Legea nr. 10/2001. Cerere de reparare a prejudiciului cauzat de preluarea abuzivă prin compensarea cu o altă parcelă de teren echivalentă. Sarcina probei existenţei unor astfel de bunuri la dispoziţia pârâtului.

În condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada  existenţei la dispoziţia pârâtului a unor bunuri şi/sau servicii care să poată fi acordate/prestate în compensare regulile de procedură neimpunând dovedirea unui fapt negativ, respectiv a inexistenţei bunurilor si/sau  serviciilor la dispoziţia pârâtului, după cum eronat  a susţinut  reclamanta, soluţia desfiinţării  dispoziţiei şi obligării pârâtului  să ofere reclamantei măsuri reparatorii constând în compensarea  cu o altă suprafaţă, echivalentă celei expropriate, apare ca fiind nelegală.

Curtea de Apel Suceava, Decizia civilă nr. 138/3 dec. 2008

Prin sentinţa civilă nr. 1672/21.10.2008, Tribunalul Suceava –Secţia civilă, a admis plângerea, modificând dispoziţia atacată, în sensul obligării pârâtului să ofere reclamantei măsuri reparatorii constând în compensare cu o suprafaţă de 18 ari teren, echivalentă suprafeţei expropriate din str. Eroilor, municipiul Suceava.

Pentru  a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că din economia legii nr. 10/2001, rezultă că doar în condiţiile  în care persoana îndreptăţită nu îşi dă acordul la oferta unităţii  investite cu soluţionarea notificării cu privire la oferta de compensare în echivalent, aceasta poate propune acordarea de despăgubiri în condiţiile  prevederilor speciale şi că Primăria  nu a făcut dovada împrejurării că nu există la dispoziţia sa bunuri care pot fi  atribuite  persoanelor îndreptăţite, în compensare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtul a arătat că există o imposibilitate  obiectivă  de restituire în echivalent, prin acordarea unei alte suprafeţe de teren în compensare, unitatea neavând la dispoziţie bunuri şi nici posibilitatea de a presta servicii în compensare.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente :

Legea  10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie  1945-22 decembrie 1989, astfel cum a fost actualizată şi republicată, reglementează în termeni imperativi, de strictă interpretare şi aplicare, împrejurarea în care restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv nu este posibilă, impunând stabilirea  măsurilor reparatorii prin echivalent, care pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către  entitatea investită cu soluţionarea  notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în  condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii  despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, astfel cum rezultă, fără echivoc, din alin.2 al art. 1 din actul normativ citat.

Aşadar, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în varianta compensării cu alte bunuri sau servicii, este condiţionată în mod obligatoriu de acordul persoanei îndreptăţite la restituire, însă şi de existenţa unor bunuri sau servicii disponibile, care pot  fi acordate în compensare potrivit  prevederilor  alin. 5 al aceluiaşi articol, conform cărora „ primarii sau, după caz, conducătorii entităţilor investite cu soluţionarea  notificărilor au obligaţia să afişeze lunar, în termen  de cel mult 10 zile calendaristice calculate  de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau după caz, serviciile  are pot fi acordate în compensare”; cu alte cuvinte, cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, nefiind suficient exclusiv acordul persoanei îndreptăţite.

În speţă, este necontestată calitatea reclamantei P.V. de persoană îndreptăţită, în sensul dispoziţiilor legale în materie, la acordarea  măsurilor reparatorii prin  echivalent pentru suprafaţa de 18 ari teren situată pe raza Municipiului Suceava şi preluată abuziv de stat, aspect constatat, de altfel, cu  autoritate de lucru judecat, prin S.C. 900/8.11.2005 a Tribunalului Suceava - Secţia civilă, rămasă irevocabilă(  filele 5-6 dosar apel).

În baza acestei hotărâri, pârâtul Municipiul Suceava - prin primar a procedat la emiterea dispoziţiei atacate, nr. 1667/23.05.2008, prin care propune acordarea în favoarea reclamantei, de despăgubiri stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor motivat de faptul că unitatea deţinătoare nu  dispune de bunuri şi nici nu poate  presta servicii în compensare( fila 4 dosar fond).

În condiţiile în care, pârâtul-apelant şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de alin.5 al. art. 1 din Legea 10/2001 privind afişarea  lunară a tabelului  cu bunurile  şi/sau serviciile disponibile a fi acordate/prestate în compensare, potrivit proceselor - verbale existente la filele 15-16 dosar fond şi fila 10 dosar apel, în mod greşit prima  instanţă a admis acţiunea, cu consecinţa desfiinţării dispoziţiei, invocând  acordul  persoanei  îndreptăţite, condiţiile cerute imperativ de  lege pentru operarea compensării nefiind  îndeplinite cumulativ.

Este cunoscut că, procesul civil este guvernat de principiul ACTORI INCUMBIT PROBATIO,  prevăzut de art. 1169 Cod civil, potrivit căruia „cel ce face o propunere înaintea  judecăţii, trebuie să o dovedească”.

Ori, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada  existenţei la dispoziţia pârâtului a unor bunuri şi/sau servicii care să poată fi acordate/prestate în compensare regulile de procedură neimpunând dovedirea unui fapt negativ, respectiv a inexistenţei bunurilor si/sau  serviciilor la dispoziţia pârâtului, după cum eronat  a susţinut  reclamanta, soluţia desfiinţării  dispoziţiei şi obligării pârâtului  să ofere reclamantei măsuri reparatorii constând în compensarea  cu o altă suprafaţă, echivalentă celei expropriate, apare ca fiind nelegală, impunându-se schimbarea acesteia prin  admiterea apelului.

În acelaşi context trebuie precizat că, eventualele îndoieli ale reclamantei cu privire la veridicitatea conţinutului proceselor-verbale de afişare, nu au relevanţă în  acest cadru procesual în condiţiile în care, acestea constituie înscrisuri oficiale ce emană  de la o autoritate publică locală şi care fac dovada asupra consemnărilor stabilite în cuprinsul lor până la înscrierea în fals.

2

Domenii speta

Spete similare