Decontarea cheltuielilor de reînnoire a mandatului, solicitate asistenţii judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti, în temeiul ordinelor de deplasare emise de tribunal

Decontarea cheltuielilor de reînnoire a mandatului, solicitate asistenţii judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti, în temeiul ordinelor de deplasare emise de tribunal

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 639 din 2 iunie 2009

Prin cererea  înregistrată  la Tribunalul Iaşi sub nr.  409/99/2009, reclamantele  B.L. şi M.M.  au  chemat  în judecată  pe  pârâţii  Ministerul  Justiţiei, Tribunalul Iaşi,  Ministerul  Economiei  şi  Finanţelor  solicitând  obligarea  primilor  doi  pârâţi  la plata  către  fiecare  a  sumei de  846,06  lei  reprezentând  cheltuieli de delegare  în vederea numirii  în  funcţia  de  asistenţi judiciari, respectiv  de  transport (281,80 lei), cazare (176 lei), indemnizaţie de  delegare (26 lei)  şi contravaloarea  examinării medicale (362,26 lei);  obligarea primilor  doi pârâţi  la actualizarea  sumelor până la data plăţii  efective  şi  obligarea  Ministerului  Economiei  şi Finanţelor  la  alocarea  către cei doi pârâţi  a  sumelor  prevăzute  de  prezenta  hotărâre.

În motivarea  acţiunii, reclamantele  arată  că deţin  funcţia  de  asistent  judiciar  în cadrul  Tribunalul  Iaşi, pe o  perioadă  de  5  ani, cuprinsă  între  anii  2008 – 2013,  astfel  cum  prevăd dispoziţiile  art.  1  din  H.G. nr. 616/2005  şi  art.  110  din Legea  nr.  304/2004.

Anterior  acestei  perioade  au deţinut  aceeaşi  funcţie.

În cursul  lunii  iunie 2008 angajatorul  Ministerul  de  Justiţie  a  declanşat procedura  prealabilă  renumirii  în funcţia  de  asistent  judiciar, planificându-le  pentru a  susţine testarea  psihologică şi pentru  a  efectua  examinarea medicală.

Aşadar,  în perioada  25.06 – 27.06.2008, în baza  ordinelor  de  delegare nr. 1713/2008  şi 1714/2008  vizate de  preşedintele  Tribunalului  Iaşi  şi respectiv  de  Ministerul  de  Justiţie,  s-au  deplasat  la  Bucureşti  în vederea  îndeplinirii  celor dispuse  de  angajator.

Referitor la pretenţiile băneşti de decontare a cheltuielilor de  transport, cazare  şi diurnă  înţelege  să invoce  dispoziţiile art. 111  alin.3  din Legea  nr. 304/2004 care  prevăd  că  asistenţii  judiciari beneficiază  de  concediul  de odihnă, asistenţă  medicală gratuită  şi de gratuitatea  transportului.

Mai mult  decât  atât, art. 44  din H.G. nr. 1860/2006  privind  drepturile  şi obligaţiile  personalului  autorităţilor  şi instituţiilor  publice  pe  perioada  delegării şi detaşării  în altă localitate, statuează că, cheltuielile  de  delegare  se  suportă de  către  unitatea  din care  face parte persoana.

Prevederile  art. 9  din H.G. nr. 1860/2006  reglementează  ca  persoana aflată  în delegare  la o distanţă  mai mare  de  5 km  de  localitatea  unde  îşi are locul de  muncă permanent  primeşte  o indemnizaţie  de  13  lei.

De  asemenea, art. 13  din  aceeaşi  hotărâre  stabileşte  ca personalul autorităţilor  şi  instituţiilor  publice  delegat  are  dreptul  la  decontarea  cheltuielilor de  transport  dus-întors.

