Legea nr.10/2001

Prin Dispoziţia nr.5831/2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti, reclamantului – apelant i s-au acordat doar măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în litigiu şi nu restituirea în natură a acestuia.

Ca atare, reclamantul – apelant este doar titularul unui drept de creanţă cu privire la acest teren şi nu titularul unui drept de proprietate, calitate care, potrivit dispoziţiilor art.485 Cod civil, nu-l îndreptăţeşte să solicite lipsa de folosinţă a terenului pe perioada dedusă judecăţii.

Domeniu – Legea nr.10/2001

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.4372/3/2008* – DECIZIA CIVILĂ NR.62 A/27.02.2013)

Prin sentinţa civilă nr.990/28.06.2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul L.A.Ş., în contradictoriu cu pârâţii P.M.B. prin P. şi S.R. prin M.F.P., a obligat pârâtul S.R. prin M.F.P. să plătească reclamantului suma de 56.816,72 USD (echivalent lei la data plăţii), reprezentând contravaloare lipsă folosinţă teren de 205 mp, situat în B., str. A.O. nr.4, sector 5, în perioada 24.03.2005-09.05.2006, a respins cererea de pretenţii pentru perioada 16.07.2001-24.03.2005, ca neîntemeiată, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M.B. prin P., ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul S.R. prin M.F.P. să plătească reclamantului suma de 1.700 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin notificarea nr. 6397/17.05.2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 reclamantul L. A. A.Ş. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în B., fosta stradă A.O. nr.4, sector 5, în suprafaţă de 230 mp.

Notificării i-au fost ataşate un set de acte (filele 20-43 din dosar) în vederea dovedirii calităţii de persoană îndreptăţită.

La data de 10.11.2003 (fila 46 din dosar), în vederea soluţionării notificării formulate, P.M.B. a solicitat mandatarei reclamantului completarea dosarului administrativ, prin depunerea actului de proprietate în copie legalizată, a certificatului de moştenitor în copie legalizată, a sentinţei civile nr. 4714/1979 în copie legalizată, a istoricului de rol fiscal în original, precum şi a copiilor de pe actele de identitate.

Dosarul administrativ a fost completat cu actele solicitate la data de 23 martie 2005, conform confirmării de primire ataşată la fila 48 din dosar.

Notificarea a fost soluţionată prin Dispoziţia nr.5831/9.05.2006 emisă de P.M.B., dispoziţie constatată ca fiind legală prin respingerea contestaţiei conform sentinţei civile nr. 49/14.01.2008 a Tribunalului Bucureşti-Secţia a IV-a Civilă, definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 449A/10.06.2008 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a III-a Civilă şi irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr.1613/17.02.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În prezenta cerere, reclamantul solicită despăgubiri constând în lipsa de folosinţă a terenului de 205 mp, situat în B., str. A.O. nr.4, sector 5, pentru perioada 16.07.2001 (respectiv expirarea termenului de 60 de zile de la data formulării notificării) şi 9.05.2006, data emiterii Dispoziţiei nr. 5831 prin care i s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru acest teren.

În ceea ce priveşte temeinicia cererii de acordare a despăgubirilor constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pentru perioada în care unitatea deţinătoare avea obligaţia soluţionării notificării şi data la care a soluţionat-o efectiv prin recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantului, tribunalul a apreciat că de principiu cererea este admisibilă în temeiul dispoziţiilor art. 480 Cod civil şi ale Legii nr. 10/2001, deoarece, conform acestor dispoziţii legale, dreptul de proprietate al reclamantului îi conferă acestuia şi dreptul la fructele  aferente, de la momentul la care acest drept trebuia şi putea a fi recunoscut, conform normelor în vigoare.

Tribunalul a mai reţinut că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, în cazul în care persoana îndreptăţită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înţelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, fie data depunerii actelor doveditoare,  în cazul în care o dată cu notificarea nu s-au depus actele doveditoare.

Pentru a avea beneficiul acestei prorogări, este necesar însă ca unitatea deţinătoare să comunice în scris persoanei îndreptăţite faptul că fundamentarea şi emiterea deciziei de restituire sunt condiţionate de depunerea înscrisurilor.

Depunerea actelor solicitate are semnificaţia acceptării prorogării termenului respectiv.

Or, în cauza de faţă, aşa cum s-a menţionat la momentul reţinerii situaţiei de fapt, M.B. nu avea obligaţia soluţionării notificării în termen de 60 de zile de la data depunerii notificării, deoarece dosarul administrativ nu era complet.

