Principiul contributivităţii. Posibilitatea valorificării la stabilirea şi recalcularea pensiei a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1, lit. a din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr.57/1974.

Principiul contributivităţii. Posibilitatea valorificării la stabilirea şi recalcularea pensiei a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1, lit. a din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr.57/1974.

Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Decizia Curţii Constituţionale nr.736 din 24 octombrie 2006

La data de 17 octombrie 2011, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat în recurs, în interesul legii prin decizia nr.19/2011. Prin această decizie, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a statuat următoarele: în interpretarea  dispoziţiilor art.2, lit.e, art.78 şi art.164  alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi ale asigurării sociale şi ale art.1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din  fostul sistem al asigurărilor sociale de stat,  a stabilit că, formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1, lit.a din legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr.57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse  în salariul brut, şi pentru  acestea s-a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

La pronunţarea soluţiei, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, a avut în vedere printre altele  şi Decizia Curţii Constituţionale nr.736 din 24 octombrie 2006,  care  nu a exclus „de plano” posibilitatea  valorificării veniturilor enumerate în mod  exhaustiv de O.U.G. nr.4/2005 ci a prevăzut că aplicativitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabileşte de instanţă, în funcţie de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale.

Astfel, în opinia Curţii Constituţionale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor şi dacă s-a încasat sau nu contribuţie de  asigurări sociale de stat, pentru veniturile excluse de la pontajul anual, constituie  probleme de fapt şi de  aplicare a legii a căror  soluţionare intră  în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

În concluzie, neluarea în considerare  a unor sume care  au constituit baza de calcul a contribuţiei  de asigurări sociale  echivalează cu o încălcare  a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei discriminări între persoanele  care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, O.U.G. nr.4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităţilor dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr.3/1977, în raport cu cele pensionate. sub imperiul Legii nr.19/2000, în ceea ce priveşte  cuantumul acestor drepturi.

Astfel, în condiţiile în care se constată de instanţa investită cu cereri de recalculare a pensiilor, că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţie de asigurări sociale  plătite de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obţinute de către salariaţi, este firesc ca această contribuţie să fie avută în vedere la recalcularea  drepturilor de pensie.

În conformitate cu dispoziţiile  art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, deciziile pronunţate de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, sunt obligatorii.

Această concluzie este întărită de considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, enunţate în cauza M. contra R. (Hotărârea din 22 noiembrie 2002, paragraful 42) astfel: în ceea ce priveşte obligaţia judecătorilor de a se conforma  jurisprudenţei stabilite de Secţiile Unite al Curţii Supreme de Justiţie, Curtea  reaminteşte că reunirea Secţiilor Unite ale unei jurisdicţii are drept scop să confere  autoritate  deosebită celor mai importante  decizii de principiu pe care această jurisdicţie este chemată să le pronunţe, această autoritate particulară, fiind vorba de o Curte supremă - se impune secţiilor acestei jurisdicţii, ca şi jurisdicţiilor inferioare, fără a se aduce atingere dreptului şi sarcinii lor de a examina, în totală independenţă, cazurile concrete care le sunt  supuse  judecăţii.

Decizia civilă nr. 244/01.02.2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 14.02.2011, reclamanta N.L. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii A., solicitând obligarea acesteia la recalcularea pensiei conform adeverinţei nr.644/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin cererea nr.29889/19.01.2011 a solicitat pârâtei recalcularea drepturilor de pensie conform adeverinţei nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A, cerere la care a primit răspuns negativ.

A învederat reclamanta că veniturile suplimentare menţionate în adeverinţa nr.664/20.03.2009 au caracter permanent, ca urmare a aplicării sistemului de acord global în Institutele de Proiectare.

În plus, reclamanta a arătat că adeverinţa emisă de fostul angajator atestă în mod expres că în perioada indicată, aceste câştiguri suplimentare au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au reţinut şi plătit la stat contribuţiile pentru asigurări sociale, conform legislaţiei în vigoare la acea dată.

S-a susţinut de către reclamanta că prin neluarea în considerare a câştigurilor menţionate în adeverinţa nr.664/20.03.2009 se încalcă principiul contributivităţii prevăzut de art.2 lit.c din Legea nr.19/2000.

În susţinerea acţiunii formulate, reclamanta a anexat un set de înscrisuri (f.3-37 dosar fond).

La data de 29.09.2011 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că prin cererea înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii A. sub nr.29889/19.01.2011, reclamanta a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie în baza adeverinţei nr.664/20.03.2009.

Prin adresa nr.29889/C/31.01.2011 reclamantei i s-a comunicat că nu sunt luate în calcul formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp.

Pârâta a susţinut că sumele încasate de reclamantă în baza acordului global în perioada ianuarie 1988 – decembrie 2000, evidenţiate în conţinutul adeverinţei nr. 664/20.03.2009, nu pot fi utilizate la determinarea punctajului mediu anual, deoarece nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001.

