Încadrare juridică. Şantaj. Fals intelectual.

Fapta inculpatului B.L.A. săvârşită în calitate organ de cercetare al poliţiei judiciare, de a o constrânge pe partea vătămată B.P.A., prin ameninţări repetate, care vizau  luarea faţă de aceasta a unei măsuri preventive, să remită suma de 1.000 lei, în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de  şantaj,  prevăzută de art. 194 al. 1 C. penal,  raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 iar fapta inculpatului săvârşită în aceeaşi calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a întocmi în fals, două înscrisuri, respectiv: nota de introducere în arest a părţii vătămate şi procesul – verbal de aducere la cunoştinţa părţii vătămate a motivul reţinerii şi de a înscrie în fals numărul de înregistrare 266305/14.09.2011 pe plângerea depusă de martorul U.T., acţiunile de falsificare fiind săvârşite în realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea şi determinarea părţii vătămate de a remite un folos, în mod injust,  întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 al. 1 C. penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2  C. penal (3 acte materiale).

Prin sentinţa penală nr. 6/15.02.2013 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. 810/119/2012 s-a dispus în baza art. 334 Cod de procedură penală respingerea cererii formulate de inculpatul B.L.A.  privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale),  în infracţiunile prevăzute de art. 290 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (2 acte materiale).

S-a dispus în baza art. 194 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, condamnarea inculpatului B.L.A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

În baza art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale), art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b Cod penal, a fost aplicată inculpatului B.L.A.  pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, i s-a interzis inculpatului B.L.A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei. 

În baza art. 86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei iar în baza art. 86/2 alin. 1 şi 2 Cod penal, a stabilit  pentru inculpat termen de încercare de  5 ani, care se socoteşte de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii.

În baza art. 863 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciu de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna şi să respecte programul stabilit de acesta;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 Cod de procedură penală i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 864 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării şi a pedepsei accesorii.

În baza art. 348 Cod de procedură, penală, cu aplicarea art. 170  Cod de procedură penală, s-a dispus anularea următoarelor acte: notă de introducere în arest din 19.01.2012, orele 16,00, procesului-verbal din 19.01.2012, cu nr. de înregistrare 191.777 din 23.10.2009 şi plângerea penală formulată de U.T., având număr de înregistrare 266395/14.09.2011, aflate la filele 132, 133 şi 131 dosar de urmărire penală.

S-a mai dispus în baza art. 91/3 alin. 7 Cod de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii, arhivarea suporturilor (CD şi DVD şi două casete) pe care sunt stocate înregistrările convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental şi filmările constatării flagrantului din 27.01.2012 şi a desfăşurării percheziţiei din 31.01.2012, în loc special, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii.

În baza art. 189 Cod de procedură penală, s-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, avocat R.Z., din faza de urmărire penală în sumă de 200 lei şi onorariul parţial al apărătorului din oficiu în faza judecăţii, în cuantum de 50 lei, cuvenit avocat I.Z.E., să se suporte din fondul special al Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat  inculpatul să plătească statului suma de 1.550 lei cheltuielile judiciare.

Pentru  a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna cu nr. 15/P/2012 din 19 martie 2012, înregistrat la data de 21 martie 2012, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B.L.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 194 al. 1 C. penal, raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 şi  art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale),  ambele cu aplicarea art. 33 lit. a  Cod penal, în actul de sesizare reţinându-se în esenţă că, în calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei mun. S, încadrându-se în categoria persoanelor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000, a constrâns-o pe partea vătămată B.P.A., prin ameninţări repetate, ameninţările vizând luarea faţă de aceasta a unei măsuri privative de libertate, să remită suma de 1.000 lei, acţiunile de ameninţare fiind săvârşite atât în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., cât şi în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos pentru sine, precum şi că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit în fals, trei înscrisuri, respectiv nota de introducere în arest a părţii vătămate, procesul–verbal de aducere la cunoştinţa părţii vătămate a motivul reţinerii şi a înscris în fals numărul de înregistrare 266305/14.09.2011 pe plângerea depusă de U.T., acţiunile de falsificare fiind săvârşite în realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea părţii vătămate şi determinarea acesteia de a remite un folos, respectiv dobândirea în mod injust al acestuia de către inculpat.