Unitatea deţinătoare a beneficiat de prorogarea termenului legal, deoarece a comunicat reclamantului necesitatea completării actelor, completare realizată, aşa cum s-a arătat, abia la data de 24.03.2005.

Tribunalul a înlăturat susţinerile reclamantului în sensul că depunerea acestor acte la data de 24.03.2005 nu poate avea drept consecinţă prorogarea termenului legal, deoarece este cunoscut faptul că P.M.B. solicită în mod abuziv redepunerea unor acte care se regăsesc deja în dosarul administrativ, doar pentru a justifica tergiversarea recunoaşterii dreptului de proprietate, deoarece, analizând dosarul administrativ, s-a constatat că actele solicitate reclamantului nu se regăseau în forma legală, aşa cum au fost depuse ulterior (respectiv originale şi/sau copii legalizate).

Prin urmare, tribunalul a apreciat întemeiată cererea reclamantului doar pentru perioada 24.03.2005-09.05.2006, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit conform raportului de expertiză necontestat, proporţional cu această perioadă, la suma de 56 816,72 USD (echivalent lei la data plăţii).

În ceea ce priveşte debitorul acestei obligaţii, tribunalul a reţinut că acesta este S.R. prin M.F., deoarece acesta răspunde pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale de soluţionare în termen legal a cererilor de despăgubire, unitatea administrativ-teritorială având obligaţii ce ţin exclusiv de soluţionarea notificărilor.

Tribunalul a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M.B. prin P., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr.482/09.05.2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul L.A.Ş. împotriva sentinţei civile nr.990/2010 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă şi a admis apelul S.R. prin M.F.P., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.R. prin M.F.P., a desfiinţat sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea acţiunii în contradictoriu cu M.B..

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 23.2 din Hotărârea nr.250/07.03.2007 pentru aprobarea Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, cele care atestă calitatea de moştenitor, prevăzute de art.23 din lege, se depun în copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare, iar conform art. 23.3 din aceiaşi hotărâre, în cazul în care actele sunt prezentate în fotocopii, entitatea învestită cu soluţionarea notificării va solicita petenţilor şi prezentarea originalelor sau duplicatelor, în vederea verificării şi certificării acestora.

La notificarea înregistrată de apelantul reclamant au fost depuse copii xerox ale actelor ce dovedeau calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la restituire, situaţie în care, P.M.B. a solicitat acestuia, prin adresa nr. 35601/10.11.2003, în baza normei anterior menţionate, completarea dosarului administrativ cu copii legalizate de pe actul de proprietate, certificatul de moştenitor, sentinţa civilă nr. 4714/14.11.1979, BI, procură şi originalul istoricului de rol fiscal.

Susţinerea apelantului, în sensul că toate aceste acte ar fi fost depuse, în forma prevăzută de lege, odată cu notificarea şi ar fi fost rătăcite de P.M.B., nu numai că nu a fost probată, astfel cum impuneau dispoziţiile art.1169 Cod Civil, dar este şi infirmată de înscrisurile depuse la dosar de M.B. prin P.G. şi chiar de înscrisul administrat de apelantul reclamant, aflat la fila 48 din dosarul de fond.

Referitor la cererea apelantului reclamant formulată în completarea la motivele de apel, prin care se solicită obligarea în solidar a pârâţilor la plata despăgubirilor solicitate prin acţiune, Curtea a reţinut că nu a fost formulată la instanţa de fond, situaţie în care, nu poate fi primită direct în apel, conform dispoziţiilor art. 294 Cod Procedură Civilă.

Cu privire la apelul declarat de apelantul pârât, Curtea a reţinut că este, în parte întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanţă, apelantul reclamant a solicitat acordarea de despăgubiri la valoarea de piaţă a terenului în suprafaţă de 230 mp, situat în B., str. A.O., nr.4, sector 5, obligarea pârâtului la plata lipsei de folosinţă pentru acest teren, aferentă perioadei 16.07.2001-09.05.2006, modificarea dispoziţiei nr. 5831/09.05.2006 emisă de P.M.B., în procedura administrativă a Legii nr.10/2001, în sensul acordării de despăgubiri la valoarea de piaţă pentru terenul în suprafaţă de 230 mp şi nu de 205 mp, cum s-a menţionat în dispoziţie.

