Înlocuire măsură plasament în regim de urgenţă

Sentinţă civilă 252 din 16.02.2009


Dosar nr. 181/88/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 252

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 181/88/2009 la data de 29 ianuarie 2009, reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI – TULCEA a solicitat înlocuirea măsurii de plasament în regim de urgenţă cu măsura de plasament la asistent maternal profesionist (...), domiciliată în comuna Somova, judeţ Tulcea, cu Atestat nr. 42/17.07.2007 al C.P.C., pentru minora (...), născută la data de (...), în Tulcea, judeţ Tulcea, fiica lui Natural şi (...), domiciliată în sat (...), com. (...), jud. Tulcea.

A mai solicitat, de asemenea, ca în conformitate cu dispoziţiile art. 62 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, drepturile şi obligaţiile părinteşti să fie exercitate şi respectiv îndeplinite de Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că minora provine dintr-o relaţie de concubinaj, nefiind recunoscută de tată, iar situaţia familiei (...) este una destul de critică, acest aspect impunând luarea unei măsuri de protecţie pentru minora (...). Ancheta socială a concluzionat că imobilul acestei familii ce aparţine bunicii paterne a fost distrus în urma unui incendiu în proporţie de 80% şi, cu toate acestea, cei opt membri ai familiei continuă să locuiască aici, neavând o altă soluţie.

Mama minorei nu are venituri, este însărcinată în luna a VI-a şi prezintă complicaţii, fapt care nu îi permite să se ocupe de minoră. Membrii familiei lărgite locuiesc în acelaşi imobil şi nu au posibilităţi materiale pentru a-şi asuma responsabilitatea creşterii şi îngrijirii minorei. Astfel, prin dispoziţia Directorului D.G.A.S.P.C. TULCEA s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă pentru minoră la asistent maternal profesionist.

In drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 56 pct. b, art. 58 alin. 1 pct. b, art. 61 alin. 2 pct. a, art. 62 alin. 4 din Legea nr. 272/2004.

In dovedirea cererii, au fost depuse următoarele înscrisuri: Raport referitor la ancheta psihosocială a copilului, plan individualizat de protecţie, Dispoziţia Directorului D.G.A.S.P.C. TULCEA, ancheta socială a D.G.A.S.P.C. TULCEA, ancheta socială a Primăriei (...), Plan de Servicii, certificat de naştere minor, atestat asistent maternal profesionist, declaraţia mamei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de probatoriul administrat, instanţa reţine că minora provine dintr-o relaţie de concubinaj, cu paternitate nerescunoscută.

Minora a fost preluată în regim de urgenţă întrucât situaţia din familia mamei nu-i putea asigura creşterea şi dezvoltarea.

Imobilul proprietatea bunicii materne compus din două camere şi anexe este nemobilat, fără bunuri de strictă necesitate, locuind opt persoane care nu au venituri; bunica maternă prezintă un handicap fizic, fără a avea certificat şi nici venit în acest sens, din partea căreia nu poate primi vreun sprijin. Mătuşa maternă, de asemenea, are doi copii în întreţinere, divorţată, fără venituri.

Deşi membrii familiei sunt ataşaţi afectiv de minora (...), totuşi, aspectele ilustrate mai sus au impus măsura plasamentului la un asistent maternal profesionist.

Potrivit dispoziţiilor art. 56 pct. b, de măsurile de protecţie specială, instituite de lege, beneficiază copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora, iar art. 58 alin. 1 pct. b din Legea nr. 272/2004, prevede că plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile prezentei legi, după caz, la un asistent maternal.

Totodată, art. 61 alin. 2 pct. a) stipulează că măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. a) precum şi în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. c) şi d), dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului;  de asemenea, art. 62 alin. 4 din Legea nr. 272/2004, modalitatea de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor părinteşti cu privire la persoană şi la bunurile copilului aflat în situaţia prev. la art. 56 lit. c) şi d) şi, respectiv la art. 56 lit. b) şi e) se stabileşte de către instanţa judecătorească.

Având în vedere cele prezentate, instanţa urmează a admite cererea şi a dispune înlocuirea măsurii de plasament în regim de urgenţă cu măsura de plasament la asistent maternal profesionist (...) pentru minora (...), născută la data de (...) în Tulcea, judeţ Tulcea.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 62 alin. 2 din legea susmenţionată, drepturile şi obligaţiile părinteşti vor fi exercitate şi respectiv îndeplinite de Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.

2

Domenii speta