Pretenţii civile

Cel care are paza juridică a lucrului este prezumat de lege că are posibilitatea să-şi reprezinte în minte pagubele pe care lucrul le poate produce dacă obligaţia de pază nu este executată astfel încât să se preîntâmpine producerea unor atari pagube.

Prezumţia legală de culpă înseamnă, în acest caz, scutirea reclamantului de a dovedi existenţa culpei, fiind suficient să dovedească săvârşirea faptei care a cauzat prejudiciul, în cazurile în care există un „contact fizic” între lucrurile respective şi victimă ori lucrurile vătămate fiind prezumată nu numai existenţa culpei ci şi existenţa legăturii de cauzalitate dintre faptă şi pagubă. (sentinţa civilă nr.8742/02.11.2007)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 25.08.2006, reclamanta S.C. Asigurarea Românească – ASIROM S.A. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAŢIA STRĂZILOR BUCUREŞTI, solicitând instanţei obligarea acestora la plata sumei de 1.480 lei,  cu titlu de despăgubiri civile reprezentând prejudiciul cauzat prin neluarea măsurilor de prevenire a evenimentelor rutiere prin repararea şi întreţinerea reţelelor stradale aflate în administrarea lor, cu dobânda legală calculată de la data plăţii efectuate către asiguratul CASCO  - 17.08.2005 - şi până la achitarea integrală a debitului, cuantumul acesteia fiind, la data sesizării instanţei, de 168,74 lei. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art.998, art.999, art.1000  şi urm. Cod civil, art.22 din Legea nr.136/1995 şi H.C.L.M.B. nr.181/2000,  se arată că  la data de 11.07.2005, autoturismul cu număr de înmatriculare B-70-FRM, proprietatea asiguratului S.C. „R” S.R.L., a fost avariat în timp ce circula pe B-dul. Iuliu Maniu, din cauza unei gropi din carosabil, situaţia de fapt fiind constatată de organele de poliţie şi reţinută ca atare atât în procesul verbal întocmit cu ocazia constatării cât şi în autorizaţia de reparare AU nr.0640413/12.07.2005.

B-dul. Iuliu Maniu, locul unde s-a întâmplat evenimentul rutier, se află în administrarea şi paza materială a pârâtei, care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce îi revin, astfel că se face vinovată de producerea accidentului.

Întrucât autoturismul  avariat era asigurat facultativ pentru avarii şi furt la S.C.ASIROM S.A. cu contractul nr.AR708767, s-a achitat asiguratului despăgubirea în sumă de 1480 lei, prin O.P. 5440/17.08.2005, pentru această sumă reclamanta subrogându-se în drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei, în temeiul art.22 din Legea nr.136/1995.

A precizat reclamanta că a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, conform dispoziţiilor art.7201 Cod procedură civilă, însă fără succes.

În dovedirea acţiunii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, alăturat cererii de chemare în judecată fiind depuse, în copie: adresa nr.J1005 din data de 04.11.2005, cu confirmare de primire,  prin care se solicită pârâtei plata sumei de 1.480 lei, aceasta fiind invitată la conciliere în conformitate cu dispoziţiile art.7201  din Codul de procedură civilă, dosar de daună nr.50800/05, borderoul şi ordinul de plată nr.5440/16.08.2005, ce atestă plata sumei de 1480 lei.

Cererea a fost timbrată cu suma de 137,85 lei conform O.P.1517/19.10.2006 şi timbru judiciar de 1,5 lei.

În şedinţa publică de la 27.10.2006 s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de pârâtă, care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătându-se că pretenţiile reclamantei nu sunt susţinute de dovezi care să probeze întrunirea elementelor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a Administraţiei Străzilor. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în data de 11.07.2005  nu  s-a încheiat un proces verbal de constatare la locul producerii accidentului, documentele eliberate de poliţie bazându-se exclusiv pe declaraţia conducătorului autoturismului avariat, nefiind apte, prin ele însele, să probeze că avarierea autoturismului a fost cauzată de starea tehnică a Bulevardului Iuliu Maniu. Întrucât lucrătorul de poliţie nu a constatat personal situaţia de fapt, actul de constatare întocmit de acesta nu are valoarea probatorie a înscrisului autentic, conferită de art.1.171 din Codul civil.

