Desfiinţarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare. Condiţii. Încălcarea principiului disponibilităţii

Desfiinţarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare. Condiţii. Încălcarea principiului disponibilităţii

C.proc.civ., art. 129 alin. (6), art. 29 alin. (1)

Potrivit art. 129 alin. (6) din Codul de procedură civilă „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”, iar conform art. 297 alin. (1) din acelaşi act normativ „ în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe”.

În consecinţă, în virtutea principiului disponibilităţii care caracterizează procesul civil, doar reclamantul poate stabili cadrul procesual în privinţa persoanelor pârâte cu care înţelege să se judece, astfel încât hotărârea instanţei de apel, prin care a fost desfiinţată hotărârea primei instanţe cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru că în mod greşit prima instanţă a omis să pună în discuţia părţilor chemarea în judecată în calitate de pârâţi şi a copiilor minori ai pârâţilor, a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C.proc.civ.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 95 din 5 februarie 2009

Prin Decizia civilă nr. 329 din 5 noiembrie 2008, Tribunalul Arad a admis apelul declarat de pârâţii M.P. şi M.F. şi a desfiinţat Sentinţa civilă nr. 4612 din 24 iunie 2008 a Judecătoriei Arad cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În prima fază procesuală, Judecătoria a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul V.M. şi, în consecinţă, a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul înscris în CF nr. 30901 Arad şi i-a obligat pe pârâţi la plata către reclamanţi a sumei de 3744 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a locului, respingând acţiunea reconvenţională formulată de pârâţi, pentru prelungirea contractului de închiriere.

Prin apelul declarat în cauză, pârâţii M.P. şi M.F. au solicitat desfiinţarea hotărârii primei instanţe cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea împrocesuării tuturor persoanelor care locuiesc în imobilul proprietatea reclamantului.

Tribunalul a apreciat că este întemeiat apelul pârâţilor, cu consecinţa desfiinţării sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 297 C.proc.civ., reţinând că în mod greşit prima instanţă a omis să pună în discuţia părţilor chemarea în judecată în calitate de pârâţi şi a copiilor minori ai pârâţilor, astfel că hotărârea nu va putea fi pusă în executare.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamantul V.M. care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Arad pentru rejudecarea în fond a apelului.

Recurentul şi-a motivat în drept recursul cu dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 312 alin. (3) şi (5) C.proc.civ., susţinând că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii reglementat de art. 129 alin. (6) C.proc.civ., potrivit căruia doar părţile pot determina cadrul procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, iar instanţa nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces decât cele arătate de reclamant prin cerere, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă, prin Decizia nr. 494 din 8 februarie 2002.

Prin Decizia civilă nr. 95 din 5 februarie 2009, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 312 alin. (3) şi (5) C.proc.civ. a admis recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva Deciziei civile nr. 329/A din 5 noiembrie 2008, a Tribunalului Arad pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Arad.

Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere considerentele mai jos enunţate.

Potrivit art. 129 alin. (6) din Codul de procedură civilă „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”, iar conform art. 297 alin. (1) C.proc.civ. „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe”.

În speţa de faţă, instanţa de apel a încălcat, prin hotărârea recurată, în primul rând, principiul disponibiliăţii care caracterizează procesul civil, consacrat de dispoziţiile art. 129 alin. (6) C.proc.civ., potrivit căruia doar reclamantul poate stabili cadrul procesual, prin cererea de chemare în judecată, în privinţa persoanelor cu care înţelege să se judece, în calitate de pârâte, precum şi obiectul cererii iar instanţa din oficiu nu poate introduce o altă persoană în proces, în calitate de pârât.

În al doilea rând, câtă vreme reclamantul nu a chemat în judecată şi pe copiii pârâţilor, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 297 alin. (1) teza a II-a, deoarece numai în raport cu persoanele chemate în judecată se poate reţine ipoteza prevăzută de acest text de lege, în sensul că „judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată”.

Domenii speta

Spete similare