Procedură penală. căi de atac

PROCEDURA PENALA. CAI DE ATAC

Decizia  penala  nr.687/R/13  septembrie  2011

Dosar nr.9858/271/2007

Curtea de Apel Oradea

Sectia penala si pentru cauze cu minori

Fapta inculpatului de a refuza sa paraseasca locuinta partii vatamate la cererea acesteia, în conditiile în care a fost savârsita noaptea de revelion, când inculpatii se aflau la o petrecere în casa partii vatamate la invitatia acesteia deoarece erau prieteni, iar ulterior acestea s-au împacat, nu prezinta pericolul social al unei infractiuni.

Prin sentinta penala nr. 1517 din 25.11.2010 pronuntata de Judecatoria Oradea, în temeiul articolului 11 punctul 2 litera a raportat la articolul 10 litera b1 Cod procedura penala si articolului 181 Cod penal au fost achitati inculpatii F.I.C. pentru savârsirea infractiunii de violare de domiciliu prevazuta de articolul 192 aliniat  1 si 2 Cod penal.

În temeiul articolului 181 aliniat  3 raportat la articolul 91 litera c Cod penal i s-a aplicat fiecarui inculpat sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de câte 500 lei.

În baza articolului 352 Cod procedura penala s-a respins cererea de restituire a cauzei la procuror pentru completarea urmaririi penale ca inadmisibila.

A fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, în baza articolului 191 punctul 1 litera d Cod procedura penala. 

Pentru a pronunta aceasta hotarâre prima instanta a retinut urmatoarele:

Prin rechizitoriul din 04.03.2004 dat în dosarul nr. 273/P/2003 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Oradea, au fost trimisi în judecata inculpatii F.C. si F.Z.C. pentru savârsirea in calitate de coautori a infractiunii de violare de domiciliu prevazuta de articolul 192 aliniat 2 Cod penal constând în aceea ca în noaptea de 31.12.2002-01.01.2003, aflându-se în locuinta familiei V.D., au refuzat sa o paraseasca la cererea numitului V.D. (fila 44-48 dosar urmarire penala). În instanta dosarul a primit nr. 2081/2004 la Judecatoria Oradea.

În paralel, a fost instrumentat dosarul de urmarire penala nr. 38/P/2003 al Parchetului de pe lânga Tribunalul Bihor cu privire la savârsirea infractiunii de tentativa de omor comisa împotriva lui C.L. si pentru ca au rezultat doar indicii cu privire la savârsirea infractiunii de lovire sau alte violente, instanta a dispus sesizarea instantei pentru aceasta. În instanta dosarul a primit nr. 4680/2003. La termenul de judecata din 25.06.2004, cele doua dosare din instanta au fost conexate (fila 60) si s-a pronuntat sentinta penala nr. 2576/2004 de Judecatoria Oradea prin care cei doi frati F.C. si F.Z.C. au fost condamnati atât pentru savârsirea infractiunii de violare de domiciliu cât si pentru cea de lovire.

Apelul inculpatilor însa a fost admis si prin decizia penala nr. 290/A/2005 Tribunalul Bihor în dosar nr. 452/2005 a stabilit ca dupa conexare cei doi inculpati nu au fost citati si nu au fost audiati pentru infractiunea de violare de domiciliu, pentru care fusesera condamnati. În rejudecare s-a format dosar nr. 621/R/2006, iar la termenul din 15.11.2006 instanta a dispus disjungerea cauzei cu privire la infractiunea de lovire de cel cu privire la violarea de domiciliu. Cu privire la aceasta din urma infractiune, prin sentinta penala nr. 2149/2006 judecatoria a dispus restituirea cauzei la parchet.

În recurs, tribunalul a admis aceasta cale de atac si prin decizia penala nr. 417/R/2007 si a dispus continuarea judecatii pentru infractiunea de violare de domiciliu de catre prima instanta.

Asadar obiectul prezentei judecati l-a constituit infractiunea de violare de domiciliu de care sunt acuzati fratii F.C. si F.Z.C. În urma administrarii probelor instanta de fond a stabilit ca fapta retinuta în rechizitoriu este reala.

Astfel, din declaratia inculpatului F.Z. a rezultat ca în seara de revelion fusese chemat în locuinta partii vatamate de catre numita D.B., si ca la un moment dat a aparut un conflict între grupul de persoane aflat seara în locuinta si grupul de persoane sosit ulterior, însa partea vatamata nu i-ar fi spus lui personal sa paraseasca locuinta (fila 159). Fratele sau, F.I., a declarat în mod asemanator, aratând ca partea vatamata a solicitat întregului grup sa paraseasca acea locuinta (fila 160).

