Petitie de ereditate. Actiune patrimoniala. Competenta în prima instanta si caile de atac împotriva sentintei sunt determinate de valoarea masei succesorale. Incidenta art. 2821 Cod procedura civila.

Cu privire la calificarea actiunii în petitie de ereditate, se impune a se sublinia faptul ca aceasta a fost definita în literatura de specialitate ca fiind actiunea prin care un mostenitor cere instantei judecatoresti recunoasterea titlului sau de mostenitor legal sau legatar – universal sau cu titlu universal- si obligarea celui care detine bunurile mostenirii la restituirea lor.

Fara a fi consacrata in terminis în legislatia în vigoare la data formularii actiunii, în jurisprudenta si în doctrina s-a retinut unanim ca petitia de ereditate tinde la recunoasterea calitatii de mostenitor a succesorului si la obtinerea posesiei patrimoniului succesoral.

Ca urmare a acestei calificari, rezulta ca actiunea este una reala, cu caracter patrimonial, întrucât mostenitorul reclamant apare, în sens larg, ca un adevarat proprietar al succesiunii deschise, si de asemenea, prin scopul ei - care este deposedarea mostenitorilor aparenti de bunurile succesorale.

Ca efect al admiterii actiunii în petitie de ereditate, mostenitorul aparent este obligat sa înapoieze bunurile mostenirii catre adevaratul mostenitor.

Art. 2821 Cod procedura civila restrânge exercitiul apelului la litigii al caror drept au o valoare de pâna la 100.000 lei inclusiv, iar art. 299 al. (3) Cod procedura civila prevede ca, în situatia în care  hotarârile pronuntate de instantele de judecata sunt supuse numai recursului, judecarea acestei cai de atac este de competenta instantei imediat urmatoare celei care a pronuntat hotarârea în cauza.

Cum, în speta, reclamantul a dedus judecatii primei instante o actiune în petitie de ereditate, prin care tinde la recunoasterea calitatii sale de unic succesor al defunctei M.C., si la intrarea în stapânirea unicului bun succesoral – imobilul situat în Constanta, strada T., evaluat la valoarea de 84.000 lei, se constata ca actiunea reclamantului era evaluabila în bani, iar hotarârea pronuntata de prima instanta era supusa exclusiv caii de atac a recursului la Tribunalul Constanta, ca instanta ierarhic superioara Judecatoriei Constanta.

Art. 2821 Cod procedura civila

Art. 299 alin. (3) Cod procedura civila

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 4762/212/2010 reclamantul L.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul M.C. sa se constate ca este unic mostenitor ramas de pe urma defunctei M.C., decedata la data de 22.05.2005, masa succesorala fiind compusa din apartamentul situat în Constanta, str. T. nr. 8, cu cota de 1/1; sa fie obligat pârâtul sa-i lase în deplina proprietate acest imobil precum si sa fie evacuat din imobil, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca în urma decesului numitei M.C., bunica paterna (22.05.2005), a ramas ca mostenitor M.L.V., al carui fiu este reclamantul din cauza de fata, care precizeaza ca si-a schimbat numele  în Austria din M. în L.

Arata reclamantul ca tatal sau, M.L.V., a decedat în anul 1987, înaintea bunicii M.C. si vine la succesiunea acesteia prin reprezentare, ca descendent de gr. II, înlaturând orice alt mostenitor, fiind unic mostenitor.

Pârâtul M.C. este fiul lui M.G., fostul sot al 2-lea al bunicii, fiu rezultat dintr-o alta casatorie.

Considera ca pârâtul nu are vocatie succesorala la masa succesorala a bunicii M.C., nefiind mostenitor legal, fiind strain de mostenire.

Astfel, pârâtul a ocupat imobilul despre care face vorbire, fara drept si fara vreun titlu, motiv pentru care solicita evacuarea acestuia, reclamantul fiind proprietar exclusiv

Nu a fost invocat nici un temei juridic.

La dosar a depus în copie acte de stare civila.

Pârâtul a formulat întâmpinare care a fost depusa prin serviciul registratura  la data de 21.06.2010, prin care a invocat exceptia calitatii procesuale active a reclamantului precum si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a sa.

