Drept de proprietate

Chiar dacă uzucapiunea operează retroactiv şi face dovada dreptului de proprietate dobândit pe această cale, în sens general, faţă de orice persoană, dobândirea acestui drept real pe această cale nu poate fi opusă, aleatoriu, oricărei persoane, ci în principiu numai aceleia care pretinde sau poate pretinde că este deja proprietarul imobilului, devenind astfel subiect al unui raport juridic specific, dedus judecăţii de cel interesat în a i se recunoaşte calitatea de proprietar.

Domeniu – drept civil. Drept de proprietate

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.866/3/2012 – DECIZIA CIVILĂ NR.7 A/10.01.2013)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 iunie 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr. 4995/4/2008, reclamanţii D.P.C. şi D.P.J. au chemat în judecată pe pârâtul S.A., în calitate de moştenitor al lui S.I., solicitând instanţei să se constate ca reclamanţii au devenit proprietarii imobilului compus din 343 mp. teren şi construcţie edificata pe acesta situat in B., sector 4, Str. M.nr. 42 (fost 40), ca efect al uzucapiunii de lunga durată.

În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că la data de 20 martie 1999, între reclamantul D.P.C. şi tatăl pârâtului, în prezent decedat, S. D. I., a intervenit o convenţie de vânzare-cumpărare prin încheierea unei chitanţe de mână prin care acesta s-a obligat să vândă imobilul compus din 343 mp. teren şi construcţie edificata pe acesta situat în B., str. M. nr. 42 (fost 40), sector 4.

Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale deţine, aşa cum a rezultat din răspunsul comunicat de către aceasta instituţie, a înregistrat cu numărul 31268 din 22 mai 2008, un exemplar al chitanţei de mana invocate.

Preţul vânzării, consemnat in chitanţa de mana, a fost de 65.000.000 lei/rol (6.500 lei/RON), din care a fost achitata de către reclamanţi, împreuna, suma de 60.000.000 lei/ROL, la momentul semnării convenţiei legal făcute, urmând ca restul de 5.000.000 lei/ROL (500 lei/RON) să fie achitaţi la momentul la care pârâtul se va prezenta la notariat, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Deşi pârâtul S. D. I. a fost pus în întârziere cu privire la obligaţia de a se prezenta la notariat in vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare, a refuzat să se prezinte, motiv pentru care s-a promovat acţiunea.

Astfel, potrivit art. 1295 alin. 1 Cod Civil, „vinderea este perfecta între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului si asupra preţului, deşi preţul încă nu se va fi numărat”.

Reclamanţii au menţionat faptul că, de la momentul încheierii chitanţei de mână – 20 martie 1999, şi până în prezent, au fost în posesia şi folosinţa imobilului neîntreruptă, liniştita, de bună credinţă, edificând şi o construcţie pe terenul menţionat, aşa cum rezultă din facturile de materiale achiziţionate în acest scop.

De asemenea, aşa cum a rezultat din chitanţele de plată anexate, reclamanţii au achitat începând din anul 1999 impozitul pe teren şi clădire, în numele unui fost proprietar, S.V., în numele acestuia plătind anterior impozitele cuvenite cel care le-a vândut reclamanţilor terenul, prin chitanţa de mana, S. D. I., aşa cum a rezultat din somaţia trimisă de Circumscripţia Financiara Sector 4 numărul 41414434 din 28 mai 1985.

Referitor la istoricul terenului, reclamanţii au arătat că au dobândit terenul în suprafaţa de 343 mp. şi construcţie din paiantă situat în B., str. M. nr. 40, sectorul 4, prin încheierea unei chitanţe de mână cu vânzătorul S. D. I. la data de 20 martie 1999.

S. D. I. a cumpărat de la M. M. D. imobilul menţionat la data de 01 septembrie 1978, aşa cum a rezultat din chitanţa de mâna anexată acţiunii.

M. M. D., la rândul său, a deţinut terenul şi construcţia în urma cumpărării prin chitanţa de mana de la autorul sau, S.V..