Totodată,  art.  26  din H.G.  nr. 1860/2006  dispune  ca persoana  trimisă  în delegare  într-o  localitate  la o distanţă  mai mare de  5 km  de  localitatea  în care  îşi are locul permanent  de  muncă are dreptul  la  decontarea  cheltuielilor  de cazare  efectuate, pe baza documentelor justificative.

În ceea  ce  priveşte  obligarea  primilor  doi  pârâţi  la plata  contravalorii examinării  medicale, reclamantele au invocat  dispoziţiile  art. 7  din  H.G.  355/2007,  care prevăd  că  angajatorii  sunt  obligaţi  să asigure  fondurile  şi  condiţiile  efectuării tuturor  serviciilor medicale necesare  pentru supravegherea  sănătăţii  lucrătorilor, aceştia  nefiind  implicaţi  în nici  un fel în costurile aferente  supravegherii  medicale, precum  şi  dispoziţiile  art.  111 alin.3  din Legea  nr. 304/2004,  care prevăd  că  asistenţii  judiciari  beneficiază de concediul  de  odihnă,  asistenţă  medicală  gratuită  şi de  gratuitatea transportului.

Pârâtul  Ministerul  Economiei  şi Finanţelor a formulat  întâmpinare  şi a invocat  excepţia  lipsei calităţii  procesuale pasive,  motivând  că  obligaţia acordării diverselor  sporuri  şi  beneficii  aparţine  ordonatorului  principal  de  credite, care, în cazul  de  faţă, nu este  Ministerul  Finanţelor  Publice.

S-a mai arătat că Ministerul  Finanţelor  Publice  reprezintă  Statul  ca subiect  de  drepturi  şi  obligaţii  în  faţa  organelor  de  justiţie, precum  şi în  alte  situaţii  în care  participă  în mod  nemijlocit,  în nume propriu, în  raporturi  juridice  civile,  numai  dacă  legea nu stabileşte  în acest  scop  un alt  organ (H.G.  nr. 386/2007).

În cazul de  faţă, raportul  de  drept  procesual  se  poate  lega  valabil  numai între  titularii  dreptului  ce  rezultă din  raportul  de  drept  material  dedus  judecăţii, concretizat  în drepturi salariale.  Împrejurarea  că  sumele respective  pot fi  virate din bugetul de  stat, nu este de  natură  să confere  Ministerului  Finanţelor Publice  calitate  procesuală  pasivă  în cauză.

Pârâtul  Ministerul Justiţiei  şi  Libertăţilor  Cetăţeneşti  a  formulat  întâmpinare  şi  a  solicitat  respingerea  acţiunii  ca  neîntemeiată,  arătând  că  delegarea presupune  exercitarea  temporară  a atribuţiilor  de  serviciu  în afara  locului de  muncă, ori  participarea  asistenţilor  judiciari  la  examenul  medical  în vederea  numirii  ca  asistent  judiciar  pentru o nouă perioadă  reprezintă  o  opţiune  privind  cariera persoanelor  respective, neavând  legătură cu îndeplinirea  sarcinilor  de  serviciu.

Prin  urmare, deplasarea  în altă localitate  pentru  susţinerea  examenului medical, nu  implică  suportarea  de  către angajator a  drepturilor  băneşti  prevăzute  de  lege  în cazul  instituţiei  delegării, respectiv diurnă  şi transport.

Chiar  dacă  reclamanţii  se  prevalează  de  art. 111  alin.3  din Legea nr.304/2004,  care prevede  că  asistenţii  judiciari  beneficiază  de  asistenţă  medicală  gratuită  şi de  transport gratuit,  de  aceste  drepturi  se  bucură doar  cei care  fac  dovada  că au efectuat  procedee  medicale  sau călătorii  în timpul  mandatului, în această categorie, neintrând  şi cheltuielile  aferente  numirii  în  funcţie.