Arată pârâta că scopul înscrisului este acela prevăzute la art.72  şi art.85 alin.2  din O.U.G.195/2002, şi anume acela de a înştiinţa asigurătorul despre producerea evenimentului şi pentru justificarea reparaţiilor ce urmează a fi efectuate asupra autoturismului şi, chiar dacă i s-ar recunoaşte caracterul de înscris autentic, tot nu s-ar putea considera că face dovada faptului cauzator de prejudiciu, întrucât constatarea agentului de poliţie nu se referă la modul de producere al evenimentului rutier, ci la conţinutul declaraţiei conducătorului auto, relatări cu caracter subiectiv, ce nu pot fi opuse Administraţiei Străzilor.

Pe de altă parte, înscrisurile depuse la dosar fac dovada existenţei prejudiciului însă nu şi a culpei Administraţiei Străzilor, constând în neîndeplinirea obligaţiei  de întreţinere în stare tehnică corespunzătoare a reţelei edilitare aflate în paza sa juridică, atâta vreme cât afirmaţia referitoare la starea necorespunzătoare a drumului se bazează numai pe declaraţia conducătorului auto şi nici a raportului de cauzalitate specific, ce nu poate fi reţinut decât în urma unei expertize ce ar trebui efectuată imediat după producerea avariei şi care să precizeze că avariile s-au produs ca urmare a elementului drum (groapa nesemnalizată din carosabil) şi nu ca urmare a elementului om (modalitatea de conducere a autoturismului, condiţiile de mediu, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, neatenţia în timpul conducerii autoturismului, consum de băuturi alcoolice, starea tehnică a autoturismului)

Pe cale de consecinţă, câtă vreme nu sunt stabilite cu certitudine nici locul producerii accidentului şi nici cauza avariei şi nu se poate stabili cu certitudine legătura cauzală, în sensul că nu se poate şti dacă trecerea peste gropile din carosabil putea produce avariile suferite de autoturism, cererea este neîntemeiată.

Referitor la pretenţiile privind dobânda legală calculată până la achitarea integrală a debitului, arată pârâta că se impune precizarea cuantumului acestora întrucât reprezintă daune moratorii, ce se raportează la prejudiciul suferit de creditor, şi nu daune cominatorii, ce nu se pot aplica obligaţiilor având drept obiect sume de bani, şi subliniază faptul că art.22 din Legea nr.136/1995  limitează drepturile asiguratorului subrogat în drepturile asiguratului la cuantumul indemnizaţiei plătite.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.115-art.118 Cod procedură civilă, O.U.G. nr.195/2002.

În apărare, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi „de orice alte probe necesare soluţionării litigiului”.

Pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a numitei S.C. „T.R.” S.R.L.,  solicitând instanţei de judecată ca în cazul admiterii cererii principale să admită şi cererea de chemare în garanţie, obligând chemata în garanţie la plata sumelor solicitate de reclamantă. A solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii se arată că în baza contractului de executare nr.40/31.05.2005, încheiat între Administraţia Străzilor şi S.C. „T.R.” S.R.L., în perioada 31.05.2005 – 01.11.2005 B-dul. Iuliu Maniu s-a aflat în reabilitare sistem rutier, la data producerii avariei – 11.07.2005 -  chemata în garanţie efectuând lucrările contractate, astfel că acesteia îi incumba obligaţia de semnalizare a lucrărilor, atât conform contractului cât şi conform dispoziţiilor O.U.G. nr.195/2002, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestei obligaţii atrăgând răspunderea sa.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.60 – art.63 Cod procedură civilă, O.U.G. nr.195/2002, contractul nr.40/31.05.2005.

Cererea de chemare în garanţie a fost timbrată cu suma de 138 lei, conform chitanţei nr.418144/17.1.2006, emisă de CEC-Ag.Victoria, s-a aplicat timbru judiciar de 1,5 lei.