În urma analizării probatoriului administrat în faza de urmărire penală, respectiv denunţul şi declaraţia părţii vătămate (f. 8-13, 15-16 d.u.p.),  note de redare a convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental (f. 55 -82), verificări cu privire la existenţa plângerii penale formulată de U.T. (f. 86), procesele –verbale de consemnare a seriilor bancnotelor ce au fost înmânate denunţătorului şi planşa foto (f. 87 -95), procesul–verbal de constatare în flagrant a remiterii folosului patrimonial (f.96 -101), autorizaţia de percheziţie şi procesul–verbal de percheziţie (f. 102-108), raportul de constatare tehnico–ştiinţifică grafică (f. 109 -130), acte întocmite în fals asupra cărora s-a efectuat expertiza grafică (f. 131-134), mini DVD (2 buc) conţinând filmările constatării în flagrant a remiterii folosului patrimonial din data de 27.01.2012 şi de la efectuarea percheziţiei din 31.01.2012) şi suporturile conţinând convorbirile telefonice şi în mediul ambiental (f.153–155), declaraţiile martorilor B.R.(f.135), U.T. (f.136-137), P.V. (f. 138) şi P.B.M. (f.139), dovada de remitere de către inculpat a sumei de 300 lei primită de acesta în data de 26.01.2012 de la B.P.A. (f.140), declaraţiile inculpatului (f. 17-20, 23-24, 30-33), fişa postului (f. 25-27), fişa de cazier judiciar a inculpatului (f. 141 -142), procesele –verbale de verificare cu privire la calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare (f. 35 -38) şi a mijloacelor de probă administrate nemijlocit de instanţă, respectiv  declaraţia inculpatului B.L.A. (f. 17-19 d.f.), a părţii vătămate B.P.A. (f.55-58 d.f.) şi declaraţiile martorilor U.T. (f.29-30 d.f.), P.V. (f. 31-32 d.f.), B.R. (f. 59-60 d.f.) şi P.B.M. (f.61-62 d.f.) prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, în cursul lunii noiembrie 2011, inculpatului i s-a repartizat dosarul nr. 1726/P/2011, în vederea efectuării cercetării penale, dosar în care numitul B.P.A. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 al. 1 Cod penal şi înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal şi în care, în luna decembrie 2011, inculpatul a dispus începerea urmăririi penale, soluţie confirmată de procurorul de caz,  apoi, la data de 6.12.2011, numitul B.P.A. a fost chemat la sediul Poliţiei mun. S. pentru a fi audiat de inculpatul B.L.A. în dosarul respectiv.

După audiere, în momentul în care părăsea sediul Poliţiei mun. S., B.P.A. s-a întâlnit cu martorul U.T., cu care a avut o discuţie, recunoscând că îi datora acestuia 1.000 Euro, sumă pe care a primit-o în luna septembrie 2010, pentru achiziţionarea unui autoturism second –hand, acesta arătând că nu a adus autoturismul întrucât nu a găsit modelul solicitat şi nici nu s-a încadrat în suma primită, recunoscând totodată că din lipsa resurselor financiare nu a restituit nici avansul de 1000 Euro. Astfel, între B.P.A. şi martorul U.T., s-au purtat discuţii în legătură cu restituirea avansului de 1.000 Euro, B.P.A. recunoscând creanţa, în condiţiile în care nu s-a întocmit nici un înscris doveditor, angajându-se faţă de martorul U.T. că îi va restitui suma, în măsura posibilităţilor.

Realizând că B.P.A., aflându-se în sediul poliţiei, are anumite probleme, martorul U.T. s-a interesat la ofiţerul de serviciu, de la care a aflat că acesta a fost chemat de inculpatul B.L.A.

Astfel, martorul U.T. l-a căutat pe inculpat în biroul acestuia şi l-a întrebat ce probleme are B.P.A., inculpatul aducându-i la cunoştinţă că acesta este cercetat într-un dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere şi înşelăciune, condiţii în care martorul i-a relatat inculpatului că şi el i-a dat lui B.P.A., în cursul anului 2010, suma de 1.000 Euro, fără a întocmi nici un act, pentru achiziţionarea unui autoturism, pe care nu l-a adus şi nici nu i-a restituit suma dată.

Inculpatul B.L.A. l-a sfătuit pe martorul U.T. să depună şi el plângere penală împotriva numitului B.P.A., astfel martorul U.T., în aceeaşi zi a formulat plângere penală, pe care a predat-o inculpatului.

A doua zi, după  primirea plângerii de la U.T., inculpatul B.L.A. a apelat-o telefonic pe partea vătămată B.P.A., spunându-i că trebuie să se prezinte la sediul Poliţiei mun. S, partea vătămată conformându-se, ocazie cu care inculpatul i-a dat de înţeles că pe numele său este depusă o plângere penală legal înregistrată, formulată de U.T. şi dacă nu restituie suma de 1.000 Euro, fie direct lui U.T., fie prin intermediul său, va conexa această plângere la dosarul existent şi va lua faţă de el o măsură privativă de libertate.

Tot cu această ocazie, inculpatul i-a citit părţii vătămate conţinutul plângerii formulate de U.T., fără însă a o audia în legătură cu această plângere, persoana vătămată fiind doar  ameninţată că, în situaţia în care nu restituie măcar o parte din suma datorată lui U.T., respectiv 1.000 lei, se va lua faţă de ea o măsură privativă de libertate.

Pentru a fi credibil şi a inspira părţii vătămate temerea că pe numele său există o plângere legal înregistrată, inculpatul B.L.A., fără acordul nimănui, a luat parafa pentru numere de înregistrare din secretariatul Biroului Investigaţii Criminale, respectiv din fişetul care era deschis, înscriind în fals pe plângerea penală  formulată de U.T., la întâmplare, numărul de înregistrare 266305/14.09.2011, ameninţând-o în mai multe rânduri pe partea vătămată cu arestarea, în situaţia în care nu va achita cel puţin o parte din suma datorată numitului U.T., respectiv suma de 1.000 de lei.

La data de 19.01.2012, inculpatul B.L.A. a chemat-o la biroul său pe partea vătămată B.P.A., ocazie cu care i-a spus că nu a achitat nimic din datoria către U.T. şi că este cazul să fie arestat.