Referitor la dispoziţiile art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, se arată că acestea îşi găsesc aplicabilitatea odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, numai cu privire la persoanele asigurate care au obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale şi au dreptul să beneficieze de prestaţii de asigurări sociale. Pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001 sunt incidente dispoziţiile art.164 din Legea nr.19/2000 care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor obţinute ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare, cu excluderea veniturilor rezultate din formele de retribuire în acord global.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.19/2000 şi OUG 4/2005.

Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviinţată şi administrată pentru ambele părţi proba cu înscrisuri:

Prin sentinţa civilă nr.1977 din 20 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul A., s-a  admis acţiunea formulată de reclamantă şi a fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei prin luarea în considerare a veniturilor obţinute în acord global, potrivit adeverinţei nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta este beneficiara unei pensii pentru munca depusă şi limită de vârstă, pensie stabilită în temeiul Legii nr.19/2000, începând cu data de 01.07.2005, aşa cum rezultă din decizia nr.278223/01.09.2005 (fila 10).

Prin cererea înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii A., sub nr.29889/19.01.2011, reclamanta a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie conform adeverinţei nr.664/20.03.2009 emisă de S.C. P.A. S.A.

Conform acestei adeverinţe, în perioada ianuarie 1988 – decembrie 2000, reclamanta a beneficiat de sume de bani „reprezentând acord global cu caracter permanent conform Legii nr.57/1974, art.17 alin.3”.

Potrivit aceleiaşi adeverinţe, în S.C. P.A. S.A. s-a utilizat permanent forma de retribuire în acord global, iar sumele de bani evidenţiate în cuprinsul adeverinţei au fost extrase din statele de plată pentru care angajatorul a virat CAS la bugetul de stat în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Prin adresa nr.29889/C/31.01.2011 pârâta a comunicat reclamantei că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, întrucât nu sunt considerate a fi sporuri cu caracter permanent

În raport de acest răspuns, care constituie practic un refuz de luare în calcul a veniturilor menţionate în adeverinţa nr.664/20.03.2009, reclamanta a promovat prezenta acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie conform adeverinţei nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A., din care rezultă câştigurile în acord global.

Cu privire la această cerere, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art.2 lit.c din Legea nr.263/2010, sistemul public se organizează şi funcţionează având ca bază  principiul contributivităţii, conform căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

Acest principiu de bază, este reluat în modul de calcul al drepturilor de pensie, art.96 alin.1 şi 2 din Legea nr.263/2010 statuând că, „(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. (2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.”

Potrivit art.12 şi următoarele şi art.40 şi următoarele din Legea nr.57/1974 a retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii, plata în acord, cât şi depăşirea planului pe secţie sunt, fie forme de salarizare, fie criterii în funcţie de care se stabileşte retribuţia tarifară majorată.

Potrivit art.3 alin.2 din Legea nr.3/1977, act normativ în vigoare pentru perioada 1988-2000 (perioadă la care se referă adeverinţa nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A.), fondurile necesare plăţii pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuţiile pe care le plătesc angajatorii şi din sumele alocate de la bugetul de stat.

Contribuţia individuală de asigurări sociale a fost reglementată prin Decretul nr.389/1972, care în art.1 a prevăzut obligativitatea pentru angajator de a vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă.

Textul de lege instituie obligaţia vărsării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei asupra câştigului brut realizat de angajat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri.

Distinct de aceasta, art.2 din Decretul nr.389/1972 enumeră drepturile băneşti pentru care nu se datorează contribuţia pentru asigurările sociale de stat, iar între ele nu se regăsesc drepturile ce fac obiectul prezentei judecăţi, adică formele de retribuire în acord global.

Retribuţia tarifară micşorată sau majorată conform art.40 alin.(1) din Legea nr. 57/1974, obţinută pentru munca în acord global este inclusă în câştigul brut realizat de salariat, din care se reţine, potrivit art.1 din Decretul nr.389/1972, o contribuţie de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Prin urmare, pentru aceste sume, angajatorul reclamantei a calculat şi virat contribuţii de asigurări sociale, aspect confirmat prin adeverinţa nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A.

Pensia pentru limită de vârstă a reclamantei a fost stabilită în anul 2005 în baza prevederilor şi principiilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

În cauza de faţă nu se pune problema recalculării unei pensii stabilite în intervalul 1 iulie 1977 – 31.03.2001, astfel încât să aibă relevanţă interdicţia din pct.VI, anexa la O.U.G. nr.4/2005, ci sunt incidente dispoziţiile tranzitorii ale art.165 din Legea nr.263/2010, care se referă la alin.(1) la determinarea punctajului anual pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în funcţie de salariile brute sau nete, respectiv salariile realizate, şi nu în funcţie de salariul tarifar de încadrare.

Respectarea acestei dispoziţii legale tranzitorii impune valorificarea salariului realizat de reclamantă conform adeverinţei nr.664/20.03.2009 la stabilirea drepturilor de pensie.

Reglementarea privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legile nr.19/2000 şi nr.263/2010 este construită în jurul principiului contributivităţii, potrivit căruia orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul şi/sau angajatorul (în funcţie de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuţii de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

Ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri (de altfel în adeverinţa nr.664/20.03.2009 se menţionează în mod clar faptul că în S.C. P.A. S.A. s-a utilizat permanent forma de retribuire în acord global), ci faptul că statul şi-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraţilor să primească o contraprestaţie din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părţi.

