Legea aplicabilă cu privire la termenul de opţiune succesorală, clasele de moştenitori, ordinea de succesiune este cea în vigoare la data deschiderii succesiunii, 11.02.1920. Sub imperiul Codului civil din 1864, soţul supravieţuitor putea veni la moştenire doar după înlăturarea/inexistenţa tuturor rudelor soţiei, până la gradul al XII-lea de rudenie.
Faptul că la momentul deschiderii succesiunii, anul 1920, nu exista reglementată instituţia certificatului de moştenitor, introdusă prin Decretul 40/1953, nu atrage nulitatea certificatului de moştenitor emis în anul 1983, în situaţia în care erau îndeplinite condiţiile de fond pentru constatarea calităţii de moştenitor.
Decizia civilă nr. 602/R din 22.11.2013 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galati sub nr. 604/233/2012, reclamanții ZC, VL, ZM, OCD si ZAI, în contradictoriu cu pârâtul ZGG, au solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri judecatoresti prin care sa se constate si să se declare nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr 192/07.03.1983, de pe urma defunctei ZE.
In motivarea de fapt a cererii, au apreciat reclamanţii ca certificatul de mostenitor, eliberat in anul 1983, la data de 7 martie, aproximativ cu 29 de ani in urma, este nul absolut, pentru omiterea cu buna știința, a unor alti mostenitori de la deschiderea succesiunii, precum si pentru faptul ca nu mai era posibila dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei ZE, decedata in anul 1920, 11 februarie, in concret la 63 de ani de la data deschiderii succesiunii.
Primul motiv de nulitate a acestui certificat de mostenitor il constituie aspectul potrivit caruia, la data formularii cererii de dezbatere succesorala de pe urma defunctei ZE, succesibilul ZIG, este considerat strain de succesiune, caz in care cererea s-ar fi impus a fi respinsa de catre notarul public, ce a instrumentat dosarul succesoral, iar in cazul eliberarii certificatului, acesta este considerat nul.
Potrivit disp. art. 700 C.civ, atat in forma acestuia din 1865 cat si in cea din 1924, optiunea la deschiderea succesiunii trebuia sa fie realizata în termen de 30 de ani, sub sanctiunea pierderii facultatii de a accepta sau de a renunta.
Notarul ce a instrumentat actul a tratat cu superficialitate chestiunea dreptului aplicabil, reţinând in mod gresit faptul ca sunt aplicabile disp. art. 669 din Codul civil în forma sa in vigoare la data de 07.03.1983, si nu dispozitiile in vigoare de la data deschiderii succesiunii, din anul 1920.
La momentul deschiderii succesiunii, 1920, nu exista institutia Certificatului de mostenitor.
Apoi, Z. I. G. nu si-a exercitat dreptul de opțiune succesorală timp de 30 de ani, ce se considera împlinit in anul 1950, fiind decăzut din acest termen.
În susţinerea celui de-al doilea motiv de nulitate arată reclamanţii, că din cadrul procedurii succesorale notariale (gratioase) initiate de ZIG, au fost omisi alţi moştenitori.
Din căsătoria ZE cu ZOI au rezultat trei copii: ZIG, ZE decedată la vârsta de 21 de ani de septicemie si ZE, decedat la vârsta de aproximativ 28 de ani, fiind executat in inchisoarea Jilava in timpul mişcării legionare in anul 1940.
Potrivit regulilor succesorale aplicabile la acea vreme, cota ce i-ar fi revenit lui ZIG, ar fi fost de 1/3 din masa succesorală rămasă de pe urma mamei.
Astfel, cu ocazia dezbaterii succesorale de pe urma defunctei EZ, ar fi trebuit realizată si dezbaterea succesorală de pe urma celor doi fraţi ce au decedat ulterior, dacă se trece peste aspectul potrivit căruia acceptarea sau renunţarea la succesiunea EZ nu mai putea fi făcută după 30 de ani.
