Exercitarea abuzivă a dreptului de petiţionare. Lezarea onoarei, reputaţiei şi a dreptului la imagine prin intermediulmass-media. Daune morale. Criterii de stabilire a cuantumului acestora.

Exercitarea abuzivă a dreptului de petiţionare. Lezarea onoarei, reputaţiei şi a dreptului la imagine prin intermediulmass-media. Daune morale. Criterii de stabilire a cuantumului acestora.

Judecătoria Rm. Vâlcea, sentinţa civilă nr. 3394 din 16 aprilie 2009

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, astfel cum a fost precizată prin cererea de la fila 14 din dosar, reclamantul C.C.G. a chemat în judecată pe pârâţii G.T. şi SC T. SRL, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligaţi, în solidar, la plata sumelor de 6.000 lei, reprezentând daune morale, şi a sumei de 40 lei, reprezentând daune materiale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în fapt, că este subinspector la I.P.J. V., în cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică şi că, în această calitate, a controlat societatea de pază şi protecţie SC T. SRL, al cărei administrator este pârâtul G.T., constatând săvârşirea mai multor contravenţii, pentru care s-a dispus sancţionarea contravenţională a pârâţilor printr-un proces-verbal de contravenţie din data de 11.10.2007.

A mai arătat reclamantul că, ulterior efectuării acestui control, licenţa societăţii pârâte pentru prestarea activităţilor de pază şi protecţie a expirat, deoarece aceasta nu a depus în termen documentaţia necesară pentru reînnoirea licenţei.

Reclamantul a susţinut că, urmare a împrejurărilor expuse mai sus, pentru a-şi acoperi propria culpă, pârâţii au găsit de cuviinţă să formuleze împotriva sa, succesiv, mai multe plângeri penale şi administrative, solicitând sancţionarea lui pentru tot felul de fapte imaginare, acuzându-l de abuz în serviciu şi alte abateri disciplinare, plângeri care au fost respinse.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral invocat de reclamant, acesta a precizat că este reprezentat de disconfortul psihic ce i s-a creat prin imputarea în mod public a unor fapte nereale şi declanşarea împotriva sa a unor proceduri administrative şi penale cu scopul de a fi sancţionat penal şi administrativ.

Reclamantul a mai arătat că pârâţii au pornit chiar un război mediatic împotriva sa, acordând interviuri în ziarul „Arena Vâlceană” şi la postul de televiziune VTV Rm.Vâlcea, ocazie cu care au reiterat acuzaţiile formulate împotriva sa prin plângerile menţionate mai sus, încălcându-i, astfel, demnitatea, onoarea şi dreptul la propria-i imagine.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral invocat în acţiune, reclamantul a precizat că acesta este reprezentat de cheltuielile efectuate cu ocazia deplasării în faţa organelor de urmărire penală pentru a da declaraţii ca urmare a plângerilor formulate de pârâţi.

 În drept, au fost invocate disp.art.57, art.30 alin.6 din Constituţia României, art.3 din Decretul nr.31/1954, art.723 C.pr.civ., art.998 şi urm. C.civ.

Pârâţii au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâţii au arătat, în fapt, că au făcut sesizări către I.P.J., prin care au solicitat să se verifice aspecte care aveau legătură directă cu reclamantul şi pe care ei le-au considerat eronate şi nelegale.

Au susţinut pârâţii că aceste sesizări au fost făcute către superiorii reclamantului, şi nicidecum în ziarul „A V”.

Au mai arătat pârâţii în legătură cu interviul dat pe postul de televiziune VTV R.V. că, cu acea ocazie, nu au arătat decât nişte adrese emise şi trimise de reclamant către firmele cu care aceştia aveau contracte de prestări servicii şi că, prin aceste adrese, se impunea acestor firme să rezilieze contractele de prestări servicii încheiate cu societatea pârâtă, fiind considerate nelegale.

Pârâţii au mai arătat că au prezentat şi un CD cu o convorbire înregistrată cu un reportofon, purtată cu reclamantul, în care acesta „se dădea de gol” că a dat o amendă în baza unor criterii nelegale.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamantul este subinspector în cadrul I.P.J.V. – Serviciul Poliţiei de Ordine Publică şi în această calitate, a efectuat un control la societatea de protecţie şi pază SC T. SRL, al cărei administrator este pârâtul G.T..