Arata pârâtul ca, este fiul natural al lui M.C. (sotul predecedat al defunctei M.C.), fiu rezultat dintr-o casatorie anterioara. Din cea de-a doua casatorie a tatalui pârâtului M.C., realizata cu defuncta M.C. (fosta I.) s-a nascut M.L.V., care însa a decedat la vârsta de 27 de ani, respectiv la 26.11.1984. În momentul decesului, M.L.V. (frate vitreg cu pârâtul) era casatorit cu M.F. si îl avea ca fiu pe reclamantul din cauza de fata, M.L.

La data de 08.02.1977, mama reclamantului s-a casatorit la Baden, în Austria, cu numitul  L.H.K.

Imediat dupa ce a devenit major, reclamantul a fost adoptat cu efecte depline de catre sotul mamei sale, în Austria, prin Decizia Tribunalului districtual Baden, din data de 02.08.200, pronuntata în dosarul nr. 3P-129/00, statuându-se ca „în baza îndeplinirii tuturor premiselor legale a fost aprobata adoptia”, avându-se în vedere si faptul ca adoptatorul nu are alti copii ale caror interese sa fie lezate.

Aceasta adoptie a fost supusa recunoasterii statului român prin cererea formulata în dosarul nr. 6128/2000 a Tribunalului Constanta, în care s-a pronuntat sentinta civila nr. 269/17.04.2001 prin care a fost recunoscuta forta probanta si efectele deciziei de adoptie.

În privinta exceptiei calitatii procesul-pasive, pârâtul arata ca este doar un simplu administrator al bunului revendicat de catre reclamant.

Partile au administrat proba cu înscrisuri.

Au fost depuse la dosar: contractul de vânzare-cumparare nr. 399/06.02.1998, decizia de adoptie, sentinta civila nr. 269/17.04.2001 a Tribunalului Constanta, acte de stare civila.

Prin precizarile depuse la dosare, reclamantul a învederat instantei ca singurul petit al actiunii este „petitia de ereditate”, renuntând la capatul de cerere privind revendicarea imobilului, precum si la petitul actiunii privind evacuarea.

Prin încheierea de sedinta din data de 13.01.2011 s-a luat act de renuntarea la judecata a reclamantului în contradictoriu cu pârâtul M.C., reclamantul precizând ca doreste sa se judece în contradictoriu cu pârâtii I.V., I.G., T.P. si G.C.

Astfel, instanta a ramas investita cu petitia în ereditate formulata de catre reclamant în contradictoriu cu pârâtii I.V., I.G., T.P. si G.C.

Prin încheierea de sedinta din data de 10.03.2011 a fost solutionata exceptia necompetentei materiale a instantelor române, cu motivarea expusa.

Prin sentinta civila nr. 7652/14 aprilie 2011, instanta a admis exceptia calitatii procesuale active a reclamantului, cu consecinta respingerii, ca atare, a actiunii.

Pentru a hotarî în acest fel, a retinut instanta de fond ca la data de 22.05.2005 a decedat numita Mot Constanda cu ultim domiciliu în Constanta.

Din casatoria lui M.C. cu M.C. s-a nascut numitul M.L.V.

Reclamantul L.L. este fiul lui M.L.V., fiu predecedat al defunctei M.C.

M.G. a fost cel de-al 2-lea sot al numitei M.C. si l-a avut ca fiu dintr-o alta casatorie pe M.C. (pârâtul în cauza de fata).

La data de 08.02.1997, mama reclamantului, M.F., s-a casatorit cu cetateanul austriac L.H.K.

La data de 02.08.2000, reclamantul a fost adoptat cu efecte depline de catre sotul mamei sale, în Austria, prin Decizia Tribunalului districtual Baden, pronuntata în dosarul nr. 3P-129/00, statuându-se ca „în baza îndeplinirii tuturor premiselor legale a fost aprobata adoptia”, avându-se în vedere si faptul ca adoptatorul nu are alti copii ale caror interese sa fie lezate.

În speta, reclamantul invoca „petitia de ereditate”, în contradictoriu cu ceilalti mostenitori.

Astfel, petitia de ereditate poate fi definita ca fiind actiunea prin care un mostenitor, având vocatie legala sau testamentara universala sau cu titlu universal, solicita sa i se recunoasca aceasta calitate in scopul de a dobândi bunurile succesorale detinute de un tert care pretinde a fi el adevaratul mostenitor universal sau cu titlu universal al defunctului. Disputa partilor are asadar ca obiect specific calitatea de mostenitor universal sau cu titlu universal a defunctului, predarea bunurilor succesorale fiind doar miza acestei dispute.

