Imobil care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi care a făcut obiectul unui contract de concesiune. Principiul prevalenţei restituirii în natură.

Imobil care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi care a făcut obiectul unui contract de concesiune. Principiul prevalenţei restituirii în natură.

Legea nr. 10/2001, art. 7, art. 14

Potrivit principiilor de soluţionare a notificărilor reglementate prin Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 prevalenţa restituirii în  natură  în conformitate cu art. 1, art. 7 şi art. 9 din lege, nu poate fi împiedicată numai în cazul în care  această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare. Cu alte cuvinte, în explicarea mecanismelor de funcţionare a legii, legiuitorul  a subliniat  impedimentele la restituirea în natură, respectiv, „imposibilitatea”  sau „înlăturarea expresă de la aplicarea legii”..

Terenul în litigiu, cu privire la care s-a încheiat un contract de concesiune, nu a făcut obiectul niciunei transmisiuni cu titlu oneros şi de asemenea, nu a făcut nici obiectul celorlalte legi cu caracter reparator. Ca atare, „imposibilitatea” restituirii în natură la momentul emiterii dispoziţiei atacate nu exista. Pe de altă parte, terenul restituit pârâţilor nu intră sub incidenţa acelor dispoziţii legale care înlătură expres de la aplicare principiul prevalenţei restituirii în natură.

Potrivit art.7 din Legea nr. 10/2001 de regulă imobilele se restituie în natură. Prin art.7.1 din Normele metodologie pentru aplicarea unitară a Legii nr.10/2001 se arată că „norma prevăzută la alin.1 al art.7 din lege consacră principiul restituirii în natură şi numai acolo unde această măsură nu este posibilă urmează să se acorde alte măsuri reparatorii prevăzute de lege (semnificaţia sintagmei „nu este posibilă” este complexă: fie bunul nu mai există, fie acesta a fost înstrăinat)”.

În cauza de faţă, imobilul (teren) există şi în prezent şi nu a fost înstrăinat, ca atare, restituirea în natură este posibilă.

Întrucât imobilul în litigiu a făcut obiectul unui contract de concesiune, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.14 din Legea nr. 10/2001, care sunt norme cu caracter special şi care reglementează situaţia aparte a imobilelor ce fac obiectul contractelor de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, iar  argumentele  reclamantei recurente potrivit cărora prin aplicarea art.14 din Legea nr.10/2001 s-ar modifica natura contractului şi respectiv a dreptului de concesiune nu pot fi primite având în vedere că operaţiunea legală  a subrogării este una  posibilă atât sub imperiul Legii nr.50/1991, cât şi prin prisma Legii nr.10/2001.

Prin Sentinţa civilă nr.248 din 02 martie 2009 Judecătoria Gheorgheni  a admis cererea formulată de reclamanta B.C.R. S.A. în contradictoriu cu pârâţii T.M., S.G., S.M., S.M.E., C.M., Primarul Municipiului Gheorgheni, Municipiul Gheorgheni prin Primar; a constatat nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 437/02.07.2008 emisă de Primarul Municipiului Gheorgheni; a respins cererea pârâţilor de constatare a nulităţii absolute parţiale  a contractului de concesiune încheiat la 4 august 1992 între Primăria Municipiului Gheorgheni şi reclamantă.

Prin Decizia civilă nr.111/28 octombrie 2009, Tribunalul Harghita a admis apelul declarat de pârâţi precum şi apelul formulat de Municipiul Gheorgheni şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Prin Decizia civilă nr.232/23 martie 2010 Curtea de Apel Tg. Mureş a admis recursul reclamantei B.C.R. S.A., a casat decizia pronunţată de Tribunal şi a dispus trimiterea spre rejudecare a apelurilor de către instanţa de apel.

Prin Decizia civilă nr.100 din 20 octombrie 2010, Tribunalul Harghita a admis apelurile declarate şi rejudecând cauza a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:

Reclamanta B.C.R. S.A. a invocat, pe fondul cauzei, imposibilitatea restituirii în natură a imobilului de natura teren în favoarea pârâţilor T.M., S.G., S.M., S.M.E., C.M., întrucât acesta face obiectul contractului de concesiune intrând astfel sub incidenţa prevederilor art.1, art. 9, art.10 alin. 2 şi art. 14 din Legea nr.10/2001.

Criticile pârâţilor, prin raportare la principiile Legii nr.10/2001 privitoare la prevalenţa restituirii în natură, au fost considerate de instanţa de apel ca fiind întemeiate.

Noţiunea de teren restituibil în natură a fost interpretată de instanţa de apel ca fiind acel teren neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică. Această interpretare a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.10, art. 11 din Legea nr.10/2001 şi art.10.3 din Normele metodologice de aplicare a legii.

