Locuinţe. Cerere pentru evacuarea unor persoane tolerate.

Locuinte. Cerere pentru evacuarea unor persoane tolerate.

La data 08.01.2008, reclamantii T.I. si T.S. au chemat în judecata pârâtii T.G. si T.G., solicitând ca instanta, prin hotarârea ce o va pronunta, sa dispuna evacuarea pârâtilor din imobilul situat în I., strada Bisericii nr. 35, judetul Dolj, compus din teren în suprafata de 400 mp. si casa construita din caramida si acoperita cu tabla, cu 4 camere, antreu, sala, garaj, bucatarie, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii, s-a aratat ca la data de 29.10.2007, în baza titlului de proprietate nr. 9177/2007, reclamantului T.I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 8.000 m.p. din care 7.600 m.p. teren extravilan si 400 m.p. teren intravilan  curti-constructii.

Reclamantii au mai aratat ca, dupa casatoria fiului lor cu pârâta T.G., le-au permis acestora sa  locuiasca, în calitate de tolerati, în imobilul din I., strada Bisericii nr. 35, dar ca, în timp, între reclamanti si pârâti au intervenit divergente, astfel încât, în luna iunie 2007, pârâtii i-au actionat în judecata pe reclamanti pentru împartirea bunurilor coachizite, convietuirea partilor nemaifiind posibila.

Reclamantii au precizat ca pârâtii au în proprietate un imobil în I., strada Bisericii nr. 19, conform contractului de vânzare-cumparare nr. 403/17.02.2000.

Prin sentinta civila nr. 4179 din 21  martie  2008, pronuntata de Judecatoria Craiova, a fost respinsa actiunea precizata si au fost obligati reclamantii, catre pârâti, la plata cheltuielilor de judecata în suma de 1.000 lei.

Pentru a se pronunta în acest sens, instanta a retinut ca prin precizarea actiunii, reclamantii au invocat disp. art. 480 C.civ., iar actiunea în evacuare nu se poate solutiona în cadrul prevazut de acest text legal. Instanta a mai retinut ca între parti nu sunt raporturi locative.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii.

În motivarea apelului, acestia au aratat ca instanta a interpretat gresit probele si nu a avut rol activ. Apelantii au criticat sentinta si sub aspectul netemeiniciei, deoarece instanta a aplicat incorect dispozitiile art. 480 C.civ, desi o actiune în revendicare nu este deschisa reclamantilor, care locuiesc în imobil. Apelantii au mai aratat ca instanta a încalcat dispozitiile art. 129 alin. 4 C.pr.civ, în sensul ca nu a pus în discutia partilor inadmisibilitatea rezultata din necorelarea temeiului juridic cu obiectul cererii de chemare in judecata.

Intimatii au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

Prin Decizia nr. 382 din 2 iulie 2008, pronuntata de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 445/21572008, s-a admis apelul declarat de  reclamanti, s-a desfiintat sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.

Pentru a decide astfel, s-a facut aplicarea dispozitiilor art. 297 alin. 1 C.proc.civ., întrucât s-a retinut ca prima instanta a solutionat cauza în mod gresit în temeiul unei exceptii care a împiedicat cercetarea fondului si fara a cerceta motivul de fapt invocat de reclamanti si nemodificat prin precizare, respectiv imposibilitatea de convietuire.

Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, au declarat recurs pârâtii, iar prin decizia civila nr. 1038/02.12.2008 Curtea de Apel Craiova a respins recursul, considerându-se ca prima instanta a solutionat în mod gresit cauza fara a intra în cercetarea fondului, în temeiul exceptiei inadmisibilitatii actiunii în evacuare, determinata de lipsa raporturilor locative între parti.

S-a aratat ca prima instanta a examinat cererea de chemare în judecata exclusiv din perspectiva primei cauze juridice invocate, respectiv a absentei titlului locativ al pârâtilor, fara a o analiza si pe cea de-a doua.

În ceea ce priveste absenta raporturilor locative între parti, Judecatoria a apreciat ca într-o atare ipoteza, reclamantul proprietar nu are la îndemâna actiunea în evacuare, protectia juridica a dreptului sau putând fi asigurata doar pe calea actiunii în revendicare.