S.V. a declarat conform declaraţiei nr. 4659 din 22 ianuarie 1977 o construcţie care a devenit locuibila din martie 1975 ridicată pe un teren în suprafaţă de 343 mp. în str. M. nr. 40, aşa cum a rezultat din istoricul de rol fiscal eliberat de Consiliul Local Sector 4 Bucureşti – Direcţia Generală de Impozite si Taxe Locale.

S.V. a cumpărat la rândul terenul cu chitanţa sub semnătura privată la data de 11 aprilie 1976 de la S.A..

De altfel, aşa cum a confirmat Consiliul Local Sector 4 Bucureşti – Direcţia Generala de Impozite şi Taxe Locale, în prezent, în str. M. nr. 42, figurează S.V. cu teren în suprafaţă de 343 mp. şi construcţie, acesta figurând şi în cartea de imobil, carte aflată în prezent în posesia reclamanţilor.

Prin urmare, reclamanţii au solicitat să se constate ca acest teren şi construcţia aferenta s-au aflat în posesia acestora şi a autorilor lor neîntrerupt, începând cu anul 1976, aşa cum dovedeşte succesiunea de acte legal încheiate.

Pe cale de consecinţă, prin joncţiunea posesiilor, posesia a fost una continua, neîntrerupta, din anul 1976 până în prezent.

Astfel, aşa cum stipulează art. 1860 Cod civil, orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.

Atât reclamanţii, cât şi autorii lor, au fost de buna credinţa în momentul dobândirii imobilului.

Reclamanţii au solicitat să se constate împlinirea termenului de prescripţie achizitiva, respectiv să constate scurgerea termenului de 30 de ani, atât reclamanţii, cat si autorii lor, stăpânind imobilul neîntrerupt, netulburat, în mod public şi sub nume de proprietar din anul 1976. În tot acest timp, nicio altă persoană nu a pretins un drept cu privire la imobilul menţionat, posesia fiind netulburata, căci nimeni nu i-a împiedicat vreodată, pe reclamanţi sau pe autorii lor, să exercite deplina proprietate şi paşnică posesie asupra imobilului.

Posesia a fost exercitată în mod public, întrucât fiecare dintre proprietarii terenului l-au îngrijit, au plătit impozitele cuvenite.

Aşadar, posesia reclamanţilor întruneşte nu numai elementul material, corpus, care presupune contactul direct cu bunul, ci si elementul psihologic, animus, care constă în intenţia celui care stăpâneşte bunul de a efectua aceasta stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la bunul respectiv ca şi proprietar.

Ca atare, posesia reclamanţilor si a autorilor lor întruneşte condiţiile prevăzute expres in art. 1847 Cod civil, potrivit căruia ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continua, neîntrerupta, publică şi sub nume de proprietar.

Mai mult, art. 1854 Cod civil prevede ca posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început să posede pentru altul.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea 247/2005 , în situaţia în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una din părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969, 970 Cod civil, art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005, art. 1077, 1073, 1295, 1847, 1854, 1295 alin. 1 şi art. 1860 Cod civil.

La data de 18 septembrie 2008, prin Serviciul Registratură, reclamanţii au depus precizare a cererii de chemare în judecată, în sensul că acţiunea formulata este o acţiune in constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune şi solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât, a lui S.V..

La data de 16 septembrie 2010, prin Serviciul Registratură, reclamanta D.P.J. a depus o nouă precizare a cererii, solicitând să se constate existenţa dreptului său de proprietate ca urmare a accesiunii imobiliare şi a uzucapiunii asupra imobilului situat în B., str. M. nr. 40 (fost 42) şi nu nr. 42 (fost 40), aşa cum în mod eronat a fost specificat în cererea iniţială.

De asemenea, reclamanta şi-a completat temeiul de drept al acţiunii cu prevederile art. 492 şi 1890 Cod civil.