Prin sentinţa civilă nr. 310/25.02.2009 Tribunalul Iaşi a respins excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive invocate în cauză de Ministerul Finanţelor Publice; a admis acţiunea formulată de reclamantele B.L. şi M.M. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Iaşi, cu sediul în Iaşi, Curtea de Apel Iaşi, cu sediul în Iaşi  şi Ministerul Finanţelor Publice.

Au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi să plătească reclamantelor câte 846,06 lei, reprezentând cheltuieli de delegare în vederea numirii în funcţia de asistent judiciar, conform ordinelor de deplasare nr.1713/30.06.2008 şi nr.1714/30.04.2008 şi chitanţelor nr. 58/ 26.06.2008 şi 59/ 26.06.2008 eliberate de Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Ministerului Justiţiei, sume actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective.

A fost obligat Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare plăţii  drepturilor băneşti dispuse prin prezenta sentinţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Din ordinele de deplasare nr.1713/30.06.2008 şi nr.1714/30.04.2008 rezultă că reclamantele îndeplineau la data emiterii acestora funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Iaşi.

Conform disp.art 110 din Legea nr.304/2004, asistenţii judiciari sunt numiţi de Ministrul Justiţiei, la propunerea Consiliului Economic si Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani si care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;

b) sunt licenţiate în drept şi dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare;

c) nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;

d) cunosc limba româna;

e) sunt apte, din punct de vedere medical si psihologic, pentru exercitarea funcţiei.

Condiţiile de delegare, detaşare si transfer a asistentilor judiciari au fost stabilite prin H.G. nr. 616 din 23 iunie 2005 privind condiţiile, procedura de selecţie şi de propunere de către Consiliul Economic şi Social a candidaţilor pentru a fi numiţi ca asistenţi judiciari de către ministrul justiţiei, precum şi condiţiile de delegare, detaşare şi transfer ale asistentilor judiciari.

Potrivit art.8 alin.1 din  această hotărâre, plenul Consiliului Economic şi Social transmite Ministerului Justiţiei hotărârea sa în privinţa candidaţilor propuşi, în vederea numirii asistenţilor judiciari.

Pentru  numirea  în  funcţia  de  asistenţi  judiciari, persoanele  selectate  trebuie  să  fie  apte, din punct de  vedere  medical  şi  psihologic, pentru  exercitarea funcţiei.

Din  ordinele  de  deplasare  depuse la dosar rezultă că  în data de  26.06.2008  reclamantele  s-au  prezentat  la  centrul  medical,  iar  în  data  de  27.06.2008  la  Penitenciarul  Rahova  unde  au fost  testate  psihologic.

Cu  înscrisurile  depuse  la  filele  nr. 4-12  dosar, reclamantele  au  dovedit  cheltuielile  de  transport  şi  cazare  prilejuite  de  deplasarea  la  Bucureşti.  Ordinele  de  deplasare  poartă  viza  şi  ştampila unităţii  la care  reclamantele  s-au  deplasat,  cu indicarea  datei  şi ora  sosirii  şi a  plecării, conform  dispoziţiilor  art.  46  din H.G. nr.  1860/2006.

Potrivit  dispoziţiilor  art.  44  alin.2  din  Codul muncii, salariatul  delegat  are  dreptul  la plata  cheltuielilor  de  transport  şi cazare, precum  şi la  o  indemnizaţie  de  delegare, în condiţiile  prevăzute  de  lege  sau  de  contractul  colectiv  de  muncă  aplicabil.

Conform  dispoziţiilor  art. 35  alin.1  din  Anexa  la  H.G. nr.  1860/2006, beneficiază  de  drepturile  reglementate  prin  hotărâre  şi persoanele trimise  sau  chemate  la  diferite  instructaje  sau  alte  activităţi  în legătură  cu sarcinile lor  de  serviciu.

