Drept de retenţie. Obligaţie neexigibilă

Drept de retenţie. Obligaţie neexigibilă

Potrivit art. 2495 alin. 1 din NCC, pârâtul ar fi putut reţine bunul, care a fost atribuit reclamantei prin partajului judiciar, dacă reclamanta nu îşi executa obligaţia izvorâtă din acelaşi raport de drept, respectiv cât timp nu plătea sulta, împrejurare care presupunea ca obligaţia de plată a sultei să fi fost exigibilă. În speţă însă, obligaţia de plată a sultei devenind exigibilă în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a sentinţei, pârâtul nu poate invoca în favoarea sa un drept de retenţie asupra imobilului, acesta fiind atribuit reclamantei la rămânerea irevocabilă a hotărârii arătate.

Judecătoria Satu Mare, Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 1312/03.04.2015, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 549/05.11.2015 pronunţată de Tribunalul Satu Mare

În fapt, din cauza comportamentului agresiv al pârâtului, reclamanta a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal, respectiv apartamentul situat în mun. Satu Mare, ….,  la data de 04.03.2010, aşa cum reiese din Decizia civilă nr. 276/Ap din 18.12.2013, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, prin care a fost modificată Sentinţa civilă nr. 4630/2013 a Judecătoriei Satu Mare, irevocabilă la 10.06.2014 prin Decizia civilă nr. 724/2014 – R a Curţii de Apel Oradea.

Prin aceeaşi decizie a Tribunalului Satu Mare, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 2950 de euro, echivalentă în lei la data executării deciziei, reprezentând beneficiul nerealizat din lipsa de folosinţă a apartamentului. Suma respectivă a fost calculată pe o perioadă de 39 de luni începând cu 04.03.2010 (până în 04.06.2013), la un cuantum al chiriei de 150 euro practicat pe piaţa liberă pentru un apartament similar, respectiv la un cuantum al chiriei de 75 de euro socotit pentru cota parte de ½ din locuinţă ce aparţine reclamantei. Temeiul răspunderii pârâtului a fost reţinut ca fiind art. 998 C.civ. de la 1864, arătându-se că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, reclamanta prin părăsirea locuinţei în urma agresiunilor fizice exercitate de pârât, fiind lipsită de folosinţa locuinţei.

La data de 10.06.2014 a devenit irevocabilă sentinţa civilă nr. 460 din 04.07.2013, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, prin care apartamentul situat în Satu Mare, …, a fost atribuit reclamantei, iar aceasta a fost obligată la plata unei sulte de 57629,43 lei, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a sentinţei.

Potrivit procesului-verbal din 15.12.2014, a fost predată pârâtului recipisa din 10.12.2014 în vederea ridicării sultei achitate de reclamantă.

Conform procesului-verbal din 16.12.2014, pârâtul a predat către reclamantă apartamentul vizat.

Referitor la cererea de chemare în judecată prin care reclamanta solicită plata de către pârât a beneficiului nerealizat ca urmare a lipsei de folosinţă a apartamentului în perioada 04.07.2013 – 16.12.2014, instanţa apreciază că este întemeiată pentru următoarele motive:

Instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale conform art. 998 din C.civ. de la 1864 (legea în vigoare la momentul săvârşirii faptei). Astfel, fapta ilicită constă în violenţa fizică exercitată de pârât asupra reclamantei, fapt ce a determinat-o să părăsească apartamentul vizat la data de 04.03.2010. Prejudiciul este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosinţă a ½ din apartament între 04.07.2013 şi 10.06.2014, respectiv contravaloarea lipsei de folosinţă a întregului apartament între 10.06.2014 şi 16.12.2014. De asemenea, există legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, dar şi vinovăţia pârâtului.

În aceste condiţii, prejudiciul pentru perioada 04.07.2013 – 10.06.2014 este de 825 euro (11 luni x 75 euro contravaloarea chiriei lunare pentru cota de ½ dintr-un apartament similar), iar pentru perioada 10.06.2014 – 16.12.2014 este de 900 euro (6 luni x 150 euro contravaloarea chiriei lunare pentru un apartament similar). A se vedea în acest sens f. 26 verso.

Susţinerile pârâtului potrivit cărora ar fi avut un drept de retenţie asupra apartamentului până la plata de către reclamantă a sultei, nu sunt întemeiate, având în vedere că se vizează un drept de retenţie care ar fi fost exercitat după intrarea în vigoare a Noului cod civil, potrivit art. 189 din Legea nr. 71/2011 se aplică Legea 287/2009 privind Codul civil.

Or, potrivit art. 2495 alin. 1 din NCC, pârâtul ar fi putut reţine bunul cât timp reclamanta nu îşi executa obligaţia izvorâtă din acelaşi raport de drept, în speţă cât timp nu plătea sulta. Aceasta presupune ca obligaţia de plată a sultei să fi fost exigibilă, ceea ce nu era cazul. Obligaţia de plată a sultei devenea exigibilă în 6 luni de la data rămânerii irevocabile a sentinţei 4630/2013, respectiv la data de 10.12.2014 (f.  82, 89), dată la care reclamanta a şi plătit sulta (f. 86). În acelaşi timp, instanţa a reţinut că apartamentul a fost atribuit reclamantei prin sentinţa 4630/2013, irevocabilă la data de 10.06.2014 (f. 81 verso şi 89), ceea ce înseamnă că pârâtul avea obligaţia de predare a apartamentului către reclamantă de la 10.06.2014. Art. 365 din C. civ., invocat de pârât prin întâmpinare, se aplică în cazul regimului separaţiei de bunuri, ceea ce nu este cazul în speţă.

În aceste condiţii, nu se poate reţine că pârâtul a avut un drept de retenţie asupra apartamentului.

Având în vedere cele prezentate, instanţa a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta BA în contradictoriu cu pârâtul TS, având ca obiect pretenţii.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1725 euro, sumă echivalentă în lei la cursul euro/leu al BNR din ziua plăţii efective, reprezentând beneficiul nerealizat în perioada 04.07.2013 – 16.12.2014, ca urmare a lipsei de folosinţă a apartamentului situat în mun. Satu Mare, ….

Domenii speta

Spete similare