Prin serviciul Registratură, reclamantul D.P.C. a depus cerere scrisă, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive  a pârâţilor S.A. şi S.V., arătând că, astfel cum a rezultat din istoricul de rol fiscal, depus la dosar la termenul din data de 10 aprilie 2009, proprietarii terenului in suprafaţa de 343 mp. situat in B. nr. 40, sector 4, sunt N.I. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15301 din 02 aprilie 1947, transcris sub nr. 8799/1947, de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat si S.A. in baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1253 din 25 februarie 1957, autentificat de Notariatul de Stat Bucureşti, transcris in registrul de transcripţiuni la 25 februarie 1957 sub nr. 154, în dosarul nr. 142/1957.

În anul 1947, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15301 din 02 aprilie 147, transcris sub nr. 8799/1947, de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat, numitii I.Gh. L. si N. S. le înstrăinează soţilor I.N. şi E.N., un teren viran, loc de casa, în suprafaţă de 343 mp., situat în B., Cartierul A.P., strada denumita N..

Ulterior, în anul 1957, S.I. (fosta N.E.divorţata din anul 1949, astfel cum a rezultat din conţinutul contractului), înstrăineze lui S.A. 172 mp. din suprafaţa de 343 mp., in indiviziune cu N.I., astfel cum a rezultat din contractul de vânzare nr. 1253 din 25 februarie 1957, autentificat de Notariatul de Stat Bucureşti, transcris în registrul de transcripţiuni la 25 februarie 1957, în dosarul nr. 142/1957.

Conform declaraţiei nr. 68907 din 20 septembrie 1963, din dosarul fiscal, S.A. declara că a cumpărat în întregime terenul lui N.I, în anul 1960.

Din răspunsul comunicat de Camera Notarilor Publici a rezultat că între S.A. şi N.I. nu s-a încheiat un act autentic la nivelul anului 1960 prin care N.I. să-i înstrăineze terenul lui S.A., de unde a rezultat clar că proprietarii terenului sunt S.A. şi N.I..

Pe fondul cauzei, reclamantul D.-P.C. a arătat ca nu este de acord cu acţiunea formulata de către fosta sa soţie, deoarece imobilul a fost dobândit de către acesta înainte de căsătorie cu şase ani, astfel încât este un bun propriu.

Reclamantul au mai arătat faptul că la momentul in care relaţiile dintre cei doi reclamanţi au început să se deterioreze, fosta sa soţie i-a sustras înscrisul sub semnătura privată prin care a dobândit acest imobil şi a apelat la serviciile avocatului, formulând acţiune în instanţă prin care a solicitat dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului sus menţionat, in numele ambilor soţi.

După introducerea prezentei acţiuni, reclamantul fost alungat din casa de fosta soţie de care a şi divorţat după introducerea prezentei acţiunii, fiind nevoit să locuiască cu chirie în Ferentari, deoarece in prezent veniturile lui sunt foarte mici.

La termenul de judecată din data de 22 iunie 2011, reclamantul, prin avocat, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a fostei soţii, pentru motivele redate mai sus.

Prin sentinţa civilă nr. 8321 din 16 noiembrie 2011, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, după efectuarea expertizelor, a rezultat o valoare a imobilelor de 228.000 lei + 559.482 lei, astfel încât valoarea obiectului cererii este peste 500.000 lei.

În drept, au fost avute în vedere prevederile art. 158 alin. 1 şi 159 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV a Civilă la data de 11 ianuarie 2012, sub nr. 866/3/2012.

Prin încheierea de Cameră de Consiliu din data de 11 mai 2012, pentru considerentele indicate, tribunalul a admis cererea de ajutor public judiciar şi a scutit reclamanţii de la plata taxelor aferente cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1284 din 15 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; a respins cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanţii  D.P.C. şi T.J., în contradictoriu cu pârâţii S.A. şi S.V., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a luat act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorească, prima instanţă a procedat la analiza cu prioritate a excepţiilor invocate, conform art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, şi anume a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, constatând următoarele:

În primul rând, s-a impus sublinierea faptului că modificarea cererii de chemare în judecată ataşată la fila 195 dosar fond, depusă la data de 16 septembrie 2010 (prin care s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune şi, respectiv, accesiune), a fost formulată cu depăşirea momentului procesual prevăzut de art. 132 Cod de procedură civilă raportat la art. 134 Cod de procedură civilă, care, în cauză, a fost la data de 10 aprilie 2009, când au fost încuviinţate probele.

