Imobile ce fac obiectul art.29(fost 27) din Legea nr.10/2001. Aplicarea în timp a legii.

Prin Legea nr.247/2005, prevederile art.27 din legea nr.10/2001, care distingeau, sub aspectul modalităţii de reparaţie, după cum imobilul a fost preluat cu sau fără titlu valabil, stabilind că în această ultimă ipoteză persoanele îndreptăţite puteau obţine restituirea în natură a imobilului, au fost modificate, art.29 ( prin renumerotare) stipulând că în situaţia în care imobilul solicitat se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, alta decât cele prevăzute la art.21 alin. 1 şi 2, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale, restituirea în natură fiind exclusă.

Legea nr.247/2005 este de imediată aplicare tuturor situaţiilor pendinte, adică raporturilor juridice născute sub imperiul vechii legi, dar ale căror efecte juridice nu au fost consumate încă, ceea ce înseamnă că art.29 se aplică şi în cazul notificărilor formulate anterior intrării  sale în vigoare, dar nesoluţionate încă irevocabil până la momentul apariţiei sale.

Prin sentinţa nr.623 din 2 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.3095/63/2006, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a  SC  Foraj  Sonde  SA  Craiova, invocate de pârâtă prin  întâmpinare.

S-a admis în parte acţiunea formulată  de reclamanţii  P.O.M, S.A, C. P.D.,  C.Ş.A., V,A,  în contradictoriu cu pârâta SC  FORAJ  SONDE SA.

A fost obligată pârâta SC FORJ SONDE SA Craiova să restituie în natură reclamanţilor imobilul situat în Craiova, str. Fraţii Buzeşti nr. 4, jud. Dolj, compus din construcţiile individualizate în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert B.C şi terenul aferent acestora în suprafaţă de  1651 mp.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea dispoziţiei şi cererea subsidiară privind obligarea la daune cominatorii, ca rămase fără obiect.

S-a respins acţiunea formulată faţă de pârâta Primăria Municipiului Craiova ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins ca inadmisibilă cererea de introducere în cauză a  A.V.A.S, şi Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că imobilul solicitat a fi restituit în natură a aparţinut autorilor reclamanţilor, B P şi B I, a fost preluat abuziv, prin naţionalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950, în lista anexă la acest act normativ figurând ca proprietar doar B.P.

S-a reţinut că, în prezent, imobilul se află în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate  la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, situaţie în care ar avea incidenţă dispoziţiile art. 29 din Legea 10/2001, republicată prin Legea 247/2005, cu consecinţa imposibilităţii restituirii în natură a bunului.

Cu toate acestea, prima instanţă a apreciat, potrivit art.7 şi art. 27 din legea 10/2001, în forma anterioară modificării aduse prin Legea 247/2005, că la data formulării notificării reclamanţii aveau o speranţă legitimă de a obţine restituirea în natură a imobilului, în sensul jurisprudenţei constante a CEDO, în aplicarea art.1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei europene a drepturilor omului, speranţă pe care, modificarea legislativă adusă de Legea 247/2005 în cursul judecării cauzei le-a luat-o, prin înlăturarea condiţiei de „titlu valabil” din fostul art. 27 din lege.

S-a considerat astfel că s-a produs o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamanţilor, care, deşi era prevăzută de lege şi urmărea realizarea unui interes economic general, nu a respectat cerinţa proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele folosite, pentru a face aplicabile dispoziţiile art.1, alin.1,teza a II-a, din Protocolul adiţional la Convenţie.

În aceste condiţii, având în vedere şi practica recentă a instanţei supreme, s-a făcut aplicarea art. 27 în forma anterioară modificării, şi constatându-se, potrivit Legii 213/1998 că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, căci decretul de naţionalizare a fost contrar Constituţiei României din 1948, s-a dispus restituirea în natură.

A fost înlăturată ca nefondată susţinerea  pârâtei potrivit căreia îmbunătăţirile realizate la imobil l-ar fi transformat într-o nouă construcţie, conform dispoziţiile art. 19 din legea 10/2001 republicată, şi astfel reclamanţii ar fi îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât  raportul de expertiză specialitatea construcţii întocmit de exp. tehnic B.C. a concluzionat că faţă de forma iniţială, imobilul în configuraţia sa actuală nu reprezintă o nouă construcţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC FORAJ SONDE SA CRAIOVA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelanta pârâtă a arătat că s-a aplicat în mod greşit art. 27 din legea 10/2001, în forma anterioară modificării aduse prin Legea 247/2005, câtă vreme la momentul soluţionării cauzei erau în vigoare prevederile art. 29, aşa cum au fost introduse prin Legea 247/2005, care nu mai distingeau în ceea ce priveşte modalitatea de reparaţie în funcţie de caracterul preluării, ci prevedeau că dacă imobilul se află în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate, persoana îndreptăţită are dreptul doar la despăgubiri.