Alăturat cererii de chemare în garanţie pârâta a depus la dosar contractul de execuţie de lucrări nr.40/31.05.2005.

În şedinţa publică de la 24.11.2006, S.C. „T.R.” S.R.L.”  a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, invocând excepţia de netimbrare, excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, arătând că, în conformitate cu dispoziţiile art.5  şi art.11 alin.1 Cod procedură civilă,  reclamanta putea alege fie instanţa de la sediul pârâtei, respectiv Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, fie instanţa de la locul producerii accidentului, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti neregăsindu-se din punct de vedere al competenţei teritoriale în nici una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale menţionate şi excepţia tardivităţii cererii de chemare în garanţie întrucât aceasta trebuia depusă odată cu întâmpinarea, conform dispoziţiilor art.61 alin.1 Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii principale, avarierea autoturismului fiind datorată exclusiv conducătorului auto care nu a ţinut cont de panourile de avertizare existente în zonă, neglijenţa sa având drept consecinţă producerea prejudiciului.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.116 – art.118 Cod procedură civilă.

Urmare a depunerii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar datorate pe cererea de chemare în garanţie, excepţia de netimbrare a rămas fără obiect, chemata în garanţie a renunţat la susţinerea excepţiei tardivităţii  iar excepţia de necompetenţă teritorială a fost respinsă prin încheierea de şedinţă de la 26.01.2007,  instanţa de judecată reţinând că, nefiind o excepţie de ordine publică, putea fi invocată numai de pârât, prin întâmpinare, până la prima zi de înfăţişare şi nu de chematul în garanţie care ia procesul în starea în care se află, astfel că, în măsura în care reclamantul şi pârâtul au convenit, în mod implicit - prin introducerea cererii la o altă instanţă decât aceea competentă teritorial, urmată de neinvocarea excepţiei de necompetenţă – să investească o anumită instanţă, acesta nu poate solicita declinarea competenţei.

În dovedirea, respectiv în combaterea pretenţiilor reclamantei, s-a solicitat, instanţa încuviinţând, administrarea probelor cu înscrisuri şi expertiză tehnică auto, solicitându-se expertului să stabilească dacă avariile constatate la autoturism s-au produs ca urmare a intrării într-o groapă din carosabil sau au avut drept cauză o culpă a conducătorului auto.

Raportul de expertiză a fost depus la dosar în data 05.06.2007, expertul concluzionând că „datorită denivelării existente pe partea carosabilă, catalizatorul a fost lovit, înfundat, fapt ce a dus la deteriorarea acestuia, necesitând înlocuirea.”

Urmare a concluziilor raportului de expertiză, chemata în garanţie a formulat obiecţiuni, arătând că nu se justifică constatarea referitoare la deteriorarea tobei de evacuare, întrucât nu există nici un document emis de Brigada de Poliţie Rutieră care să ateste deteriorarea acesteia, în autorizaţia de reparaţii menţionându-se numai verificarea catalizatorului, fără a se dispune înlocuirea sa.

A arătat că nu s-a depus la dosar nici un document care să susţină afirmaţiile expertului privind faptul că inspectorii ASIROM şi specialiştii de la unitate de reparaţii au ajuns la concluzia că trebuie înlocuit catalizatorul, ci numai devizul de lucrări facturate, ce face numai dovada serviciilor efectuate, şi a subliniat faptul că expertiza a avut în vedere numai documentele puse la dispoziţie de asigurator, reclamantul în cauză, documente ce nu pot avea caracter obiectiv, obiectivitatea expertizei fiind afectată şi de faptul că aceasta a fost efectuată la 2 ani de la data producerii avariei.