Cu acest prilej, inculpatul B.L.A. a întocmit pe numele părţii vătămate notă de introducere în arest  şi un proces –verbal prin care i s-a adus la cunoştinţă motivele reţinerii, precum şi faptul că are dreptul să încunoştinţeze o persoană despre măsura luată, partea vătămată B.P.A., arătând că doreşte să fie încunoştinţată despre măsura luată soţia sa B.R., care a şi fost apelată de partea vătămată.

După, întocmirea acestor acte, inculpatul i-a spus părţii vătămate că merge la procuror, care va decide în  legătură cu măsura preventivă, partea vătămată fiind lăsată în supravegherea colegului de birou – martorul P.V. Însă, înainte să ajungă la sediul parchetului, inculpatul a fost sunat de partea vătămată, care i-a spus că este în măsură să achite în contul datoriei lui U. suma de 100 Euro şi l-a rugat pe inculpat să nu pună în aplicare măsura luată, asigurându-l că într-o perioadă scurtă, de câteva zile, va achita o parte din datorie, urmând să procure banii din vânzarea unor bunuri personale din locuinţă, respectiv frigiderul şi maşina de spălat, condiţii în care inculpatul i-a acordat un termen de câteva zile, respectiv până în data de 23.01.2012, să aducă banii, ameninţând-o pe partea vătămată că dacă nu face acest lucru, doar va modifica data de pe documentele întocmite şi-l arestează.

În urma acestor acţiuni de constrângere exercitate de inculpat asupra părţii vătămate, pentru a o determina la remiterea unei sume de bani, prin denunţul formulat la data de 23.01.2012 şi înregistrat la data de 24.01.2013 la D.G.A., Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, partea vătămată l-a denunţat pe inculpat.

Conform înţelegerii cu inculpatul, la data de 23 ianuarie 2012, partea vătămată s-a prezentat la sediul Poliţiei mun. S, ocazie cu care îi mai cere inculpatului încă două zile, pentru a se prezenta cu banii, iar la data de 25.01.2012, orele 11,25, îl contactează telefonic pe inculpat, spunându-i că are suma de 3 milioane lei avans, pe care urmează să-i aducă în aceeaşi zi. În aceeaşi convorbire, partea vătămată arată că restul de bani o să-l aibă a doua zi şi-l roagă pe inculpat să-l ajute să nu ajungă plângerea lui U. în dosar, pentru că  nu vrea să fie arestat.

În aceeaşi zi de 25.01.2012, orele 15,40, partea vătămată are o discuţie telefonică şi cu martorul U.T., căruia îi aduce la cunoştinţă că a făcut rost de 1.000 lei şi că a doua zi urmează să-i predea inculpatului, martorul precizând că, dacă primeşte întreaga datorie, îşi retrage plângerea. Imediat după încheierea discuţiei cu martorul U.T., la orele 15,42, partea vătămată l-a contactat telefonic pe inculpat, aducându-i la cunoştinţă că a vorbit cu martorul U.T. şi că a doua zi dimineaţa la orele 10,00 se va prezenta cu suma de 1.000 lei,  inculpatul solicitând părţii vătămate ca a doua zi la orele 10,00 să se prezinte la el, indiferent dacă are sau nu banii şi totodată ameninţând-o cu arestarea dacă nu aduce suma solicitată.

La data de 26.01.2012, la sediul Poliţiei mun. S, au loc două întâlniri între partea vătămată şi inculpat, la prima întâlnire partea vătămată  arată că va primi banii doar la orele 14.00, motiv pentru care inculpatul o ameninţă că dacă nu vine cu banii până la orele 16,00, face hârtiile într-o jumătate de oră în vederea arestării, precizând totodată că, dacă este vorba de libertate 1.000 lei nu înseamnă nimic.  A doua întâlnire, are loc în jurul orelor 14,00, când partea vătămată predă inculpatului suma de 300 lei, pentru care acesta din urmă întocmeşte dovadă de primire în două exemplare, inculpatul cerându-i părţii vătămate şi diferenţa de 700 lei, sub ameninţarea arestării, exprimându-se „Ordonanţa de reţinere…..să fac sau să nu fac hârtiile?, apoi stabilesc ca suma de 700 lei să fie predată a doua zi.

A doua zi, 27.01.2012, orele 11,34, partea vătămată are o discuţie telefonică cu martorul U.T. şi-i aduce la cunoştinţă faptul că a dat un avans cu o zi înainte şi va mai preda în aceeaşi zi o altă sumă inculpatului. Astfel, martorul îl contactează imediat pe inculpat, care confirmă că a vorbit cu partea vătămată, care urmează  să-i predea o sumă de bani. În jurul orelor 12,00, din data de 27.01.2012, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul B.L.A. în incinta sediului Poliţiei mun. S., unde i-a predat acestuia suma de 700 lei, inculpatul fiind surprins în flagrant imediat după ce a primit banii.