Potrivit  art. 13  din  Anexa  la  această  hotărâre,  personalul  autorităţilor  şi instituţiilor  publice, delegat  sau  detaşat  de  conducerea  acestora  să  îndeplinească  anumite sarcini  de  serviciu  în localităţi  situate  la  distanţe  mai  mari  de  5 km  de localitatea  în care  îşi are  locul  permanent  de  muncă, are dreptul  la  decontarea cheltuielilor  de  transport dus-întors.

Conform  art.  26  alin.1  din Anexa  la  aceeaşi  hotărâre, persoana  trimisă  în delegare  într-o  localitate  situată  la  o distanţă  mai mare  de  50  km  de  localitatea  în care  îşi  are  locul permanent  de  muncă  şi  în care  nu  se  poate  înapoia  la  sfârşitul  zilei de  lucru  are  dreptul  la  decontarea  cheltuielilor  de  cazare  efectuate, pe  baza  documentelor  justificative, în  cazul  cazării  în  structurile  de  primire  turistice, pentru  o cameră  cu pat  individual  sau, în  cazul  în care  unitatea nu dispune  de  o astfel  de cameră, pentru  o cameră  cu două  paturi,  a  căror  clasificare  este  de  maximum  3 stele  sau flori.

În temeiul dispoziţiilor  art. 9  din  Anexa  la aceeaşi  hotărâre, persoana  aflată  în delegare  sau detaşare  într-o localitate  situată  la  o  distanţă  mai  mare  de  5  km  de  localitatea  în care îşi  are  locul  permanent  de  muncă  primeşte  o indemnizaţie  zilnică de delegare  sau  de detaşare  de  13 lei,  indiferent  de  funcţia  pe care  o  îndeplineşte  şi de  autoritatea  sau  instituţia  publică  în care  îşi  desfăşoară  activitatea.

Conform  art. 44 din  hotărâre, cheltuielile  de  delegare  se  suportă, de  regulă, de  cât unitatea  din care  face parte  persoana.

S-a  mai reţinut  că H.G. nr.  355/2007  privind  supravegherea  sănătăţii  lucrătorilor  prevede, la art. 7, că  angajatorii  sunt  obligaţi  să asigure  fondurile  şi condiţiile  efectuării  tuturor  serviciilor  medicale  profilactice  necesare pentru  supravegherea sănătăţii  lucrătorilor, aceştia  nefiind  implicaţi  în  niciun  fel  în  costurile  aferente  supravegherii medicale  profilactice  specifice  riscurilor  profesionale.

Art. 8  al  aceluiaşi  act  normativ  prevede, la  alin.1, că  serviciile  medicale profilactice  prin care  se  asigură  supravegherea  sănătăţii  lucrătorilor  sunt:  examenul medical  la angajarea  în muncă, de  adaptare, periodic, la  reluarea  activităţii  promovarea  sănătăţii  la  locul  de  muncă. Alin.  4  al  aceluiaşi  articol  prevede  că testarea  psihologică  a  aptitudinilor  în muncă  se  face  potrivit prevederilor  anexei  nr. 1  la  hotărâre.

Având  în  vedere  faptul  că  drepturile  băneşti  în sumă  de  846,06  lei, solicitate  de  reclamante  prin  acţiune  fac  parte  din  costurile  aferente  supravegherii  medicale  profilactice, care cad  în  exclusivitate  în sarcina  angajatorilor, potrivit  dispoziţiilor  enunţate  anterior, s-a reţinut  că acţiunea  este  întemeiată,  şi  a  fost  admisă.

Pentru  acoperirea  integrală  a  prejudiciului  suferit  de  către reclamante  prin  nedecontarea  în termen  legal  a  acestor  cheltuieli, a fost admis  şi  capătul  de  cerere  prin care  acestea  solicită  actualizarea  acestei  sume  în raport  cu indicele  de  inflaţie  la data  plăţii  efective.

