Teren afectat de existenţa reţelelor de electricitate. Concursul între drepturile de uz şi servitute legale şi dreptul proprietarului de a se bucura de dreptul de proprietate în deplinătatea lui. Dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul adus.

Teren afectat de existenţa reţelelor de electricitate. Concursul între drepturile de uz şi servitute legale şi dreptul proprietarului de a se bucura de dreptul de proprietate în deplinătatea lui.  Dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul adus.

În ipoteza în care proprietarii terenului sunt persoane de drept privat, devin incidente dispoziţiile art. 16 alin. 5 din lege, care prevăd că dreptul de uz şi de servitute nu este unul gratuit. Dimpotrivă, exercitarea acestor drepturi se face pe baza unei convenţii, încheiată cu titularii dreptului de proprietate asupra terenului, în care se vor stabili condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, precum şi cuantumul indemnizaţiilor şi a despăgubirilor şi a modul de plată a acestora.

Secţia I civilă – Decizia civilă nr. 145/15 martie 2012

Prin sentinţa civilă nr. 5468/2011 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. 7092/306/2010, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta GMC în contradictoriu cu pârâta  SC FDFEE – E. Transilvania Sud SA – Sucursala S., şi pe cale de consecinţă:

A fost obligată pârâta la efectuarea lucrărilor de eliberare a imobilului situat în intravilanul comunei RS, înscris în Cartea Funciară nr. 100096 RS 8, cu nr. top 7833/1/1/2, 7836/1/1/2, în suprafaţă de 943 mp, reprezentând construcţii şi teren de construcţii, respectiv mutarea postului de transformare a energiei electrice aerian PT „B" amplasat pe un stâlp SE 8 cu nr. de inventar 2350160, echipat cu transformator 20/0.4KV având seria 36415 şi nr. de inventar 2320264 - proprietatea SDEE S., precum şi mutarea stâlpului de aducţiune a curentului electric de la linia de înaltă tensiune nr. 2 al derivaţiei 20 KV B de tip SE 7, mutare realizabilă în afara perimetrului proprietăţii reclamantei, de pe terenul acesteia pe terenul pus la dispoziţia pârâtei de Primăria comunei RS pentru amplasarea acestora - pe cheltuiala pârâtei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut ca acest obiectiv energetic se afla pe proprietatea reclamantei, la o distanta de 0,30 m, iar raportul  de expertiză în construcţii releva faptul că terenul reclamantei este afectat de existenţa stâlpilor. Expertul a stabilit că din „suprafaţa totală de 943 mp a terenului proprietatea reclamantei mai rămân libere de sarcini tehnice şi restricţii identificate în fapt suprafeţele de 202,65 mp şi respectiv de 658,16 mp.

Instanţa de fond a reţinut că art. 41 al. 4 din Legea nr. 13/2007 dispune ca terenurile pe care se situează reţele electrice de distribuţie existente la intrarea in vigoare a legii sunt şi rămân în proprietatea publică a statului, dar acest text de lege nu poate fi aplicabil reclamantei. Sintagma „sunt şi rămân" în proprietatea statului se refera exclusiv la terenurile aflate în proprietatea statului la momentul intrării în vigoare a Legii energiei electrice şi care nu pot fi înstrăinate sau dobândite de către terţi, şi nu la terenurile aflate în proprietatea altei persoane fizice sau juridice, deoarece art. 37 alin. 4 nu poate constitui un temei al exproprierii reclamanţilor şi niciun temei al dobândirii dreptului de proprietate de către Statul Român sau de către pârâtă. Dispoziţiile art. 41 alin. 4 din Legea energiei electrice nr. 13/2007 nu consacră trecerea în proprietatea statului a terenului pe care se afla reţele electrice de distribuţie.

Prima instanţă a considerat că se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei, consfinţit de prevederile art. 44 alin. 3 şi art. 136 alin. 2 şi 4 din Constituţie în acord cu jurisprudenţa C.E.D.O., care a statuat că o expropriere de fapt, forţată este incompatibilă cu dreptul la respect pentru bunurile personale şi o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC FDFEE - ED Transilvania Sud SA – Sucursala S., care a solicitat modificarea în totalitate a acesteia, cu motivarea că instanţa pronunţat o hotărâre în totală contradicţie cu legislaţia în domeniul energetic. Reclamanta nu a avut în vedere prev. art. 44 al.1 din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Ea a preluat imobilul cu o sarcină legală, pe care este obligată să o respecte.

Prin decizia civilă nr. 530/2011, Tribunalul Sibiu a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa atacată în sensul că a respins capetele de cerere formulate de reclamanta GMC, privind efectuarea lucrărilor de eliberare a imobilului în litigiu, respectiv mutarea postului de transformare a energiei electrice aerian şi mutarea stâlpului de aducţiune a curentului electric de pe terenul acesteia.

 Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că echipamentul energetic ce face obiectul litigiului a fost pus în funcţiune în anul 1952, fiind executată apoi o lucrare de reconstrucţie în anul 1978. La data dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra terenului traversat de liniile electrice, acestea existau cu mult timp în urmă.

Tribunalul a reţinut în argumentarea soluţiei, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza Cernea şi alţii împotriva României şi cauza Dangulea, Diaconescu, Grigoriciuc, Diaconu şi Niculae împotriva României. Prin acestea Curtea Europeană a reţinut că nu s-au încălcat dispoziţiilor articolului 1 din Protocol adiţional la Convenţie, autorităţile naţionale respectând justul echilibru între interesul personal şi cei public, care trebuie să existe în materia reglementării folosinţei bunurilor.

S-a mai reţinut că art. 16 prevede la alin. 10 că dreptul de uz si de servitute asupra terenurilor proprietate privata, se stabileşte şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate si a minimei afectări a acestuia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii.

În expunerea de motive recurenta arată că instanţa de apel face referire la cauze care nu au legătură cu speţa de faţă, singura similitudine fiind aceea a unui litigiu între o persoană privată şi societatea de electricitate, ajungându-se în situaţia în care se aduc argumente dincolo de cele solicitate de apelant şi printr-o interpretare a soluţiilor pronunţate în alte cauze, interpretare care nu are legătură cu prezenta speţă. Se susţine de asemenea că mai bine de jumătate din motivarea deciziei cuprinde extrase din alte hotărâri.

În drept se invocă art. 304 pct. 8, 9  C. pr. civ.

Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul, reţinând următoarele:

În privinţa motivelor vizând referirea instanţei de apel la jurisprudenţa CEDO şi ponderea acestor argumente în considerentele deciziei atacate, Curtea le-a găsit nefondate. Art. 20 din Constituţie consacră prioritatea pactelor şi tratatelor internaţionale la care România este parte faţă de legislaţia internă. În aceste condiţii, relevarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauze similare pronunţate recent chiar împotriva României era necesară atât pentru respectarea principiului constituţional menţionat, cât şi pentru precizarea principiilor aplicabile în cauza de faţă, apreciată de instanţa de apel ca fiind similară cu cele în care s-a pronunţat instanţa europeană.

Curtea a constatat, contrar susţinerilor recurentei, că tribunalul a reţinut în mod corect incidenţa în cauză a jurisprudenţei CEDO şi principiile trasate de această instanţă în cauzele Cernea şi alţii împotriva României şi respectiv Dangulea, Diaconescu, Grigoriciuc, Diaconu şi Niculae împotriva României.

Este de necontestat că pe terenul reclamantei sunt amplasaţi un stâlp de aducţiune a curentului electric şi un post de transformare a energiei electrice aerian. Starea de fapt stabilită de instanţele de fond pe baza probelor administrate relevă că această amplasare a operat în 1952, cu mult înainte ca imobilul să fie dobândit de antecesorii reclamantei. Ca urmare, la data cumpărării, aceştia cunoşteau grevarea terenului cu cele două obiective energetice şi au acceptat această stare a imobilului.

În cauză este evident că există o limitare în folosirea bunurilor de către reclamantă, în sensul celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, dar, aşa cum a stabilit şi instanţa de apel, această ingerinţă respectă raportul de proporţionalitate între interesul general şi cel individual al reclamantei. Măsurile de limitare a dreptului de proprietate al persoanelor pe ale căror terenuri sunt amplasate obiective energetice au fost dispune de către stat prin acte normative (O.U.G. nr. 63/1998 privind energia electrică şi termică, Legea nr. 318/2003 şi Legea nr. 13/2007, care au înlocuit-o ulterior), care permit funcţionarea optimă a reţelelor electrice de serviciu public în unităţile administrativ-teritoriale şi ele urmăresc, fără îndoială, un scop legitim de interes general. Curtea Europeană a statuat în cauzele amintite mai sus, că aceste acte normative sunt conforme cu dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor, enunţat la al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. Ca urmare, ele se înscriu în marja de apreciere a statelor, iar Curtea Europeană nu poate substitui, cu propria apreciere, pe cea a autorităţilor naţionale cu privire la mijloacele cele mai adecvate pentru a atinge, la nivel intern, rezultatele urmărite de o politică publică.

Cu toate acestea, legislaţia internă permite proprietarilor să încheie un acord cu titularul autorizaţiei sau, după caz, să obţină o hotărâre judecătorească privind acordarea de despăgubiri pentru efectele prejudiciabile ale lucrărilor realizate de către titularii autorizaţiilor în exercitarea drepturilor lor de uz şi de servitute.

În ipoteza în care proprietarii sunt persoane de drept privat, cum este cazul reclamantei, devin incidente dispoziţiile art. 16 alin. 5 din lege, care prevăd că dreptul de uz şi de servitute nu este unul gratuit. Dimpotrivă, exercitarea acestor drepturi se face pe baza unei convenţii, încheiată cu titularii dreptului de proprietate asupra terenului, în care se vor stabili condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, precum şi cuantumul indemnizaţiilor şi a despăgubirilor şi a modul de plată a acestora.

Dreptul de uz şi servituţile legale trebuie stabilite şi exercitate cu respectarea echităţii şi a principiului minimei afectări a dreptului de proprietate. Dreptul de uz şi de servitute instituite prin lege asupra proprietăţii private a unui terţ reprezintă o limitare adusa dreptului de proprietate al acestuia şi în lipsa unei despăgubiri, restrângerea exercitării folosinţei bunului reprezintă o sarcină excesivă şi împovărătoare pentru proprietar, conform jurisprudenţei CEDO.

Pentru menţinerea unui just echilibru între interesul general şi cel particular, în virtutea principiului echitaţii şi al dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale, este obligatorie acordarea unei despăgubiri care să acopere prejudiciul suportat de proprietar prin restrângerea prerogativelor recunoscute de art. 480 C. civ. Conform art. 44 alin. 5 din Constituţie, pentru lucrări de interes general, autoritatea publică este obligată să îl despăgubească pe proprietar pentru daunele aduse solului, plantaţiilor ori construcţiilor, precum şi pentru orice altă daună.

Legislaţia în materie cuprinde garanţiile procedurale pentru acoperirea prejudiciului încercat de proprietarii ale căror terenuri sunt amplasate reţele energetice, cum este cel în litigiu, stabilind criteriile de despăgubire a proprietarilor, dar şi termene precise de încheiere a acordurilor între proprietari şi titularii de licenţe şi de autorizaţii.

Ca urmare, în cauză este păstrat justul echilibru care trebuie să predomine în materie de reglementare a folosirii bunurilor între interesul public şi interesul privat, cu atât mai mult cu cât obiectivele energetice amplasate pe terenul reclamantei fac parte dintr-o reţea energetică care alimentează cu electricitate mai mulţi consumatori, inclusiv pe reclamantă.

În ce priveşte susţinerile recurentei privind obligaţia pe care statul ar fi avut-o de a expropria suprafaţa afectată de stâlp şi postul de transformare, Curtea a reţinut că jurisprudenţa CEDO a statuat că într-un domeniu atât de complex şi de delicat ca cel al strategiei naţionale în domeniul energetic, statul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a-şi desfăşura politicile sale de interes general. Exproprierea terenului ar fi conferit, în mod evident, reclamanţilor un drept la măsuri compensatorii, însă nimic nu dovedeşte că aceasta ar fi servit mai bine scopurilor de interes general vizate de politica respectivă. Indiferent de situaţie, nu a fost vorba în speţă de o alegere în mod vădit arbitrară sau nerezonabilă

Pentru de toate aceste considerente, Curtea a constatat că criticile reclamantei nu se circumscriu niciunui motiv din cele prevăzute de art. 304 C. pr. civ., astfel că recursul de faţă fiind nefondat, în temeiul art. 312 C. pr. civ. a fost respins.

Domenii speta

Spete similare