Cu ocazia controlului efectuat, reclamantul a constatat săvârşirea mai multor contravenţii, motiv pentru care a dispus sancţionarea contravenţională a pârâţilor prin procesul-verbal de contravenţie întocmit la data de 11.10.2007, în cuprinsul căruia a reţinut că SC T. SRL a angajat mai multe persoane ca agenţi de pază, fără ca aceştia să deţină la data angajării atestat profesional eliberat de organele de poliţie în conformitate cu Legea nr.333/2003.

Ulterior efectuării acestui control, prin decizia nr.61441/23.05.2008 a Inspectoratului General al Poliţiei Române, s-a dispus anularea licenţei de funcţionare 0123/P/24.01.2005 emisă pentru SC T. SRL Rm.Vâlcea, deoarece această societatea nu a depus în termen documentaţia necesară pentru reînnoirea licenţei, măsură contestată de către pârâţi, însă menţinută prin hotărârea pronunţată la data de 11.03.2009 de Curtea de Apel Piteşti în dosarul.

În acest context, pârâţii au formulat împotriva reclamantului mai multe plângeri penale şi administrative, prin care au solicitat sancţionarea acestuia, acuzându-l de abuz în serviciu şi alte abateri disciplinare.

Astfel, la data de 12.11.2007, prin plângerea înregistrată sub nr.26999 la I.P.J. V., pârâţii au solicitat cercetarea reclamantului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi trecerea sa în rezervă, acuzându-l că ar fi sancţionat cu rea-credinţă  societatea SC T. SRL, pentru fapte nereale, şi că nu ar fi comunicat în mod legal procesul-verbal de contravenţie.

Legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie întocmit de reclamant a fost verificată de instanţe cu ocazia soluţionării plângerii contravenţionale formulate de pârâţi împotriva acestuia. Pe baza probatoriului administrat, Judecătoria Rm.Vâlcea a pronunţat sent.civ.nr.2450/15.04.2008, prin care a respins plângerea contravenţională ca neîntemeiată, reţinând că menţiunile făcute de agentul constatator sunt reale, iar actul sancţionator a fost întocmit cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege şi a fost legal comunicat petentului. Această sentinţă a intrat în puterea lucrului judecat ca urmare a respingerii recursului declarat împotriva sa, prin dec.nr.893/25.09.2008 a Tribunalului Vâlcea.

Cu privire la faptele reclamate de pârâţi prin plângerea din data de 12.11.2007, s-a pronunţat şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin rezoluţia din data de 12.06.2008, dată în dosarul nr.519/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de reclamant sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art.246 C.pen., reţinându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

La data de 11.03.2008, pârâtul G.T. a adresat Inspectoratului de Poliţie al Judeţului V o nouă plângere, înregistrată sub nr.39768/RPS/11.03.2008, învinuindu-l pe reclamant de abuz în serviciu şi alte abateri disciplinare, pretinzând că ar fi denigrat activitatea SC T. SRL în prezenţa altor poliţişti şi că ar fi făcut lobby pentru o firmă de pază (firma lui M. C.) în schimbul unor bunuri necuvenite.

În urma anchetei disciplinare efectuate, s-a constatat că faptele imputate reclamantului nu există, iar discuţiile la care aceştia s-au referit în plângere nu au avut loc niciodată. Această soluţie a fost comunicată pârâţilor la data de 18.04.2008.

În aceeaşi zi, deşi pârâţii cunoşteau soluţiile cu privire la plângerile pe care le formulaseră anterior, au adresat o nouă plângere Inspectoratului General al Poliţiei Române înregistrată sub nr.66019/18.04.2008, prin care au reiterat acuzaţiile aduse reclamantului şi care făcuseră obiectul verificărilor ocazionate de soluţionarea plângerii nr.3978/RPS/11.03.2008, pretinzând în plus faptul că acesta ar fi refuzat primirea documentaţiei depuse de SC T. SRL pentru reînnoirea licenţei de funcţionare şi că ar fi sustras acte din această documentaţie, precum şi faptul că ar fi propus, cu rea-credinţă, respingerea cererii de reînnoire a licenţei.