Obiecţiunile au fost discutate în şedinţa publică de  la 21.09.2007, fiind încuviinţată prima obiecţie, astfel că s-a solicitat expertului să precizeze care sunt împrejurările de fapt care l-au determinat să concluzioneze că în urma accidentului s-a constatat deteriorarea tobei de evacuare, considerentele pentru care au fost respinse celelalte două obiecţiuni fiind reţinute în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Răspunzând obiecţiunii încuviinţate de instanţă, expertul arată că specialiştii de la unitatea service împreună cu cei de la societatea de asigurări au dispus desfacerea tobei pentru verificarea catalizatorului, constatând necesitatea înlocuirii acestuia şi procedând în consecinţă, o asemenea măsură neputând fi dispusă de lucrătorul de poliţie. A precizat expertul şi că raportul de expertiză a fost efectuat pe baza documentelor din dosar, la fila 14 existând o fotografie ce prezintă toba înfundată şi zgâriată, la fila 15 fiind prezentat, tot prin fotografii, modul în care s-a procedat pentru verificarea catalizatorului.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa apreciază întemeiate atât cererea principală cât şi cererea de chemare  în garanţie, pentru considerentele ce urmează:

Textul articolului 1000 alin.1 din Codul civil constituie reglementarea cu caracter general  a răspunderii pentru  prejudiciile pricinuite de lucruri, bazată pe prezumţia culpei, obligaţia răspunderii incumbând paznicului indiferent de categoria în care se încadrează lucrurile corporale care au pricinuit paguba, textul de lege atribuind noţiunii de pază un caracter juridic.

Răspunde pentru lucruri cel ce le are sub paza sa „juridică”, ceea ce înseamnă existenţa unei obligaţii de supraveghere care îi incumbă în calitate de titular al unui raport juridic având drept obiect lucrul păgubitor şi care presupune, prin natura lui, existenţa unei obligaţii în temeiul căreia cel ţinut la paza juridică este îndatorat să preîntâmpine producerea oricărei pagube prin mijlocirea lucrului.

În raport de aceste condiţii ale calităţii de paznic şi având în vedere dispoziţiile art.8 din O.G.43/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr.413/2002, potrivit căruia drumurile de interes local aparţin proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află (la lit.c a acestui articol fiind menţionate străzile  definite drept „drumuri publice din interiorul localităţilor, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, chei, splai, şosea, alee, fundătură, uliţă etc.”), precum şi cele ale art.22 din  actul normativ, care dispune că administrarea drumurilor de interes local se asigură de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora, coroborate cu dispoziţiile  art.2 din H.C.G.M.B. nr.181 din 15.06.2000, potrivit căruia  Primăria Municipiului Bucureşti, prin „Administraţia Străzilor” are în administrare reţeaua stradală principală a Municipiului Bucureşti, aşa cum este specificată  în anexa 1 a hotărârii, Bulevardul Iuliu Maniu fiind menţionat la poziţia 314 a Anexei, ADMINISTRAŢIEI STRĂZILOR îi aparţine răspunderea pentru avarierea autoturismului ca urmare a neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare a  obligaţiei de semnalizare a existenţei gropii în care acesta a intrat.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art.5 alin.1  din O.U.G. nr.195/2002, - forma în vigoare la data producerii evenimentului rutier - care instituie în sarcina administratorului drumului public obligaţia de a semnaliza corespunzător „orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjeneşte sau pune în pericol siguranţa circulaţiei şi să ia toate măsurile de înlăturare de îndată a acestuia(…)”,  la alin.3 al textului de lege fiind prevăzută şi consecinţa neîndeplinirii acestei obligaţii în caz de producere a unui eveniment rutier: „În caz de producere a unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice a drumului public sau a semnalizării necorespunzătoare a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, respectiv executantul lucrărilor, răspunde contravenţional, civil sau penal, după caz.”

Dispoziţiile cuprinse la alin.3 al textului de lege instituie astfel şi răspunderea executantului lucrărilor pentru avarierea autoturismului ca urmare a neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiei de semnalizare a obstacolelor ori lucrărilor ce se execută, astfel că în cauză atât Administraţia Străzilor cât şi executantul lucrărilor de reabilitare stradală, S.C. „T.R.” S.R.L.,  sunt ţinuţi să răspundă pentru prejudiciul cauzat prin avarierea autoturismului proprietatea asiguratului CASCO al reclamantei, acesta putându-se îndrepta împotriva oricăruia dintre ei cu acţiune în răspundere civilă delictuală.