Aceasta concluzie este însa eronata, caci prin adoptarea ei s-ar aduce atingere dreptului fundamental de acces la un tribunal, reglementat ca o componenta materiala a dreptului la un proces echitabil, prevazut de art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului si de art. 21 din Constitutie. Acest drept fundamental nu este unul absolut, ci poate fi supus unor limitari legale din partea statului, însa acestea trebuie sa respecte anumite principii, si anume sa urmareasca un scop legitim, sa asigure un raport rezonabil de proportionalitate între scopul urmarit si mijloacele alese si sa nu afecteze substanta însasi a dreptului, lasându-l fara continut (cauza Golder contra marii Britanii, hotarârea din 21 februarie 1975 si  Sabin Popescu contra României, hotarârea din 2 martie 2004).

Curtea de Apel a retinut ca tribunalul a apreciat în mod just ca prin solutionarea gresita a actiunii în temeiul unei exceptii ce a împiedicat cercetarea fondului si fara a se examina si cea de-a doua cauza juridica a cererii în evacuare invocata, constând în imposibila convietuire, sunt incidente dispozitiile art. 297 alin. 1 C.proc.civ.

În  rejudecarea fondului, prin sentinta civila nr. 7790 din 11.05.2009 pronuntata de Judecatoria Craiova, s-a admis actiunea precizata, s-a dispus evacuarea pârâtilor din imobilul proprietatea reclamantilor, situat în Isalnita, str. Bisericii nr. 35, Dolj si au fost obligati pârâtii catre reclamanti la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 1926 lei reprezentând onorariu avocat si taxa timbru.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta retinut ca pârâtul T.G. este fiul reclamantilor, iar pârâta T.G. este nora acestora si ca, dupa casatoria pârâtilor, reclamantii le-au permis sa locuiasca în imobilul proprietatea lor, în calitate de tolerati, partile locuind împreuna o perioada de peste 20 ani. În urma cu aproximativ 2 ani între parti au intervenit unele divergente, astfel ca reclamantii au solicitat pârâtilor sa paraseasca imobilul, urmând a locui în casa proprietatea lor pe care tocmai si-au construit-o, situata în I., str. Bisericii nr. 19, Dolj.

Neîntelegerile dintre parti au generat si procesul de împartire a bunurilor coachizite precum si o stare conflictuala care face aproape imposibila convietuirea.

S-a apreciat ca îngaduinta si toleranta reclamantilor fata de pârâti de a locui în imobilul proprietatea acestora nu genereaza pentru acestia un drept propriu de folosinta în lipsa existentei unui drept locativ propriu iar reclamantii, în calitate de proprietari ai imobilului, beneficiaza de toate drepturile conferite de lege proprietarului, în conformitate cu disp. art. 480 C.civ. si tot în favoarea reclamantilor pledeaza si disp. art. 1898 C.civ., cât timp pârâtii nu au dovedit o alta stare de fapt.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel pârâtii iar în motivare au sustinut ca prima instanta a încalcat dispozitiile art. 261 pct. 5 C.proc.civ., nu a motivat respingerea cererilor lor, nu a facut referire la probele administrate, însusindu-si doar punctul de vedere al reclamantilor, judecata fiind partinitoare.

Au sustinut ca în mod gresit instanta le-a retinut calitatea de tolerati, desi exista probe care pot fi asimilate unui contract, respectiv imposibilitatea morala de a preconstitui un contract, alaturi de obiceiul locului, buna întelegere dintre parti timp de peste 20 de ani, cu consecinta realizarii constructiilor si îmbunatatirilor.

Au sustinut ca probele dovedesc vinovatia reclamantilor la crearea starii conflictuale, iar instanta ar fi trebuit sa retina culpa reclamantilor în crearea starii conflictuale, sa aplice principiul potrivit caruia nimeni nu îsi poate invoca propria culpa si sa respinga actiunea reclamantilor.

În cauza, apelantii au solicitat suspendarea cauzei în baza dispozitiilor art. 244 pct. 1 C.proc.civ., cerere care a fost respinsa de instanta, dat fiind faptul ca solutia din prezenta cauza nu  depinde de modul de solutionare al dosarului aflat pe rolul Judecatoriei Craiova cu nr. 17343/215/2007.

Prin decizia civila 17 din 18 ianuarie 2010 a Tribunalului Dolj s-a respins apelul ca nefondat.

