Înşelăciunea în convenţii .Greşita achitare pronunţată de instanţa de fond. Condamnarea in recurs a inculpatului.

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 29.07.2008 inculpatul G W a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 3 cu referire la al. 2 C. pen., iar faţă de făptuitorul J S s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

În fapt, s-a reţinut că în baza contractului nr. 7/13.02.2002, în perioada ianuarie – aprilie 2002, partea civilă a expediat produse din lemn în străinătate, valoarea a 5 transporturi în sumă de 36884,45 euro nefiind achitată de către societatea E G, unde inculpatul şi făptuitorul erau asociaţi, deşi aceştia ar fi trimis ordine de plată întocmite fictiv, dând asigurări că plata a fost efectuată.

Prin sentinţa penală nr. 332 din 11.11.2010, Judecătoria Mediaş, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea civilă ca neîntemeiată iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 al. 1 lit. b C.pr.pen. a achitat pe inculpatul G W, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 al. 1, 2 şi 3 C.pen.

În temeiul art. 346 al. 1 şi 4 C.pr.pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

S-a reţinut prin hotărâre că relaţiile comerciale între partea civilă şi E G GbR, a cărei denumire s-a modificat ulterior, odată cu schimbarea sediului social, în E G; W. G & J. S oHG , au demarat anterior schimburilor comerciale care au dus la prezentul proces, fără a exista probleme deosebite, potrivit susţinerilor părţilor.

În anul 2002, la data de 13 februarie părţile au încheiat contractul nr. 7  având ca obiect comercializarea de produse din lemn. Potrivit clauzelor contractului recepţia mărfurilor se face la depozitul vânzătorului prin sondaj, de către un reprezentant al cumpărătorului, prin întocmirea unui proces - verbal de recepţie, vânzătorul garantează cumpărătorul contra evicţiunii şi viciilor bunurilor vândute, iar plata se face pentru fiecare transport la data expedierii, prin expedierea pe fax a ordinului de plată cu care pleacă banii de la banca cumpărătorului.

La momentul derulării contractului (anul 2002), procedura în relaţiile comerciale implicând plăţi în valută se făcea cu mare întârziere în ce priveşte încasările, potrivit martorei B M termenele putând să ajungă până la 6 luni.

În acesta context partea civilă a efectuat 5 livrări de marfă în baza facturilor din 28.01.2002, 14.02.2002, 21.02.2002, 04.03.2002 şi 19.03.2002, de fiecare dată partenerul german comunicând prin fax ordinul de plată pentru achiziţia de mărfuri din străinătate, depus la bancă în ziua livrării.

Procesele – verbale de recepţie a mărfii, obligatorii conform contractului n-au fost întocmite, aşa cum arată părţile şi martorul P I, partea germană, în baza relaţiilor de încredere, acceptând livrarea fără efectuarea recepţiei prin sondaj. Au existat şi situaţii (nu s-a probat că este şi cazul celor 5 transporturi) în care reprezentantul din România al firmei germane, martorul Lomotă se prezenta la sediul părţii civile, la cererea asociaţilor firmei germane, şi verifica din punct de vedere calitativ marfa, în procesul de producţie, însă nu s-au constatat deficienţe majore, lucru care a contribuit la instaurarea unui climat de încredere între parteneri. Practic, verificarea calitativă a mărfii se făcea doar la momentul ajungerii mărfii la beneficiarul final (în cazul de faţă firma M S din Danemarca), când se transmiteau şi eventualele reclamaţii, lucru acceptat tacit de către părţi.

Ordinele de plată se introduceau la plată în ziua livrării, însă plata efectivă era condiţionată de acceptul beneficiarului mărfii, cu privire la calitatea acesteia, până la acest moment ordinul de plată putând fi oricând retras, aşa cum au precizat inculpatul şi făptuitorul.

În cazul de faţă, clientul danez a comunicat că marfa nu corespunde calitativ, împrejurare care a condus la blocarea plăţilor, prin retragerea ordinelor de plată de la bancă, lucru pe care l-a făcut făptuitorul J S, asociatul inculpatului, marfa rămânând, potrivit susţinerilor inculpatului în depozitul beneficiarului.

Partea daneză a notificat în scris societatea germană despre neconformitatea calitativă a mărfii primite, solicitând despăgubiri de 14028,07 euro , lucru pe care l-a făcut şi societatea germană către partea civilă . În afara înscrisurilor, martorul L a declarat că a constatat personal în cursul lunii aprilie 2002, calitatea necorespunzătoare a mărfurilor provenite de la partea civilă, atunci când s-a deplasat în Danemarca.