În  ceea  ce  priveşte  excepţia  lipsei  calităţii  procesuale  a  Ministerul  Economiei  şi Finanţelor,  instanţa a  respins-o,  având  în vedere prevederile  H.G. nr. 83/2005  şi ale  Legii nr.  304/2004, care  stipulează  că activitatea  instanţelor  este  finanţată  de  la bugetul  de  stat, pârâtul  coordonând  acţiunile  privind  sistemul  bugetar.

Faţă  de  aceste  prevederi  legale, urmează  a fost  admisă  şi cererea  de  obligare  a  pârâtului Ministerul  Economiei  şi  Finanţelor  să aloce fondurile  necesare  plăţii  drepturilor  băneşti  dispuse  prin  hotărâre.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Ministerul Finanţelor Publice, considerând-o nelegală şi netemeinică, prin prisma disp. art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă.

Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a invocat faptul că, din analiza dispoziţiilor art. 17 din O.U.G. nr. 27/2006, art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1860/2006, precum şi a dispoziţiilor Codului muncii referitoare la delegare rezultă că delegarea presupune exercitarea temporară a atribuţiilor de serviciu în afara locului de muncă or, participarea asistenţilor judiciari la examenul medical în vederea numirii ca asistent judiciar pentru o nouă perioadă reprezintă o opţiune privind cariera persoanelor respective, neavând legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Ca atare, nefiind vorba de delegare, instanţa trebuia să constate că nu există temei legal pentru suportarea de către angajator a cheltuielilor pe care le achită în mod obişnuit în cazul în care salariatul este desemnat să desfăşoare activitate în altă localitate, respectiv diurnă şi transport.

Dacă pentru decontarea serviciilor medicale, temeiul pretenţiilor se regăseşte în cuprinsul H.G. nr. 355/2007 – potrivit cu care „angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în nici un fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale”, iar „serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt: examenul medical la angajarea în muncă, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, promovarea sănătăţii la locul de muncă” (art. 7 şi 8) – pentru decontarea cheltuielilor cu cazarea nu există temei legal.

H.G. nr. 1860/2006 reţinută de instanţa de fond ca reprezentând justificarea soluţiei de admitere a pretenţiilor privind decontarea transportului şi a cheltuielilor ocazionate cu cazarea nu este aplicabilă în situaţia intimatelor-reclamante, acest act normativ făcând referire la drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor  publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului. Potrivit art. 1 alin. 1 „Drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de finanţarea acestora, pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în cadrul localităţii,în interesul serviciului, se stabilesc potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Prin urmare, s-a considerat în mod greşit faptul că intimatele-reclamante s-au aflat în situaţia delegării, precum şi faptul că acestora le sunt aplicabile disp. H.G. nr. 1860/2006, apreciindu-se în consecinţă în mod greşit că intimatele-reclamante sunt îndreptăţite la diurnă şi la decontarea cheltuielilor cu cazarea.

Ministerul Finanţelor Publice a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că reprezintă Statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa organelor de justiţie, precum şi în alte situaţii în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ (H.G. nr. 386/2007).

În cazul de faţă, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, iar Ministerul Finanţelor Publice are competenţa de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.

Astfel, pe de o parte, neexistând raporturi juridice (civile, de muncă, etc.) între instituţia recurentă şi reclamantă,  nu exista dovezi privind calitatea sa procesuală pasivă.De asemenea, pentru conturarea calităţii procesuale pasive, în conformitate cu disp. art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite.

În consecinţă, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaţilor proprii. Ordonatorul principal de credite nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăţilor solicitate în prezenta acţiune, sens în care Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi obligat să aloce fonduri în vederea efectuării plăţilor pretinse.

Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursurilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate de recurenţi şi dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Din dispoziţiile art. 17 din O.U.G. nr. 27/2006, art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1860/2006 şi art. 42 şi următoarele din Codul muncii referitoare la delegare, Curtea reţine că delegarea presupune exercitarea temporară a atribuţiilor de serviciu în afara locului de muncă şi nu poate fi confundată cu deplasarea şi participarea la o selecţie necesară pentru reînnoirea unui mandat, aceasta fiind o opţiune personală, identică cu cea a oricărui alt candidat, iar interesul Tribunalului Iaşi  nu viza persoana reclamantelor astfel încât acestea să fie îndreptăţite la decontarea de către angajator a cheltuielilor de transport, cazare şi indemnizaţie de deplasare.