Cei doi fraţi, ZM si ZE nu au avut descendenţi, caz în care moştenitorii acestora ar fi fost cei indicati de clasa a doua de mostenitori, respectiv fratii si surorile alături de tatăl acestora, ZOI.
Deci, prin dezbaterea succesorală de pe urma fraţilor M si EM ZM, ZOI (sau moştenitorii acestuia), ar fi trebuit să primeasca 1/4 din cota de 1/3 a fiecaruia din cei doi copii, decedati fără descendenti, respectiv 1/12 din masa succesorală, deschisă de pe urma defunctei ZE, in total 2/12 din masa succesorală.
Având in vedere că autorul pârâtului, ZIG, a iniţiat procedura succesorală notarială după împlinirea termenului de decadere de 30 de ani pentru facultatea de a opta pentru acceptarea succesiunii, fiind străin de aceasta, având în vedere că inclusiv exerciţiul acţiunilor prin care acesta putea să işi valorifice drepturile succesorale, respectiv actiunea in petiţie de ereditate şi actiunea in revendicare, erau paralizate prin implinirea termenului de prescriptie de 30 de ani, potrivit codului civil aplicabil la data deschiderii succesiunii, precum si potrivit dispoziţiilor in vigoare si al data implinirii acestor termene, având in vedere că ZIG a omis să prezinte in cadrul procedurii succesorale notariale declansate in anul 1983 toti mostenitorii existenti la data deschiderii succesiunii de pe urma defunctei ZE si a persoanelor ce urmau să vina la moştenire, apreciază că în cauză sunt întrunite cerinţele motivelor de nulitate absolută invocate, motiv pentru care solicită admiterea acţiunii.
In dovedire s-au folosit de proba cu inscrisuri.
În drept şi-au intemeiat actiunea pe art 700 C.civ, (anii 1865 si 1924), Legea nr. 319/1944, Decretul nr. 32 din 30.01.1954, art. 797 C.civ. (anii 1865 si 1924), art. 18 si 23 din Decretul nr. 40/1953, art. 33 C.civ. (anul 1865).
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, acestia apar ca fiind persoane străine de moştenire, deoarece nu au produs nicio dovadă din care să rezulte că ei sau autorii lor, au făcut acte de acceptare tacită a moştenirii în cauză, rămânând in abstensiune timp de 30 de ani, din care cauza au pierdut vocaţia la moştenire, rămânând definitive si erga omnes, străini de moştenire şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, motivat de faptul că, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei în materie, “fiind vorba despre calitatea de moştenitor, nulitatea care sancţionează eventuala nerespectare a unor dispoziţii legale la incheierea actului juridic civil, respectiv certificatul de mostenitor, este una relativă, fiind vorba despre o norma legală prin care se ocroteşte un interes particular, incidente fiind disp. art. 9 din Decretul nr. 167/1958.
Cu privire la fondul cauzei a arătat că potrivit extrasului după “Tablou de agricultorii care au terenuri arabile sau transformate in arabil de la 10 hectare in sus”, din comuna Oancea in anul 1948, ZIG, tatăl pârâtului, era inscris cu teren arabil in suprafata de 21 ha, pentru care era obligat ca, in perioada 01.04.1948-31.12 1948, să plătească un impozit de 17.325 lei, acesta achitând la 31 martie 1948 suma de 14.000 lei, rămânând un debit neachitat in suma de 3.325 lei, restanţă pentru care i s-a instituit sechestrul nr. 100/948.
O altă dovadă a acceptarii tacite a moştenirii, manifestată de tatăl pârâtului, o constituie actul de dispozitie cu titlu gratuit, respectiv Contractul de donatie, autentificat de Notariatul de Stat Local Curtea de Arges sub nr. …/01.03.1974, prin care i-a fost donată pârâtului casa pe care tatăl său a moştenit-o de la mama sa, EZ, casă pe care a stăpânit-o netulburat de nimeni din anul 1920, potrivit paragrafului 7/pag 1 din contractul de donaţie mentionat.