Cererea prin care reclamantul solicita plata lipsei de folosinţă pentru imobil era o cerere accesorie în raport cu cererea principală prin care se contesta dispoziţia emisă în baza Legii nr.10/2001, situaţie în care, competenţa soluţionării acesteia aparţinea Tribunalului Bucureşti, ca instanţă competentă să soluţioneze cererea principală, astfel cum prevăd expres dispoziţiile art.17 din Codul de Procedură Civilă.

Faptul că instanţa a disjuns capătul de cerere privind lipsa de folosinţă nu poate înlătura prorogarea legală de competenţă instituită prin textul de lege menţionat anterior, excepţia invocată de apelantul pârât, privind necompetenţa materială a tribunalului fiind neîntemeiată.

Neîntemeiată a fost găsită şi excepţia privind inadmisibilitatea acţiunii, în condiţiile în care Legea nr.10/2001 nu interzice expres formularea unei astfel de acţiuni, iar dispoziţiile art. 480 din Codul Civil, ce vin în completarea legii speciale, prevăd dreptul proprietarului unui bun imobil de a se bucura nestingherit de toate prerogativele acestui drept, inclusiv de fructele acestuia.

În ce măsură apelantul reclamant este sau nu îndreptăţit să primească contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, în condiţiile în care prin notificare a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, iar prin dispoziţia emisă de P.M.B. i s-au acordat astfel de măsuri reparatorii, este o problemă care ţine de fondul cauzei şi nu de admisibilitatea sau inadmisibilitatea acesteia.

Curtea a apreciat, însă, că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P., în raport de obiectul acţiunii şi de motivele de fapt ale acesteia.

Prin acţiunea adresată instanţei de fond apelantul reclamant a învestit instanţa cu o cerere de obligare a pârâţilor la plata lipsei de folosinţă pentru terenul situat în B., str.A.O., nr.4, sector 5, pentru perioada cuprinsă între expirarea termenului de 60 de zile de la data înregistrării notificării şi până la data soluţionării efective a notificării de către pârâtul M.B. prin P.G..

În motivare a susţinut, în esenţă, că a notificat P.M.B. în vederea restituirii terenului situat în B., str.A.O., nr.4, sector 5, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.10/2001, iar primăria nu a soluţionat notificarea în termenul de 60 de zile de la înregistrare, creându-i astfel un prejudiciu evident, echivalent al lipsei de folosinţă a imobilului.

Situaţiile în care statul este reprezentat în proces de M.F.P.  sunt prevăzute expres de lege, iar într-un proces în care se invocă culpa M.B. prin P.G. în nesoluţionarea la termen a notificării apelantului reclamant, temeinicia acţiunii nu putea fi analizată legal decât în contradictoriu cu persoana juridică a cărei culpă se invocă. Numai astfel, entitatea învestită cu soluţionarea notificării putea propune şi administra probe în combaterea susţinerilor apelantei reclamante, fiind astfel asigurată respectarea principiului dreptului părţilor la apărare.

Prin decizia civilă nr.3029/04.05.2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I Civilă a admis recursul declarat de reclamantul L.A.Ş. împotriva deciziei nr.482 A din 9 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pe care a casat-o, în parte, a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi curte de apel pentru judecarea cererii completatoare a motivelor de apel formulate de reclamant, vizând pe intimatul-pârât M.B., prin P.G. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că susţinerile recurentului referitoare la greşita reţinere, în cauză, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R., prin M.F.P., sunt neîntemeiate.

Despăgubirile solicitate de reclamant, pentru prejudiciul creat ca urmare a nesoluţionării în termen a notificării privind imobilul în litigiu nu pot fi opuse decât persoanei căreia îi incumba o astfel de obligaţie şi despre care se pretinde că nu a îndeplinit-o, în speţă, pârâtului M.B., prin P.G., iar nu S.R., prin M.F.P..

Criticile recurentului au fost apreciate corecte, însă, în ceea ce priveşte greşita calificare ca fiind o cerere nouă a solicitării formulate de acesta, prin completarea motivelor de apel, cerere depusă în data de 21.03.2011, în legătură cu pârâtul M.B., prin P.G..

Nu s-a putut reţine o lipsă a motivării Curţii asupra cererii completatoare a motivelor de apel, cum susţine recurentul.

Considerentele Curţii în ceea ce priveşte calificarea cererii respective ca fiind o cerere nouă în calea de atac, formulată cu încălcarea art.294 Cod procedură civilă, au fost  găsite, însă, în parte, greşite, ca şi soluţia instanţei de apel, de desfiinţare a sentinţei, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă.

