Nulitate absolută. Vânzarea unui bun expropriat, care nu se mai afla în circuitul civil. Lipsa obiectului contractului din circuitul civil, ca motiv de nulitate, se analizează prin raportare la momentul încheierii contractului, astfel că nu prezintă ...

 Prin sentinţa civilă nr.352/C/14.10.2009 Judecătoria Hârşova a admis acţiunea formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâţii B.G. şi B.N., a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.56/20 februarie 1967, încheiat între R.G., în calitate de vânzător şi B.D. şi B.V., în calitate de cumpărători şi a obligat pârâţii către reclamant la plata sumei de 512 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a reţinut că prin cererea de chemare în judecata, reclamantul R.I. a solicitat instantei sa constate nulitatea absoluta a contractului de vinzare cumparare autentificat sub nr.56 din 20 februarie 1967 incheiat intre R.G., pe de o parte, si B.D. si V., pe de alta parte, pentru lipsa obiectului si cauza ilicita.

In motivare, a aratat ca la data de 20 februarie 1967, intre R.G.-autorul reclamantului, in calitate de vinzator, si B.D. si B.V.-autorii piritilor, in calitate de cumparatori, s-a incheiat actul de vinzare cumparare autentificat sub nr.56, avind ca obiect imobilul din comuna Crucea, judetul Constanta, compus din teren in suprafata de 4.000 mp si casa de locuit. A considerat ca actul, despre a carui existenta a luat cunostinta in procesul derularii procedurii de restituire in baza Legii nr.10/2001, a fost incheiat cu incalcarea prevederilor legale care reglementeaza conditiile de validitate ale actului juridic, respectiv dispozitiile art. 948 pct.3 si 4 din C.civ., adica obiectul contractului de vinzare cumparare (lucrul vindut)  trebuie sa fie in circuitul civil si sa fie proprietatea vinzatorului.

Din adresa nr.1469 din 25 aprilie 2007 a Primariei comunei Crucea, completata de adresa nr.1930 din 5 iunie 2007, rezulta ca exproprierea imobilului apartinind numitului R.G. a avut loc in anul 1949, ultima data cind figureaza in registrul agricol, la pozitia 116, cu suprafata de 4.000 mp in proprietate fiind in anul 1948. Dupa aceasta data, in Registrul agricol al comunei Crucea, la pozitia 116 apare mentiunea „ expropriat”.

Edificator in acest sens este si continutul procesului verbal din data de 11 iunie 1949 al Comisiei pentru exproprierea mosiilor si imobilelor conform Decretului nr.83/1949 – fond „Sfatul Popular Regional Dobrogea”, din anul 1949, comunicat reclamantului la cerere, cu adresa nr.C 537/15 februarie 2007 de Arhivele Nationale – Directia Judeteana Constanta.

Prin urmare, exproprierea imobilului proprietatea lui R.G., in baza Decretului nr. 83/1949 a determinat, in mod inevitabil, scoaterea bunului din circuitul civil si respectiv, din proprietatea acestuia. In aceste conditii, la data de 20 februarie 1967 R.G. nu mai putea vinde, in mod valabil, un bun ce fusese expropriat in folosul statului roman inca din anul 1949.

In al doilea rand, cumparatorii nu au intrat niciodata in posesia imobilului si acesta nu a fost inscris cu rol fiscal la Primaria Crucea de dobinditori, astfel ca nici cu prilejul intocmirii procesului verbal din data de 20 decembrie 1967 presupusii cumparatori nu au fost mentionati ca proprietari.

S-a sustinut ca acest proces verbal nu este unul de preluare a bunului in proprietatea statului, de la fostul proprietar, ci este unul prin care s-a constatat, de Serviciul Buget din cadrul Sfatului Popular al raionului Hirsova, ca Sfatul Popular al comunei Crucea detine din anul 1964 imobilul, fosta proprietate a lui R.G., situat in comuna Crucea, judetul Constanta.

Prin urmare, incheierea actului de vinzare cumparare cu o persoana care nu  mai detinea bunul in proprietate, in conditiile in care bunul era scos din circuitul civil, constituie o operatiune de vinzare anulabila, avind la baza o cauza ilicita, situatia imobilului fiind cunoscuta la acel moment cumparatorilor.