Chiar şi în ipoteza în care şi-ar găsi aplicarea prevederile art. 27 în forma anterioară, apelanta a arătat că nu s-a făcut nici o analiză sub aspectul valabilităţii preluării bunului, golindu-se astfel de conţinut noţiunea de titlu valabil, şi înlăturându-se distincţia între titlu valabil şi cel nevalabil.

Apelanta pârâtă a susţinut că nu s-a avut în vedere faptul că actele depuse la dosar atestă că imobilul situat iniţial în Craiova, str. Karl Marx, nr.4 a fost demolat, iar prin investiţia realizată de societate s-a modificat şi modernizat structura şi compartimentarea acestuia, astfel încât în prezent clădirea este practic o construcţie nouă, aspect ce atrage incidenţa art. 19 din lege, potrivit cu care persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Criticile formulate de apelanta pârâtă sunt întemeiate, pentru considerentele care succed:

Imobilul solicitat a fost dobândit, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 10665/24.11.1922, de autorii B.P. şi B. I, şi a fost situat în Craiova, str.Buzeşti, nr.24, fiind naţionalizat doar de la autorul B.P., aşa cum reiese din pct. 411 al anexei  actului de preluare (certificatul nr. 2124/08.11.2001, emis de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, fila 20, dosar prima instanţă ). Ulterior, acest imobil, identificat în str. Karl Marx, nr.4a, a fost transmis în anul 1978 în administrarea ICSAP Craiova, iar apoi în administrarea Schelei de Foraj Melineşti, prin decizia nr. 61/9.03.1990 ( fila 236).  Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr.2398/30.10.1995, s-a recunoscut, prin efectul Legii 15/1990 şi a HG nr. 834/1991, dreptul de proprietate exclusivă a pârâtei asupra imobilului de la aceeaşi adresă ( Fraţii Buzeşti, nr. 4a).

În prezent, imobilul se află amplasat pe str. Fraţii Buzeşti, nr.4, aşa cum rezultă din identificarea realizată de Primăria Craiova, menţionată în dispoziţia nr. 7530/24.10.2002, prin care s-au înaintat spre soluţionare societăţii pârâte notificările formulate de reclamanţi.

Această împrejurare a fost, de altfel, clarificată şi prin adresa nr. 12234/27.11.2006, emisă de RAADPFL Craiova ( fila 188 ), în care a fost expusă succesiunea denumirii străzilor şi a numerelor factoriale ale imobilului în litigiu.

Identitatea între imobilul ce a făcut parte din patrimoniul autorilor reclamanţilor şi s-a transmis acestora prin efectul succesiunii legale, fostul hotel Metropol ( Stăncescu ), şi cel ocupat în prezent de pârâta SC Foraj Sonde SA a fost evidenţiată şi de expertul tehnic B.C. în cuprinsul lucrării de la filele 246-251 din  dosarul primei instanţe, arătându-se că partea de clădire cu destinaţia de sediu administrativ al SC foraj Sonde SA Craiova corespunde cu fosta clădire ce a aparţinut Hotelului Metropol.

Critica apelantei sub aspectul lipsei de identitate între cele două imobile este, deci, nefondată.

Dispoziţiile art. 19 din Legea 10/2001, invocate de apelanta pârâtă, nu sunt incidente în cauză, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.

Prin concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de exp. tehnic B.C. s-a stabilit că, deşi valoarea totală a investiţiilor realizate de societatea pârâtă la imobilul solicitat a se restitui în natură este de 2.784.607,66 lei RON, singurul corp nou de clădire este cel reprezentat de casa scărilor, iar în ceea ce priveşte transformarea pasajului pietonal şi înglobarea acestuia în clădire, deşi reprezintă un corp nou adăugat la construcţia iniţială, suprafaţa însumată nu depăşeşte cu peste 100% aria corpului principal de clădire, corespunzător vechiului hotel Metropol.

Prin urmare, clădirea, în configuraţia sa actuală, nu reprezintă o nouă construcţie, iar corpurile adăugate, în raport cu forma anterioară, nu însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial, astfel că excepţia prevăzută de art. 19 de la principiul prevalenţei  restituirii în natură, reglementat de art. 7, alin.1, Legea 10/2001, nu operează în speţă.

Cu privire la incidenţa  dispoziţiilor art. 27 în forma anterioară Legii 247/2005, sau a art. 29 din actuala reglementare a Legii 10/2001, se apreciază că prima instanţă nu a făcut o aplicare corectă a legii în timp.

Este adevărat că la data formulării notificării erau în vigoare prevederile art. 27, care distingeau, sub aspectul modalităţii de reparaţie, după cum imobilul a fost preluat cu sau fără titlu valabil, stabilind că în această ultimă ipoteză persoanele îndreptăţite puteau obţine restituirea în natură a imobilului.