Nu în ultimul rând s-a reţinut, în cuprinsul considerentele deciziei, că dispoziţiile art.14 din Legea nr.10/2001 reglementează situaţia specială a imobilelor ce fac obiectul contractelor de locaţiune, concesiune, locaţia gestiunii sau asociere în participaţiune în sensul în care noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau a persoanei juridice deţinătoare.

Instanţa de fond a apreciat, în baza înscrisurilor de la dosar, că, la emiterea Dispoziţiei atacate nu au fost încălcate prevederi imperative ale Legii  nr.10/2001, ci dimpotrivă s-a respectat caracterul reparatoriu al legii.

Cu referire la anularea contractului de concesiune încheiat între Municipiul Gheorgheni şi reclamantă instanţa de apel a reţinut că art.11 din Legea nr.50/1991 nu prevede nicio sancţiune în cazul încălcării acestor dispoziţii legale. În atare situaţie contractul ar putea fi lovit de nulitate relativă iar persoanele îndreptăţite, în cauză pârâţii, nu se pot plânge de vreo vătămare. Caracterul derizoriu al preţului concesiunii nu poate fi reţinut întrucât atât prin contractul de concesiune cât şi prin actele adiţionale ulteriore acest preţ a fost recalculat respectându-se art. 14 din lege.

Cu referire la prevederile art.19 din Legea nr. 50/1991,  în forma în vigoare la data încheierii contractului, instanţa de apel a reţinut că durata contractului de concesiune, având în vedere obiectivul ce urma să se construiască, nu putea fi decât una limitată în timp întrucât menţiunea „pe durata existenţei construcţiei” viza doar situaţia construirii de locuinţe.

Apreciind asupra celor de mai sus instanţa de apel s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta  B.C.R.  S.A.

Recurenta a invocat în drept prevederile art. 304 pct.9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat recurenta reclamantă a arătat că Legea nr.10/2001 este o lege specială de reparaţie stabilind regula restituirii în natură dar şi excepţiile, de strictă interpretare, de la aceasta.

Astfel fiind, potrivit art.10 din Legea nr.10/2001, în situaţia construcţiilor noi autorizate, persoana îndreptăţită va putea obţine restituirea în natura a părţii de teren rămasă liberă iar pentru suprafaţa de teren ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale sau altor amenajări de utilitate publică măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

În opinia recurentei din interpretarea art.14 raportat la art. 6 şi art. 10 din Legea nr.10/2001 se desprinde un conţinut specific pentru noţiunea de „imobil”, noţiune căreia trebuie să se circumscrie celelalte prevederi ale legii. În acest sens, potrivit art.6 din lege, prin imobile […] se înţeleg terenurile cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în  mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii.

Prin art.14 din Legea nr.10/2001 legiuitorul  a avut în vedere aceeaşi noţiune de „imobile” şi în nici un caz terenuri cu construcţii noi edificate conform  autorizaţiilor administrative, terenuri ce nu pot face obiect al restituirii în natură.

În aceste condiţii recurenta a subliniat că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. 10 din Legea nr.10/2001 prin raportare la dispoziţiile art.10 alin.1 din aceiaşi lege.

În altă ordine de idei  recurenta a arătat că, potrivit dispoziţiilor art.10 din Legea nr.50/1991, dreptul de concesiune este un drept real. Prin dispoziţiile art.14 din Legea nr.10/2001 acest drept real devine un simplu drept de creanţă astfel că subrogarea dispusă de legiuitor ar conduce la modificarea naturii contractului şi ar transforma dreptul real  al concesionarului asupra bunului într-un drept de creanţă în favoarea proprietarului clădirii edificate pe terenul restituit.

Nu în ultimul rând, potrivit Dispoziţiei nr.437/2008 emisă de Primarul pârât restituirea în natură a terenului în litigiu s-a făcut pentru punerea în aplicare a Sentinţei civile nr. 3011 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Harghita. Or, această sentinţă a dispus fără echivoc, stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Cu alte cuvinte, Primarul Municipiului Gheorgheni a interpretat greşit dispoziţiile sentinţei civile cât şi a Legii nr.10/2001.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivului de nelegalitate invocat şi dezvoltat prin considerentele arătate anterior, Curtea a reţinut următoarele:

Prin acţiunea formulată reclamanta B.C.R. S.A. a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 437 din 02.07.2008, emisă de Primarul Municipiului Gheorgheni, dispoziţie prin care pârâţilor T.M.S.G., S.M., S.M.E., C.M. le-a fost restituit în natură terenul în suprafaţă de 1066 mp situat în Municipiul Gheorgheni.

Imobilul restituit pârâţilor face obiectul contractului de concesiune încheiat la 4 august 1992 sub nr.2147 între Primăria Oraşului Gheorgheni şi reclamanta B.C.R. S.A.