Paratii au depus intampinare, prin care au solicitat respingerea actiunii ca nefondata. Au sustinut ca actul de vinzare cumparare autentificat sub nr.56 din 2002.1967 indeplineste toate conditiile de validitate. R.M.G. a declarat in act ca stapineste imobilul ca bun propriu, dobindit inainte de casatorie, de la M.R. din comuna Satischioi, judetul Constanta, in baza actului de vinzare autentificat sub nr.992 din 1.11.1923. Autorii paratilor au intrat in posesia imobilului si a fost deschis rol fiscal in Registrul de rol al Primariei Crucea la nr.125, s-a platit impozit pe cladiri si teren in anii 1967 -1968, asa cum atesta adeverinta nr.860/11.02.2008.

Reclamantul are obligatia de a respecta actele facute de tatal sau, R.G., in calitatea sa de mostenitor, astfel ca actul de vinzare cumparare autentificat sub nr. 56 din 20.02.1967 îi este pe deplin opozabil.

În considerentele hotărârii, instanta a retinut ca la data de 20 februarie 1967, intre R.G. (autorul reclamantului), in calitate de vinzator, si B.D. si B.V. (autorii piritilor), in calitate de cumparatori, s-a incheiat actul de vinzare cumparare autentificat sub nr.56, avind ca obiect imobilul din comuna Crucea, judetul Constanta, compus din teren in suprafata de 4.000 mp si casa de locuit.

In continutul procesului verbal incheiat la data de 11 iunie 1949 de Comisia pentru exproprierea mosiilor si imobilelor conform Decretului nr. 83/1949 – fond „ Sfatul Popular Regional Dobrogea”, se precizeaza ca „in  gospodaria G.R. nu a fost sigilata nici o camera. Imobilul este compus din 2 camere, sala, grajd si magazie si este solicitat de U.F.D.R. si Org. de Baza P.M.R.”

Acest inscris arata ca numitul R.G., autorul reclamantului, fusese expropriat in baza Decretului nr.83/1949 si intrucit, asa cum se precizeaza prin adresa nr.2094/26.05.2009 a Primariei comunei Crucea, a detinut o singura proprietate in intravilan – curti 0,400 ha, se constata ca este vorba de aceeasi proprietate pe care ulterior, in anul 1967, o vinde autorilor paratilor.

Din adresa nr.1469 din 25 aprilie 2007 a Primariei comunei Crucea, completata de adresa nr.1930 din 5 iunie 2007 a aceleasi institutii, rezulta ca exproprierea imobilului apartinand numitului R.G. a avut loc in anul 1949, ultima data cind figureaza in registrul agricol, la pozitia 116, cu suprafata de 4.000 mp in proprietate fiind in anul 1948. Dupa aceasta data, in Registrul agricol al comunei Crucea, la pozitia 116 apare mentiunea „expropriat”.

Instanta de fond a retinut ca procesul verbal din 20 decembrie 1967 nu este un act de preluare a bunului in proprietatea statului, ci este un act de constatare a unei stari de fapt : imobilul ce a apartinut numitului R.G. face parte din inventarul comunei Crucea inca din anul 1964. In aceste conditii, preluarea a avut loc anterior acestei date si, in nici un caz, in temeiul dispozitiilor Decretului 218/1960 si a Decretului 712/1966, asa cum sustin paratii.

Pentru a fi valabil incheiata, o conventie trebuie sa aiba, printre altele, si un obiect care sa fie in circuitul civil, sa existe in momentul incheierii contractului, sa fie determinat sau determinabil, licit si posibil si sa fie proprietatea vinzatorului.

Legea a instituit o derogare de la principiul liberei circulatii a lucrurilor conform careia, in speta dedusa judecatii, nu pot fi vindute (instrainate) bunuri ce nu sunt in comert, in circuitul civil.

Printre altele, un bun poate fi scos din circuitul civil prin expropriere.