Ca atare, neexistând acordul pârâţilor pentru modificarea cererii de chemare în judecată la acel moment procesual, tribunalul a constatat că este învestit cu soluţionarea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată la data de 18 septembrie 2008, în sensul că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, iar pârâţi sunt S.A. şi S.V..

Subsecvent acestei precizări de ordin procesual, tribunalul a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat să se constate ca reclamanţii au devenit proprietarii imobilului compus din 343 mp. teren şi construcţie edificata pe acesta situat în B., str. M. nr. 42 (fost 40), sector 4, ca efect al uzucapiunii de lunga durată.

În realitate, imobilul este situat în prezent în str. M. nr. 40 (fost 42), astfel cum a rezultat din raportul de expertiză întocmit în cauză (filele 295 şi următoarele dosar fond) şi cum s-a învederat, de altfel, şi în cererea precizatoare ataşată la fila 195 dosar fond.

Din adresa emisă de DITL sector 4 Bucureşti (fila 60 dosar Judecătorie) rezultă că, la data de 20 martie 1999, între reclamantul D.P.C. şi tatăl paratului S.A., în prezent decedat, respectiv S. D. I., a fost încheiată o chitanţă sub semnătură privată, prin care acesta s-a obligat să vândă reclamantului imobilul compus din 343 mp. teren şi construcţie edificata pe acesta situat in B., str. M. nr. 40, sector 4.

Din aceeaşi adresă a rezultat că terenul în suprafaţă de 343 mp. situat în B., str. 7 N. fn (astăzi str. M.) a fost dobândit de I.N. şi I.N. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15301 din 02 aprilie 147, transcris sub nr. 8799/1947, de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat (filele 162 şi următoarele dosar fond).

Ulterior, S.I. (fosta N.I.), a înstrăinat lui S.A. o suprafaţă de 172 mp. din suprafaţa totală de 343 mp., în indiviziune cu N.I., astfel cum a rezultat din contractul de vânzare nr. 1253 din 25 februarie 1957, autentificat de Notariatul de Stat Bucureşti, transcris în registrul de transcripţiuni la 25 februarie 1957 (filele 160 şi următoarele dosar fond).

Ca atare, proprietarii terenului in suprafaţa de 343 mp. situat în B., str.M. nr. 40, sector 4, sunt N.I. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15301 din 02 aprilie 1947, transcris sub nr. 8799/1947, de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat şi S.A. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1253 din 25 februarie 1957, autentificat de Notariatul de Stat Bucureşti, transcris în registrul de transcripţiuni la 25 februarie 1957sub nr. 154, in dosarul nr. 142/1957.

Din relaţiile de la fila 60 dosar rezultă că, în conformitate cu declaraţia nr. 68907 din 20 sept 1963, S.A. declara ca ar fi cumpărat în întregime terenul de la N.I., în anul 1960. Un act translativ de proprietate în acest sens nu a fost depus la dosarul cauzei.

Ulterior, imobilul (compus din teren şi construcţie) a fost înstrăinat prin chitanţe sub semnătură privată, succesiv, de către S.A. către S.V., ulterior către M.M. D., apoi către S. D. I. şi către reclamantul D.P.C..

Din istoricul prezentat anterior se reţine, deci, că proprietarii imobilului teren în litigiu, conform actelor de vânzare-cumpărare menţionate mai sus, au fost N.I. şi S.A..

În ceea ce priveşte construcţia veche, înstrăinată prin chitanţe sub semnătură privată, din declaraţiile martorilor ataşate la filele 108 şi 109 dosar Judecătorie rezultă că aceasta a fost dărâmată, iar reclamanţii au edificat o nouă construcţie.

Prin raportare la situaţia de fapt expusă mai sus, tribunalul a avut în vedere, în drept, că uzucapiunea reprezintă o sancţiune îndreptată împotriva proprietarului care neglijează proprietatea sa, permiţând ca aceasta să intre în posesia altuia.

Ca atare, întotdeauna, calitatea procesuală pasivă într-o cerere de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune aparţine proprietarului imobilului, care, în speţă, astfel cum s-a reţinut mai sus, sunt N.I. şi S.A..