Cum reclamanta s-a îndreptat împotriva administratorului drumului, iar prin contractul nr.40 încheiat la data de 31.05.2005, S.C. „T.R.” S.R.L. şi-a asumat obligaţia de a lua toate măsurile rezonabil necesare pentru evitarea oricărui pericol pentru persoane sau bunurile acestora pe parcursul executării lucrărilor de reabilitare a sistemului rutier pe B-dul. Iuliu Maniu, semnalizarea obstacolelor de tipul gropilor fiind nu numai o  măsură rezonabil necesară ci, aşa cum s-a arătat deja, o obligaţie legală, aceasta este ţinută să despăgubească Administraţia Străzilor în cazul în care împotriva acesteia se promovează, cu succes, acţiuni în răspundere civilă delictuală rezultând din sau în legătură cu această obligaţie.

Pe fondul pricinii, instanţa constată că în data de 11.07.2005, autoturismul B-70-FMR, proprietatea S.C. „R.” S.A., a fost avariat în timp ce rula pe Bulevardul Iuliu Maniu nr.450,  urmare a acestui eveniment rutier fiind necesară înlocuirea catalizatorului.

Suspiciuni ale existenţei avariei au existat încă de la momentul eliberării autorizaţiei, lucrătorul de poliţie dispunând verificarea catalizatorului,  avaria fiind constatată după ce toba de eşapament a fost desfăcută, în dosarul de daună întocmit de către asigurator fiind depuse fotografii ce prezintă etapele verificării (filele 13-15 din dosar)

Cauza deteriorării catalizatorului, respectiv trecerea autoturismului printr-o groapă aflată pe Bulevardul Iuliu Maniu, este dovedită prin constatările lucrătorilor de poliţie, care au eliberat persoanei păgubite autorizaţia de reparaţie (filele 25,26 din dosar), prin  planşele foto aflate la filele 9-10, cât şi prin expertiza tehnică auto, costul lucrărilor de reparaţii fiind probat prin factura fiscală seria B XFJ nr.5024462, devizul de lucrări din data de 14.07.2005, Borderoul şi ordinul de plată în baza căruia reclamanta, la care autoturismul avariat avea asigurare facultativă pentru avarii şi furt, a plătit despăgubirile (filele 17-18 şi 7-8 din dosar)

Este real că procesul verbal de constatare întocmit de lucrătorul de poliţie nu poate fi reţinut, singur, ca o probă certă pentru fapta şi prejudiciul afirmate de reclamantă,  nefiind un înscris autentic în condiţiile 1173 Cod civil, astfel că nu poate fi prezumat ca exprimând adevărul.

Pe de altă parte însă, declaraţia conducătorului auto în faţa organelor de poliţie este prevăzută de dispoziţiile art.72  şi art.85 din O.U.G. nr. 195/2002, iar procedura de eliberare a autorizaţiei pentru remedierea avariilor este reglementată în acest act normativ, astfel că eficienţa juridică a declaraţiei conducătorului auto sub aspect probator nu poate fi pusă în discuţie decât prin prezentarea unei dovezi contrare, care să probeze inexistenţa gropilor în carosabilul străzii Bulevardul Iuliu Maniu, precum şi  un alt mecanism de producere a avariilor autoturismului.

Or’, pârâta nu a făcut astfel de probe, iar fotografiile efectuate în data de 25.07.2005 (filele 9-10) şi expertiza auto dispusă în cauză vin să confirme constatările agentului de asigurări privind  cauza producerii avariilor, astfel că apărările pârâtei ori cele ale chematei în garanţie, în sensul că avariile puteau fi produse din alte cauze, nu pot fi reţinute.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, instanţa reţine că, având calitatea de paznic al drumului pe care s-a produs avarierea autoturismului, pârâta Administraţia Străzilor are obligaţia de a preîntâmpina producerea oricărei pagube prin mijlocirea lucrului, ceea ce nu se poate realiza decât prin întreţinerea şi reabilitarea acestuia şi, până la efectuarea reparaţiilor, prin semnalizarea corespunzătoare a obstacolelor ce pot determina producerea de evenimente rutiere producătoare de prejudicii

Dată fiind prezumţia legală de culpă ce stă la baza răspunderii  pentru prejudiciile cauzate de lucruri, dacă paguba a fost pricinuită, acest fapt dovedeşte, prin el însuşi, că lucrul a scăpat de sub puterea de îndrumare şi control a paznicului lui.

