Apel exercitat de un terţ. Inadmisibilitate

Cererea de recunoaştere a continuităţii entităţii juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate, întemeiată pe dispoziţiile speciale ale Legii nr.10/2001. Procedură de judecată caracterizată prin contradictorialitate. Inaplicabilitatea disp.art.336 alin.3 C.proc.civ. în ceea ce priveşte calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii pronunţate asupra unei astfel de cereri.

Cererea de recunoaştere a continuităţii entităţii juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate, întemeiată pe dispoziţiile speciale ale Legii nr.10/2001, nu are nici o legătură cu solicitarea privind „darea autorizaţiilor judecătoreşti”, la care se referă art.331 C.proc.civ.; prin urmare, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, nu poate fi caracterizată ca o cerere necontencioasă.

Aşadar, hotărârea instanţei de fond nefiind pronunţată în cadrul unei  proceduri necontencioase, nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă disp.art.336 alin.1 şi 3 C.proc., care prevăd posibilitatea promovării căii de atac a recursului de către orice persoană interesată, chiar dacă nu a participat la judecata în fond, ci disp.art.282 alin.1 C.proc.civ., potrivit cărora hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal,  apel ce nu poate fi exercitat decât de părţile litigante şi succesorii în drepturi ai acestora, adică de persoanele care au participat la dezbaterea cauzei sau cei care le reprezintă. Terţii, care nu au fost părţi în proces, nu au dreptul de a face apel, chiar dacă ar fi interesaţi în cauza respectivă.

Prin sentinţa civilă nr.10409/12.06.2008 Judecătoria Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta Comunităţi E. „E.” din Constanţa în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi a constatat că reclamanta are calitatea de unic continuator al fostei Comunităţi E. din Constanţa.

În considerentele hotărârii, instanţa de fond a reţinut că la data de 16.03.1990, prin sentinţa civilă nr.144 pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost constituită Comunitatea E. din Constanţa, organizaţie apolitică de reprezentare şi de apărare a intereselor naţionalităţii ellene din Constanţa, conform art.2 din Statut, cu personalitate juridică. Prin actul adiţional nr.172000 denumirea comunităţii a fost schimbată în Comunitatea E. „E” Constanţa iar prin actul adiţional nr.1/2007 s-a statuat că această organizaţie ne-guvernamentală română cu personalitate juridică este  succesoarea şi continuatoarea de drept a Comunităţii E. din Constanţa, desfiinţată de regimul comunist în anul 1948(f.11).

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, membri ai Comunităţii E. „E.” din Constanţa, s-a reţinut că, pe de o parte, reclamanta este singura entitate juridică care apără interesele etnicilor greci din Constanţa şi, pe de altă parte, aceasta este continuatoarea fostei Comunităţi E. din această localitate.

Având în vedere art.1 alin.3 din OUG 83/1999 şi materialul probator administrat în cauză, instanţa a constată temeinicia acţiunii, reclamanta fiind o persoană juridică ne-guvernamentală română cu personalitate juridică, care a succedat în drepturi şi continuă activitatea vechii Comunităţii E. din Constanţa, desfiinţată de regimul comunist în anul 1948.

La data de 24.11.2009, împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs numita T. M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor, a arătat că ocupă în calitate de chiriaş un apartament în imobilul situat în Constanţa, str.Decebal nr.53, imobil ce a fost retrocedat Comunităţii E. „E.” Constanţa prin Decizia nr.211/28.09.2009 a Comisiei Speciale pentru retrocedarea bunurilor imobile ce au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale.

A precizat recurenta că sentinţa civilă nr.10409/12.06.2008 a Judecătoriei Constanţa, prin care  s-a constatat că reclamanta Comunitatea E. “E.” din Constanţa are calitatea de unic continuator al fostei Comunităţi.E. din Constanţa, a fost obţinută doar cu scopul intrării frauduloase în posesia bunurilor ce au aparţinut C. E. din Constanţa.

Totodată, recurenta s-a considerat îndreptăţită să formuleze recurs împotriva acestei sentinţe în raport de prevederile art.3 alin.1 lit.c din Legea nr.10/2001, din care ar rezulta că procedura de recunoaştere a continuităţii entităţii juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate este necontencioasă, supusă prevederilor art.331 şi urm.C.proc.civ., fiind o procedură „privitoare la darea autorizaţiilor judecătoreşti”, prin care nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană. Prin urmare, faţă de prevederile art.336 alin.3 C.proc.civ., a susţinut că recursul declarat de orice persoană interesată, cum este şi cazul ei, este admisibil.

În susţinerea motivelor de recurs s-au ataşat înscrisuri.

La termenul de judecată din 21.01.2010, calea de atac exercitată în cauză a fost calificată apel, în considerarea obiectului cererii deduse judecăţii şi a dispoziţiilor art.282 C.proc.civ.

În şedinţa publică de la acelaşi termen, a fost invocată din oficiu excepţia inadmisibilităţii apelului pe care, examinând-o cu prioritate în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., tribunalul o găseşte întemeiată, pentru următoarele considerente:

Judecata cauzei la fond s-a purtat între Comunitatea E. „E.” din Constanţa, în calitate de reclamantă şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, în calitate de pârât.