Însă, ordinele de deplasare emise reclamantelor-intimate de către Tribunalul Iaşi atestă că acestea au fost delegate în perioada 24.06.2008-26.06.2008 pentru examinare psihologică şi medicală la Penitenciarul  Rahova şi Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Ministerului Justiţiei din Bucureşti.

Prin decizia nr. 639/02.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 409/99/2009, s-au respins recursurile formulate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Curtea de Apel Iaşi şi s-au menţinut dispoziţiile sentinţei recurate, prin care pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi au fost obligaţi să deconteze reclamantei cheltuielile prilejuite de reînnoirea mandatului de asistent judiciar, conform ordinului de deplasare emis de tribunal, sumă actualizată în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Pentru a se pronunţa această soluţie, s-a reţinut că reclamanta îndeplinea, la data emiterii ordinului de deplasare, funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Iaşi, cel de-al doilea mandat al acesteia în cadrul aceleiaşi instanţe expirând abia la data de 01.07.2008.

Conform dispoziţiilor art. 110 din Legea nr.304/2004, asistenţii judiciari sunt numiţi de Ministrul Justiţiei, la propunerea Consiliului Economic si Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani si care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;

b) sunt licenţiate în drept şi dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare;

c) nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;

d) cunosc limba româna;

e) sunt apte, din punct de vedere medical si psihologic, pentru exercitarea funcţiei.

Condiţiile de delegare, detaşare si transfer a asistenţilor judiciari au fost stabilite prin H.G. nr. 616 din 23 iunie 2005 privind condiţiile, procedura de selecţie şi de propunere de Consiliul Economic şi Social a candidaţilor pentru a fi numiţi ca asistenţi judiciari de ministrul justiţiei, precum şi condiţiile de delegare, detaşare şi transfer ale asistenţilor judiciari.

Potrivit art.8 alin.1 din această hotărâre, plenul Consiliului Economic şi Social transmite Ministerului Justiţiei hotărârea sa în privinţa candidaţilor propuşi, în vederea numirii asistenţilor judiciari.

Pentru numirea în funcţia de asistenţi judiciari, candidaţii selectaţi trebuie să participe la examinarea medicală şi testarea psihologică care, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi cum a precizat chiar Ministerul Justiţiei, s-au efectuat în mod obligatoriu la Bucureşti.

Prin cererile formulate la data de 07.07.2008, reclamanta a solicitat instanţei decontarea cheltuielilor de cazare, transport, a contravalorii investigaţiilor medicale şi a taxei pentru testarea psihologică.

Deşi prin adresele nr.75557 şi nr.80587/16.07.2008 Ministerul Justiţiei a precizat că, potrivit dispoziţiilor art.7 şi 8 alin.1 din H.G. nr.355/2007, reclamanta este îndreptăţită la decontarea costului examinărilor medicale şi a cheltuielilor de transport accesorii acestora, tribunalul nu a soluţionat în mod favorabil cererea acesteia, motiv pentru care a fost formulată prezenta acţiune.

Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta a dovedit cheltuielile de transport şi cazare prilejuite de deplasarea la Bucureşti, conform ordinului de deplasare prin care conducerea instanţei, potrivit Cap.I.art.1 din anexa la H.G. nr.1860/2006, a dispus în scris delegarea acesteia în vederea examinării medicale şi testării psihologice.