Tribunalul  a retinut ca dispozitiile art. 261 pct. 5 C.proc.civ. obliga instanta la motivarea în fapt si în drept a hotarârii pronuntate iar sentinta de fond nu încalca o atare obligatie, fiind motivata în fapt si în drept, dupa cum rezulta din considerentele sale, iar faptul ca instanta nu ar fi insistat excesiv asupra probelor administrate nu poate atrage nelegalitatea sa.

Desi apelantii au sustinut ca prima instanta nu a motivat respingerea cererilor lor, nu au indicat care ar fi acestea, în conditiile în care le-au fost încuviintate si administrate de catre prima instanta probele solicitate si, de asemenea, a fost motivata si respingerea cererii de suspendare, asa cum rezulta din încheierile de sedinta, atâta timp cât instanta are deplina libertate de apreciere asupra legaturii dintre cele doua pricini în curs de judecata si masura în care solutionarea cauzei este dependenta de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul altui litigiu. 

Prima instanta a indicat considerentele de fapt si de drept în temeiul carora si-a format convingerea, motivarea instantei are suport probatoriu, considerentele avute în vedere justificând neîndoielnic solutia data cererii reclamantilor.

Criticile apelantilor vizând stabilirea gresita a unor stari de fapt au fost considerate nefondate, întrucât starea de fapt retinuta în considerentele sentintei apelate este în concordanta cu probele administrate si nu exista nici un dezacord între constatarile instantei si dovezile administrate, ori neacceptarea de catre apelanti a motivelor avute în vedere de prima instanta nu poate constitui un temei legal pentru admiterea apelului.

A fost respins si motivul de apel potrivit caruia prima instanta, în mod eronat, ar fi retinut ca au calitate de tolerati în imobilul din care s-a solicitat evacuarea, retinând ca pârâtii nu au un titlu legal de a locui în imobil, fiind simpli tolerati, parintii fiind îndreptatiti sa solicite evacuarea.

Motivul de apel referitor la propria culpa a reclamantilor în crearea imposibilitatii de convietuire  a fost considerat neîntemeiat, deoarece reclamantii au dovedit ca purtarea pârâtilor face realmente imposibila convietuirea, situatia de fapt fiind retinuta de prima instanta pe baza probelor administrate, ce au fost analizate coroborat iar  reclamantii, în calitate de proprietari, nu sunt nevoiti sa justifice motivul pentru care nu mai permit folosinta locuintei de catre tolerati.

Chiar pârâtii au recunoscut la prima judecata ca nu au un titlu locativ, fiind numai tolerati de reclamanti, cu toate acestea, pârâtii s-au prevalat prin motivele de apel de existenta unor probe care pot fi asimilate unui contract, respectiv imposibilitatea morala de a preconstitui un contract, alaturi de obiceiul locului, buna întelegere dintre parti timp de peste 20 de ani, cu consecinta realizarii constructiilor si îmbunatatirilor, sustinând ca în virtutea acestora pot locui în imobil.

Aceste sustineri ale pârâtilor nu au fost primite, în conditiile în care probele nu au confirmat existenta vreunei conventii între parti în sensul mentionat în motivele de apel, iar împrejurarea ca pârâtii ar fi efectuat lucrari de îmbunatatiri la imobil sau ar fi realizat constructii, nu le confera un drept locativ în imobil, având posibilitatea de a-si recupera investitiile pe calea unei actiuni separate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtii, întemeiat pe prev. art. 304 pct. 9 c.p.c., sustinând ca tribunalul nu  a staruit pentru a preveni orice greseala privind stabilirea adevarului  si nu  a realizat concordanta între probele administrate si starea de fapt. Recurentii au aratat ca probele au aratat ca reclamantii au initiat conflictul si ca instanta a ignorat existenta unei conventii si imposibilitatea morala de preconstituire a  înscrisului.

Cea de a doua critica a vizat  solutionarea cererii de suspendare a judecatii în temeiul art. 244 alin. 1 c.p.c., aratându-se ca pronuntarea asupra  actiunii de fata trebuia sa se faca dupa ce se solutiona cererea pârâtilor pentru instituirea dreptului de retentie.

Recurentii au solicitat desfiintarea încheierii si suspendarea judecatii cauzei, precum si casarea deciziei si respingerea  actiunii în evacuare.