Prin sentinţă civilă nr. 5963/01.06 2012, Judecatoria Galati a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocată de pârât. A admis exceptia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor invocata de pârât şi a respins acţiunea civilă având ca obiect „anulare act” formulata de reclamantii ZC, VL, ZM, OCD si ZAI, in contradictoriu cu pârâtul ZGG, ca fiind promovată de persoane fără calitate procesuală activă. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 177 din 12.06.2013 a Tribunalului Galaţi s-a respins apelul ca nefondat reţinându-se următoarele:
Reclamanţii ZC, VL, ZM, OCD si ZAI, în mod categoric nu au vocaţie succesorală faţă de ZE, care este prima soţie a autorului lor ZOI, autoarea lor fiind cea de a doua sotie e acestuia.
Deci, calitatea procesuală a acestora nu derivă din calitatea lor de succesibili, ci eventual de calitatea de succesor a defunctului ZOI, însă şi in cazul acestuia se pune problema acceptării sau nu a moştenirii, nu faţă de copiii săi E şi E, ci faţă de prima sa sotie, E, după moartea celor doi copii.
Tribunalul a apreciat că nu are nici un fel de relevanţă acceptarea de către ZOI a succesiunii fiilor săi, E si E, atât timp cât aceştia, în mod categoric nu s-a probat că ar fi acceptat moştenirea rămasă de pe urma mamei lor. Reclamanţii au încercat să dovedească, cu martorul audiat în apel, că ZOI ar fi făcut acte de acceptare tacită a mostenirii copiilor sai, E si E, insă nu au dovedit că ZOI ar fi făcut acte de acceptare asupra averii rămase de pe urma defunctei ZE. Or, în urma decesului celor doi copii, E si E, în masa succesorală nu au rămas bunurile din moştenirea mamei lor, ci doar dreptul de opţiune succesorală. Iar tatăl lor, ZOI, neefectuând nici un act de acceptare a moştenirii rămase de pe urma defunctei sale soţii înseamnă că nu a valorificat acest drept. In aceasta situaţie singurul care a cules moştenirea mamei sale a fost ZIG, tatăl pârâtului.
Neacceptarea de către ZOI a succesiunii soţiei sale, prin intermediul celor doi copii decedati, este probata si prin faptul că la deschiderea succesiunii lui ZOI, acesta era fără avere.
Nu a fost primită apărarea conform căreia ZOI, prin eventualele acte de administrare ale imobilului din com. O ar fi insemnat că a accceptat succesiunea pentru că acesta avea la acel moment uzufructul imobilului, iar acele acte de administrare sunt rodul acestui drept si trebuie să existe acte de acceptare neechivoce, ceea ce nu s-a probat.
Tribunalul a apreciat că instanţa de fond, in mod corect a retinut faptul că prin actul de donatie autentificat sub nr. …/01.03.1974, transcris sub nr. …/15.03.1974 de catre Notariatul de Stat Local Curtea de Arges, jud. Arges având ca si obiect imobilul teren in suprafata de 800 mp camin de casa situat in vatra satului si casa si dependintele situate pe acest teren, situat in comuna O, jud. G, prin care ZIG ii transmite fiului sau ZGG, proprietatea acestuia s-a demonstrat că tatăl pârâtului a acceptat in totalitate moştenirea mamei sale, in interiorul termenului de 30 de ani, arătat de Codul civil in vigoare la data decesului lui ZE.
De asemenea, tribunalul a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a probelor existente la dosarul cauzei şi că nu a creat vreo situatie mai grea reclamanţilor.
In ceea ce priveste referirea la o eventuala lipsă de interes a reclamanţilor in promovarea acţiunii, tribunalul a apreciat că instanţa de fond a făcut această referire in contextul analizării calităţii procesuale active a reclamanţilor şi nu ca o analiză a unei eventuale excepţii a lipsei de interes, intrucat pe langa vocatia succesorala, pentru a avea calitate procesuala activa, reclamantii trebuie sa justifice si un interes.