În principiu, hotărârea judecătorească dată în materie civilă are putere de lucru judecat numai între părţile litigante pentru că, în mod obişnuit,  hotărârea civilă produce efecte numai faţă de acestea. De aici rezultă consecinţa că dreptul de a ataca pe calea apelului o hotărâre de fond aparţine numai părţilor litigante şi succesorilor în drepturi ai acestora, adică persoanelor care au participat la dezbaterea cauzei sau celor care le reprezintă. Terţii, care nu au fost părţi în proces, nu au dreptul de a face apel, chiar dacă ar fi interesaţi în cauza respectivă.

Cum apelanta nu are calitatea de parte care să fi participat la judecata în primă instanţă, iar calea de atac poate fi exercitată numai de părţile din proces, ea nu are deschisă calea apelului împotriva sentinţei civile nr.10409/12.06.2008 Judecătoria Constanţa.

Prin urmare, calea de atac promovată în speţă se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, apelanta neîndeplinind cerinţele consacrate pentru exerciţiul dreptului la acţiune.

În cuprinsul notelor de şedinţă depuse la data de 03.03.2010, apelanta susţine că nu trebuia să se procedeze la calificarea căii de atac la termenul din 21.01.2010, în condiţiile în care ea formulase cerere de amânare în vederea angajării unui apărător.

Ori, atâta timp cât chestiunea căii de atac ce poate fi exercitată în cauză fusese antamată prin însăşi cererea de recurs, fiind expuse pe larg argumentele pentru care hotărârea instanţei de fond ar fi supusă recursului, nu se poate pretinde că apelanta a fi fost vătămată prin stabilirea căii de atac în şedinţa publică din 21.01.2010, întrucât şi-a expus în scris punctul de vedere asupra acestei chestiuni. Mai mult, la termenul respectiv a fost prezentă personal în sala de judecată şi a declarat că lasă la aprecierea instanţei calificarea căii de atac, la termenul din 04.03.2010 nu s-a mai prezentat, deşi solicitase termen pentru angajarea unui apărător, iar prin notele de şedinţă la care am făcut referire anterior nu a invocat alte aspecte decât cele expuse în cererea de apel, care să justifice recalificarea căii de atac în recurs.

Argumentele pentru care apelanta s-a considerat îndreptăţită să promoveze calea de atac a recursului nu au fost avute în vedere la calificarea căii de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Codul de procedură civilă, în art.331, se referă la cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanţei, fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană.

Procedura necontencioasă se deosebeşte esenţial de procedura de soluţionare a litigiilor civile, atâta datorită materiei suspuse judecăţii, cât şi rolului părţilor în cadrul acestei instituţii, prima şi cea mai importantă particularitate a procedurii reglementate de textul sus-menţionat rezidând în absenţa unui litigiu.

Printre cererile care au un asemenea caracter textul în discuţie enunţă exemplificativ pe „cele privitoare la darea autorizaţiilor judecătoreşti sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire sau asigurare”. În acest mod, jalonează şi liniile generale ale materiei specifice procedurii graţioase.

Contrar susţinerilor apelantei, dispoziţiile art.3 alin.1 lit.c din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fundamenta  ideea că procedura de judecată a cererii formulate de reclamanta Comunitatea E. „E.” din Constanţa  se caracterizează prin lipsa contradictorialităţii.

 Potrivit textului amintit, „Sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă (…)”.

Cererea de recunoaştere a continuităţii entităţii juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate, întemeiată pe dispoziţiile speciale ale Legii nr.10/2001, nu are nici o legătură cu solicitarea privind „darea autorizaţiilor judecătoreşti”, la care se referă art.331 C.proc.civ.; prin urmare, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, nu poate fi caracterizată ca o cerere necontencioasă.

Este de necontestat că finalitatea cererii de constatare a calităţii de unic continuator al fostei Comunităţi E. din Constanţa, formulate de reclamanta în cauză, este aceea de stabilire a unor drepturi împotriva Statului Român, care a preluat bunurile fostei Comunităţi E. din Constanţa, în perioada de referinţă a Legii nr.10/2001.

Procedura de judecată în faţa primei instanţe nu putea fi caracterizată prin lipsa contradictorialităţii şi nu se putea finaliza printr-o hotărâre care să nu beneficieze de autoritatea de lucru judecat (cum este cazul încheierilor date în procedura necontencioasă), din moment ce recunoaşterea calităţii de continuatoare a activităţii fostei Comunităţi E. din Constanţa o va îndreptăţi pe reclamantă, potrivit legii speciale, să se îndrepte împotriva statului, în scopul obţinerii de măsuri reparatorii pentru bunurile ce au aparţinut Comunităţii Eline din Constanţa şi au fost preluate în mod abuziv în patrimoniul statului.

Aşadar, hotărârea instanţei de fond nefiind pronunţată în cadrul unei  proceduri necontencioase, nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă disp.art.336 alin.1 şi 3 C.proc., care prevăd posibilitatea promovării căii de atac a recursului de către orice persoană interesată, chiar dacă nu a participat la judecata în fond, ci disp.art.282 alin.1 C.proc.civ., potrivit cărora hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal.

1

Domenii speta

Spete similare