Partea vatamata V.D. a aratat ca inculpatii, însotiti si de alte persoane au refuzat sa paraseasca locuinta la cererea sa si ca el a adresat cererea întregului grup (fila 169). Instanta de fond a retinut ca partea vatamata a renuntat la orice pretentie împotriva inculpatilor întrucât s-ar fi împacat cu acestia (fila 219)- aceasta declaratie nu a avut relevanta sub aspectul raspunderii penale, întru cât pentru infractiunea prevazuta de articolul 192 aliniat  2 Cod penal, codul penal nu permite împacarea partilor sau retragerea plângerii prealabile; de asemenea partea vatamata M.C.F., proprietara apartamentului în care la data incidentului se afla doar fiul sau V.D. (fila 161) a declarat ca nu mai are nici o pretentie de la inculpati (fila 220).

Martora B.D. a recunoscut ca la acea vreme era prietena cu inculpatul F.C. si ca i-a adus pe cei doi frati împreuna cu alte persoane în locuinta varului sau C.L., ca la un moment dat a izbucnit un conflict între cele doua grupuri ce a denaturat într-o devalmaseala (fila 201). De asemenea martorul C.L., aflat în apartament la acea data, a aratat ca V.D. le-a cerut celor nou veniti sa paraseasca apartamentul si pentru ca au refuzat, el însusi a telefonat la politie (fila 221 instanta si fila 10 dosar urmarire penala). Declaratia sa s-a coroborat cu declaratiile din cursul urmaririi penale luate persoanelor aflate initial în apartament: C.L. (fila 11), T.I. (fila 12) si  T.A. (fila 13), U.M. (fila 14) si C.L. (fila 16).

Fata de aceste probe, instanta de fond a retinut ca toate declaratiile se coroboreaza între ele si starea de fapt retinuta de parchet este conforma realitatii. Din punct de vedere legal, fapta s-ar încadra în dispozitiile articolului 192 aliniat  1 si 2 Cod penal, în forma refuzului de a parasi locuinta la cererea persoanei care o foloseste comisa de doua sau mai multe persoane împreuna si în timpul noptii. Sub acest aspect instanta de fond nu a putut primi unele aparari invocate de avocatul inculpatilor:

- acesta a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru comiterea infractiunii de violare de domiciliu de catre toate persoanele aflate în grupul inculpatilor. Aceasta cerere nu a putut fi admisa întrucât actul de sesizare al instantei, adica rechizitoriul parchetului, s-a limitat doar la cei doi inculpati, iar pe parcursul judecatii procurorul nu a solicitat extinderea procesului penal si cu privire la alte persoane, potrivit procedurii din articolul 337 Cod procedura penala, care ar fi putut atrage cel mult trimiterea cauzei cu privire la aceste noi persoane la procuror pentru efectuarea de cercetari. În nici un caz nu a fost posibila restituirea cauzei în totalitate la procuror pentru cercetarea si a altor persoane la savârsirea infractiunii.

- acesta a mai aratat ca apartamentul nu apartinea lui V.D. ci mamei acesteia, ca la data incidentului V.D. era minor si astfel nu putea fi subiect pasiv al infractiunii de violare de domiciliu, astfel s-ar impune achitarea inculpatilor în temeiul articolului 10 litera d Cod procedura penala. Instanta de fond a constatat ca articolul 192 aliniat 1 Cod penal considera ca fiind persoana vatamata persoana care foloseste locuinta respectiva. Calitatea de minor al acestei din urma persoane nu prezinta incidente sub aspectul existentei infractiunii în forma retinuta, ci doar prezinta relevanta sub aspect procesual penal, sub aspectul procedurii în care trebuie formulate plângerea victimei minore catre organele judiciare, sau modului în care aceasta urmeaza a fi reprezentata sau asistata în cursul procesului - de altfel plângerea penala a fost formulata atât de minor, cât si de mama sa (fila 4-5 dosar urmarire penala). Mai mult, daca s-ar fi primit alegatia aparatorului în sensul ca cererea de refuz a locuintei din partea minorului nu ar fi valabila, cu atât mai mult nu ar fi fost valabil nici consimtamântul sau ca inculpatii sa patrunda în locuinta, ceea ce i-ar face raspunzatori pe acestia de o alta forma de comitere a infractiunii de violare de domiciliu.