Faţă de aceste considerente în fapt şi în drept, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.A. si S.V. şi a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

În consecinţă, tribunalul nu a mai luat în discuţie susţinerile părţilor referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale active şi fondul cauzei.

Împotriva acestei sentinţe pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV a Civilă, la data de 26 iunie 2012, a declarat apel D.P.C. şi D.P. (T.) J., solicitând să se schimbe în tot hotărârea apelantă.

În motivare au arătat că, au dobândit la data de 20 martie 1999 cu chitanţă sub semnătura privată un imobil, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 343 mp., situat în B., str. M. nr. 40, sector 4 de la numitul S.D.l..

Acesta dobândise la rândul său imobilul la data de 01 septembrie 1978 de la numitul M.D. care la rândul său cumpărase imobilul de la S.V. (unul dintre pârâţii în cauză). Acesta din urmă este cel care figurează şi în prezent drept proprietar al respectivului imobil la Administraţia Financiară, taxele şi impozitele locale fiind în sarcina şi pe numele său.

Această situaţie de fapt, reflectată în chitanţele sub semnătură privată încheiate de a lungul timpului reiese din adresa de la Direcţia Generală de Impozite şi taxe locale sector 4 , ea fiind depusă în cauză (fila 60 dosar fond).

Mai mult decât atât, la data de 22 ianuarie 1977, sub nr. 4659, pârâtul S.V. declara la Administraţia financiară imobilul respectiv ca fiind proprietatea sa, cumpărat cu chitanţă sub semnătura privată. Nu interesează aşadar,din punctul acestora de vedere situaţia juridică a acestei proprietăţi de dinainte de aceasta atestare, întrucât au apreciat Ia momentul promovării acţiunii că au trecut cei 30 de ani prevăzuţi de lege pentru a putea dobândi, ei şi autorii lor dreptul de proprietate succesiv asupra acestui imobil ca urmare a intervenirii prescripţiei achizitive în cauză.

De la momentul achiziţionării imobilului în cauză apelanţii (concubini la vremea respectivă şi ulterior soţi) au edificat un cu totul alt imobil, au făcut numeroase îmbunătăţiri în el, au amenajat curtea, au interes să se comporte ca adevăraţi proprietari, fiind recunoscuţi ca atare de toţi ceilalţi vecini. Mai mult, au achitat toate taxele şi impozitele la zi pe numele lui S.V. (ultimul proprietar înscris ca atare la Administraţia Financiară sector 4 Bucureşti ).

În baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond a dispus administrarea probei cu interogatoriu pentru S.A. – fiul lui S.I., acesta recunoscând faptul că, în anul 1999 tatăl său le-a vândut imobilul în cauză cu suma de 65.000.000 lei/ROL; de asemenea, acesta cunoaşte faptul că tatăl său era proprietarul imobilului asupra căruia avea un just titlul – chitanţă sub semnătura privată încheiata cu vânzătorul M.D. în anul 1978.

De la momentul însă la care acesta cumpărase până la momentul la care apelanţii, actualii proprietari au introdus acţiunea (04 iunie 2008 trecuseră mai bine de 30 de ani, astfel încât în speţă erau aplicabile prevederile art. 1847, 1854 şi 1860 Cod civil.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a numiţilor S.I. (A.) şi a lui S.V. – excepţie admisă de către instanţa de judecată: apreciază că în cauză au fost propuse şi încuviinţate de către instanţa de fond (Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti) o serie întreagă de probatorii (înscrisuri, interogatorii şi martori, ca şi expertize tehnice de specialitate) la nici unul dintre termenele de judecata nefiind invocate aceasta excepţie. Odată ridicată, chiar din oficiu, de către instanţa de judecată, devenea inutilă administrarea tuturor celorlalte probatorii.