Este justă şi susţinerea reclamanţilor, reţinută de prima instanţă, potrivit căreia dacă entitatea investită cu soluţionarea notificării şi-ar fi îndeplinit obligaţia legală de soluţionare a cererii în termenul de 60 zile de la data înregistrării acesteia, potrivit art. 25 din lege, ar fi aplicat art.27, mai favorabil reclamanţilor, care doresc să obţină bunul în natură.

Prin Legea 247/2005, însă, intrată în vigoare pe parcursul soluţionării contestaţiei,  prevederile legale mai sus menţionate au fost modificate, fostul art. 27 devenind prin renumerotare art. 29, care nu mai distinge în funcţie de modalitatea de preluare, stipulând că în situaţia în care imobilul solicitat se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, alta decât cele prevăzute la art. 21, alin.1 şi 2, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale, restituirea în natură fiind exclusă.

Principiul neretroactivităţii legii, consacrat în art. 15, alin.2, din Constituţie, şi art.1 din Codul civil, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului afirmă că legea nouă trebuie să respecte suveranitatea celei vechi, în sensul că nu poate desfiinţa sau modifica reglementarea juridică anterioară, iar legea veche trebuie  să admită aplicarea imediată şi fără rezerve a legii noi, în sensul că acţiunea noii legi se întinde atât asupra faptelor pendinte, cât şi asupra efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.

Legea 247/2005 este de imediată aplicare  tuturor situaţiilor pendinte, adică raporturilor juridice născute sub imperiul vechii legi, dar ale căror efecte juridice nu au fost consumate încă, ceea ce înseamnă că art. 29 se aplică şi în cazul notificărilor formulate anterior intrării sale în vigoare, dar nesoluţionate încă irevocabil până la momentul apariţiei sale.

A considera în mod contrar ar însemna golirea de efecte juridice a art. 29, câtă vreme Legea 247/2005 nu a reglementat o repunere în termenul de formulare a notificării, care, în raport de dispoziţiile art. 22, a expirat la data de 14 februarie 2002, respectiv sub imperiul Legii 10/2001, nemodificată.

Or, este evident că interesul legiuitorului a fost acela de a adopta modalităţi de reparaţie menite să  consolideze securitatea circuitului civil.

În raport de prevederile art.29, considerate a fi aplicabile speţei, pentru motivele expuse, se apreciază că imobilul solicitat se găseşte în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, aşa cum reiese din certificatul nr. 30204/02.07.2007, emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj ( fila 344 ). Potrivit acestui act, societatea pârâtă a fost integral privatizată în anul 1998, prin retragerea din societate a FPS.

În aceste condiţii, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, aşa cum corect s-a dispus prin decizia nr. 20/22.11.2006, emisă de SC Foraj Sonde SA, propunerea cu acest obiect fiind înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin adoptarea acestei soluţii nu se produce o încălcare a dispoziţiilor art.1 din Protocolul 1al Convenţiei europene a drepturilor omului, care reglementează dreptul de proprietate.

Chiar dacă s-ar accepta că reclamanţii aveau la data formulării notificării o „ speranţă legitimă” de a obţine restituirea în natură a bunului lor, întrucât legea şi practica internă le dădeau  motive să creadă că vor avea câştig de cauză în faţa instanţelor naţionale, iar această speranţă legitimă a fost înlăturată prin modificarea art. 27 în forma art. 29 şi că  astfel s-a produs o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamanţilor, îngrădirea a fost prevăzută de lege, aceasta fiind accesibilă, precisă şi previzibilă,  fiind justificată de necesitatea realizării unui  interes economic general, şi a respectat principiul proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele folosite, prin asigurarea unui just echilibru între exigenţele intereselor generale ale comunităţii şi imperativele de apărare a dreptului fundamental de proprietate al individului.

Astfel, potrivit paragrafului al doilea al art.1 din Protocol, privarea de proprietate nu reprezintă o încălcare a dreptului titularului asupra acelui bun.

În acest context, este de reţinut că potrivit noii reglementări a art. 29, persoanele îndreptăţite vor primi despăgubiri potrivit valorii de piaţă a imobilelor preluate abuziv, ceea ce înseamnă că nu vor fi  lipsite de proprietatea fizică a bunului lor fără o indemnizare integrală  rezonabilă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat constant în jurisprudenţa sa că art.1 din Protocolul 1 al Convenţiei nu  impune interpretarea potrivit căreia statele au o obligaţie generală de a restitui bunurile intrate în proprietatea lor anterior ratificării Convenţiei, şi nici nu impune vreo restricţie în exerciţiul libertăţii lor  de a determina domeniul de aplicare sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce priveşte categoriile de persoane cărora li se aplică, condiţiile pe care trebuie să la îndeplinească, precum şi modalitatea de restituire – totală sau parţială, în natură sau prin echivalent. În acest sens sunt considerentele CEDO expuse în cauza Constandache contra României ( decizia din 11 iunie 2002 ).

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 296, cod pr. civ., se apreciază ca fondat apelul, urmând a se admite, cu consecinţa schimbării sentinţei civile, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii.

Domenii speta

Spete similare