Tribunalul a reţinut că, într-adevăr reclamanţii nu au calitate procesuală activă deoarece autorul lor, in mod categoric nu a acceptat succesiunea defunctei sale soţii, ZE, din actele şi lucrările dosarului reieşind in mod indubitabil faptul că intentia lui ZOI a fost aceea ca averea primei sale soţii să revină fiului lor ZIG, autorul pârâtului.
In aceasta situaţie, şi faţă de considerentele de mai sus, tribunalul a apreciat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legala si temeinică.
Împotriva deciziei civile nr. 177 din 12.06.2013 a Tribunalului Galaţi au declarat recurs reclamanţii invocând următoarele motive:
1). incidenţa dispoziţiilor at. 304 pct. 7 Cod procedură civilă deoarece instanţa nu a înlăturat în nici un fel susţinerea că „emiterea certificatului de moştenitor la distanţă de 63 de ani de la data decesului defunctei, nu mai era posibilă”.
Instanţa de apel nu a făcut nicio referire la actele normative incidente, nu a determinat cadrul normativ aplicabil în cauză, motiv pentru care nu se pot determina considerentele pentru care instanţa de apel a ajuns la soluţia criticată.
În faţa instanţei de apel au susţinut că „succesiunea a fost acceptată şi dezbătută de către succesibili potrivit Codului civil din anul 1864, că remediile avute de către părţi la dispoziţia atunci le asigurau proteguirea drepturilor lor succesorale.
Astfel, mijloacelor de proteguire şi de recunoaştere a drepturilor succesorale în perioada 1921-1951 (la data deschiderii succesiunii şi până la împlinirea termenului de prescripţie de 30 de ani prevăzut de Codul civil în prima sa formă) erau următoarele:
-susceptibilii, dacă erau sezinari, puteau intra imediat în stăpânirea moştenirii prin simplul act de acceptare a acesteia;
-moştenitorii sezinari, sau cei ce nu aveau deţinerea bunurilor, urmau să revendice bunurile de la moştenitorii aparenţi prin intermediul Acţiunii în petiţie de ereditate, sau, contra celor ce nu clamau vreun drept de moştenitor, prin intermediul Acţiunii în revendicare.
Or, certificatul de moştenitor este o instituţie de drept ce apare ulterior anului 1953, iar la momentul emiterii certificatului de moştenitor (1984), termenul de prescripţie prevăzut de Vechiul Cod civil era de mult timp împlinit.
Apoi, nerespectarea termenului de 30 de ani determină faptul că succesibilul să fie irevocabil considerat străin de succesiune.
Prin dezbaterea moştenirii potrivit Decretului 40/1953 – act normativ apărut ulterior s-a adus atingere chiar termenului de prescripţie ce nu ar mai fi permis dezbaterea succesiunii din partea lui ZOI.
2). instanţa de apel a reţinut motive cu totul străine şi contradictorii de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă). Astfel, în faţa instanţei de fond cât şi a celei de apel au solicitat că în soluţionarea cererii în constatarea şi declararea nulităţii certificatului de moştenitor, nu trebuie să se ţină seama de următoarele acte:
- actul de donaţie autentificat sub nr. … din 01.03.1974, încheiat ulterior între ZIG şi ZGG (întrucât un asemenea act nu este opozabil celorlalţi moştenitori prin conţinutul declaraţiilor de acceptare a succesiunii ce sunt acolo menţionate);
- acte eliberate de Arhivele Naţionale, ce conţin contradicţii sau suprafeţe de teren ce nu pot fi determinate ca fiind identice;
- actul dotal din 1911 al defunctei ZE (pentru considerentele că suprafeţele de teren acolo prevăzute au format ulterior obiectul unor vânzări ce au fost validate prin trecerea timpului, în anii 1914, 1915 şi 1917).
Or, Tribunalul tocmai prin prisma acestor acte a dat soluţia.