De asemenea, nu pot fi de acord cu faptul că proprietarii imobilului compus din teren şi construcţie au fost şi au rămas N.I. şi S.A., deoarece este clar şi dovedit prin toate mijloacele probatorii administrate în speţă că aceştia au înstrăinat într-¬o formă sau alta proprietatea lor, că nu s-au mai preocupat o perioadă foarte mare de timp de aceasta, că au încasat succesiv un preţ pentru ea chiar dacă nu a fost perfectat vreun act de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Or, legea sancţionează tocmai această pasivitate a proprietarului care îşi neglijează proprietatea, iar art. 1837 Cod civil dispune ca prescripţia achizitivă este un mod de a dobândi proprietate. Cu alte cuvinte, când posesiunea unui imobil se prelungeşte pe o anumita durată, în anumite condiţii impuse de lege, acest fapt nu rămâne fără consecinţe juridice, cea mai importantă fiind aceea că la epuizarea termenului aceasta stare de fapt (pe care apelanţii au dovedit-o în cauză) dobândeşte conotaţii juridice, în sensul că duce la naşterea dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimonial persoanei care a avut posesia utilă a acestuia. Aşadar, când posesia unui imobil se prelungeşte o anumită perioadă de timp/legea o considera izvor al proprietăţii, iar posesorul va fi considerat proprietar.

Este evident că apelanţii au interes să unească posesia lor ce s-a întins de la data de 20 martie 1999 cu posesia autorilor lor, pârâţii S.V. şi S.I. invocând în acest sens prevederi legate de aceste dispoziţii legale (art. 1860 Cod civil „orice posesor are facultatea/spre a opune prescripţia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său”. Dacă posesia este utilă uzucapiunea se considera împlinită după trecerea termenului de 30 de ani.

De asemenea apreciază ca au probat în cauză că în speţă este vorba de o posesie propriu zisă, ei fiind succesorii în drepturi ai autorilor lor pârâţii (martorul C.M.a arătat că „cunosc fam. D. din anul 1999 iar eu locuiesc pe acea stradă din 1972. În imobil au locuit anterior fam. S., D. şi apoi S.”).

Mai mult decât atât, instanţa de judecată a emis o serie de adrese către Primăria Municipiului Bucureşti – Serviciul Analiza Dosare conform Legii nr. 10/2001 şi, respective Consiliul Local sector 4 – Comisia constituită potrivit Legii nr. 18/1991, adrese din care rezultă că în cauză nu s-a revendicat imobilul de către vreun proprietar, potrivit legilor proprietăţii adoptate după 1989.

Pentru considerentele expuse au solicitat să se admită apelul aşa cum a fost formulat şi să se schimbe în tot sentinţa pronunţată în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

În probaţiune, solicită probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori, orice alte probe ce se vor dovedi necesare şi utile în cauză.

În drept, şi-au întemeiat motivarea pe baza dispoziţiilor art. 296 Cod de procedură civilă.

Nu s-a formulat întâmpinare.

In şedinţă publică din 10.01.2013 apelanţii, prin apărător, au învederat că nu solicită administrarea altor probe în apel.

Examinând sentinţa civilă apelată şi actele dosarului în raport de motivele de apel invocate şi de prevederile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 645 din Codul civil, proprietatea se poate dobândi şi prin prescripţia achizitivă. In acelaşi sens, art. 1837 din Codul civil prevede că prescripţia este un mijloc de a dobândi proprietatea.

În acelaşi timp, potrivit art. 1846 din Codul civil, orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii, iar art. 1847 din Codul civil prevede: ,,ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar

Prin urmare, uzucapiunea este, conform prevederilor legale enunţate, un mod de dobândire a proprietăţii prin exercitarea unei posesii utile în termenul prevăzut de lege, constituind în acelaşi timp o sancţiune aplicabilă proprietarului nediligent care, prin pasivitatea sa, permite stăpânirea îndelungată a imobilului de o altă persoană, aceasta din urmă opunându-i astfel dobândirea dreptului în aceste condiţii.

Întrucât dreptul de proprietate este un drept absolut, acestuia îi corespunde o obligaţie generală şi negativă de a nu i se aduce atingere, obligaţia de a-l respecta revenind deci tuturor celorlalte subiecte de drept.