Prima instanţă a respins cererea formulată de inculpat,  prin apărătorul său, prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prevăzute de art. 289 al. 1 C. penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 C. penal (3 acte materiale),  în infracţiunile prevăzute de art. 290 al. 1 Cod penal raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 al. 1 C. penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 C. penal (2 acte materiale), pe motiv că  plângerea penală formulată şi depusă la Poliţia mun. S de martorul U.T. face parte din categoria actelor sub semnătură privată apreciind că, din momentul în care plângerea penală a fost depusă de către martorul U.T. la Poliţia mun. S. (la 6.12.2011), aceasta a dobândit caracterul de înscris oficial, inculpatul fiind obligat, în virtutea atribuţiilor de serviciu, să o înregistreze, însă, chiar cu ocazia înregistrării acesta a trecut pe plângere,  în fals, nr. 266305/14.09.2011, neavând importanţă sub acest aspect, data când  a executat înscrierea, la data depunerii plângerii sau ulterior, astfel că susţinerea inculpatului că plângerea penală din speţă este un înscris sub semnătură privată nu poate fi primită.

S-a considerat că în drept, fapta inculpatului B.L.A., săvârşită în calitate organ de cercetare al poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei mun. S. – Biroul Investigaţii Criminale, de a o constrânge pe partea vătămată B.P.A., prin ameninţări repetate, care vizau  luarea faţă de aceasta a unei măsuri preventive, să remită suma de 1.000 lei, în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de  şantaj,  prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal,  raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 iar fapta inculpatului săvârşită în aceeaşi calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei mun. S. şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a întocmi în fals, două înscrisuri, respectiv: nota de introducere în arest a părţii vătămate şi procesul – verbal de aducere la cunoştinţa părţii vătămate a motivul reţinerii şi de a înscrie în fals numărul de înregistrare 266305/14.09.2011 pe plângerea depusă de martorul U.T., acţiunile de falsificare fiind săvârşite în realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea şi determinarea părţii vătămate de a remite un folos, în mod injust, către inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2  Cod penal (3 acte materiale).

Referitor la  individualizarea pedepselor, potrivit art. 72 Cod penal, prima instanţa a avut în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi pericolul social al faptelor săvârşite, care rezultă din încălcarea acelor relaţii sociale care ocrotesc  libertatea psihică a persoanei împotriva faptelor de orice fel, respectiv cele bazate pe încrederea publică în înscrisurile oficiale, cât şi scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 Cod penal, cât şi persoana inculpatului, care are vârsta de 43 de ani, nu are antecedente penale, fiind cunoscut cu un comportament corespunzător în comunitatea în care trăieşte şi munceşte,  este căsătorit, având în întreţinere un copil minor, şi a avut o atitudine parţial sinceră, recunoscând  fapta comisă, cu motivaţiile mai sus arătate, pe care o regretă, împrejurări pe care instanţa le-a reţinut ca circumstanţe atenuante, în sensul prevederilor art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal şi a aplicat faţă de inculpat dispoziţiile art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal.

Totodată, prima instanţa a constată că, din referatul de evaluare, a rezultat că, faţă de contextul şi modalitatea comiterii faptelor, personalitatea şi stilul de viaţă al inculpatului, resursele interne, factorii protectivi şi de risc identificaţi, ponderea şi raportul dintre aceştia, există perspective rapide de reintegrare în societate al inculpatului, fiind evidentă preocuparea inculpatului în vederea diminuării consecinţelor negative rezultate din comiterea faptelor săvârşite, aşa cum şi le însuşeşte, acesta fiind totodată decis să nu reitereze comportamentul infracţional.

Instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului B.L.A. la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 al. 1 Cod penal, raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal şi la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale), art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.

S-a făcut aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni prima instanţă  aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

Prima instanţă a dispus interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b Cod penal,  de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei. 

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului arătate mai sus, prima instanţa a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşii infracţiuni, sens în care, în baza art. 86/1 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ce se va aplica şi în baza art. 86/2 Cod penal, a stabilit pentru inculpat termen de încercare de 5 (cinci) ani, care se va socoti de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, urmând ca, pe durata termenului de încercare inculpatul să fi obligat  să se supună măsuri de supraveghere arătate mai sus.

A mai dispus prima instanţă şi anularea înscrisurilor falsificate, respectiv: nota de introducere în arest din 19.01.2012, orele 16,00, procesul-verbal din 19.01.2012, cu nr. de înregistrare 191.777 din 23.10.2009 şi plângerea penală formulată de U.T., având număr de înregistrare 266395/14.09.2011, aflate la filele 132, 133 şi 131 d.u.p.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi inculpatul  B.L.A..

În dezvoltarea motivelor de apel Parchetul a arătat în esenţă că  instanţa de fond în mod greşit a reţinut pe seama acestuia circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a şi c Cod penal care au condus la aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus.

Al doilea motiv vizează schimbarea modalităţii de executare a pedepsei din suspendare sub supraveghere în detenţie şi în subsidiar, în situaţia în care nu se va stabili o pedeapsă cu închisoarea în detenţie, solicită majorarea termenului de încercare.

Un alt motiv vizează neaplicarea faţă de inculpat a pedepselor complementare prevăzute de art. 64 alin.1 teza a II-a lit. b şi c Cod penal şi a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal, raportat la gravitatea faptei comise, întrucât toate faptele au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu. 

