Drept civil – proprietate privata

Sentinţă civilă 1453 din 08.05.2008


Prin cererea înregistrata pe rolul instantei sub nr. 2232/204/2006, la data de 28.06.2006, reclamantul BV a chemat în judecata pe pârâta COMUNA BANESTI - PRIN PRIMAR, solicitând instantei ca, prin hotarârea ce va pronunta sa se constate dreptul sau de proprietate asupra terenului in suprafata de 2000 mp situat in Banesti xxxx.

În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca, potrivit chitantei de mâna din data de 14.01.1976, a cumparat de la GA, suprafata de 1000 mp in pct. Acasa. Conform chitantei din1983, a cumparat pentru întregirea lotului diferenta de 1000 mp. În conditiile în care a stapânit terenul continuu, neîntrerupt si sub nume de proprietar, a solicitat sa se constate dreptul sau de proprietate asupra terenului de 2000 mp. reclamantul a solicitat pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act de vânzare cumparare, urmând ca, dupa ramânerea definitiva a hotarârii, un exemplar sa fie înaintat BCF.

În drept, a invocat art. 11 C.pr.cv si art. 1073 C.cv.

Pârâta, desi legal citata, nu a depus întâmpinare, dar s-a prezentat în instanta si a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive.

Prin sentinta civila nr. 295/31.01.2007, instanta a admis exceptia si a respins cererea ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate, retinând ca reclamantul poate solicita constatarea dreptului sau de proprietate în contradictoriu cu vânzatorul sau mostenitorii acestuia în patrimoniul carora se transmite prin succesiune terenurile în litigiu.

Prin Decizia civila nr. 489/23.04.2007, Tribunalul Prahova a admis recursul formulat de reclamant, a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare. In motivarea deciziei, instanta a retinut ca din cuprinsul adresei emise de SPCLEP rezulta ca, pâna în prezent, anexa succesorala pentru defunctii GC si GA nu a fost deschisa, astfel ca se impunea administrarea de probe pentru a se stabili daca erau îndeplinite conditiile constatarii dreptului de proprietate al reclamantului în contradictoriu cu intimatul pârât Comuna Banesti.

Cauza a fost înregistrata spre rejudecare pe rolul Judecatoriei Câmpina la data de 23.05.2007 sub nr. 2106/204/2007.

În dovedirea sustinerilor, partile au solicitat administrarea probelor cu înscrisuri depuse in dosarul initial si înscrisuri noi, martori, interogatoriu si expertiza, probe încuviintate de instanta. Au fost depuse la dosar xxxxxx. Au fost audiati martorii OG, PV. A fost efectuata expertiza topo de catre expert Baiuta Nicolae.

Analizând cererea, prin prisma probelor administrate, instanta retine urmatoarele:

In fapt, prin conventia sub semnatura privata din data de 14.01.1976 reclamantul a cumparat teren arabil in suprafata de câte 1000 mp situat in com. Banesti, teren mentionat si in contractul nr. xxxx de vanzare cumparare a imobilului constructie (f.8 rp. 5, dosar nr.2232/2006). Prin conventia sub semnatura privata din data de 22.03.1983 (f.7) reclamantul a cumparat de asemenea, teren arabil in suprafata de câte 1000 mp situat in com. Banesti.

Reclamantul a solicitat sa se constate dreptul sau de proprietate asupra acestor terenuri, in conditiile art. 111 C.pr.cv, 1073 C.cv 11124, 1125 C.cv.

Instanta va analiza prezenta cerere in contradictoriu cu parata Comuna Banesti, in conditiile in care, pe de o parte, din adresele emise de Serviciul Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor si de la Camera Notarilor Publici, rezulta ca numita GC a decedat, având ca unic mostenitor pe numitul  GA, la rândul sau, decedat la data de 12.03.1990 (f.57), fara ca pe rolul Notariatelor sa fi fost înregistrata vreo cerere de deschidere si de acceptarea a succesiunii din partea unui succesibil, nici pârâta nefacând dovada ca acesta din urma are succesibili care sa fi venit la mostenire, sa o fi accceptat si sa dobândeasca astfel prin retransmitere obligatiile autorului lor. In acelasi timp, instanta retine ca, prin decizia civila nr. 489/23.04.2007, Tribunalul Prahova a admis recursul formulat de reclamant, a casat sentinta prin care instanta admisese exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei Comuna Banesti si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare in contradictoriu cu intimatul pârât Comuna Banesti, astfel ca devin incidente dispozitiile art. 315 C.pr.cv, conform carora hotarârile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului. In aceste conditii, instanta va analiza cauza in contradictoriu cu parata Comuna Banesti prin Primar, unitatea preluând in general succesiunile vacante si, implicit obligatiile care fac parte din masa succesorala, in limitele activului.

In drept, potrivit art. 969, 1294 C.cv si art. 1073, in cazul obligatiilor contractuale care constituie legea partilor, creditorul are dreptul de a dobandi îndeplinirea exacta a obligatiei.

In acelasi timp însa, instanta retine ca potrivit art. 4 din Titlul X Legea nr. 247/2005, înstrainarea terenurilor nu este împiedicata de existenta unor litigii cu privire la aceste terenuri cu exceptia cazului în care este vorba de litigii privind reconstituirea dreptului de proprietate privata si legalitatea titlului de proprietate conform legilor fondului funciar. Or, in prezenta cauza, prin analiza cererii reclamantului si pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act de vânzare cumparare, s-ar ajunge la încalcarea acestei interdictii instituite de legiuitor ca masura de protectie in materie funciara.

Astfel, prin adresa nr. 350, Comuna Banesti a mentionat ca terenul detinut de reclamantul BV in sat Banesti, xxxxxxx nu au facut obiectul Legii 18/1991.

Prin adresa nr. 7958 (f.31) însa, Comuna a învederat ca terenul in suprafata de 1400 mp din terenul în cauza face obiectul a doua cereri de reconstituire a dreptului de proprietate depuse in baza legilor fondului funciar si al unui proces civil.

Urmare a solicitarilor instantei, în vederea clarificarii situatiei, Comuna Banesti a comunicat prin adresa nr. 810/2008 (f.43) ca au fost promovate cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pe Legea nr. 18/1991, o parte din ele înca nesolutionate, si ca, de asemenea exista si o actiune in instanta de anulare a unui titlu de proprietate si de eliberare a unui alt titlu in care sa fie inclusa si o suprafata din terenul care face obiectul prezentei cauze.

De asemenea, instanta constata ca în chiar conventia sub semnatura privata încheiata în data de 14.01.1976 (f.8) si pe care se intemeiaza prezenta cerere de chemare în judecata se face mentiune ca terenul care se vinde este prevazut si în contractul de vânzare cumparare nr. xxxxxxxx 1976, contract  in care se stipuleaza expres ca terenul aferent constructiei vândute trece în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr.58/1974, intrând astfel sub incidenta art. 36 Legea fondului funciar nr.18/1991 (f.5 Dosar nr. 2232/2006).

In aceste conditii, atâta timp cât înca exista litigii cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate si cu privire la aceste terenuri si cât se retine incidenta legii nr.18/1991, cererea formulata de reclamant este prematura, urmând ca dupa definitivarea situatiei legale pe Legea nr.18 sa poata fi analizata temeinicia cererii sale pe art. 111 C.pr.cv, 1073 C.cv..