Prin cererea de chemare în judecată au fost chemaţi în judecată ambii pârâţi, S.R., prin M.F.P., şi P.M.B., prin P.G., pentru plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului în litigiu, fără ca reclamantul să solicite obligarea în solidar a pârâţilor la plata acestei sume.

În cererea completatoare a motivelor de apel, reclamantul a solicitat, într-adevăr, obligarea, în solidar, a celor doi pârâţi la plata despăgubirilor, dar, în finalul cererii, acesta menţionează că, în cazul în care instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R., prin M.F.P., să dispună obligarea pârâtului M.B., prin P.G. la suma de bani respectivă. Prin urmare, nu se mai insistă în obligarea pârâţilor în solidar, instanţa de apel trebuind să verifice pretenţia apelantului reclamant raportat doar la intimatul pârât M.B.. 

De altfel, şi dacă s-ar fi insistat în obligarea solidară a pârâţilor, şi aceasta ar fi trebuit considerată o cerere nouă în apel, faţă de obiectul acţiunii introductive de instanţă, care nu cuprindea o asemenea cerinţă, cu consecinţa imposibilităţii reţinerii solidarităţii, acest aspect nu permitea instanţei de apel să nu soluţioneze pretenţiile apelantului reclamant în raport strict de intimatul pârât M.B..

Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie la data de 05.10.2012.

În rejudecare după casare, Curtea, făcând aplicabilitatea dispoziţiilor art.315 Cod de procedură civilă, va soluţiona cererea completatoare a motivelor de apel formulată de apelantul – reclamant la data de 21.03.2011 în ceea ce priveşte analizarea pe rol a pretenţiilor reclamantului – apelant faţă de pârâtul M.B..

Verificând cauza, Curtea va găsi nefondată cererea în pretenţii a reclamantului – apelant faţă de pârâtul M.B. pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză reclamantul L.A.Ş. solicită obligarea pârâtului M.B. prin P.G. la plata despăgubirilor constând în lipsa de folosinţă a terenului de 205 mp situat în B., str.A.O. nr.4, sector 5 pentru perioada cuprinsă între expirarea termenului de 60 zile de la data formulării notificării (16.07.2001) şi până la data soluţionării acestuia prin Dispoziţia nr.5831/09.05.2006.

Contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului ce formează obiectul notificării pe Legea nr.10/2001 echivalează cu contravaloarea fructelor civile pe care le poate produce acest teren, astfel încât temeiul juridic al acţiunii îl constituie dispoziţiile art.485 Cod civil.

Dispoziţiilor art.485 Cod civil reglementează restituirea fructelor de către posesorul de rea credinţă al bunului către proprietarul care revendică bunul.

Ca atare, apelantul – reclamant, pentru a putea pretinde lipsa de rol a terenului, trebuia să facă dovada că în patrimoniul său se află dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.

Ori, acest teren s-a aflat în proprietatea reclamantului – apelant dar a ieşit din patrimoniul acestuia şi a trecut în proprietatea statului, în mod abuziv, ca efect al Decretului de expropriere nr.134/1985.

Notificarea formulată de reclamantul – apelant în baza Legii nr.10/2001, prin care solicita măsuri reparatorii pentru acest teren s-a soluţionat prin Dispoziţia nr.5831/09.05.2006 emisă de P.M.B., dispoziţie rămasă irevocabilă prin respingerea contestaţiei formulate de reclamant prin sentinţa civilă nr.49/14.01.2008 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă, sentinţă rămasă irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr.449/A/10.06.2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie şi a recursului prin decizia nr.1613/17.02.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Dispoziţia nr.5831/2006 a P.M.B., reclamantului – apelant i s-au acordat doar măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în litigiu şi nu restituirea în natură a acestuia.

Ca atare, reclamantul – apelant este doar titularul unui drept de creanţă cu privire la acest teren şi nu titularul unui drept de proprietate, calitate care, potrivit dispoziţiilor art.485 Cod civil, nu-l îndreptăţeşte să solicite lipsa de folosinţă a terenului pe perioada dedusă judecăţii.

Curtea mai reţine, respectând principiul disponibilităţii şi faptul că reclamantul – apelant a învestit instanţa doar cu cerere de acordare a contravalorii lipsei de folosinţă a terenului, nesolicitând alte despăgubiri pentru nesoluţionarea în termen a notificării formulate în baza Legii nr.10/2001.

În consecinţă, faţă de considerentele de mai sus, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea completatore a motivelor de apel formulate de reclamantul – apelant vizând pe intimatul – pârât M.B. prin P.G..

Domenii speta

Spete similare