Proprietatea autorului reclamantului, R.G., compusa din locuinta si teren aferent in suprafata de 4.000 mp, a fost expropriata si trecuta in proprietatea statului prin Decretul nr.83/1949. De la acel moment, imobilul a iesit din proprietatea lui R.G., astfel ca in decembrie 1967, cind a incheiat contractul de vinzare cumparare cu autorii paratilor B.D. si V., nu era proprietar al bunului si, in consecinta, nu putea sa il vinda. La acea data, bunul facea parte din domeniul public, statul fiind singurul indreptatit sa dispuna de el.

Numitul R.G., desi cunostea situatia juridica a imobilului, a instrainat un lucru ce nu ii apartinea. O asemenea vinzare este o operatiune speculativa, are o cauza ilicita si este nula absolut, potrivit disp. art.948, art.963, art.480 şi art.969 Cod civil.

Împotriva acestei hotărâri, pârâţii au declarat în termen legal recurs, invocând disp. art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, respectiv pronunţarea hotărârii cu aplicarea greşită a legii.

În motivarea cererii de recurs, au susţinut că în mod eronat a reţinut instanţa că vânzătorul ar fi fost expropriat, procesul-verbal din 11.06.1949 nefăcând vorbire de expropriere, ci menţionând doar că în gospodăria G.R. nu a fost sigilată nici o cameră. Adresele nr.1469/2007 şi nr.1930/2007 emise de Primăria com. Crucea dovedesc că statul nu a deţinut proprietatea în mod legal şi nu se cunoaşte actul prin care s-a făcut exproprierea. Este ştiut că încă din anul 1947 se practica rechiziţionarea, însă cu caracter temporar. În consecinţă, dacă imobilul a fost preluat din posesia titularilor dreptului de proprietate pe baza unor acte de rechiziţie şi pe timp limitat, aşa cum probabil avea în vedere şi acel proces-verbal din 1949, acest lucru nu poate fi calificat ca o expropriere, cum greşit a reţinut instanţa de fond. Statul, prin organele sale, a fost un posesor de rea-credinţă, având o detenţie precară şi aceasta numai până la o eventuală expirare a termenului pentru care fusese dispusă rechiziţia.

Imobilul în litigiu nu a trecut în proprietatea statului nici prin Decretul nr.92/1950, iar procesul-verbal din decembrie 1967 întocmit în temeiul Decretului nr.218/1960 şi Decretului nr.712/1966 nu poate fi luat în considerare deoarece cele două acte normative erau contrare prevederilor constituţionale.

Prin urmare, R.G. nu a fost expropriat, astfel că obiectul vânzării nu a fost scos din circuitul civil. În acest sens stau mărturie şi demersurile făcute înainte de autentificarea actului, pe care instanţa însă nu le-a avut în vedere. Aşadar, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.56/20.02.1967 îndeplineşte toate condiţiile de validitate, iar reclamantul nu  îşi poate invoca propria culpă susţinând că nu mai era proprietar din 1949.

Au susţinut recurenţii că autorii lor au intrat în posesia imobilului, au făcut reparaţii pentru a-l face apt de locuit şi au deschis rol fiscal la nr.125, plătind impozit clădiri şi teren în anii 1967-1968, astfel cum atestă şi adeverinţa nr.860/11.02.2008 pe care instanţa însă nu o aminteşte.

Intimatul a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, arătând că înscrisurile depuse la dosar probează faptul că autorul său, R.M.G., a fost expropriat prin aplicarea Decretului nr.83/1949. Faptul că autorii pârâţilor au figurat cu rol fiscal pentru imobilul în litigiu în perioada 1967-1968, nu este de natură a da valabilitate contractului de vânzare-cumpărare sub aspectul condiţiilor cerute de art.948 Cod civil, iar înscrisurile privind efectuarea unor lucrări de renovare la o construcţie aparţinând lui B.D., autorul recurenţilor pârâţi, nu pot suplini neîndeplinirea condiţiilor de valabilitate a contractului. Dacă s-ar accepta că actul de vânzare-cumpărare ar fi unul valabil, ar trebui clarificată problema modalităţii în care a fost preluat acesta în proprietatea acestuia, după dobândirea lui de autorii recurenţilor pârâţi întrucât, aşa cum rezultă din adresa nr.3281/23.09.2008 a Primăriei com. Crucea, clădirea (proprietate de stat) a făcut obiect al închirierii în perioada 1973-2004 şi al deţinerii, fără titlu, în perioada 2004-2006, de alte persoane decât cei care se pretind proprietarii imobilului.

