proprietarii unei suprafeţe de 3580 mp situată în extravilanul comunei T. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1357/23.08.2006 autentificat la B.N.P. R.M.A., vânzătorul, H.I. având calitatea de proprietar în baza contractului de partaj voluntar amintit mai sus.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, instanţa a observat că într-adevăr, gardul edificat de pârâţi la limita proprietăţii cu reclamanţii are acelaşi amplasament cu cel identificat de expert în conţinut raportului de expertiză.

Analizând limitele proprietăţilor la stradă (DN 2F) din cuprinsul raportului de expertiză şi comparându-le cu aceleaşi limite din cuprinsul documentaţiilor cadastrale, instanţa a observat că latura de la stradă a întregului trup de proprietate stăpânit de părţi la momentul actual este mai mică decât latura ce rezultă din documentaţiile cadastrale.

Astfel, reţine instnaţa, părţile stăpânesc 32,65 m (19,13 m + 13,52m) faţă de 35.52 m cât ar trebui să stăpânească potrivit datelor ce rezultă din cele trei documentaţii cadastrale întocmite.

Cu toate acestea, având de soluţionat acţiunea în revendicare, instanţa a avut în vedere că reclamanţii au cumpărat primii cele două loturi de 1790 mp, respectiv 4630 mp, înfăptuind în acest sens formalităţile de înscriere în cartea funciară şi intrând în stăpânirea terenului, exercitând în acest sens prerogativele dreptului de proprietate.

Pârâţii au cumpărat ulterior reclamanţilor, după mai mult de un an de zile, îndeplinind ulterior formalitatea înscrierii în cartea funciară a terenului cumpărat, ocupând după cumpărare suprafaţa de 891 mp identificată de expertul A. din terenul reclamanţilor prin edificarea unui gard de scândură.

În ceea ce priveşte terenul cumpărat de pârâţi, acesta a fost identificat în cuprinsul documentaţiei cadastrale cu limitele sale(la Est N.G.) precum şi cu dimensiunile sale (13,69 m la stradă şi 263,00 respectiv 262,56 m în lungime).

Având în vedere, prin urmare, faptul că reclamanţii au îndeplinit primii formalităţile de înscriere în cartea funciară, terenul provenind în esenţă de la autorul vânzătorilor din cele trei contracte, respectiv de la defunctul H.G., în baza contractului de partaj, reclamanţii aflându-se în stăpânirea terenului la momentul cumpărării de câtre pârâţi a celei de-a treia suprafeţe de la H.I., instanţa a dat preferinţă titlului de proprietate al reclamanţilor, obligând pârâţii să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 891mp identificată conform raportului de expertiză.

În ceea ce priveşte linia de hotar dintre părţi, aceasta  a fost stabilită pe aliniamentul A-C-B-6-5-A conform raportului de expertiză A., solicitarea de a fi obligaţi pârâţii la ridicarea gardului edificat pe terenul reclamanţilor fiind apreciată ca lipsită de sens din moment ce acţiunea în revendicare a fost admisă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanţii cât şi pârâţii.

Astfel, în motivarea recursului lor, reclamanţii au arătat că instanţa nu s-a pronunţat integral cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în cauză, acordând doar 982 lei cu acest titlu, deşi a fost dovedită cu înscrisuri şi diferenţa de 2800 lei (f. 3) iar pârâţii au solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu motivarea că din probele administrate a rezultat faptul că nu stăpânesc mai mult decât au cumpărat, că lăţimea la stradă cuvenită este respectată iar gardul ridicat se află pe limita de proprietate, criteriile avute în vedere de instanţă la admiterea acţiunii nefiind invocate de către reclamanţi şi nici legale, fiind necesar ca instanţa să dea aceeaşi valoare ambelor titluri, să compare provenienţa acestora  şi să pronunţe în rejudecare o hotărâre prin care să fie respectată lăţimea la stradă astfel cum reiese din acte (f. 5, 6).

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Judecătoria Bacău a soluţionat acţiunea în revendicare cu care a fost învestită având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de d-l A.G. (f. 56-58, 82-91, 102-105) care, însă, ar fi trebuit să stabilească el însuşi în ce măsură documentaţiile aferente celor 3 contracte de vânzare-cumpărare respectă dimensiunile terenurilor partajate, să identifice terenurile stăpânite şi raportat la schiţa aferentă partajului (f. 88), dat fiind faptul că schiţa aferentă contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1357/23.08.2006 (f. 39) nu respectă deschiderea la stradă convenită de părţi la efectuarea partajului.

În consecinţă, apreciind ca fiind necesară refacerea raportului de expertiză, în temeiul art. 312 alin. (3) c.p.c., instanţa va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va reţine cauza spre rejudecare”.

În rejudecare, instanţa a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea topo-cadastru, lucrare întocmită de d-l ing. M.B. (f.51, 52) din concluziile căreia a rezultat că documentaţia cadastrală cu numărul 1560 anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr.1357/23.08.2006 în care terenul pârâţilor are lăţimea de 13,69 m şi 13,67 m  şi lungimea de 263,0 m şi 263,56 m nu respectă lăţimea de 12,17 m înscrisă în schiţa anexă la contractul de partaj voluntar nr.1790/2.03.1999, lăţime raportat la care pârâţii ocupă din terenul reclamanţilor suprafaţa de 326 mp delimitată în plan de perimetrul 2-3-6-7-3 iar linia de hotar între reclamanţi şi pârâţi este aliniamentul 2-7.

Considerând, prin urmare, că pârâţii nu puteau dobândi în proprietate prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1357/23.08.2006 altceva decât vânzătorul avea la momentul încheierii contractului în patrimoniu, nici sub aspectul suprafeţei nici sub cel al configuraţiei terenului vândut, Tribunalul va admite acţiunea şi va obliga pe pârâţi să lase în deplină proprietate reclamanţilor suprafaţa de 326 mp delimitaţi în plan de perimetrul 2-3-6-7-3 conform raportului de expertiză B. M. şi va stabili linia de hotar dintre cele două proprietăţi pe aliniamentul 2-7 conform aceluiaşi raport de expertiză, cu obligarea pârâţilor la ridicarea gardului amplasat pe terenul proprietatea reclamanţilor.

Dându-se eficienţă şi dispoziţiilor art.274 Cpc, pârâţii vor fi obligaţi să plătească reclamanţilor 2437,95 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în lipsa recunoaşterii cerute de dispoziţiile art.275 Cpc, culpa lor procesuală neputând fi pusă la îndoială.