Şi această plângere a fost respinsă, constatându-se că acuzaţiile sunt nefondate, iar cauza reală a expirării licenţei de funcţionare o constituia faptul că pârâţii nu au depus în termen legal documentaţia necesară, acesta fiind şi motivul pentru care la data de 23.05.2008, I.G.P.R.  a dispus anularea licenţei de funcţionare pentru SC T. SRL.

La data de 17.06.2008, pârâţii au formulat o altă plângere împotriva reclamantului, pe care au adresat-o I.G.P.R., şi prin care au reiterat aceleaşi acuzaţii care făcuseră obiectul plângerii contravenţionale soluţionate de instanţă, precum şi al plângerii penale soluţionate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti prin rezoluţia nr.519/P/2007. De asemenea, prin această plângere, pârâţii au susţinut din nou faptul că reclamantul ar fi refuzat înregistrarea documentaţiei înregistrate de SC T. SRL pentru reînnoirea licenţei de funcţionare, cu toate că, în urma verificărilor efectuate cu ocazia soluţionării plângerii anterioare înregistrate la I.G.P.R. sub nr.66019/18.04.2008, se stabilise fără echivoc că acuzaţiile aduse sunt nereale,  iar culpa aparţine SC T. SRL, care nu a depus documentaţia în termenul prevăzut de lege.

Chiar şi în cursul soluţionării prezentei cauze, respectiv la data de 20.01.2009, pârâţii au formulat o nouă reclamaţie administrativă împotriva reclamantului, înregistrată sub nr.20154/PRS/20.01.2009, în care susţineau faptul că dosarul SC T. SRL, înaintat la I.P.J. Vâlcea – S.P.O.P. cu nr.97253/24.10.2008, nu a fost soluţionat nici până la data de 20.01.2009, ceea ce a cauzat societăţii prejudicii financiare considerabile.

Întrucât dosarul fusese repartizat la data respectivă, spre competentă soluţionare, reclamantului, pentru clarificarea aspectelor menţionate s-a procedat la audierea acestuia, constatându-se că fusese soluţionat în termenul prevăzut de lege şi nu s-a încălcat nicio dispoziţie legală.

Deşi dreptul de petiţionare este garantat de Constituţia României, alături de celelalte drepturi fundamentale, exercitarea acestuia este supusă unor limitări impuse de următoarele dispoziţii legale:

- art.57 din Constituţia României prevede că „Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora”.

- art.3 din Decretul nr.31/1954 stipulează că: „Drepturile civile sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic şi social”.

- art.723 C.pr.civ. stabileşte că: „ Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite”.

Raportând situaţia de fapt reţinută de instanţă, la dispoziţiile legale enunţate mai sus, se impune concluzia că pârâţii şi-au exercitat dreptul de a formula plângeri şi petiţii cu rea-credinţă, deturnându-l de la scopul în vederea căruia a fost recunoscut de lege.

În condiţiile în care pârâţii au formulat succesiv nenumărate plângeri împotriva reclamantului, aducându-i aceleaşi acuzaţii, deşi cunoşteau soluţiile date cu privire la plângerile lor anterioare, reaua-credinţă a acestora este evidentă, cu atât mai mult cu cât de fiecare dată, afirmaţiile lor s-au dovedit a fi lipsite de vreo bază factuală.

Pârâţii nu s-au limitat doar la formularea de plângeri împotriva reclamantului, ci au acordat şi interviuri în ziarul „A.V.” şi la postul de televiziune VTV R..V., în cursul cărora au reiterat acuzaţiile calomnioase făcute la adresa acestuia prin plângerile anterioare, referitoare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, la efectuarea de lobby pentru o altă firmă de pază în schimbul unor bunuri necuvenite, încălcând astfel demnitatea, onoarea reclamantului şi dreptul la propria imagine, ceea ce contravine prevederilor art.30 alin.6 din Constituţia României.