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, tribunalul reţine următoarele :

În mod corect prima instanţă a reţinut că autorul reclamantului a fost expropriat în anul 1949. Procesul-verbal din 11.06.1949 face vorbire de „desigilarea camerelor în care au fost depozitate bunuri ale expropriaţilor” ; este menţionată gospodăria G.R. din com. Crucea, imobil compus din 2 camere, sală, grajd şi magazie, ce „este solicitat de U.F.D.R. şi Org. de Bază P.M.R.”. Dacă imobilul nu ar fi fost expropriat, nu ar fi fost inclus în această listă ce viza bunuri ale expropriaţilor, după cum nu ar fi fost nici solicitat de organizaţii ale regimului politic din acea vreme.

Acest înscris se coroborează şi cu faptul că în Registrul agricol din anul 1948, la poziţia 116, figurează autorul G.R., între altele cu 0,4 ha curţi, în dreptul său apare menţiunea „expropriat”, iar începând cu anul 1949 acesta nu mai apare înscris cu bunuri în registrul agricol. Aspectele enunţate rezultă din adresele nr.1469/25.04.2007 şi nr.1930/5.06.2007 emise de Primăria com. Crucea.

De asemenea, se reţine că nu prezintă relevanţă pentru cauza de faţă aspectul, menţionat în adrese, că restituirea în baza Legii nr.10/2001 a avut în vedere procesul-verbal din 20.12.1967. 

Procesul-verbal din 20.12.1967 nu reprezintă actul de preluare a imobilului doar pentru că se face menţiune că Sfatul Popular deţine bunuri ce se încadrează în prevederile Decretului nr.218/1960 şi ale Decretului nr.712/1966. Ceea ce este relevant cu privire la acest înscris este faptul că se menţionează în mod explicit că locuinţa în suprafaţă de 80 mp şi terenul de 4000 mp din com. Crucea erau deţinute din anul 1964 de Sfatul Popular al com. Crucea, deci anterior anului 1967 când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare contestat.

Se reţine, de asemenea, că nu este relevantă împrejurarea rezultată din adeverinţa nr.860/11.02.2008 eliberată de Primăria com. Crucea, sub aspectul validităţii contractului de vânzare-cumpărare, că defunctul B.M.D. a figurat cu rol fiscal în Registrul de Rol al Primăriei Crucea, ca plătitor de taxe şi impozite clădiri şi teren, în anii 1967-1968. Aceasta este o împrejurare ulterioară încheierii contractului şi înregistrarea cu rol fiscal s-a realizat la cererea autorului pârâţilor, ori lipsa obiectului contractului din circuitul civil ca motiv de nulitate se analizează prin raportare la momentul încheierii contractului. Pentru aceleaşi motive, este lipsită de relevanţă şi împrejurarea efectuării unor lucrări de reparaţii de către autorul pârâţilor la o casă, neidentificată, din com. Crucea, potrivit celor două înscrisuri-chitanţe depuse la dosar în recurs.

Nici înscrisurile aflate în dosarul notarial întocmit în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu pot conduce la o altă concluzie. Adeverinţa prin care se atestă că R.G. este proprietarul imobilului a fost semnată foarte probabil de B.D.-în calitate de preşedinte al Sfatului Popular Crucea, astfel cum rezultă din compararea semnăturii de pe această adeverinţă cu cea executată pe declaraţia sa referitoare la faptul că înţelege să suporte riscul anulării actului în cazul în care imobilul nu ar mai fi aparţinut lui R.G., fiind trecut în proprietate de stat.

Pentru considerentele expuse, se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că vânzarea este nulă absolut, deoarece R.G. a înstrăinat un bun care nu îi aparţinea şi care nu se afla în acel moment în circuitul civil, contrar disp. art.948 şi art.963 Cod civil, motiv pentru care în temeiul art.312 rap. la art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

Urmează ca în baza disp. art.274 din acelaşi cod, recurenţii aflaţi în culpă procesuală să fie obligaţi către intimat la plata cheltuielilor de judecată (diferenţă taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar fond, onorariu avocat recurs) în sumă de 2028 lei.

Domenii speta

Spete similare