Apreciază că este oportună reţinerea pedepselor complementare şi a pedepsei accesorii mai sus menţionate întrucât toate activităţile au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Inculpatul prin apărător solicită admiterea apelului declarat de inculpatul B.L.A.  pentru considerentele expuse pe larg în concluziile scrise pe care le depune la dosar. Consideră că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, consecinţa unei analize superficiale a dosarului.

În legătură cu infracţiunea de şantaj solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală considerând că faptei îl lipseşte atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă respectiv acţiunea de constrângere şi intenţia indirectă calificată prin scop.

Solicită de asemenea schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de fals intelectual în ceea ce priveşte actul material referitor la aplicarea pe  plângerea a ştampilei de înregistrare şi a numărului de înregistrare, în infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în această situaţie celelalte două acte materiale referitoare la nota de introducere în arest şi la procesul verbal de aducere la cunoştinţă a reţinerii, urmând un regim special. Pentru acestea solicită a se dispune achitarea având în vedere că aceste fapte nu sunt prevăzute de legea penală. După schimbarea încadrării juridice a primului act materiale din fals material în înscrisuri sub semnătură privată solicită achitarea pe  considerentul că lipseşte intenţia.

În subsidiar solicită pentru infracţiunile de fals, achitarea în temeiul art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală considerând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Se arată că inculpatul nu a urmărit nimic în ceea ce îl priveşte ci a intenţionat să îşi ajute un coleg în sensul restituirii unei părţi din împrumut care nu era de 1000 lei ci 1000 Euro. De fapt era vorba de suma pe care a preluat-o denunţătorul ca avans pentru a-i aduce o maşină din străinătate.

În legătură cu infracţiunea de şantaj trebuia să existe o temere că în baza ameninţărilor lui B. urmează să îşi piardă libertatea. Această reacţie subiectivă a lui B. nu a existat niciodată, acesta şi-a continuat atitudinea de om descurcăreţ şi când s-au purtat primele discuţii în legătură cu restituirea împrumutului  lui B. i se naşte o nouă ideea pentru a ieşi din încurcătură. Aşa fiind s-a prezentat la DGA a făcut un autodenunţ în urma căruia cei de la DGA, probabil, nu au avut nicio clipă în vedere o infracţiunea de şantaj s-a încercat un flagrant pentru mită. 

Nu se poate reţine că B. s-ar fi speriat, mai ales că ştia că măsura arestării nu poate fi luată de un poliţist. Inculpatul i-a spus la un moment dat că se duce la procuror şi ce îi va spune aşa va face. A plecat spre parchet însă nu a mai ajuns pentru că a fost sunat de B. pentru a-i spune că a făcut rost de restul banilor.  Este cert că nu s-a luat nicio măsură şi nu s-a primit nicio sumă de bani.

Verificând în aplicarea art. 378 Cod procedură penală, hotărârea atacată sub toate aspectele, pe baza lucrărilor  şi a materialului probator din dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:

Prima instanţă a stabilit pe baza materialului probator administrat în cauză o stare de fapt corectă constând în esenţă în aceea că, inculpatul, în calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei mun. S., încadrându-se în categoria persoanelor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000, a constrâns-o pe partea vătămată B.P.A., prin ameninţări repetate, ameninţările vizând luarea faţă de aceasta a unei măsuri privative de libertate, să remită suma de 1.000 lei, acţiunile de ameninţare fiind săvârşite în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., respectiv restituirea pe această cale a unei părţi din suma de 1000 Euro pe care partea vătămată o datora lui U.T.

În realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea părţii vătămate şi determinarea acesteia de a remite un folos, respectiv dobândirea în mod injust al acestuia, inculpatul a întocmit în fals, trei înscrisuri, respectiv nota de introducere în arest a părţii vătămate, procesul – verbal de aducere la cunoştinţa părţii vătămate a motivul reţinerii şi a înscris în fals numărul de înregistrare 266305/14.09.2011 pe plângerea depusă de U.T.

Această stare de fapt rezultă din  materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa primei instanţe, fiind analizat detaliat de instanţa de fond.

Se vor reţine în primul rând declaraţiile iniţiale date de  inculpat în faza de urmărire penală în care a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, motivând că a vrut să ajute un coleg de serviciu, respectiv pe U.T., să obţină restituirea sumei de bani ce o avea de primit de la partea vătămată B.P.A.

Inculpatul a recunoscut faptul că a pus la întâmplare un număr de înregistrare fictiv pe plângerea primită de la U.T., luând hotărârea să nu o înregistreze, că i-a solicitat părţii vătămate să restituie acea sumă de bani către U.T., în caz contrar urmând a dispune conexarea celor două dosare, impunându-se măsura reţinerii şi apoi arestarea preventivă.

A mai precizat inculpatul că a întocmit o notă de introducere în arest a părţii vătămate şi un proces verbal privind persoana care trebuie contactată în cazul luării măsurii privative de libertate, semnat de partea vătămată, ameninţându-l pe B.P.A. cu conexarea dosarelor şi luarea măsurii arestării preventive.

Întrucât inculpatul a precizat că luase hotărârea de a nu înregistra plângerea formulată de U.T., trecând în acest sens şi un număr fictiv pe ea, este evident că măsura conexării celor două dosare ce urma să aibă ca rezultat arestarea părţii vătămate nu putea avea loc în mod legal.

Ştiind că presupusul dosar penal ce se formase în  urma depunerii plângerii de către U.T. nu era înregistrat legal, inculpatul nu a făcut altceva decât să o ameninţe pe partea vătămată cu luarea măsurii arestării preventive care nu se putea lua în lipsa conexării, aspect pe care partea vătămată nu-l cunoştea, fiindu-i ascuns acesteia de către inculpat faptul că plângerea lui U.T. nu fusese înregistrată, cu scopul de a o determina să restituie din datoria pe care o avea către colegul inculpatului U.T.

Partea finală a declaraţiei date de inculpat în data de 27.01.2011 („ sunt conştient că am greşit, am recurs la acest gest pentru a ajuta un coleg de serviciu pentru a-şi recupera o creanţă iar nu în scopul dobândirii unui folos personal”) sintetizează foarte bine întreaga rezoluţie infracţională.

În dorinţa de a-şi  ajuta colegul de serviciu ( U.T. era şi el poliţist ) pentru a-şi recupera suma de bani pe care partea vătămată refuza să i-o restituie, inculpatul, odată ce a primit plângerea colegului cu dorinţa acestuia de a vedea ce rezolvă, a luat hotărârea de a o constrânge pe partea vătămată, ameninţând-o cu conexarea celor două plângeri şi cu arestarea preventivă, pentru a o determina să-i restituie măcar o parte din suma de bani.

Cu experienţa sa,  inculpatul şi-a dat seama că o cale mult mai rapidă şi poate  şi mai eficientă de a obţine restituirea sumei de bani era aceasta, de constrângere a părţii vătămate, alternativa unui proces penal sau civil desfăşurat în condiţiile legii, fiind una ce presupunea mult timp şi probabil nici nu conducea la restituirea sumei de bani.

Tot ceea ce a făcut inculpatul în perioada următoare depunerii plângerii de câtre U.T. a fost direcţionat înspre obţinerea unei părţi din suma de bani datorată de partea vătămată, iar nu în sensul soluţionării în cadrul unui proces penal, a acestui litigiu.

Pentru a fi cât mai convingător în faţa părţii vătămate, inculpatul a trecut un număr fictiv de înregistrare pe respectiva plângere, arătându-i părţii vătămate acest aspect, ulterior, a întocmit în fals o notă de introducere în arest şi un proces verbal de încunoştinţare, ce se întocmesc după luarea unei măsuri preventive, ce nu fusese luată.

Inculpatul i-a precizat părţii vătămate în mai multe rânduri că, dacă nu restituie o parte din suma de bani, va dispune conexarea celor două dosare, reţinerea sa şi va merge la procuror cu solicitarea de arestare preventivă.

Aceste afirmaţii completate de înscrisurile întocmite în fals au creat părţii vătămate o stare de temere inevitabilă, oricât ar fi fost de experimentată aceasta, în sensul că ar fi fost cercetată şi în alte dosare penale,  pentru că oricărei persoane, când i se spune că va fi arestată, i se creează o stare de nelinişte şi temere.

În cele două declaraţii date iniţial de inculpat a fost expusă pe larg modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, acesta fiind conştient că nu procedează  conform legii, precizând că „ este conştient că a greşit dar a vrut să ajute un coleg „.

Aceste declaraţii iniţiale în mod corect au fost reţinute de prima instanţă întrucât se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi cu interceptările telefonice transcrise la dosar, în dovedirea situaţiei de fapt expuse mai sus. Nuanţările ulterioare din declaraţiile inculpatului nu se coroborează cu celelalte probe şi în mod corect nu au fost reţinute de prima instanţă.

În mod corect a reţinut prima instanţă că inculpatul nu a urmărit obţinerea în mod injust a unui folos pentru sine ci numai pentru colegul său de serviciu, constând în determinarea părţii vătămate să restituie o sumă de bani pe care o datora şi pe care a recunoscut-o. Din toate mijloacele de probă, inclusiv interceptările telefonice, nu rezultă că inculpatul ar fi cerut vreo sumă de bani pentru sine, ci numai pentru colegul său, ca parte a datoriei pe care partea vătămată o avea la acesta din urmă.

Aspectul că, pentru suma de 300 de lei primită de la partea vătămată, inculpatul a întocmit şi o chitanţă în care a menţionat ce reprezintă suma vine să dovedească fără dubiu faptul că nu a urmărit pentru el obţinerea vreunui folos, ci a avut ca singură intenţie dorinţa de a-l ajuta pe căi ilegale, pe colegul său, să obţină măcar o parte din suma ce-i era datorată de partea vătămată. Faptul că nu i-a restituit acea sumă imediat colegului său nu poate să ducă la concluzia că a obţinut un folos pentru sine, motivarea primei instanţe cu privire la acest aspect fiind pertinentă, banii fiind bunuri de gen ce pot fi înlocuiţi unii cu alţii.

Se va respinge deci critica adusă sentinţei atacate de Ministerul Public, instanţa de apel considerând că în mod corect s-a reţinut de prima instanţă că inculpatul nu a urmărit obţinerea pentru sine a unui beneficiu.

Modalitatea în care inculpatul a înţeles să-şi ajute colegul a fost însă una abuzivă.