Chiar dacă uzucapiunea operează retroactiv şi face dovada dreptului de proprietate dobândit pe această cale, în sens general, faţă de orice persoană, dobândirea acestui drept real pe această cale nu poate fi opusă, aleatoriu, oricărei persoane, ci în principiu numai aceleia care pretinde sau poate pretinde că este deja proprietarul imobilului, devenind astfel subiect al unui raport juridic specific, dedus judecăţii de cel interesat în a i se recunoaşte calitatea de proprietar.

Rezultă deci, cum în mod corect s-a apreciat şi de către instanţa de fond, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată – constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune – că această cerere nu poate fi formulată decât în contradictoriu cu fostul proprietar al terenului deţinut de reclamanţi.

Or, din actele aflate la dosar coroborate cu relaţiile comunicate de Direcţia Impozite şi Taxe a Sectorului 4 Bucureşti, Curtea reţine că terenul în suprafaţă de 343 mp. situat în B., str. 7 N. fn. (astăzi str. M.) a fost dobândit de I.N. şi I.N. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15301 din 02 aprilie 147, transcris sub nr. 8799/1947, de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat, iar ulterior, o suprafaţă de 172 mp a fost înstrăinat de S.I. (fosta N.I.), lui S.A., în indiviziune cu N.I., conform  contractului de vânzare nr. 1253 din 25 februarie 1957, autentificat de Notariatul de Stat Bucureşti, transcris în registrul de transcripţiuni la 25 februarie 1957.

Tribunalul a reţinut corect că nu a mai fost depus la dosar şi nu s-a înregistrat la organele fiscale niciun alt act translativ de proprietate asupra terenului respectiv, după anul 1957, numitul S.A. declarând că ar fi cumpărat în întregime terenul de la N.I., în anul 1960, iar celelalte înscrisuri privind imobilul au fost doar înscrisuri sub semnătură privată, inapte să determine transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului unor succesori ai proprietarilor arătaţi anterior. Astfel, imobilul (compus din teren şi construcţie) a fost înstrăinat prin chitanţe sub semnătură privată, succesiv, de S.A. către S.V., ulterior către M. M. D., apoi către S. D. I. şi către apelantul-reclamant D.P.C..

Curtea constată că apelanţii recunosc şi prin cererea de apel că nu s-a mai perfectat vreun act de vânzare-cumpărare în formă autentică asupra terenului.

Referitor la construcţia veche, ce a făcut obiectul chitanţelor sub semnătură privată, din declaraţiile martorilor (filele 108-109 dosarul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti), se reţine că aceasta a fost dărâmată, fiind edificată o nouă construcţie de către apelanţii-reclamanţi – aceste împrejurări de fapt nefiind puse în discuţie prin cererea de apel.

Fără îndoială că legitimarea procesuală a pârâţilor în speţă trebuia probată de reclamanţi şi cercetată de către instanţă, conform art. 137 C.proc.civ., înainte de a se putea intra în fondul cauzei deduse judecăţii şi deci, excepţia absolută şi peremptorie având acest obiect se impunea a fi pusă în discuţie de instanţă şi soluţionată în prealabil, dar faptul că instanţa de fond a administrat un probatoriu amplu, anterior invocării excepţiei, nu are nicio relevanţă, caracterul absolut al excepţiei amintit deja permiţând instanţei să o ridice în orice stadiu al pricinii. In plus, probele administrate erau parţial necesare şi pentru lămurirea calităţii procesuale a celor chemaţi în judecată, susţinerile apelanţilor vizând momentul invocării excepţiei fiind deci neîntemeiate.

De asemenea, susţinerile apelanţilor reclamanţi referitoare la faptul posesiei conjugate cu trecerea timpului şi prezumţia absolută de proprietate ce ar decurge din această situaţie de fapt sunt lipsite de relevanţă în privinţa aspectului examinat, acela al dovedirii legitimării procesuale pasive în prezenta cauză.

In consecinţă, reţinând temeinicia şi legalitatea sentinţei atacate, în baza art. 296 C.proc.civ., Curtea va respinge apelul formulat de reclamanţi ca fiind nefondat.

Domenii speta

Spete similare