Contestaţie în anulare. Motiv prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 2 rap. la art. 24 alin. 1 şi 27 pct. 7 Cod procedură civilă. Tardivitate. Soluţie.

Decizie 173 din 22.05.2009


Prin decizia civila nr. 109/1.10.2008, Curtea de Apel Suceava – Sectia minori si familie a respins, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.V. si pârâta C.L., împotriva deciziei civile nr. 153A/8.07.2008 a Tribunalului Botosani – Sectia civila (dosar nr. 543/40/2007).

Împotriva acestei decizii, pârâta C.L. a formulat contestatie în anulare solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta, în contradictoriu cu intimatul C.V., sa se dispuna anularea deciziei si rejudecarea recursului.

În motivarea contestatiei în anulare contestatoarea a aratat, în esenta, ca în cauza sunt incidente prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod pr. civila, referitoare la pronuntarea hotarârii de judecatori cu încalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta, în sensul ca, din completul de judecata a recursului, în al doilea ciclu procesual, au facut parte doi judecatori care se pronuntasera deja în cauza, în primul ciclu procesual, ocazie cu care s-a procedat la admiterea recursului contestatoarei, cu consecinta casarii cu trimitere pentru rejudecarea apelurilor, împrejurare în care, acestia erau incompatibili sa judece al doilea recurs, fata de prevederile art. 24 alin. 1 si art. 27 pct. 7 Cod pr. civila, iar decizia pronuntata în aceste conditii este lovita de nulitate.

Intimatul C.V. s-a opus contestatiei, solicitând rejudecarea acesteia, cu cheltuieli de judecata, invocând, în principal, exceptia tardivitatii caii extraordinare de atac, motivata de executarea prin buna învoiala a bunurilor comune, în conformitate cu decizia civila nr. 153A/8.07.2008 a Tribunalului Botosani, iar în subsidiar, netemeinicia criticilor aratate în sustinerea contestatiei, motivata de lipsa incidentei în cauza a prevederilor art. 24 alin. 1 si ale art. 27 pct. 7 Cod pr. civila referitoare la incompatibilitatea respectiv, abtinerea si recuzarea judecatorilor.

Examinând legalitatea si temeinicia contestatiei formulate, prin prisma actelor si lucrarilor dosarului si a motivului de anulare  invocat, Curtea apreciaza ca aceasta a fost declarata în termenul legal, însa nu este întemeiata, pentru urmatoarele considerente :

Potrivit art. 319 alin. 2 Cod pr. civila, contestatia se poate face oricând înainte de începutul executarii silite, iar în timpul ei, pâna la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c) Cod pr. civila – 15 zile de la înfiintarea popririi sau de la data primirii somatiei de catre debitor, ori de la care acesta a luat cunostinta de executare; împotriva hotarârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silita, contestatia poate fi introdusa în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunostinta de hotarâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotarârea a ramas irevocabila.

Cum, în speta, pe de o parte, hotarârea contestata face parte din categoria acelora care se aduc la îndeplinire pe cale de executare silita, în sensul prevederilor art. 3712 alin. 1 Cod pr. civila, iar pe de alta parte, intimatul nu a facut dovada finalizarii executarii acesteia prin buna întelegere, ori a demararii procedurii executarii silite, desi sarcina probei revenea acestuia potrivit art. 1169 Cod civil, contestatoarea se afla în termenul prevazut de art. 319 alin. 2 teza I Cod pr. civila, sanctiunea decaderii fiind gresit invocata.

Din aceasta perspectiva, sustinerea intimatului în sensul ca se refuza de catre contestatoare primirea sultei stabilita în favoarea acesteia prin hotarâre judecatoreasca, nu poate avea relevanta decât sub aspectul sustinerii nefinalizarii executarii, intimatul putându-se prevala de alte cai procedurale, în vederea executarii obligatiei de plata.

Astfel, în aplicarea prevederilor art. 137 alin. 1 Cod pr. civila, exceptia tardivitatii contestatiei în anulare, urmeaza a fi respinsa.

Pe fondul cauzei, se retine ca, potrivit art. 317 alin. 1 pct. 2 si alin. 2 Cod pr. civila, hotarârile irevocabile pot fi atacate cu contestatia în anulare si atunci când, hotarârea a fost data de judecatori cu încalcarea dispozitiilor de ordine  publica referitoare la competenta, cu conditia ca acest motiv sa nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului sau, în cazul invocarii prin cererea de recurs, sa fi fost respins, întrucât era nevoie de verificari de fapt, ori recursul sa fi fost respins fara a fi judecat în fond.

Textul legal susmentionat deschide calea extraordinara de atac, de retractare, a contestatiei în anulare, exclusiv pentru situatia în care, prin hotarârea pronuntata, instanta încalca dispozitiile legale imperative, de ordine publica, referitoare la competenta, de stricta interpretare si aplicare, sanctionata cu nulitatea în conditiile art. 105 alin. 1 Cod pr. civila care, fiind una expresa, presupune si vatamarea partii interesate, pâna la dovada contrarie, conform alin. 2 al aceluiasi articol.

Dupa cum este unanim recunoscut, competenta ratione materiae intereseaza repartitia atributiilor între diferitele categorii de instante ale sistemului judiciar, ierarhia care le uneste fiind de ordine publica si asigurând înfaptuirea justitiei, cu respectarea principiului dublului grad de jurisdictie.

Astfel, potrivit art. 159 Cod pr. civila, „necompetenta este de ordine publica : 1. când pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti; 2. când pricina este de competenta unei instante de alt grad; 3. când pricina este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot înlatura”.

Asadar, incompatibilitatea, abtinerea sau recuzarea judecatorilor nu apartin institutiei de drept procesual referitoare la competenta absoluta a instantelor judecatoresti (materiala sau teritoriala), dedusa din interpretarea per a contrario a textului legal sus-citat, care defineste explicit si imperativ necompetenta absoluta si, deci, eventuala nesocotire a  prevederilor art. 24 alin. 1, art. 25 si art. 27 pct. 7 Cod pr. civila, pretinsa de contestatoare în sustinerea caii extraordinare de atac, nu poate constitui un temei de exercitare a contestatiei, admisibila numai în cazurile strict si limitativ prevazute de dispozitiile legale în materie.

De altfel, împrejurarea ca doi membri ai completului de judecata, care a pronuntat decizia contestata, în recursul declarat în al doilea ciclu procesual, au participat si la pronuntarea deciziei în primul ciclu procesual, prin care s-a admis recursul si s-a dispus casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, desi reala, nu este de natura sa atraga sanctiunea incompatibilitatii acestora, în conditiile în care, prin prima hotarâre nu s-a procedat la analiza fondului cauzei si solutionarea raportului juridic litigios, cu consecinta dezinvestirii instantei.

Fata de cele ce preced, constatând ca nu este dat motivul de contestatie invocat, Curtea, în temeiul art. 319 alin. 1, 320 Cod pr. civila, o va respinge ca atare.