Ulterior, între părţi au existat discuţii pentru rezolvarea amiabilă a litigiului , confirmate în declaraţiile părţilor, însă au rămas în fază incipientă. Au fost demarate litigii civile atât în România la Tribunalul Sibiu (unde o solicitare de emitere a somaţiei de plată formulată de partea civilă a fost respinsă , cât şi în Germania, potrivit susţinerilor inculpatului şi martorei B. Părţile nu au produs probe pentru a face dovada finalizării unor astfel de procese civile, partea civilă arătând, prin reprezentant, că aceste solicitări nu s-au materializat printr-o hotărâre judecătorească.

În prezent, partea civilă nu a reuşit să obţină nici restituirea mărfii, nici plata, măcar parţială, a contravalorii acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş solicitând desfiinţarea sentinţei penale şi prin rejudecarea cauzei să se dispună condamnarea inculpatului G W pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal. În motivarea apelului se arată că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond că S.C. E G GmbH reprezentată prin inculpat, a acţionat cu bună credinţă şi nu i se poate reţine răspunderea penală.

Conform art. 6 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 7 din 13.02.2002, recepţia mărfurilor se făcea la depozitul vânzătorului adică la S.C. V S.R.L. Agârbiciu, de către un reprezentant al S.C. E G GmbH, prin încheierea unui proces verbal.

S-a făcut dovada indubitabil că această recepţie se făcea de către firma inculpatului şi nu de către clientul danez, astfel că era necesar să se facă şi plata conform înţelegerii contractuale.

În perioada ianuarie – iulie 2002, S.C. E G GmbH a avut dificultăţi financiare conform adreselor de la Deutsche Bank în condiţiile în care potrivit efectuării comisiei rogatorii în Danemarca, contravaloarea mărfurilor livrate a fost plătită de către firma daneză către firma inculpatului.

Inculpatul deşi a avut cunoştinţă de unele probleme privind calitatea materialului lemnos, nu a informat de urgenţă S.C. V S.R.L. Agârbiciu ci a lăsat să treacă timpul, de maniera expedierii altor transporturi de lemn de către această firmă în Danemarca. Inculpatul a lăsat să existe o falsă reprezentare pentru partea civilă şi după ce a emis bilete la ordin către partea civilă, de maniera să îi creeze acesteia aparenţa efectuării plăţii contravalorii lemnului, a procedat la retragerea ordinelor de plată astfel încât S.C. V S.R.L. deşi a livrat marfa, nu a primit nici un preţ al acesteia.

Deşi prin hotărârea instanţei de fond s-a reţinut că suntem în prezenţa unor litigii de natură civilă şi comercială, în mod greşit au fost ignorate aspectele de ordin penal care exced domeniului comercial şi civil al cauzei.

A mai declarat apel şi partea civilă S.C. V S.R.L. Agârbiciu solicitând desfiinţarea hotărârii, condamnarea inculpatului şi obligarea acestuia împreună cu firma sa la plata sumei de 36.884,45 euro reprezentând contravaloarea mărfii livrate.

Examinând apelurile declarate prin prisma motivelor de apel precum şi din oficiu, privind temeinicia şi legalitatea lor, tribunalul a constatat apelurile ca fondate şi le-a  admis.

Critica hotărârii s-a referit la modul în care a fost apreciat probatoriul administrat în cauză.

S-a făcut dovada în dosar, indubitabil, a următoarei situaţii de fapt:

- încheierea unui contract comercial între firma S.C. V S.R.L. Agârbiciu care este şi parte civilă şi firma S.C. E G GmbH a inculpatului, pentru livrarea unor cantităţi de material lemnos către o societate comercială din Danemarca - M S care la rândul ei a încheiat un contract comercial cu societatea inculpatului, cu acelaşi obiect – livrare material lemnos .

De asemenea, a rezultat din starea de fapt împrejurarea că partea civilă a livrat mai multe cantităţi de material lemnos în Danemarca iar firma din Danemarca a virat o plată parţială a acestor suma de bani către inculpat şi firma sa.

În temeiul relaţiei contractuale încheiate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7 din 13.02.2002, inculpatul, prin firma sa, trebuia să vireze sumele de bani mai departe către partea civilă, ceea ce acesta nu a mai făcut. În acest sens sunt facturile achitate de către partea daneză din 21.02.2002, 4.03.2002, 19.03.2002, care au intrat în conturile inculpatului la 3.03.2002, 4.02.2002 şi 18.03.2002. Inculpatul la rândul său a introdus în bancă ordinele de plată către partea civilă, creându-i acesteia convingerea că banii au fost viraţi, doar pentru a obţine în continuare de la acesta materialul lemnos, pentru că ulterior a retras ordinele de plată, astfel că sumele de bani nu au mai ajuns în patrimoniul părţii civile.