Prima contradicţie ce reiese din hotărârea judecătorească: În anul 1974, la momentul încheierii contractului de donaţie, termenul de prescripţie de 30 de ani era împlinit de mult.
Faptul că aceste raţionamente sunt străine de natura cauzei: instanţele de judecată au fost învestite să cerceteze procedura succesorală de pe urma defunctei ZE, şi nu conţinutul unor acte cu totul disparate făcute de alte părţi în cursul vieţii. Astfel, chiar dacă contractul de donaţie conţine declaraţii specifice unei proceduri succesorale graţioase, aceste declaraţii nu sunt făcute cu respectarea cerinţelor prevăzute de procedura succesorală.
3). simpla argumentare a instanţei că intenţia unei părţi ar reieşi în mod indubitabil din Actele şi lucrările dosarului, fără nicio referire concretă la vreun act al donatorului reprezintă o lipsă a motivării.
Astfel, deşi instanţa de apel reţine o situaţie nouă, o împrejurare nouă faţă de instanţa de fond, precum că ZOI a avut indubitabil intenţia de a transmite proprietatea primei soţii către autorul pârâtului, ZIG, instanţa de apel nu face referire la nici un act şi nicio menţiune din acte şi „lucrări” ale dosarului, nedând posibilitatea reclamanţilor să urmărească în raţionament instanţa.
4). instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a dat o greşită aplicare a legii în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, neţinând seama de faptul că normele de dezbatere a procedurii succesorale erau doar cele conţinute de Codul civil din 1864, iar obţinerea certificatului de moştenitor după 63 de ani de la deschiderea moştenirii şi potrivit Decretului 40/1953 nu mai era posibilă (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Instanţa de apel a validat raţionamentul greşit al instanţei de fond ce a adăugat în mod nepermis de lege, în determinarea calităţii procesuale active a reclamanţilor, considerând că pentru a putea invoca nulitatea certificatului de moştenitor nu este suficient să se arate că au existat succesibili ce au fost excluşi prin nemenţionarea acestora în cadrul procedurii succesorale notariale, ci ar fi necesar să se dovedească şi interesul în anularea certificatului de moştenitor, prin dovedirea faptului că sunt moştenitori acceptanţi.
Singura cerinţă în promovarea unei acţiuni în anulare a certificatului de moştenitor (precum sunt şi cerinţele Legii nr. 36/1995) este doar aceea de a dovedi că sunt persoane lezate prin emiterea certificatului de moştenitor, că au fost excluşi prin nemenţionarea de către persoana ce a declanşat procedura succesorală notarială. Textul legii nu menţionează şi un interes pentru care ar trebui să se facă dovada la acest moment.
În cadrul unei acţiuni în anulare a certificatului de moştenitor nu se analizează actele de acceptare ale reclamantului, pentru a vedea astfel dacă acesta justifică calitatea procesuală activă precum nu se analizează actele de acceptare ale pârâtului, ci asupra acestor chestiuni urmează ca părţile să tranşeze în cadrul unei noi proceduri succesorale notariale (graţioase) ce o vor iniţia sau în cadrul unui proces prin care să pună în discuţie actele de acceptare.
De asemenea, raţionamentele pentru care instanţa de fond a oprit analiza pe fondul cauzei, reţinând lipsa interesului, sunt cu totul greşite. Astfel, instanţa de fond a reţinut: „apărând ca fiind lipsită de interes, atât timp cât părţile au obţinut titluri de proprietate”.
Instanţa de judecată nu a ţinut seama de întreg contextul în care cererea în anulare a certificatului de moştenitor a fost promovată, ignorând faptul că pârâtul a solicitat anularea titlurilor de proprietate, iar în acel proces reclamanţii invocă faptul că certificatul de moştenitor în baza căruia se solicită anularea titlurilor de proprietate a fost contestat de către părţi, formându-se astfel acest dosar distinct.
Pentru toate aceste considerente, solicită în principal, admiterea recursului, casarea soluţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea soluţiei din apel în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei de la fond în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că recursul nu este fondat.
