Potrivit dispoziţiilor art.79 din Legea nr.85/2006, pot fi atacate pe calea acţiunii de anulare orice act fraudulos încheiat de debitor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, articolul 80 din lege enumerând care anumite acte pot fi anulate. Conform art.80 alin.1 lit.b pot fi anulate operaţiunile comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, săvârşită în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Prima condiţie ce se cere a fi îndeplinită este diferenţa vădită de valoare între prestaţii în defavoarea debitorului, disproporţia trebuind să existe la data încheierii contractului.
Tribunalul București
Opoziţie la încheierea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei
Tribunalul Constanța
Faliment. Aprobarea de către judecătorul sindic a vânzării unui imobil al debitorului, până la definitivarea tabelului obligaţiilor. Admisibilitate. ( III )
Curtea de Apel București
Faliment - Contestaţie la tabelul definitiv. Condiţii.
Tribunalul Suceava
Legea 85/2006
Curtea de Apel București
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată.