A data de 16.10.2008, reclamantul Sindicatul Independent al Salariaţilor din caLdrul Primăriei Municipiului Piteşti, în numele şi pentru membrii de sindicat a.c.v. ş.a., a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Piteşti, solicitând obligarea a...

a data de 16.10.2008, reclamantul Sindicatul Independent al Salariatilor din

caLdrul Primariei Municipiului Pitesti, în numele si pentru membrii de sindicat

A.C.V. s.a., a chemat în judecata pe pârâtul Municipiul Pitesti, solicitând

obligarea acestuia  la plata sporului de dispozitiv în proportie de 25% din

salariul de baza, pe ultimii trei ani anteriori introducerii actiunii si în continuare,

drepturi ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflatie la data platii, cu

cheltuieli de judecata.

În motivare, reclamantii au aratat ca  sunt salariatii pârâtei si ca potrivit disp.

art.9.2 anexa 1 din Normele Metodologice modificate prin Ordinul nr.496/2003

al Ministerului Administratiei si Internelor, care prevad ca indemnizatia de

dispozitiv se acorda si personalului civil ce îsi desfasoara activitatea în

domeniul administratiei publice li se cuvenea si acestora, ca si functionarilor

publici,  acest spor  înca de la aparitia Legii nr.13/1999 modificata si

completata. Indemnizatia de dispozitiv se acorda pentru tot personalul ce face

parte din administratia publica, potrivit disp.art.5 si 6 din Codul muncii privitoare

la discriminare si la plata egala pentru munca egala, precum si a disp. art.14

din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care instituie principiul

nediscriminarii

La data de 05.12.2008 s-a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantii

A.R. s.a. - personal contractual, cerere ce face obiectul prezentului dosar, de

actiunea formulata de  reclamantii ce  au calitatea de functionari publici.

La data de 18.02.2009, Marin Maria a formulat cerere de interventie în interes

propriu, solicitând sa fie obligat pârâtul la plata sporului de dispozitiv, în

proportie de 25% din salariul de baza, începând cu ultimii trei ani anteriori

actiunii, aratând ca face parte din personalul contractual al Primariei

Municipiului Pitesti, în functia de operator treapta I, în cadrul Directiei

Economice – Serviciul Constatare Impunere persoane fizice.

Tribunalul Arges, prin sentinta civila nr.543/CM din 13.03.2009, a respins

actiunea ca nefondata retinând urmatoarele:

Asa cum rezulta din actele de la filele 26-78 din dosar si din cartile de munca

ale reclamantilor, acestia sunt încadrati la Primaria Pitesti, în calitate de

personal contractual. Reclamantii au pretins ca dreptul la sporul de dispozitiv li

se cuvine în baza dispozitiilor Legii nr.138/1999.

 Art.13 din Legea nr.138/1999 prevede ca  militarii angajati pe baza de

contract, cadrele militare în activitate si salariatii civili beneficiaza de o

indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda de functie, solda de grad,

solda de merit, indemnizatia de comanda si gradatii, respectiv din salariul de

baza, însa potrivit art.1 din Legea nr.138/1999 dispozitiile prezentei legi se

aplica personalului militar si civil din cadrul Ministerului Apararii Nationale,

Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informatii, Serviciului de

Informatii Externe, Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de

Telecomunicatii Speciale si Ministerului Justitiei.

De asemenea, art.47 din acelasi act normativ prevede ca personalul civil din

ministerele si institutiile centrale prevazute la art.1 beneficiaza de drepturile

salariale reglementate în legislatia aplicabila în sectorul bugetar si de unele

drepturi salariale prevazute în prezenta lege, iar art.49 prevede ca personalul

civil din ministerele si institutiile centrale prevazute la art.47, care desfasoara

activitati în conditii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiaza de

primele, sporurile si indemnizatiile acordate acestora, potrivit prevederilor

aplicabile cadrelor militare în activitate.

Din analiza acestor texte de lege, rezulta evident ca este vorba doar de

personalul civil din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de

Interne, Serviciului Român de Informatii, Serviciului de Informatii Externe,

Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de Telecomunicatii Speciale si

Ministerului Justitiei.

Reclamantii au sustinut ca potrivit disp. art.9.2 anexa 1 din Normele

Metodologice modificate prin Ordinul nr.496/2003 s-a prevazut ca de acest

spor sa beneficieze si personalul civil din cadrul administratiei publice.

Prin Ordinul Ministerului de Interne nr.275/2002 au fost adoptate Normele

metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, care  a fost

modificata si completata prin Ordinul M.A.I. nr.496/2003. Potrivit pct.9.2 din

ordin,  indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil care îsi

desfasoara activitatea în domeniul administratiei publice, iar pct.31.1 din ordin

prevede ca prin personalul civil, în sensul prezentului ordin se întelege:

functionarii publici si personalul contractual civil din Ministerul Administratiei si

Internelor. De asemenea, se prevede ca personalul civil din Ministerul

Administratiei si Internelor beneficiaza de drepturile prevazute de prezenta

lege, cu exceptia celui din domeniul administratiei publice care beneficiaza

doar de  dreptul prevazut de art.13 din lege, precum si de cele prevazute în

reglementarile în vigoare aplicabile salariatilor omologi din sectorul bugetar .De

asemenea, potrivit pct.VI din ordin, masurile de aplicare a acestuia  vor fi luate

de comandantii si sefii de unitati.

Reclamantii fac parte dintr-un organ al administratiei  publice locale si nu din

cadrul Ministerului de Interne, astfel ca Ordinul invocat nr.496/2003 nu îsi are

aplicabilitate în privinta acestora, neexistând nici o legatura de subordonare a

institutiei pârâte fata de Ministerul Administratiei si Internelor, consiliul local

fiind, potrivit Legii nr.215/2001, o autoritate publica locala autonoma.

În ceea ce priveste constatarea unei eventuale  discriminari între personalul

militarizat si reclamanti, instanta a apreciat ca diferenta de tratament dintre

cele doua categorii nu poate fi retinuta ca discriminare. Pentru  ca aceasta sa

poata  fi retinuta este necesar sa se stabileasca ca persoane aflate în situatii

asemanatoare sau comparabile în materie beneficiaza de un tratament

preferential, iar daca o asemenea distinctie între situatii analoage sau

comparabile exista, ea sa nu îsi gaseasca nici o justificare obiectiva sau

rezonabila. În cauza nu  exista egalitate între persoanele care îsi desfasoara

activitatea într-un dispozitiv militar – în care exista anumite reguli de acces

specifice, de circulatie în interiorul dispozitivului, de comunicare – si o institutie

publica în care toate aceste reguli nu se aplica. În consecinta, dispozitiile art.16

din Constitutie si art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu au

aplicabilitate în cauza.

Mai mult, prin Decizia 821/2008 a Curtii Constitutionale s-au constatat

neconstitutionale disp. art.2 alin.1 si alin.11 si ale art.27 din OG nr.137/2000  în

masura în care  sunt interpretate în sensul  ca se da în competenta instantei de

judecata  retinerea încalcarii principiului egalitatii în fata legii prin examinarea si

cenzurarea solutiilor cuprinse în legi si ordonante si, de asemenea, de a

desfiinta norme juridice instituite prin legi si de a crea în locul acestora alte

norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative. Art.31

alin.1 din Legea nr.47/1992 prevede ca decizia prin care se constata

neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante în vigoare este definitiva si

obligatorie.

Împotriva acestei sentinte au formulat recurs, în termen legal, reclamantii

criticând-o pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevazut de art.3041 Cod

procedura civila aratând, în esenta, ca prin Ordinul nr.496/2003, dat în

aplicarea Legii nr.138/1999, s-a asigurat egalitatea de tratament salarial pentru

toti salariatii din administratia publica, aflati sub autoritatea si coordonarea

Ministerului Internelor si  Reformei Administrative.

S-a mai aratat ca si o parte a practicii judiciare este în acest sens,

mentionându-se câteva hotarâri prin care au fost admise astfel de actiuni.

În consecinta, s-a solicitat admiterea recursului, desfiintarea sentintei si pe

fond admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.

Prin întâmpinarea formulata în cauza, Municipiul Pitesti a solicitat respingerea

recursului ca nefondat aratând, în esenta, ca recurentii fac parte dintr-un organ

al administratiei publice locale – autoritate publica autonoma, fara subordonare

fata de Ministerul Administratiei si Internelor.

S-a mai aratat ca nici dispozitiile art.5 si 6 din Codul muncii si cele ale art.14

din C.E.D.O. privind discriminarea nu justifica admiterea actiunii, deoarece

recurentii si angajatii institutiilor mentionate nu se afla în situatii asemanatoare,

iar prin hotarârile judecatoresti invocate s-a adaugat la lege.

Recursul formulat de reclamanti si încadrat atât în dispozitiile art.304 pct.9 Cod

procedura civila, cât si în cele ale art.3041 Cod procedura civila, a fost respins

ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Instanta de fond a facut o aplicare corecta a legii, respectiv a dispozitiilor art.13

si 47 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului

militar din institutiile publice de aparare nationala, precum si acordarea unor

drepturi salariale personalului civil din aceste institutii, cât si a dispozitiilor

art.9:2 si 31.1. din Normele Metodologice de aplicare a legii, modificata prin

Ordinul nr.496/2003.