Din analiza considerentelor deciziei civile nr. 177 din 12.06.2013 a Tribunalului Galaţi se constată că se regăsesc prea puţine referiri la cadrul normativ aplicabil în speţă, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă şi obligaţia corelativă a instanţei de recurs de a complini această deficienţă în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 3 teza I Cod procedură civilă.
Nu putem îmbrăţişa opinia recurenţilor precum în speţă ne-am afla pe o veritabilă „necercetare a fondului problemei de drept în discuţie” pentru nemotivare corespunzătoare deoarece hotărârea instanţei de fond este completă din acest punct de vedere (a răspuns punctual la toate apărările de fapt şi de drept puse în discuţie), iar apărările părţilor din apel şi recurs se circumscriu aceloraşi aspecte de drept invocate.
Totodată, concluziile trase de instanţa de apel deşi nu au menţionat dispoziţiile legale, permit instanţei de recurs identificarea textelor de lege avute în vedere.
Faţă de considerentele mai sus enunţate, urmează în rândurile următoare a se complini motivarea în drept a instanţei de apel.
Potrivit actului dotal nr. …/12.01.1911 bunica paternă a pârâtului – EMM a fost înzestrată de părinţii săi, având în vedere căsătoria ce urma să se încheie cu IOZ, cu mai multe suprafeţe de teren, o casă în comuna O. şi bunuri mobile.
În cadrul actului este menţionat în mod expres faptul că părinţii înţeleg ca proprietatea asupra tuturor bunurilor imobile să se transmită către fiica acestora, iar soţul să aibă doar un drept de uzufruct asupra acestor bunuri, potrivit regulilor Regimului dotal în vigoare la acel moment.
Ca atare, bunurile imobile menţionate au fost transmise în proprietatea exclusivă a numitei EZ.
Potrivit certificatului de deces seria … nr. … eliberat de Consiliul Local al comunei O., judeţul G., ZE a decedat la data de 11 februarie 1920.
ZE şi I au avut 3 copii: G, E şi E, toţi minori la data morţii mamei lor (11.02.1920).
Potrivit art. 669 Cod civil (în forma de la 1864) prima clasă de moştenitori cuprindea pe descendenţii legitimi la infinit, soţul supravieţuitor era chemat să culeagă succesiunea deschisă doar după înlăturarea/inexistenţa tuturor rudelor soţiei, până la gradul al XII-lea de rudenie.
Ca atare, cei îndreptăţiţi să culeagă moştenirea lui Z.E. erau cei trei copii ai săi. Având în vedere starea de minorat a acestora, acceptarea pentru minori era posibil să fie realizată de către soţul supravieţuitor ce avea o tutelă legală asupra minorilor, însă cu autorizarea unui Consiliu de familie (art. 405, 454 din Codul civil) sau cu instituirea unei tutele legale.
ZE a decedat undeva între 1935-1940 iar EZ în 1940. La data decesului acestora, cei cu vocaţie succesorală în conformitate cu dispoziţiile art. 671, 672, 673 Cod civil erau ascendenţii privilegiaţi (în speţă, tatăl) în concurs cu fraţii şi surorile „de cujusului”.
Reclamanții pretind că E şi E au acceptat moştenirea mamei lor, moştenire ce s-a transmis la data decesului lor către fratele şi tatăl lor.
Însă, transmiterea patrimoniului defunctului operează către persoanele ce au vocaţie succesorală şi care sunt chemate la a culege succesiunea sub condiţia realizării unui act de acceptare expresă sau tacită în termenul de opţiune succesorală (de 30 de ani în speţă în conformitate cu dispoziţiile art. 700 Cod civil).
Or, instanţele acest aspect au reţinut ca nefiind dovedit în cauză şi anume faptul că ZI a făcut acte de acceptare a moştenirii ce-i revenea după copiii săi din prima căsătorie, E şi E.
Dacă au existat sau nu acte de acceptare sunt aspecte ce ţin de situaţia de fapt, situaţie ce excede controlului de legalitate efectuat de instanţa de recurs.