Având în vedere faptul ca reclamantul a fost adoptat cu efecte depline de catre sotul mamei sale, în Austria, prin Decizia Tribunalului districtual Baden, din data de 02.08.2000, pronuntata în dosarul nr. 3P-129/00, forta probanta si efectele deciziei de adoptie fiind recunoscute prin sentinta civila nr. 269/17.04.2001 a Tribunalului Constanta, instanta considera exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantului întemeiata, urmând a o admite. Efectele adoptiei s-au produs dupa ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti de adoptie, respectiv dupa data de 02.08.2000, astfel ca la momentul decesului numitei M.C., (22.05.2005), reclamantul nu mai avea vocatie succesorala, acesta devenind ruda cu adoptatorul sau si cu rudele acestuia.

Împotriva acestei sentinte, a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin întâmpinare, intimatii-pârâti au solicitat calificarea corecta a caii de atac si au solicitat constituirea legala a completului de judecata.

În sedinta publica din data de 18.10.2011, fata de valoarea obiectului litigiului, asa cum a fost pretuita în fata instantei de fond, precum si fata de dispozitiile art. 2821 C.pr.civ. instanta a calificat drept recurs calea de atac, împrejurare fata de care, în temeiul dispozitiilor art. 306 alin.1 C.pr.civ. a invocat nulitatea recursului pentru nemotivare în termenul legal.

Recurentul a solicitat repunerea în termenul de motivare a caii de atac, sustinând ca eroarea în care s-a aflat instanta de fond, atunci când a trimis, în dispozitivul sentintei, la calea de atac a apelului nu îi poate fi imputata reclamantului. Pentru aceleasi considerente a solicitat recurentul si respingerea exceptiei invocate, sustinând în plus ca, în  temeiul dispozitiilor art. 306 alin.2 C.pr.civ. chestiunea legata de calitatea procesuala activa a reclamantului este o chestiune de ordine publica, ce înlatura nulitatea recursului.

Prin decizia nr. 1295/01.11.2011 Tribunalul Constanta a respins cererea recurentului reclamant de repunere în termenul de recurs si, în temeiul art. 306 Cod procedura civila, a constatat nulitatea recursului reclamantului.

Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul Constanta a retinut în esenta ca în speta sunt incidente dispozitiile art. 2821 Cod procedura civila, hotarârea Judecatoriei Constanta fiind supusa exclusiv caii de atac a recursului, iar aceasta cale de atac trebuia motivata în termen de 15 zile de la data comunicarii hotarârii care se ataca. Cum în speta reclamantul nu a respectat acest termen legal si nu a facut dovada unor cauze obiective de împiedicare, a stabilit ca recursul este nul pentru nemotivare în termen.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs reclamantul L.L., care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 1 si 9 Cod procedura civila.

A sustinut recurentul ca obiectivul actiunii cu care a fost învestita instanta de fond l-a constituit petitia de ereditate, iar aceasta actiune nu este evaluabila în bani, situatie în care în mod gresit Tribunalul Constanta a statuat ca în speta erau incidente dispozitiile art. 2821 Cod procedura civila.

Întrucât hotarârea Judecatoriei Constanta era supusa atât apelului, cât si recursului, iar Tribunalul Constanta a solutionat cauza direct în recurs, lipsind partea de o cale de atac, arata recurentul ca se impune casarea acestei hotarâri cu trimitere spre rejudecare Tribunalului Constanta, în apel, în complet legal constituit din doi judecatori si cu respectarea dispozitiilor Titlului IV din Codul de procedura civila ce reglementeaza judecata în apel.

Prin întâmpinare, intimatii I.V., I.G., T.P. si G.V. au invocat exceptia inadmisibilitatii prezentei cai de atac motivat de faptul ca legea nu permite exercitarea unui recurs la recurs, iar hotarârea Tribunalului Constanta a fost pronuntata în recurs, fiind irevocabila.

Conform dispozitiilor art. 137 Cod procedura civila instanta va analiza cu prioritate exceptia de procedura invocata de intimat, exceptie cu caracter dirimant.