Impactul acestor afirmaţii asupra publicului a fost semnificativ, având în vedere faptul că numeroase persoane (printre care şi colegi de serviciu ai reclamantului, care luaseră cunoştinţă de ele) au început să-şi pună serioase semne de întrebare cu privire la activitatea profesională a reclamantului şi la moralitatea acestuia, aşa cum a rezultat din depoziţiile celor doi martori audiaţi în cauză.

Chiar şi în faţa instanţei, pârâţii au dat dovadă de aceeaşi rea-credinţă. Astfel, cu ocazia administrării probei cu interogatoriul pârâtului G.T., acesta a avut o atitudine nesinceră, declarând că nu a acordat niciodată un interviu în ziarul „A. V.” (în care a afirmat că activitatea reclamantului „este o pată neagră pe obrazul poliţiei”) şi că acuzaţiile din acest ziar nu au fost reluate ulterior în plângerile adresate I.G.P.R. şi I.P.J., deşi probele din dosarul cauzei dovedeau contrariul.

Totodată, pârâtul G.T. nu a recunoscut prin răspunsurile date la interogatoriu nici faptul că l-ar fi acuzat pe reclamant în cadrul unor emisiuni TV de faptul că ar fi săvârşit abuzuri în serviciu şi că sprijină firma de pază a lui M. C. în schimbul unor foloase necuvenite, deşi cei doi martori audiaţi în cauză au confirmat faptul că pârâţii au adus aceste acuzaţii.Pe  de altă parte, prin decizia nr.13840/10.10.2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a constatat faptul că reclamantului i-a fost lezat dreptul la propria imagine prin difuzarea unor acuzaţii fără a se deţine dovezi, fiind încălcate prevederile art.42 alin.1 şi 2 din Codul  audiovizualului.

Referitor la adresele emise de I.P.J. V., care poartă şi semnătura reclamantului, depuse de pârâţi la dosar în apărare, instanţa a constatat că prin acestea se aduceau la cunoştinţa unor societăţi de protecţie şi pază măsuri luate de organele competente în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.333/2003, astfel că nu se poate vorbi despre o exercitare abuzivă, de către reclamant, a atribuţiilor sale de serviciu.

Nici în cursul judecării cauzei pârâţii nu au dovedit realitatea faptelor imputate reclamantului.

Prin modul abuziv în care aceştia şi-au exercitat dreptul de petiţionare, s-a urmărit, în realitate, şicanarea reclamantului în scop de răzbunare pentru actele sale îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Anchetele judiciare şi administrative au confirmat însă netemeinicia acuzaţiilor făcute de pârâţi la adresa reclamantului, şi realitatea faptelor pentru care aceştia au fost sancţionaţi, şi anume angajarea de persoane fără atestat profesional şi depunerea documentaţiei pentru reînnoirea licenţei de funcţionare după expirarea termenului prevăzut de lege.

Prin acţiunile lor, pârâţii i-au cauzat reclamantului o stare de nelinişte, neplăceri şi incertitudini ca urmare a declanşării împotriva sa a unor proceduri penale şi administrative şi, de asemenea, i-au încălcat onoarea, demnitatea şi dreptul la imagine, astfel că prejudiciul moral suferit de acesta se impune a fi reparat pe cale pecuniară, temeiul juridic al răspunderii constituindu-l disp.art.998 şi urm.C.civ.

Referitor la cuantumul prejudiciului, instanţa a apreciat că, în raport de gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite de lege, de intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora, suma de 6000 lei solicitată de reclamant cu titlu de despăgubiri morale este suficientă pentru a acoperi, măcar în parte, prejudiciul moral încercat de acesta.

Ca urmare a plângerilor formulate de pârâţi împotriva reclamantului, acesta a fost nevoit să efectueze cheltuieli în cuantum de 40 lei, în vederea deplasării în faţa organelor de urmărire penală pentru a fi audiat, astfel că este îndreptăţit să recupereze de la pârâţi această sumă solicitată cu titlu de despăgubiri materiale.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanţa a admis acţiunea reclamantului astfel cum a fost precizată prin cererea de la fila 14 din dosar şi a obligat pârâţii, în solidar, să plătească acestuia suma de 6 000 lei, reprezentând daune morale, precum şi suma de 40 lei, reprezentând daune materiale.

6

Domenii speta

Spete similare