Faţă de situaţia de fapt reţinută şi faţă de considerentele de drept mai sus menţionate se constată că în mod corect s-a tras concluzia că nu a existat o pârghie legală în virtutea căreia averea rămasă de pe urma lui ZE să ajungă în patrimoniul lui ZI.
Pe de altă parte, pentru celălalt fiu – ZG, instanţele au reţinut că s-au găsit în Arhivele Naţionale extrase precum că în anul 1948 figura cu o suprafaţă de 21 ha în comuna O.
Apoi, potrivit autorizaţiei de înstrăinare nr. …/1974 s-a reţinut că la cererea lui ZI s-a eliberat acestuia autorizaţie în vederea vânzării casei plus 800 m.p. teren vatră către fiul său ZIG.
Prin contractul de donaţie nr. …/1974 emis de Notariatul de Stat Curtea de Argeş având ca obiect imobilul din comuna O. plus 800 m.p. teren ZIG i-a transmis fiului său ZGG proprietatea sa, iar în act apare menţiunea precum imobilul era dobândit prin moştenire de la mama sa – ZE.
Toate aceste acte în mod corect au fost reţinute ca făcând dovada faptului că ZIG a acceptat moştenirea rămasă de pe urma mamei sale.
Apoi, emiterea certificatului de moştenitor la o distanţă de 63 de ani de la data decesului defunctei era posibilă deoarece moştenitorii legali au această calitate din chiar momentul morţii autorului lor, în virtutea legii.
Certificatul de moștenitor nu le atribuie această calitate, ci doar le-o confirmă.
Ca atare, faţă de data prezentării în faţa notarului (1983), data la care opera Decretul nr. 40/1953 în mod corect s-a procedat la emiterea certificatului.
Misiunea notarului s-a limitat doar la verificarea respectării termenului de opţiune succesorală, termen calculat de la data deschiderii succesiunii (data decesului „de cujusului”) şi dacă au existat acte de acceptare a moştenirii în intervalul de 30 de ani de la data de 11.02.1920.
Pe cale de consecinţă, nu era necesar să apeleze la alte mijloace de protejare şi recunoaştere a drepturilor sale (petiţia de ereditate, acţiunea în revendicare, etc.) pentru că a avut în posesie aceste bunuri înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală.
2). Instanţele în mod corect şi-au bazat concluziile pe actele eliberate de Arhivele Naţionale, pe actul dotal din 1911, pe actul de donaţie din 1974 deoarece menţiunile cuprinse în acestea reflectă voinţa părţilor, element primordial în a afla intenţia lor în a moşteni sau nu pe ZE.
Ceea ce interesează, în toate actele de dispoziţie, este intenţia succesibilului, nu validitatea lor, care este indiferentă în ce priveşte învederarea manifestării de voinţă a succesibilului.
3). Intenţia lui ZI de a lăsa întreaga avere a lui ZE fiului său ZG rezultă din faptul că în 1948 ZG figura cu terenul ce a aparţinut mamei sale pe numele său, precum şi din faptul că în 1974 ZI a făcut demersuri pentru încheierea actului de donaţie, act încheiat apoi între ZIG şi ZGG şi cu menţiunea că obiectul donaţiei îl reprezintă un bun imobil pe care l-a moştenit de la mama sa.
4). În ceea ce priveşte interesul în a anula acest certificat de moştenitor se constată că în mod corect s-a apreciat că este în strânsă legătură cu dovada calităţii de succesibil a reclamanţilor.
Atâta vreme cât nu fac această dovadă nu este nevoie de o anulare a actului, anulare fără consecinţă dacă se face dovada că reclamanţii nu au un drept de a moşteni.
Judecătoria Turda
Succesiune
Judecătoria Bârlad
Evacuare
Judecătoria Podu Turcului
Succesiune
Judecătoria Tulcea
uzucapiune
Judecătoria Suceava
Anulare certificat moştenitor