Pentru solutionarea acestei exceptii se impun a se lamuri de catre Curte doua aspecte esentiale si anume:

- calificarea actiunii de petitie de ereditate, în raport de scopul urmarit prin promovarea acesteia;

- stabilirea caii de atac careia îi era supusa sentinta civila nr. 7652/14.2011 pronuntata de Judecatoria Constanta.

Cu privire la primul aspect ce vizeaza calificarea actiunii în petitie de ereditate se impune a se sublinia faptul ca aceasta a fost definita în literatura de specialitate ca fiind actiunea prin care un mostenitor cere instantei judecatoresti recunoasterea titlului sau de mostenitor legal sau legatar – universal sau cu titlu universal- si obligarea celui care detine bunurile mostenirii la restituirea lor.

Fara a fi consacrata in terminis în legislatia în vigoare la data formularii actiunii, în jurisprudenta si în doctrina s-a retinut unanim ca petitia de ereditate tinde la recunoasterea calitatii de mostenitor a succesorului si la obtinerea posesiei patrimoniului succesoral.

Petitia de ereditate se aseamana cu actiunea în revendicare prin finalitatea pe care o urmaresc ambele, adica recunoasterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri litigioase. Dar se deosebeste de aceasta prin aceea ca la petitia de ereditate se contesta titlul de mostenitor care da îndreptatire la detentia bunurilor succesorale. Contestarea poate fi partiala, în sensul ca se neaga doar o cota parte din bun, pretinzându-se de catre reclamant ca are si el un drept asupra bunului într-o anumita cota, sau total, - cum e cazul în speta, când reclamantul neaga în întregime dreptul pârâtului.

Ca urmare a acestei calificari, rezulta ca actiunea este una reala, cu caracter patrimonial, întrucât mostenitorul reclamant apare, în sens larg, ca un adevarat proprietar al succesiunii deschise, si de asemenea, prin scopul ei care este deposedarea mostenitorilor aparenti de bunurile succesorale, în speta imobilul situat în Constanta, str. T. nr. 8.

Ca efect al admiterii actiunii în petitie de ereditate mostenitorul aparent este obligat sa înapoieze bunurile mostenirii catre adevaratul mostenitor.

Prin urmare, petitia de ereditate – avându-se în vedere principalul efect pe care îl produce în raporturile dintre adevaratul mostenitor ce figureaza în calitate de reclamant si mostenitorii aparenti – pârâtii, este o actiune reala, cu caracter patrimonial, ea deosebindu-se de simpla actiune în constatarea calitatii de unic succesor al mostenirii, întemeiata pe dispozitiile art. 111 Cod procedura civila, ce nu are ca efect si deposedarea mostenitorului aparent de bunurile succesiunii, în acest ultim caz, pentru intrarea în posesia bunurilor succesorale, adevaratul mostenitor este obligat sa promoveze o actiune în revendicare.

Cum, în speta, reclamantul a precizat obiectul actiunii deduse judecatii ca fiind petitia de ereditate, urmarind atât recunoasterea calitatii sale de unic succesor al defunctei M.C., decedata la 22.05.2005, si intrarea în stapânirea bunului imobiliar ce compunea masa succesorala (detinut de pârâti – mostenitori aparenti) în mod corect, Tribunalul Constanta a retinut ca aceasta actiune are un caracter patrimonial, competenta în prima instanta si caile de atac la care este supusa sentinta, fiind determinate în functie de valoarea obiectului actiunii, respectiv de valoarea imobilului succesoral.

Odata lamurita, problema calificarii actiunii cu care a fost învestita Judecatoria Constanta - actiune reala, cu caracter patrimonial, se impune a se lamuri si problema ce vizeaza calea de atac ce putea fi exercitata împotriva sentintei pronuntata de Judecatoria Constanta.

Art. 2821 Cod procedura civila restrânge exercitiul apelului la litigii al caror drept au o valoare de pâna la 100.000 lei inclusiv, iar art. 299 al. (3) Cod procedura civila prevede ca, în situatia în care hotarârile pronuntate de instantele de judecata sunt supuse numai recursului, judecarea acestei cai de atac este de competenta instantei imediat urmatoare celei care a pronuntat hotarârea în cauza.