Împotriva sentinţei civile nr.1977 din data de 20 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, a formulat în termen recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul motivului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv aplicarea greşită a legii, urmând a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului pârâta arată că hotărârea pronunţată de tribunal, este  contrară prevederilor legale întrucât a dispus luarea în considerare  a veniturilor obţinute  în acord global potrivit adeverinţei eliberate de S.C. P.A. S.A. Piteşti. Acestea nu puteau fi utilizate la determinarea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei  anterioare.

De asemenea conform prevederilor legale  în vigoare, respectiv Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, acordul global nu reprezintă un spor cu caracter permanent şi nu poate fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual.

Arată pârâta  că sumele cu titlu de acord global nu reprezintă spor cu caracter permanent neregăsindu-se în dispoziţiile art.10 din Legea nr.3/1977, iar Legea nr.57/1974 şi Legea nr.49/1992 prevăd în conţinutul lor sporurile acordate şi care sunt sporurile cu caracter permanent care fac parte din baza de calcul a pensiei.

În fine, pârâta precizează că pentru perioada anterioară datei de 01 aprilie 2001, sunt incidente dispoziţiile  art.165 din Legea nr.263/2010, care permit valorificarea  în procesul de stabilire a punctajelor anuale, doar a veniturilor obţinute  ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare, cu excluderea veniturilor rezultate prin formele de retribuire în acord global.

De aceea  în considerarea celor arătate mai sus, se solicită admiterea recursului şi pe fond respingerea acţiunii.

Reclamanta N.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

Examinând criticile formulate, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate, iar recursul nu este fondat.

Astfel, la data de 17 octombrie 2011, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat în recurs, în interesul legii prin decizia nr.19/2011. Prin această decizie, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a statuat următoarele: în interpretarea  dispoziţiilor art.2, lit.e, art.78 şi art.164  alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi ale asigurării sociale şi ale art.1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din  fostul sistem al asigurărilor sociale de stat,  a stabilit că, formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1, lit.a din legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr.57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse  în salariul brut, şi pentru  acestea s-a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

La pronunţarea soluţiei, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, a avut în vedere printre altele  şi Decizia Curţii Constituţionale nr.736 din 24 octombrie 2006,  care  nu a exclus „de plano” posibilitatea  valorificării veniturilor enumerate în mod  exhaustiv de O.U.G. nr.4/2005 ci a prevăzut că aplicativitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabileşte de instanţă, în funcţie de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale.

Astfel, în opinia Curţii Constituţionale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor şi dacă s-a încasat sau nu contribuţie de  asigurări sociale de stat, pentru veniturile excluse de la pontajul anual, constituie  probleme de fapt şi de  aplicare a legii a căror  soluţionare intră  în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

În concluzie, neluarea în considerare  a unor sume care  au constituit baza de calcul a contribuţiei  de asigurări sociale  echivalează cu o încălcare  a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei discriminări între persoanele  care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, O.U.G. nr.4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităţilor dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr.3/1977, în raport cu cele pensionate. sub imperiul Legii nr.19/2000, în ceea ce priveşte  cuantumul acestor drepturi.

Astfel, în condiţiile în care se constată de instanţa investită cu cereri de recalculare a pensiilor, că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţie de asigurări sociale  plătite de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obţinute de către salariaţi, este firesc ca această contribuţie să fie avută în vedere la recalcularea  drepturilor de pensie.

În conformitate cu dispoziţiile  art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, deciziile pronunţate de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, sunt obligatorii.

Această concluzie este întărită de considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, enunţate în cauza M. contra R. (Hotărârea din 22 noiembrie 2002, paragraful 42) astfel: în ceea ce priveşte obligaţia judecătorilor de a se conforma  jurisprudenţei stabilite de Secţiile Unite al Curţii Supreme de Justiţie, Curtea  reaminteşte că reunirea Secţiilor Unite ale unei jurisdicţii are drept scop să confere  autoritate  deosebită celor mai importante  decizii de principiu pe care această jurisdicţie este chemată să le pronunţe, această autoritate particulară, fiind vorba de o Curte supremă - se impune secţiilor acestei jurisdicţii, ca şi jurisdicţiilor inferioare, fără a se aduce atingere dreptului şi sarcinii lor de a examina, în totală independenţă, cazurile concrete care le sunt  supuse  judecăţii.

În ceea ce priveşte  invocarea dispoziţiilor Legii nr.263/2010 acestea au preluat, aşa cum bine a reţinut şi tribunalul principiul contributivităţii, aşa încât problema  invocată reprezintă în realitate  o problemă de aplicare a legii, şi care este de competenţa instanţei de judecată.

Aşa fiind, având în vedere cele arătate mai sus, Curtea a apreciat că hotărârea pronunţată de tribunal este legală şi temeinică, astfel că recursul a fost privit ca nefondat şi în consecinţă în baza art.312 Cod procedură civilă, a fost respins.

Domenii speta

Spete similare