S-a constată din probatoriul administrat că de fiecare dată când inculpatul primea câte un transport cu material lemnos, comunica prin fax ordinul de plată corespunzător al acelei achiziţii. Această activitate desfăşurată de către inculpat a fost de natură să creeze o aparenţă de bună credinţă în realizarea obligaţiilor contractuale, ţinând în continuare în eroare partea civilă, în sensul că banii vor ajunge la aceasta.

În luna iunie 2002 inculpatul a trimis o adresă părţii civile prin care îi comunica acesteia faptul că partenerul danez nu a efectuat plata pentru acel material, deşi o efectuase.

Tot în luna iunie 2002 inculpatul şi-a închis contul de la Deutsche Bank , procedeu pe care l-a mai adoptat şi cu alte ocazii inculpatul.

Pe această cale inculpatul a cauzat părţii civile o pagubă de 36.884,45 euro la care se adaugă dobânzile legale.

S-a constatat că inculpatul a realizat mai multe acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 Cod penal, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ca urmare a încheierii contractului comercial.

Din starea de fapt rezultă că partea civilă a rămas fără materialul lemnos dar în acelaşi timp a rămas şi fără contravaloarea acestui material lemnos.

În schimb, inculpatul a primit sumele de bani reprezentând contravaloarea materialului lemnos livrat, reţinându-le în totalitate, fără a le vira în conturile părţii civile.

Prin decizia nr. IX/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat pe calea unui recurs în interesul legii, referitor la dispoziţiile art. 215 Cod penal, că fapta de a „retrage după emitere provizia în totul sau în parte .... în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust dacă s-a produs o pagubă posesorului CEC-ului”, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 Cod penal. Ori în cauză, inculpatul nu a făcut altceva decât să inducă şi să menţină în eroare partea civilă în contextul executării unui contract comercial încheiat, de maniera că dacă această inducere în eroare nu era realizată, partea civilă nu ar fi încheiat şi executat contractul comercial potrivit condiţiilor acestuia, de livrare a materialului lemnos.

Instanţa a apreciat că în cauză sunt întrunite dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal şi urmează ca inculpatul să fie condamnat pentru această infracţiune.

La individualizarea pedepsei s-au  avut în vedere dispoziţiile art. 72 Cod penal privind criteriile generale de individualizare a pedepselor şi anume dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite precum şi celelalte împrejurări care au contribuit la săvârşire acestei infracţiuni.

Instanţa  a constatat de asemenea că inculpatul  recunoaşte în declaraţiile sale că s-au emis ordine de plată către S.C. V S.R.L. Agârbiciu, care se şi află la dosar, dar care au fost blocate pentru motivul că s-au constatat deficienţe calitative ale materialului lemnos.

Aceste susţineri ale inculpatului sunt contrazise de adresa trimisă de către S.C. E G GmbH către S.C. V S.R.L., prin care se susţine că nu s-au primit sumele de bani de la partenerul danez, dar aceasta este o chestiune de timp doar.

Recunoaşterea parţială a inculpatului, s-a coroborat cu celelalte probe din dosar.

Instanţa a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Pornind de la împrejurarea că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunii şi în faza celorlalte cicluri procesuale a manifestat regrete în faţa instanţei, în temeiul art. 81, 82 Cod penal s-a  dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani.

Desigur, partea civilă a urmat sa fie despăgubită pentru paguba suferită, care ca urmare a penalităţilor pentru neplată, este în cuantum de 65.704,45 euro. Această sumă este formată din datoria de 36.884,45 euro la care se aplică penalităţile contractuale aferente fiecărei facturi precum şi dobânzile legale.

La dosar se află depusă o expertiză extrajudiciară privind calculul acestei sume de bani, care nu a fost contestată de către inculpat.

Aşa fiind, instanţa, în baza art. 379 Cod procedură penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş şi partea civilă S.C. V S.R.L. Agârbiciu, împotriva sentinţei penale nr. 332/11.11.2010 pronunţată de Judecătoria Mediaş ,  care a fost desfiinţată în totalitate şi judecând în fond:

În baza art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.p. a fost condamnat inculpatul G W, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 71 alin. 2 C.p. s-a  interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, litera b C.p..

În baza art. 81, 82 C.p. s-a  suspendat condiţionat executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare.

În baza art. 71 alin. 5 C.p., s-a  suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare a suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C.p.p., s-a  atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 14, 16, 346 C.p.p. a fost admisa acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. V S.R.L. Agârbiciu şi în consecinţă a fost obligat inculpatul G W în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E G GmbH, să plătească părţii civile suma de 65.704,45 euro despăgubiri civile.

Domenii speta

Spete similare