Individualizarea judiciară a pedepsei. Criterii. Reabilitarea

Individualizarea judiciară a pedepsei. Criterii. Reabilitarea

C.pen., art. 72, art. 133 alin. (1)

Conform art. 133 alin. (1) C.pen., reabilitarea face să înceteze decăderile, interdicţiile, precum şi incapacităţile ce decurg din condamnare. Aşadar, deoarece reabilitarea este o cauză care înlătură consecinţele condamnării, rezultă că infracţiunea ce a făcut obiectul condamnării din care s-a reabilitat inculpatul, nu poate fi reţinută ca o circumstanţă pentru aplicarea unei pedepse viitoare, într-un cuantum mai ridicat, într-o altă cauză penală.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală  nr. 238/R din 5 martie 2009

Prin sentinţa penală nr. 2049 din 03.09.2008 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 6121/325/2008, în temeiul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, l-a condamnat pe inculpatul I.M.N., la o pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având in sânge o îmbibaţie alcoolică care depăşeşte limita legală.

În baza art. 71 alin. (2) C.pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II- b C.pen.

În baza art. 81 C.pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei principale pe o perioada de 4 ani,  termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în data de 29.06.2007, in jurul orelor 09,00,  inculpatul  a condus autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare TM-40-CEX pe str. Aleea Ghirodei din Timişoara după ce a consumat băuturi alcoolice, concentraţia în sânge fiind peste limita admisă de lege.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 605/A eliberat de IML Timişoara, la ora 10,05 inculpatul a avut în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,10 ‰ iar la ora 11,05 valoarea alcoolemiei acestuia a fost 1,00‰.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală constituie infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prescrise de art. 72 C.pen., în special gradul de pericol social al faptei, modul şi împrejurările concrete ale comiterii acesteia, precum şi persoana inculpatului, a poziţiei procesuale în faţa organelor judiciare.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală”, prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu închisoare de la 1 la 5 ani, prima instanţă a apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare este o sancţiune corespunzătoare gradului de pericol social concret al infracţiunii, precum şi periculozităţii autorului care a mai încălcat normele privind circulaţia pe drumurile publice si chiar dacă pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea, această cauză de înlăturare a consecinţelor unei condamnări nu înlătură şi circumstanţele privind persoana făptuitorului, circumstanţe care în speţă denotă lipsa de conştiinţă si voinţă a inculpatului faţă de starea de pericol generată de asemenea fapte.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul I.M.N., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii Judecătoriei Timişoara, reţinerea circumstanţelor atenuante şi aplicarea prevederilor art. 81 C.pen., întrucât a avut un comportament sincer pe tot parcursul procesului penal.

Prin decizia penală nr. 349/A din 12.12.2008, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 6121/325/2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a fost respins ca nefondat apelul inculpatului, împotriva sentinţei penale 2049 din 03.09.2008 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr.  6121/325/2008.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel invocate, instanţa de apel a constatat că apelul este nefondat.

S-a considerat că la individualizarea juridică a pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.pen.,  îndeosebi gradul de pericol social al faptei săvârşite, precum şi persoana inculpatului care persistă în săvârşirea unor fapte de aceeaşi natură, motiv pentru care  nu a făcut aplicarea art. 74-76 C.pen.

Împotriva deciziei penale nr. 349/A/12.12.2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 6121/325/2008 din 26.09.2008 a declarat recurs în termenul legal inculpatul I.M.N., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 6121/325/2008 din 27.01.2009, solicitând desfiinţarea deciziei penale nr. 349/A/12.12.2008 a Tribunalului Timiş şi a sentinţei penale nr. 2049/03.09.2008 a Judecătoriei Timişoara şi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs cu pronunţarea unei hotărâri mai uşoare.

În motivarea recursului, inculpatul a arătat că nu au fost luate în calcul două elemente care ar fi putut constitui circumstanţe atenuante (respectiv comportamentul sincer din timpul procesului penal şi motivul, factorul determinant în săvârşirea infracţiunii, motiv extern voinţei sale şi fără de care infracţiunea nu ar fi existat), în schimb s-a luat în calcul, în defavoarea inculpatului, circumstanţa personală referitoare la o infracţiune săvârşită în trecut, pentru care intervenise reabilitarea.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a celor analizate din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C.proc.pen., Curtea a constatat că recursul este fondat sub aspectul aplicării de către prima instanţă a unei pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal.

Din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul recurent a comis infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 aprobată cu modificări şi completări şi republicată prin Legea nr. 49/2006, reţinută în sarcina sa.

Astfel, sub acest aspect, declaraţiile sale din faza de urmărire penală şi din faza judecăţii se coroborează cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii, cu declaraţiile martorilor.

Prima instanţă şi instanţa de apel au apreciat în mod corect că fapta a fost comisă de către inculpat cu vinovăţie şi că prezintă pericolul social al unei infracţiuni, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în actul de sesizare a instanţei.

În privinţa sancţiunii, se observă că pedeapsa principală a fost aplicată în cuantum de 2 ani, în limitele prevăzut de lege (de la 1 la 5 ani).

Referitor la individualizarea executării pedepsei închisorii, se constată că în mod corect s-a dispus suspendarea condiţionată a executării, văzându-se lipsa vreunei condamnări mai mari de 6 luni închisoare care să nu fie dintre cele prevăzute de art. 38 C.pen. şi aprecierea că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Curtea observă că prima instanţă a individualizat în mod corect şi pedepsele accesorii, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen. pe durata pedepsei închisorii şi suspendând apoi executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii, deoarece prin săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul devine nedemn să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ori să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Recursul inculpatului este fondat însă sub aspectul aplicării de către prima instanţă a unei pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal.

Potrivit art. 72 alin. (1) C.pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prima instanţă a aplicat o pedeapsă greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal, respectiv faţă de criteriul persoanei infractorului.

Astfel, Judecătoria a aplicat pedeapsa într-un cuantum superior minimului special motivând doar prin aceea că, deşi pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea, aceasta denotă lipsa de conştiinţă şi voinţă a inculpatului faţă de starea de pericol generată de asemenea fapte.

Conform art. 133 alin. (1) C.pen., reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare.

Din cuprinsul acestui text de lege rezultă în mod neîndoielnic că voinţa legiuitorului este în sensul că reabilitarea constituie mijlocul legal prin care fostul condamnat este deplin integrat, pe plan juridic, în societate.

Aşadar, deoarece reabilitarea este o cauză care înlătură consecinţele condamnării, fapta pentru care a intervenit reabilitarea nu poate fi reţinută ca o circumstanţă pentru aplicarea unei pedepse viitoare într-un cuantum mai ridicat.

Curtea a apreciat că în cauză aplicarea unei pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege este suficientă pentru îndreptarea făptuitorului, având în vedere circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei (lipsa evenimentelor rutiere, nivelul alcoolemiei – 1,10 ‰ la prima probă, la circa o oră de la momentul depistării în trafic; 1,00‰ la a doua probă, la circa două ore de la momentul depistării în trafic) şi conduita procesuală sinceră a inculpatului (atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată).

Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. a fost admis recursul declarat de inculpatul I.M.N. împotriva deciziei penale nr. 349/A/12.12.2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 6121/325/2008 din 26.09.2008, au fost casate în latura penală, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 2049/03.09.2008 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 6121/325/2008 din 14.04.2008 şi, rejudecându-se cauza, au fost reduse pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare şi, în consecinţă, în temeiul art. 82 alin. (1) C.pen., şi termenul de încercare al suspendării condiţionate de la 4 ani la 3 ani, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Domenii speta

Spete similare