Recursul nu este fondat si urmeaza a fi respins pentru urmatoarele considerente.

Potrivit art. 167 c.p.c., instanta încuviinteaza administrarea probelor pe care le considera utile, pertinente si concludente pentru a stabili situatia de fapt dedusa judecatii, fata de care aplica normele de drept incidente, pronuntându-se, în final, asupra fondului pricinii.

Analizarea probelor constituie atributul primei instante si al celei de apel, care se pronunta asupra temeiniciei pretentiilor partilor, în timp ce în recurs se poate determina numai legalitatea hotarârilor, respectiv modul în care normele de drept au fost aplicate în speta. În raport de prevederile art. 304 c.p.c., instanta de recurs nu mai poate sa  intervina pentru a lamuri aspecte de fapt,  temeinicia hotarârilor anterioare iesind din  sfera sa de competenta.

În speta, referirile facute de recurenti la probele administrate si la concluziile derivate din acestea nu pot fi analizate în recurs, astfel ca instanta va porni de la starea de fapt retinuta de tribunal, potrivit careia purtarea pârâtilor face imposibila convietuirea.

Critica referitoare la acest aspect nu este, însa, relevanta pentru stabilirea solutiei din recurs, deoarece tribunalul a aratat ca reclamantii nu sunt nevoiti sa justifice motivul pentru care solicita evacuarea pârâtilor, data fiind calitatea lor de proprietari ai imobilului din litigiu.

Aceasta motivare este corecta si decurge din stabilirea raporturilor dintre parti. Este evident si necontestat ca reclamantii sunt proprietarii imobilului - constructie si teren - iar pârâtii folosesc acest imobil de circa 20 ani. Între parti a fost încheiat un acord, o conventie, nematerializata prin înscris, în temeiul careia pârâtilor li s-a permis sa foloseasca imobilul, cu titlu gratuit, pe durata nedeterminata. Ei au dobândit calitatea de tolerati în locuinta si au obligatia de a folosi imobilul potrivit scopului avut în vedere la data la care reclamantii proprietari si-au dat acordul si de a înceta folosinta atunci când proprietarii vor solicita acest lucru.

Un alt tip de conventie nu s-a dovedit ca ar fi fost încheiat si nici recurentii pârâti nu au precizat, în cererile lor, la ce fel de contract fac referire atunci când  critica hotarârile pronuntate pe motiv ca au nesocotit existenta conventiei dintre parti.

Ca atare,  recurentii, având calitatea de tolerati în locuinta, sunt obligati sa  evacueze imobilul la cererea proprietarilor, împrejurarea ca acestia  au luat aceasta hotarâre din cauza unor neîntelegeri între parti având un caracter subsidiar în solutionarea pricinii.

Cum recurentii pârâti sunt proprietarii unui alt imobil, situat pe aceeasi strada, dobândit prin act autentic în anul 2000, nu se poate sustine ca acestora li se încalca dreptul la locuinta, având posibilitatea de a locui în imobilul proprietatea lor.

Prin modul în care au solutionat actiunea, instantele au respectat dreptul reclamantilor de proprietate asupra imobilului si atributele derivate din acesta, asa cum este reglementat de art. 480 c.civ. si de art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO. A mentine fara termen folosinta gratuita a pârâtilor asupra imobilului ar însemna sa se lipseasca de continut dreptul de proprietate al reclamantilor, ceea ce este contrar normelor de drept.

Este nefondata critica referitoare la modul de aplicare a dispoz. art. 244 c.p.c. Textul da posibilitatea instantei de a suspenda judecata unei pricini, fara  a institui o obligatie, apreciind daca dezlegarea data asupra pricinii în curs depinde de modul de solutionare  a unui alt litigiu. Tribunalul a considerat în mod corect ca actiunea de partaj bunuri coachizite, în cadrul careia pârâtii au solicitat instituirea unui drept de retentie, nu influenteaza solutionarea actiunii în evacuare, fiind puse în discutie drepturi diferite, iar durata mare de  timp dupa care s-ar solutiona prezenta cauza, daca s-ar dispune suspendarea, ar fi de natura a  afecta drepturile reclamantilor.

Apreciind ca hotarârea atacata este legala si ca nu sunt fondate motivele de recurs invocate de recurentii parti, în temeiul art. 312 c.p.c. recursul se va respinge ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare