Sancţiune aplicată funcţionarului public pentru încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 7 pct. 4 din Legea nr. 7/2004. Întinderea obligaţie de loialitate în sarcina funcţionarului public care priveşte informaţii care nu au caracter public, respectiv in

Faptul că funcţionarul public a prezentat o adeverinţă conţinând informaţii necontestate de instituţia publică cu care era încheiat raportul de serviciu, nu echivalează cu dezvăluirea unor informaţii care nu au caracter public, medicul de familie fiind îndreptăţit să primească astfel de informaţii.

Conduita recurentului reclamant, de a prezenta o adeverinţă nesemnată de conducătorul unităţii, nu este una corectă, însă nu poate fi încadrată în încălcarea dispoziţiilor art. 7 al 4 din Legea nr. 7/2004 care reglementează o obligaţie de loialitate a funcţionarului public cu privire la informaţii despre care ia la cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Prin natura şi conţinutul său, adeverinţa pe care funcţionarul public a prezentat-o medicului de familie, fără semnătura conducătorului instituţiei publice, nu era în măsură să producă efecte juridice sau să ofere informaţii aparţinând instituţiei publice care nu au caracter public.

Asupra recursului de faţă,

Constată că prin sentinţa civilă nr. 2778/CA din 2.05.2012, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 13067/62/2011 s-a respins acţiunea formulată de reclamantul S Ş M V, în contradictoriu cu pârâta A P I A – Centrul Judeţean B.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

În fapt, prin decizia nr. 236/05.08.2011 emisă de către pârâtă s-a dispus, începând cu data de 16.08.2011, retrogradarea reclamantului  în funcţia publică de execuţie de consilier superior, gradaţia 5 clasa 84 la C L V pentru o perioadă de 1 an.

Decizia a fost emisă în baza raportului nr. 100/27.07.2011 întocmit de către Comisia de disciplină din cadrul instituţiei pârâte, reţinându-se că reclamantul ar fi săvârşit abaterea disciplinară prevăzută de art. 7 pct. 4 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarului public, constând în „dezvăluirea informaţiilor care nu au caracter public sau remiterea documentelor care conţin asemenea informaţii, la solicitarea reprezentanţilor unei alte autorităţi sau instituţii publice”, fără acordul conducătorului autorităţii sau al instituţiei publice în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea, respectiv faptul că reclamantul a prezentat medicului adeverinţa nr. 4050/26.04.2011 conţinând numărul de zile de concediu medical de care a beneficiat, nesemnată de reprezentantul legal al APIA B.

Situaţia de fapt astfel reţinută nu a fost contestată de către reclamant, care a recunoscut faptul că a prezentat medicului o adeverinţă cuprinzând numărul de zile de concediu medical de care a beneficiat în ultimele 12 luni, nesemnată de reprezentantul legal al APIA B, pentru informare, deoarece a solicitat această adeverinţă de la reprezentantul legal al instituţiei, care a refuzat semnarea acesteia în ziua solicitării.

În baza acestei adeverinţe a fost eliberat certificatul de concediu medical din data de 29.04.2011.

Ulterior, reclamantul a arătat că aceeaşi adeverinţă, semnată de către directorul pârâtei, cu nr. 4427/06.05.2011, a fost prezentată medicului care a eliberat certificatul de concediu medical.

Reclamantul consideră nelegală încadrarea dată acestei fapte, motivat de faptul că informaţiile incluse în această adeverinţă nu reprezintă informaţii de interes public, dar această susţinere nu este corectă.

În drept, art. 7 pct. 4 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarului public, reglementează obligaţia de loialitate a funcţionarului public stabilind că „dezvăluirea informaţiilor care nu au caracter public sau remiterea documentelor care conţin asemenea informaţii, la solicitarea reprezentanţilor unei alte autorităţi sau instituţii publice este permisă numai cu acordul conducătorului autorităţii sau al instituţiei publice în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea”.

Din interpretarea acestei norme, rezultă că funcţionarul public are obligaţia de a nu dezvălui nici informaţiile de interes public – definite la art. 4 lit. f din acelaşi act normativ, categorie în care nu pot fi incluse aspectele semnalate în adeverinţa nr. 4050/26.04.2011şi nici  informaţiile care nu au caracter public, dacă pentru aceasta nu are acordul reprezentantului legal al instituţiei.

Nu se poate reţine apărarea reclamantului că a fost nevoit să prezinte adeverinţa în acest fel deoarece, în caz contrar, nu era primit în Comisia medicală şi nu i se elibera certificatul de concediu medical.

Reclamantul  trebuia  să  depună  diligenţe pentru obţinerea acestei adeverinţe într-un termen rezonabil, anterior datei întrunirii comisiei medicale de care a făcut vorbire, or, la dosar nu au fost depuse probe din care să rezulte că s-a adresat reprezentantului legal al instituţiei pârâte pentru obţinerea acestei adeverinţe anterior prezentării adeverinţei, iar cererea sa nu a fost rezolvată favorabil. Astfel de cereri au fost formulate de către reclamant numai după data prezentării adeverinţei respective.

Nu se poate reţine nici susţinerea reclamantului că cererile sale anterioare de obţinere a adeverinţelor medicale au fost soluţionate cu întârziere, deoarece această situaţie invocată nu este susţinută pe plan probator de înscrisuri.

În plus, în situaţia în care reclamantul nu ar fi primit adeverinţa solicitată, avea la dispoziţie căile procedurale reglementate de OG nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale sau de Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, iar nu să încalce, el însuşi, o normă legală, fiind inadmisibil, într-un stat de drept, înlăturarea unei nelegalităţi prin săvârşirea alteia.

Prin urmare, faţă de toate aceste considerente, instanţa de fond a reţinut că fapta săvârşită de reclamant, constituie abatere disciplinară în condiţiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 7/2004, astfel că actul administrativ contestat este legal şi temeinic, acţiunea promovată de către acesta fiind respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul S Ş M V care a criticat-o sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii, solicitând admiterea căii de atac şi modificarea sentinţei civile în sensul admiterii acţiunii.

S-a arătat că în mod greşit s-a emis decizia de sancţionare în condiţiile în care nu există o culpă a recurentului, neexistând nicio diferenţă între conţinutul adeverinţei prezentată medicului de către recurent şi conţinutul celei semnate ulterior de către directorul executiv.

Recurentul mai susţine că prima instanţă a reţinut că a fost în culpă întrucât nu a solicitat instituţiei adeverinţa în termen util, însă această adeverinţă a fost solicitată din data de 11.05.2011, arătându-se în cuprinsul cererii că are nevoie de adeverinţă la data de 17.05.2011, fiind astfel formulată în termen rezonabil.

S-a subliniat şi reaua credinţă a conducătorului unităţii care a semnat adeverinţa după data indicată în cuprinsul cererii.

Raportându-se la dispoziţiile art. 247 alin 2 din codul muncii, recurentul a arătat că nu a săvârşit nicio abatere disciplinară întrucât nu a săvârşit fapta cu vinovăţie.

Faţă de starea sa de sănătate, a fost nevoit să prezinte adeverinţa medicului de familie, în caz contrar nefiind primit la comisia medicală.

S-a mai invocat şi faptul că prezentarea unei situaţii a numărului de zile de concediu medical de care recurentul a beneficiat, nu este o faptă care să privească activitatea instituţiei, cu numai situaţia personală a recurentului.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor art. 304/1 cod procedură civilă şi a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul formulat este întemeiat pentru următoarele considerente:

Recurentul reclamant a fost sancţionat pentru încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 7 pct. 4 din Legea nr. 7/2004, potrivit cu care „dezvăluirea informaţiilor care nu au caracter public sau remiterea documentelor care conţin asemenea informaţii, la solicitarea reprezentanţilor unei alte autorităţi ori instituţii publice, este permisă numai cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public respectiv îşi desfăşoară activitatea”.

Aceste dispoziţii reglementează o obligaţie de loialitate în sarcina funcţionarului public care priveşte informaţii care nu au caracter public, respectiv informaţii la care un funcţionar public are acces în virtutea atribuţiilor sale de serviciu şi care nu pot fi comunicate decât cu acordul expres al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.

În prezenta cauză, aşa cum se arată şi în documentele Casei de Asigurări de Sănătate, prezentarea adeverinţei prin care se atestă numărul de zile de concediu medicului de familie era necesară pentru continuarea procedurii de acordare a concediului medical. Prezentarea unei adeverinţe nesemnate ar fi trebuit să fie sesizată de medicul de familie şi să împiedice continuarea procedurii. De asemenea, sub semnul întrebării se află şi modalitatea în care reclamantul a ajuns în posesia adeverinţei, respectiv de la cine a primit-o, fără a purta semnătura organului de conducere.

Însă, prin natura conţinutului său, o astfel de adeverinţă nu conţine informaţii care nu au caracter public, fiind informaţii care se consemnează, la cerere, persoanei îndreptăţite.

Faptul că reclamantul a prezentat o adeverinţă conţinând informaţii necontestate de intimata pârâtă nu echivalează cu dezvăluirea unor informaţii care nu au caracter public, medicul de familie fiind îndreptăţit să primească astfel de informaţii.

Conduita recurentului reclamant, de a prezenta o adeverinţă nesemnată de conducătorul unităţii, nu este una corectă, însă nu poate fi încadrată în încălcarea dispoziţiilor art. 7 al 4 din Legea nr. 7/2004 care reglementează o obligaţie de loialitate a funcţionarului public cu privire la informaţii despre care ia la cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Instituţia intimată nu face vorbire prin decizia de sancţionare despre modul în care recurentul a intrat în posesia adeverinţei nesemnate, prezumând că întreaga culpă aparţine acestuia din urmă.

De asemenea, o adeverinţă de genul celei în discuţie, nesemnată de directorul unităţii, nu ar fi trebuit să producă efecte juridice, respectiv să fie înregistrată de instituţia de specialitate.

Pentru toate aceste considerente, constatând că prin natura şi conţinutul său, adeverinţa pe care recurentul a prezentat-o medicului de familie, fără semnătura conducătorului instituţiei publice, nu era în măsură să producă efecte juridice sau să ofere informaţii aparţinând instituţiei publice care nu au caracter public, instanţa de recurs reţine că în mod greşit s-a considerat că fapta recurentului reclamant S Ş V reprezintă o abatere disciplinară prin încălcarea obligaţiei de loialitate.

Fiind retrogradat în baza unei decizii nelegale, recurentului reclamant i se cuvine şi diferenţa dintre drepturile salariale pe care le primea potrivit funcţiei publice anterioare şi drepturile salariale aferente funcţiei publice în care a fost retrogradat, pe perioada cât raporturile de serviciu s-au desfăşurat la CL V.

În consecinţă, Curtea va admite recursul formulat de reclamant şi va admite acţiunea acestuia.

Va face aplicarea art. 274 cod procedură civilă, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.

În recurs nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Decizia nr. 1477/R/26.03.2013, dosar nr. 13067/62/2011, redactat judecător LB

Domenii speta

Spete similare