Acţiunea de constrângere a părţii vătămate prin ameninţare a fost cât se poate de reală, creându-i acesteia o temere, astfel cum rezultă din declaraţia martorei B.R., soţia părţii vătămate, dar şi din declaraţia inculpatului în care a precizat că partea vătămată „părea oarecum speriat de posibilitatea reţinerii”.

Nu se poate susţine că nu este întrunită latura subiectivă a infracţiunii de şantaj, întrucât intenţia clară a inculpatului a fost acea de a o constrânge pe partea vătămată să restituie cel puţin o parte din datorie, dorind să-şi ajute în acest fel colegul de serviciu.

De asemenea, nu se poate considera că părţii vătămate nu i s-a produs o temere prin ameninţarea cu reţinerea sau cu arestarea preventivă sau că inculpatul a glumit pe acest aspect. Instanţa de apel consideră că orice persoană ( cu excepţia celor ce nu au  discernământ sau doresc să intre în penitenciar dintr-un motiv sau altul ) trăieşte o stare de temere mai mare sau mai mică, depinde dacă a mai fost arestată sau nu,  la auzul că va fi luată o măsură preventivă împotriva sa.

Nu se poate susţine că partea vătămată, ce era cercetată în mai multe dosare penale, nu a trăit o stare de temere, în condiţiile în care atât soţia acestuia cât şi inculpatul au precizat că era speriat, declaraţii ce se coroborează şi cu susţinerile părţii vătămate. Întocmirea acelor înscrisuri în fals, înscrisuri ce se întocmesc abia după luarea unei măsuri preventive, au avut menirea de a completa ameninţarea adusă verbal de inculpat şi de a constrânge pe partea vătămată să dea acea sumă de bani solicitată.

Din declaraţiile martorilor P.V. şi P.B.M.,  colegi de birou ai inculpatului, ce au precizat că partea vătămată, în perioada cât a fost pusă să aştepte în birou, părea relaxată, nu se poate trage concluzia că aceasta nu simţea nicio temere faţă de o eventuală reţinere a sa. Temerea este un sentiment ce poate fi exteriorizat sau nu de persoanele care îl încearcă sau uneori, trebuie să cunoşti mai bine acea persoană ca să poţi trage concluzia că îi este sau nu teamă de situaţia în care se află. Martorii nu-l cunoşteau pe B.P.  iar aspectele declarate în sensul că părea relaxat sunt nişte simple aprecieri ale martorilor cu privire la trăirile interioare ale unei persoane necunoscute, aprecieri făcute pe baza unor observaţii sporadice, în condiţiile în care martorii şi-au văzut de treburile lor în birou în această perioadă.

Din acest motiv, aceste declaraţii nu pot avea o valoare probatorie mare  cu privire la starea de temere în care se afla partea vătămată. Pe de altă parte, această stare de temere a fost creată pe parcursul unui interval mai mare de timp, iar nu în acele momente, părţii vătămate solicitându-i-se în nenumărate rânduri să restituie acea sumă de bani, în caz contrar urmând a se dispune conexarea celor două dosare şi arestarea sa.

Raportul de constatare tehnico ştiinţifică atestă faptul că înscrisurile falsificate au fost întocmite de inculpat, coroborându-se cu declaraţiile iniţiale date de acesta. Nu se poate reţine că înscrisurile au fost întocmite în dosarul penal deja existent pe numele părţii vătămate întrucât există neconcordanţe între numerele dosarelor penale trecute în ceste înscrisuri, se face referire la o faptă de furt calificat de care partea vătămată nu fusese învinuit iar măsura reţinerii nu fusese luată. În mod corect a reţinut instanţa de fond că inculpatul a falsificat cu intenţie aceste înscrisuri în vederea atingerii scopului de a constrânge partea vătămată.

Ameninţările verbale aduse de inculpat cu luarea unei măsuri preventive  în cazul în care nu aduce respectiva sumă de bani solicitată rezultă foarte clar din interceptările telefonice, interceptări ce se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi cele iniţiale date de inculpat.

Concluzionând cu privire la situaţia de fapt, instanţa de apel apreciază că prima instanţă, în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă, a reţinut o situaţie de fapt ce corespunde adevărului, expunând şi analizând pe larg toate mijloacele de probă.

Se vor respinge deci criticile aduse de inculpat prin apărător sentinţei atacate referitoare la situaţia de fapt, inexistenţa temerii părţii vătămate, a acţiunii de constrângere şi a intenţiei calificate prin scop.

Cu privire la încadrarea în drept a faptelor se va considera că în mod corect prima instanţă a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător. Atâta vreme cât plângerea formulată de U.T. a fost depusă la o instituţie publică, ea a devenit un înscris oficial, prin faptul că a început să aparţină acelei instituţii, inculpatul falsificând tocmai menţiunea oficială a acestui înscris, respectiv numărul de înregistrare. Inculpatul a falsificat această menţiune cu ocazia înregistrării plângerii, deci cu ocazia întocmirii înscrisului oficial.

În mod corect prima instanţă a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, considerând că acţiunile inculpatului de falsificare a numărului de înregistrare al respectivei plângeri penale, depuse de U.T. la secţia de poliţie, reprezintă un act material al infracţiunii de fals intelectual.