Potrivit tuturor acestor dispozitii, indemnizatia de dispozitiv se acorda si

personalului civil care îsi desfasoara activitatea în domeniul administratiei

publice, de exemplu serviciul de eliberare si evidenta a pasapoartelor,

permiselor si certificatelor de înmatriculare sau cel de evidenta informatizata a

persoanei, însa prin personal civil, în sensul legii si a normelor metodologice

de aplicare a acesteia, nu se întelege tot personalul bugetar care îsi

desfasoara activitatea în administratia publica, ci doar functionarii publici si

personalul contractual civil din Ministerul Administratiei si Internelor, personal

din care nu fac parte si reclamantii, acestia facând parte dintr-un organ al

administratiei publice locale, autoritate publica autonoma fara nici o

subordonare fata de Ministerul Administratiei si Internelor.

Ca atare, aplicarea Ordinului nr.496/2003 la toate categoriile de personal care

functioneaza în administratia publica nu este corecta, si ar conduce la

modificarea Legii nr.138/1999, ceea ce ar fi nelegal.

În ceea ce priveste pronuntarea unor hotarâri judecatoresti prin care s-au

admis astfel de actiuni, s-a retinut ca o asemenea situatie, chiar daca ar fi

dovedita în cauza, nu poate conduce la admiterea recursului.

Examinând cauza sub toate aspectele, potrivit art.3041 Cod procedura civila, s-

a constatat ca nu exista alte motive de casare sau modificare a sentintei

recurate, iar în baza art.312 al.1 Cod procedura civila recursul a fost respins ca

nefondat.

12. Nerespectarea dispozitiilor art. 268 alin. 2 lit. a, c, d din Codul muncii

conduce la nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare care nu poate fi

acoperita prin confirmare.

Art. 268 alin. 2 lit. a, c, d din Codul muncii

 Potrivit art.268 alin.2 lit. a, c, d din Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii

absolute, decizia de sanctionare disciplinara trebuie sa contina: descrierea

faptei care constituie abatere disciplinara, motivele pentru care au fost

înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare

prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea, temeiul de

drept în baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica.

Rezulta astfel ca, pentru a fi legala o decizie de sanctionare trebuie sa

cuprinda toate elementele enumerate în textul citat. Lipsa uneia dintre ele

atrage nulitatea absoluta a masurii dispuse de angajator.

Referitor la mentiunea de la lit.a, în decizie trebuie descrisa în concret fapta

pentru care a fost sanctionat cel în cauza.

Simpla mentiune ca datorita modului defectuos de lucru se creeaza

posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societatii, cât si nerespectarea obligatia

de a organiza activitatea de asigurari si daune, de a organiza si raspunde de

îndeplinirea sarcinilor trasate de aplicarea normelor si regulamentelor

societatii, nu este de natura a preciza în ce a constat atitudinea contestatorului

si prin ce a contravenit deontologiei profesionale.

De asemenea, art.268 alin.2 din Codul muncii face distinctie între descrierea

faptei, adica indicarea situatiei de fapt în materialitatea ei, prevazuta la lit.a si

motivarea în fapt si în drept prevazuta la lit.d, adica indicarea dispozitiilor în

baza carora se aplica sanctiunea, adica precizarea articolului, alineatului,

literei. dispozitiilor legale regulamentare din contractul colectiv de munca

nesocotit de acesta.

Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioara,

contractului colectiv de munca încalcate, are relevanta pentru ca instanta sa

poata stabili si verifica daca, într-adevar, fapta salariatului constituie abatere

disciplinara si daca se încadreaza printre obligatiile impuse acestuia.

Numai prin indicarea în decizia de sanctionare a motivelor pentru care s-au

înlaturat apararile formulate de salariatul învinuit se asigura în mod real si

efectiv dreptul lui la aparare.

Fata de prevederile art.268 alin.2 s-a retinut în mod clar ca acest text, prin

fiecare componenta a sa, deci si în ceea ce priveste prevederile de la lit.a, c si

d, statorniceste o nulitate absoluta pentru nerespectarea unei cerinte de forma

ad validitatem, nulitate care, în lipsa unui text în sens contrar, nu se poate

acoperi prin confirmare.

(Decizia civila nr.1500/R-CM din 27 octombrie 2009)

Domenii speta

Spete similare