Acest ordin este legal emis pentru o persoană care se afla în activitate la data delegării, fiind în raporturi de muncă atipice cu Tribunalul Iaşi şi care s-a deplasat la Bucureşti, deopotrivă pentru interesul său, cât şi cel al instanţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 55 alin.1 din Legea nr.304/2004, completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de munca si asigurări sociale se constituie din doi judecători şi doi asistenţi judiciar, astfel încât nu se pot reţine susţinerile pârâţilor potrivit cărora tribunalul nu avea niciun interes în reinvestirea reclamantei pe funcţia de asistent judiciar.

De altfel, aceste susţineri sunt contrazise chiar de ordinul de deplasare emis de conducerea tribunalului, care a considerat, la momentul delegării reclamantei, că este în interesul instanţei ca aceasta să participe la examinarea medicală în vederea reinvestirii pe funcţia de asistent judiciar.

Acest ordin de deplasare nu a fost anulat şi poartă viza şi ştampila conducătorului unităţii la care reclamanta s-a deplasat, cu indicarea datei şi orei sosirii şi a plecării, potrivit dispoziţiilor art.46 din H.G. nr.1860/2006.

Potrivit dispoziţiilor art.44 alin.2 din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

În speţă, drepturile la care este îndreptăţită reclamanta pe perioada delegării sunt cele prevăzute de H.G. nr.1860/2006 şi H.G. nr.355/2007.

S-a mai reţinut că, potrivit disp.art.35 alin.1 din Anexa la H.G. nr.1860/2006, beneficiază de drepturile reglementate prin hotărâre şi persoanele trimise sau chemate la diferite instructaje sau alte activităţi în legătură cu sarcinile lor de serviciu.

Potrivit art.13 din Anexa la această hotărâre, personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, delegat sau detaşat de conducerea acestora să îndeplinească anumite sarcini de serviciu în localităţi situate la distanţe mai mari de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors, după cum urmează:

a) cu avionul, pe orice distanţă, clasa economică;

b) cu orice fel de tren, după tariful clasei a II-a, pe distanţe de până la 300 km, şi după tariful clasei I, pe distanţe mai mari de 300 km;

c) cu navele de călători, după tariful clasei I;

d) cu mijloace de transport auto şi transport în comun, după tarifele stabilite pentru aceste mijloace;

e) cu mijloace de transport auto ale unităţilor, dacă acestea au asemenea posibilităţi, cu încadrarea în consumurile lunare de combustibil, stabilite potrivit legii;

f) cu autoturismul proprietate personală.

Conform art. 26 alin.1 din Anexa la aceeaşi hotărâre, persoana trimisă în delegare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă şi în care nu se poate înapoia la sfârşitul zilei de lucru are dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza documentelor justificative, în cazul cazării în structurile de primire turistice, pentru o cameră cu pat individual sau, în cazul în care unitatea nu dispune de o astfel de cameră, pentru o cameră cu două paturi, a căror clasificare este de maximum 3 stele sau flori.

În temeiul dispoziţiilor art. 9 din Anexa la aceeaşi hotărâre, persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 13 lei, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.

Conform art.44 din hotărâre, cheltuielile de delegare se suportă, de regulă, de  unitatea din care face parte persoana.

S-a mai reţinut că H.G. nr.355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor prevede, la art.7, că angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în niciun fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.

Art.8 al aceluiaşi act normativ prevede, la alin.1, că serviciile medicale profilactice prin care se asigura supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt: examenul medical la angajarea în munca, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, promovarea sănătăţii la locul de muncă. Alin.4 al aceluiaşi articol prevede că testarea psihologică a aptitudinilor în munca se face potrivit prevederilor anexei nr. 1 la hotărâre.

Având în vedere faptul că drepturile băneşti solicitate de  reclamantă prin acţiune fac parte din costurile aferente supravegherii medicale profilactice, care cad în exclusivitate în sarcina angajatorilor, potrivit dispoziţiilor enunţate anterior, în mod corect prima instanţă a reţinut că acţiunea formulată de  reclamantă este întemeiată.

Domenii speta

Spete similare