Termenul de „litigiu” folosit de legiuitor în art. 2821 Cod procedura civila desemneaza toate actiunile cu caracter patrimonial, calificate ca atare de doctrina si jurisprudenta în materie, prin raportare la obiectul acestora, care priveste în mod direct valoarea patrimoniala, ori un act juridic al carui obiect este un drept evaluabil în bani.

Cum, în speta, reclamantul a dedus judecatii primei instante o actiune în petitie de ereditate, prin care tinde la recunoasterea calitatii sale de unic succesor al defunctei M.C., si la intrarea în stapânirea unicului bun succesoral – imobilul situat în Constanta, strada T. nr. 8, evaluat la valoarea de 84.000 lei (20.000 Euro - dosar fond), Curtea constata ca actiunea reclamantului era evaluabila în bani, iar hotarârea pronuntata de prima instanta era supusa exclusiv caii de atac a recursului la Tribunalul Constanta, ca instanta ierarhic superioara Judecatoriei Constanta.

Instituirea unei singure cai de atac – aceea a recursului – în cazul hotarârii judecatoresti pronuntate în litigii al caror obiect au o valoare de pâna la 100.000 lei inclusiv, nu constituie o modalitate de îngradire a dreptului de liber acces la justitie, legiuitorul putând dispune o simplificare a procedurilor si o reducere a numarului cailor de atac în cazul litigiilor ce au ca obiect o valoare mai redusa, respectiv sub 100.000 lei.

Prin decizia civila nr. 1/1999, Curtea Constitutionala a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfaptuieste actul de justitie. S-a considerat ca legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfasurare a procesului în fata instantelor judecatoresti, solutie ce rezulta din dispozitiile constitutionale ale art. 125 al. (3) potrivit carora „Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege”. Pentru situatii deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum si modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale astfel încât liberul acces la justitie sa nu fie afectat.

Exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decât într-un cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente – între care si respectarea numarului cailor de atac si a termenelor în care pot fi exercitate.

În raport de aceste dezlegari, Curtea retine ca exceptia inadmisibilitatii prezentului recurs exercitat împotriva deciziei civile nr. 1295/01.11.2011 pronuntata de Tribunalul Constanta, în mod corect în calea de atac a recursului este fondata si urmeaza a fi admisa pentru urmatoarele considerente:

Posibilitatea provocarii unui control judicios al hotarârii judecatoresti pentru motive referitoare la pronuntarea acestora cu nerespectarea conditiilor formale, legal prevazute, de desfasurare a judecatii sau ca o consecinta a unui rationament jurisdictional eronat este reglementata în prezent prin norma constitutionala.

Însa, potrivit art. 129 din Constitutia României, revizuita, partile interesate pot exercita caile de atac numai în conditiile legii procesuale.

Corespunzator acestui principiu, legiuitorul a reglementat în mod expres hotarârile susceptibile a fi supuse reformarii, caile de atac si titularii acestora, precum si cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigura un control efectiv al hotarârii judecatoresti si satisface exigentele art. 21 din legea fundamentala, referitoare la liberul acces la justitie si la dreptul la un proces echitabil reglementate de C.E.D.O.

În speta, în raport de dispozitiile art. 2821 Cod procedura civila si de valoarea obiectului actiunii dedusa judecatii în mod judicios Tribunalului Constanta, prin încheierea de sedinta din 18.10.2011 a calificat calea de atac careia îi era supusa hotarârea primei instante ca fiind recurs si nu apel, si a procedat la judecarea acestei cai de atac cu respectarea exigentelor legii privind compunerea completului de judecata si a termenelor de exercitare si de motivare a acestei cai de atac.

Potrivit art. 299 Cod procedura civila, sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotarârile pronuntate în apel si hotarârile date, în prima instanta, fara drept de apel, deci hotarârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 Cod procedura civila.

Pe de alta parte, din dispozitiile alin. (2) al art. 377, cu referire la hotarârile irevocabile, raportat la art. 299 Cod procedura civila, rezulta ca sistemul român de jurisdictie a statuat  principiul unicitatii recursului, dreptul la aceasta cale stingându-se prin exercitare.

Cum decizia civila nr. 1295 din 1 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanta este irevocabila, fiind pronuntata în recurs, Curtea constata ca reclamantul nu mai are deschis un al doilea recurs la aceasta hotarâre, prezentul recurs fiind inadmisibil si va fi respins ca atare.

Domenii speta

Spete similare