În opinia reclamantei dispoziţia atacată este nulă absolut întrucât a fost dată cu încălcarea normelor cu caracter special şi  ca atare cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art.1, art. 9, art. 10 şi  art. 14 din Legea nr.10/2001.

Potrivit principiilor de soluţionare a notificărilor reglementate prin Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 prevalenţa restituirii în  natură  în conformitate cu art.1, art. 7 şi art. 9 din lege, nu poate fi împiedicată numai în cazul în care  această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare. Cu alte cuvinte, în explicarea mecanismelor de funcţionare a legii, legiuitorul  a subliniat  impedimentele la restituirea în natură, respectiv, „imposibilitatea”  sau „înlăturarea expresă de la aplicarea legii”.

În prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.14 care, dincolo de orice interpretare a reclamantei, sunt norme cu caracter special, norme care reglementează situaţia aparte a imobilelor ce fac obiectul contractelor de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune.

Terenul în litigiu nu a făcut obiectul niciunei transmisiuni cu titlu oneros şi, de asemenea, nu a făcut nici obiectul celorlalte legi cu caracter reparator. Ca atare, „imposibilitatea” restituirii în natură la momentul emiterii dispoziţiei atacate nu exista.

În altă ordine de idei, terenul restituit pârâţilor nu intră sub incidenţa acelor dispoziţii legale care înlătură expres de la aplicare principiul prevalenţei restituirii în natură.

Argumentaţia reclamantei porneşte de la definirea noţiunii de imobil astfel cum este dată de legiuitor prin art.6 al legii coroborat cu prevederile art.10, omiţând însă a face  trimitere  la regula generală  instituită prin art. 9, regulă de la care excepţiile sunt reglementate distinct în cuprinsul art.10 – art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001 de regulă imobilele se restituie în natură. Prin art.7.1 din Normele metodologie pentru aplicarea unitară a Legii nr.10/2001 se arată că „norma prevăzută la alin.1 al art.7 din lege consacră principiul restituirii în natură şi numai acolo unde această măsură nu este posibilă urmează să se acorde alte măsuri reparatorii prevăzute de lege (semnificaţia sintagmei „nu este posibilă” este complexă: fie bunul nu mai există fie acesta a fost înstrăinat)”.

În cauza de faţă, aşa cum s-a mai arătat, imobilul (teren) există şi în prezent şi nu a fost înstrăinat, ca atare, restituirea în natură este posibilă.

Argumentele  reclamantei recurente potrivit cărora prin aplicarea art.14 din Legea nr.10/2001 s-ar modifica natura contractului şi respectiv a dreptului de concesiune nu pot fi primite având în vedere că operaţiunea legală  a subrogării este una  posibilă atât sub imperiul Legii nr.50/1991 cât şi prin prisma Legii nr.10/2001. Chiar dacă aparent  argumentele reclamantei recurente sunt pertinente ele rămân simple speculaţii teoretice având în vedere conţinutul inechivoc al textului de lege aplicabil cu referire la art.14 în sensul în care „noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului”.

În fine, recurenta a mai criticat sub aspectul legalităţii dispoziţia emisă de Primarul municipiului Gheorgheni arătând că aceasta, deşi a fost dată în aplicarea Sentinţei civile nr. 3011/2007 a Tribunalului Harghita,  emitentul  nu a respectat dispozitivul acestei hotărâri judecătoreşti, dispozitiv potrivit căruia măsura la care aveau vocaţie pârâţii era aceea a despăgubirilor prin echivalent şi nicidecum a restituirii în natură a terenului.

Instanţa va înlătura aceste argumente având în vedere că la data emiterii dispoziţiei atacate Legea nr.10/2001 fusese modificată prin Legea nr.247/2005. Din cuprinsul Titlului VII al legii rezultă că în procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor Secretariatul Comisiei Centrale este obligat să verifice încă odată  dacă imobilul este restituibil în natură, situaţie în care procedează prin decizie motivată la restituirea în natură a acestuia (art.16 şi art.21 din Legea nr.247/2005).

Cu alte cuvinte, principiul restituirii în natură, prin raportare la situaţia juridică a imobilului, este aplicat  prioritar şi în cadrul verificărilor administrative  efectuate în procedurile pentru acordarea despăgubirilor, putând conduce la emiterea  unei noi decizii având ca finalitate restituirea în natură chiar şi în cadrul acestor proceduri. Astfel fiind, reaprecierea făcută de emitentul dispoziţiei respectă principiile legii nefiind contrară dispoziţiilor acesteia.

Având în  vedere cele de mai sus, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat menţinând ca legală şi temeinică decizia atacată.

Domenii speta

Spete similare