Cel care are paza juridică a lucrului este prezumat de lege că are posibilitatea să-şi reprezinte în minte pagubele pe care lucrul le poate produce dacă obligaţia de pază nu este executată astfel încât să se preîntâmpine producerea unor atari pagube.

Prezumţia legală de culpă înseamnă, în acest caz, scutirea reclamantului de a dovedi existenţa culpei, fiind suficient să dovedească săvârşirea faptei care a cauzat prejudiciul, în cazurile în care există un „contact fizic” între lucrurile respective şi victimă ori lucrurile vătămate fiind prezumată nu numai existenţa culpei ci şi existenţa legăturii de cauzalitate dintre faptă şi pagubă.

Prezumţia de culpă nu poate fi răsturnată decât dovedindu-se lipsa culpei ceea ce înseamnă că pârâta ar fi trebuit să probeze imposibilitatea de a prevedea urmările păgubitoare ale lucrului şi, implicit, imposibilitatea prevenirii lor, stabilind astfel existenţa cazului fortuit.

Or’, nu numai că pârâta nu a dovedit că nu a putut prevedea consecinţele existenţei gropii din asfalt şi, prin aceasta, nu a putut preveni avarierea autoturismului, dar este de neconceput că nu a avut reprezentarea acestor consecinţe câtă vreme are obligaţia legală de a semnaliza existenţa oricărui obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjeneşte ori pune în pericol siguranţa circulaţiei, un astfel de obstacol  fiind reprezentat de groapa pe care o prezintă fotografiile depuse la dosar.

Este adevărat că, în conformitate cu contractul încheiat în luna mai 2005 cu S.C. „T.R.” S.R.L.,  acesteia, în calitate de executant al lucrărilor de reabilitare a reţelei stradale, îi revenea obligaţia de a asigura semnalizarea drumului în aşa fel încât să nu existe nici un risc pentru persoanele care îl foloseau ori pentru bunurile acestora, însă asumarea acestei obligaţii contractuale nu exonerează pe achizitorul lucrării, administratorul drumului, de răspunderea faţă de terţi ci justifică numai acţiunea în regres a acestuia împotriva persoanei care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art.1000 alin.1 C.civ. şi  art.22 din Legea nr.136/1995 instanţa urmează să admită acţiunea şi să oblige pârâta la plata sumei de 1480 lei reprezentând despăgubiri civile.

În temeiul art.43  din Codul comercial  urmează a fi obligată pârâta la plata sumei de 168,75 lei dobândă legală calculată pentru perioada 17.08.2005 - data achitării indemnizaţiei de asigurare persoanei păgubite şi până la 24.08.2006, precum şi la dobânda legală datorată pentru suma de 1480 lei începând cu data de 25.08.2006, până la achitarea integrală a debitului.

În conformitate cu dispoziţiile art.274 din Codul de procedură civilă,  va obliga pârâta la 639,35 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de expertiză.

În temeiul art.969  Cod civil,  va admite cererea de chemare în garanţie şi va obliga S.C. „T.R.” S.R.L.  la plata sume de 1648,74 lei despăgubiri civile către pârâtă, reprezentând prejudiciul efectiv, de 1480 lei, şi dobânda legală calculată la data de 24.08.2006, de 168,74 lei, numai această sumă având caracterul de creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de chematul în garanţie, neputându-se specula asupra momentului la care pârâta îşi va îndeplini obligaţia de plată faţă de reclamantă.

În conformitate cu dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă,  va obliga chemata în garanţie la 778,7 lei cheltuieli de judecată către pârâtă, din care 639,75 lei reprezintă cheltuieli de judecată la care pârâta a fost obligată către reclamantă şi 139,35 lei reprezintă taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar plătite pentru cererea de chemare în garanţie.

Domenii speta

Spete similare