Instanta de fond a fost însa de acord cu sustinerea aparatorului inculpatilor cu privire la lipsa de pericol social specific infractiunii pentru fapta comisa. Astfel de la data comiterii faptei si pâna în prezent au trecut 8 ani si, mai mult, partile si-au rezolvat în mod amiabil pretentiile dintre ele. Conflictul a avut loc în conditii specifice de sarbatoare, fiind o cutuma locala la acea vreme vizitele prin mai multe locuinte ale prietenilor în noaptea de revelion. Este adevarat ca conflictul a degenerat, dar aceasta a constituit obiectului unui alt dosar în cursul caruia inculpatul F.I. a fost condamnat la amenda penala, iar fratele sau a fost achitat (sentinta penala nr. 1399/2008, dosar nr. 7332/271/2008 al Judecatoriei Oradea -filele  99-102). Prin urmare, prima instanta a considerat ca este adecvata solutia de achitare a inculpatilor în temeiul articolului 10 litera b1 Cod procedura penala raportat la articolul 181 Cod penal, ei urmând a fi sanctionati fiecare doar cu o amenda administrativa în cuantum de 500 lei, conform art. 91 Cod penal.

Fiind în culpa procesuala, inculpatii au fost obligati la a suporta cheltuielile judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotarâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea solicitând admiterea acestuia, casarea si modificarea hotarârii atacate, reaprecierea gradului de pericol social al faptei comisa de inculpati si a se pronunta o hotarâre legala si temeinica de condamnare a acestora la o pedeapsa just individualizata, raportat la gravitatea faptei comise. În motivarea recursului s-a aratat ca hotarârea primei instante este netemeinica. S-a relevat ca din considerentele hotarârii atacate rezulta ca la aprecierea gradului de pericol social al infractiunii, instanta de fond a avut în vedere doar conduita partilor, care între timp au înteles sa procedeze la aplanarea conflictului, împrejurarea comiterii faptei, în noaptea de revelion, la o petrecere desfasurata în casa familiei partii vatamate. S-a aratat ca la aprecierea gradului de pericol social al infractiunilor trebuie sa se tina seama si de modul si mijloacele de savârsire a faptei, de împrejurarile în care fapta a fost comisa si de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce.

Verificând hotarârea atacata atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât si din oficiu, instanta a  retinut  urmatoarele:

Criticile formulate de catre parchet sunt nefondate.

Asa cum rezulta din actele de la dosar infractiunea de violare de domiciliu savârsita de catre inculpatii F.C. si F.Z.C. s-a petrecut într-un context mai aparte, în concret, în noapte de revelion a anului 2002 - 2003. Cei doi inculpati însotiti de o alta persoana  au patruns pe usa deschisa a apartamentului nr. 15 de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 1, din Oradea, apartinând partii vatamate V.C. si V.D. care organizase petrecerea revelionului fara a fi invitati. Cei doi  au motivat ca o cauta pe numita B.D. afirmând ca sunt prietenii acesteia si ulterior la solicitarea proprietarilor apartamentelor cei doi au parasit locuinta.

Asa cum se retine si în rechizitoriu în cauza nu s-a produs scandal public, nu a fost grav tulburata linistea publica de catre cei doi inculpati si niciuna din persoanele prezente la petrecere nu au fost indignate în acest sens.

Pentru toate aceste motive  curtea a retinut  ca în mod temeinic instanta de fond a retinut o lipsa de pericol social specific infractiunii pentru fapta savârsita, de altfel de la data savârsirii faptei si pâna în prezent au trecut mai mult de 8 ani, partile si-au rezolvat în mod amiabil pretentiile dintre acestea.

Având în vedere conditiile specifice în care a fost savârsita fapta, noaptea de revelion, o atare vizita la locuinta partilor vatamate putând fi oricând justificata si curtea a considerat  ca aplicarea unei sanctiuni administrative în prezenta cauza este temeinica si legala si pe cale de consecinta criticile parchetului sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, în baza articolului 385/15 punctul 1 litera  b Cod procedura penala, curtea a respins  ca nefondat recursul penal declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea, împotriva sentintei penale nr. 1517 din 25.11.2011 pronuntata de Judecatoria Oradea, pe care a mentinut-o în întregime.

Domenii speta

Spete similare