 Se va respinge critica adusă de inculpat privind greşita respingere  de către prima instanţă a cererii de schimbare a încadrării juridice.

 Prin urmare, în drept s-a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 şi ale infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 C. penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale).

Instanţa de apel consideră că în mod temeinic au fost reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, astfel cum au fost detaliate de prima instanţă, avându-se în vedere atât persoana inculpatului (circumstanţele personale au fost reţinute temeinic de prima instanţă inclusiv prin analiza referatului de evaluare), cât mai ales scopul săvârşirii acestei infracţiuni, astfel cum a fost reţinut, respectiv dorinţa acestuia de a ajuta un coleg de serviciu, prin a determina o persoană ce avea şi alte dosare penale în care era cercetat, să-i restituie colegului său o sumă pe care o datora şi pe care a recunoscut-o.

Atâta vremea cât ambele instanţe, de fond şi apel,  consideră că inculpatul nu a urmărit pentru sine obţinerea unui folos just pe căi injuste ci pentru o altă persoană, inculpatul neobţinând nici un beneficiu prin săvârşirea acestei fapte, reţinerea acestor circumstanţe atenuante apare ca fiind o măsură legală şi temeinică.

Se va respinge critica adusă de Ministerul Public privind greşita reţinere a circumstanţelor atenuante.

Pentru motivele expuse mai sus (circumstanţele personale, astfel cum reies şi din referatul de evaluare şi cele reale, îndeosebi scopul săvârşirii infracţiunilor) instanţa de apel consideră că se impune o reducere a pedepsei aplicate pentru infracţiunea de şantaj precum şi o reindividualizare judiciară a  modalităţii de executare a pedepsei rezultante.

Se impune deci o mai mare coborâre a pedepsei aplicate pentru infracţiunea de şantaj sub minimul special, considerând că în acest nou cuantum pedeapsa aplicată este suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului. Acesta, din dorinţa de a obţine un folos just pentru un coleg de serviciu, a ales o cale injustă, fără a obţine vreun beneficiu propriu din această faptă.

Având în vedere însă că inculpatul şi-a exercitat abuziv funcţia, săvârşind aceste infracţiuni în exercitarea atribuţiilor de serviciu, instanţa de apel consideră că se impune interzicerea, atât ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei cât şi ca pedeapsă complementară pe o durată de 1 an, a dreptului de a exercita profesia de poliţist. Inculpatul este nedemn să mai exercite această profesie, pe durata executării pedepsei şi timp de 1 an după executarea pedepsei, din moment ce a înţeles să-şi exercite abuziv atribuţiile profesiei conferite de lege, în dauna persoanelor pe care ar fi trebuit să le apere. 

 Se va admite această critică  formulată de Ministerul Public privind neaplicarea pedepsei accesorii şi a pedepsei complementare.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, având în vedere concluziile referatului de evaluare, în care se menţionează, printre altele, că inculpatul dispune atât de resurse individuale cât şi familiale optime care-l pot sprijini în eforturile de integrare în societate, că este evidentă preocuparea acestuia în vederea diminuării consecinţelor negative ale faptelor şi este capabil să valorifice şi să utilizeze resursele individuale, familiale şi comunitare de care dispune în vederea unei cât mai rapide reintegrări în societate, fiind decis să nu reitereze comportamentul infracţional, instanţa de apel consideră că nu se impune, pentru reeducarea inculpatului, încredinţarea supravegherii acestuia unei instituţii specializate.

Considerând că scopul pedepsei poate fi atins şi fără supravegherea din partea Serviciului de Probaţiune Covasna, instanţa de apel va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate.

Pentru motivele de mai sus instanţa nu consideră că se impune executarea în regim de detenţie a pedepsei, scopul acesteia putând fi atins şi fără privarea de  libertate a inculpatului, dată fiind gradul de pericol social concret scăzut al faptelor.

Se va respinge critica adusă de Ministerul Public sentinţei atacate prin care a solicitat  majorarea pedepsei şi executarea ei în regim de detenţie, ori, în subsidiar majorarea termenului de încercare.

În considerarea celor expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se vor admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi inculpatul B.L.A. în limitele arătate mai sus, respectiv cu privire la cuantumul pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 alin.1 Cod penal raportat la art. 13 indice 1 din Legea nr. 78/2000, neaplicarea faţă de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. 1 Cod penal raportat la art. 13 indice 1 din Legea nr. 78/2000, neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal  şi la modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante.

Rejudecând în aceste limite instanţa de apel va reduce pedeapsa aplicată inculpatului B.L.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. 1 Cod penal raportat la art. 13 indice 1 din Legea nr. 78/2000 de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Va aplica inculpatului B.L.A., pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 194 alineat 1 Cod penal raportat la art. 13 indice 1 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de poliţist, pe o durată de 1 an.

Se vor menţine aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b Cod penal  şi va fi aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de poliţist pe o durată de 1 an.

 În baza art. 71 alin.1 şi 2 Cod penal i se va interzice inculpatului şi exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alineat 1 litera c Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de poliţist  ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 81 Cod penal se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 359 Cod de procedură penală i se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal se suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Vor fi menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În baza art. 192 alin.2 Cod de procedură penală va fi obligat apelantul la plata sumei de 150 de lei  cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală restul cheltuielilor judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare