Litigiu de asigurări sociale. Încadrarea eronată a indemnizației în prevederile art. 1 lit.d și e din Decretul lege nr. 118/1990. Lipsa unui titlu executoriu care sa constate calitatea de persoană strămutată. Opozabilitatea titlului pronunțat într-un liti

Litigiu de asigurări sociale. Încadrarea eronată a indemnizației în prevederile art. 1 lit.d și e din Decretul lege nr. 118/1990. Lipsa unui titlu executoriu care sa constate calitatea de persoană strămutată. Opozabilitatea titlului pronunțat într-un litigiu cu un membru al familiei. Legalitatea deciziei de debit

art. 1 lit.d și e din Decretul lege nr. 118/1990, art. 179 din Legea nr. 263/2010, Decizia nr. 8 din 14 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursuri în interesul legii

Susţinerile intimatei contestatoare, în sensul că prin hotărârea nr. 1772/29.03.1991 emisă de Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, s-a reţinut că a fost strămutată, fiind îndreptăţită la plata drepturilor aferente, apelanta neavând competenţă de modificare a actului nu pot fi avute în vedere. Analizând hotărârea nr. 1772/29.03.1991 se constată că respectă tiparul unei hotărâri judecătoreşti: practica, considerente, dispozitiv. Ceea ce prezintă relevanţă şi se execută este dispozitivul, în care se menţionează, în mod clar şi neechivoc, faptul că o perioadă de 4 ani 9 luni şi 13 zile reclamanta a avut domiciliul obligatoriu în localitatea Olaru, situaţie încadrată  în prevederile art. 1 litera d din Decretul lege 118/1990. Acest dispozitiv nu a fost contestat de către partea intimată, iar situaţia de fapt menţionată în cuprinsul considerentelor, referitoare şi la aspectul strămutării nu interesează din punct de vedere juridic, atâta timp cât nu a fost recunoscut, cu putere executorie, un drept al contestatoarei încadrat în art. 1 lit.e.

De altfel, prin Decizia nr. 8 din 14 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursuri în interesul legii privind interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 1, alin. (1) lit. d) si e) raportat la art. 4 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind dreptul unor persoane persecutate din motive politice de a cumula indemnizaţia pentru perioada de strămutare cu cea prevăzută pentru perioada de domiciliu forţat, atunci când aceste perioade au coincis, cu putere obligatorie s-a stabilit că persoana îndreptăţită poate beneficia de o singură indemnizaţie prevăzuta de lege, respectiv cea pentru perioada de strămutare.

Intimata contestatoare nu poate pretinde, cu temei, cumularea indemnizaţiilor (chiar şi în situaţia în care s-ar accepta că a beneficiat de încadrare în prevederile art. 1 lit.d şi e din Decretul nr. 118/1990),  justificat de situaţia identică cu cea menţionată în cadrul deciziei nr. 672/08.02.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Un titlu executoriu produce efecte doar între părţile litigante, fără a putea fi aplicat sau a produce drepturi prin analogie, în favoarea unor terţi, indiferent de raporturile de rudenie existente. Fiind vorba de drepturi individuale, ele trebuie constatate sau stabilite, în mod distinct, pentru fiecare persoană implicată. Nu trebuie omis nici faptul că situaţia juridică este diferită, legislaţia fiind modificată succesiv şi interpretată cu putere obligatorie, faţă de momentul pronunţării deciziei civile nr. 672/08.02.2010.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.3087 din 08 iunie 2016)

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispoziţiile art.1 şi art.4 din D.L. nr.118/2000, apelanta solicită a învederat că potrivit menţiunilor exprese din cuprinsul Hotărârii nr. 1771/09.03.1991 reclamanta este încadrată în prevederile arta 1 lit. d din DL 118/1990 iar nu lit. d şi e pentru a beneficia de două indemnităţii acestea nefiind niciodată solicitate, plata eronată a sumelor achitate necuvenit fiind transformată pe această cale într-o solicitare de acordare a indemnizaţiei conform arta 1 lit. e din D.L. nr. 118/1990, reclamanta nefăcând dovada că s-au fi adresat vreodată Comisiei pentru a beneficia şi de indemnizaţie conform arta 1 lit. e din DL 118/1990.

Decizia de debit contestată a fost emisă în condiţii de legalitate contestatoarei fiindu-i în mod eronat calculate şi calculate drepturi băneşti ca şi când beneficia de prevederile art. 4 alin. 1 din DL 118/1990, când de fapt aceasta beneficia de prevederile art. 4 alin. 2 din DL 118/1990. Indemnizaţia cuvenita conform prevederilor legale este de 479 lei lunar, neputând fi menţinut în plată vechiul cuantum, eronat stabilit, decizia de revizuire fiind perfect legală.

În mod eronat instanţa de judecată a apreciat că apelanta nu avea calitatea de a modifica drepturile băneşti stabilite în temeiul DL 118/1990 pentru că tocmai modul de calcul - apanaj ce aparţine exclusiv Casei de Pensii a determinat calculul eronat al sumelor încasata iar nu încadrarea eronată. Eroarea revizuită a Casei de Pensii constă în faptul că situaţia contestatoarei a fost eronat plătită conform art.4 alin.1, când aplicabile erau dispoziţiile art.4 alin.2 din DL 112/1990.

 Constatându-se punerea în plată a indemnizaţiei conform art. 4 alin.1 iar nu art.4 alin.2 din DL nr. 118/1990 a fost îndreptată această eroare astfel: prin decizia de revizuire nr. 143149/19.02.2015 cuantumul corect cuvenit contestatoarei pe baza documentelor depuse şi conform Hotărârii nr. 1772/29.03.1991 este de 479 lei.

Prin decizia de debit 143149/19.02.2015 sumele încasate necuvenit se impun a fi restituite al indemnizaţiei contestatoarei. În situaţia în care aceasta aprecia cu nu îi sunt respectate drepturile şi că indemnizaţia încasată nu este corect stabilită, trebuia să se adreseze emitentului actului, iar nu să combată în prezenţa cauză prin argumentul că banii oricum îi erau cuveniţi pentru că şi domnia sa a suferit aceleaşi persecuţii ca şi fratele său, instanţă de fond simţindu-se datoare să preia argumentele absolut judicioase dezvoltate de Curtea de Apel Bucureşti în decizia 672R - cauzele de duse judecăţii fiind diferite.

Apelanta consideră că în această situaţie se impunea recuperarea sumelor achitate necuvenit, în sens contrar intervenind îmbogăţirea fără justă cauză.

Mai mult, dispoziţiile art.179 din Legea nr.263/2010 a sunt imperative şi instituie obligativitatea pentru casele teritoriale de pensii de a recupera sumele încasate necuvenit.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Situaţia de fapt a fost reţinută în mod judicios de instanţa de fond, nefiind necesară o reluare a acesteia, urmând că analiza criticilor formulate să fie realizată strict din perspectiva raţionamentului juridic al soluţiei de admitere pronunţate.

Decizia de debit contestată în cauză, nr. 143149/19.02.2015, a fost emisă în vederea recuperării sumei generate de încadrarea eronată a indemnizaţiei în prevederile Decretului Lege nr. 118/1990, respectiv 17208 lei, încasată necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale de către reclamanta intimată, pentru perioada 01.04.2012-31.03.2015. S-a menţionat că plata necuvenită a drepturilor a fost generată de revizuirea drepturilor de pensie prin decizia nr. 143149/19.02.2015, respectiv încadrarea perioadei 4 ani 9 luni şi 13 zile numai în prevederile art. 1 lit.d, adică domiciliu obligatoriu, cuvenindu-se o indemnizaţie calculată potrivit art. 4 alin.2 din Decretul Lege nr. 118/1990.

Faţă de aceste menţiuni şi în raport de deciziile contestate nu se poate reține că forma deciziei de debit nu respectă prevederile legale incidente. Astfel, se regăsesc numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului emitent, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, obiectul actului administrativ, respectiv semnătura persoanei împuternicite a organului fiscal. Decizia de debit este motivată în fapt, cuprinzând motivul constituirii debitului – revizuirea drepturilor de pensie datorată încadrării eronate a indemnizaţiei în prevederile Decretului Lege nr. 118/1990.

Motivul faptic pentru care s-a procedat la imputarea sumei de  17208 lei era menţionat în decizia contestată, astfel încât nu se poate presupune că reclamanta sau instanţa era în imposibilitate de analizare a legalităţii şi temeiniciei actului. Dimpotrivă, în acţiunea introductivă, reclamanta intimată a formulat apărări privind modul de aplicare a prevederilor Decretului lege nr. 118/1990, astfel încât instanţa de fond era obligată să le analizeze.

Cât priveşte criticile aduse hotărârii din perspectiva temeiniciei actului contestat, Curtea reţine că revizuirea drepturilor de pensie prin decizia nr. 143149/19.02.2015, a fost generată de încadrarea perioadei 4 ani 9 luni şi 13 zile numai în prevederile art. 1 lit.d, adică domiciliu obligatoriu şi nu în prevederile art. 1 lit.d şi e aşa cum figurează în decizia de pensionare nr. 143149/11.09.2006.

Aceasta, în condiţiile în care prin Hotărârea nr.1772/29.03.1991 emisă de Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, în dosar nr. 1772/1991 i s-a recunoscut reclamantei vechimea în munca pentru perioada 18.06.1951-1.04.1956, respectiv 4 ani 9 luni şi 13 zile, constatându-se că în această perioadă reclamantă a avut domiciliul obligatoriu în localitatea Olaru, situaţie încadrată  în prevederile art. 1 litera d din Decretul lege 118/1990.

Prin Hotărârea nr.1772/29.03.1991 emisă de Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, în dosar nr. 1771/1991 s-a stabilit în favoarea reclamantei dreptul la încasarea unei indemnizaţii lunare de 957 lei, respectiv 200 lei pentru fiecare an de privare de libertate, conform art. 3 alin.1 şi art. 10.

Revizuirea drepturilor de pensie s-a făcut, cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv art. 107 din Legea nr. 263/2010, prin care în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor.

Susţinerile intimatei contestatoare, în sensul că prin hotărârea nr. 1772/29.03.1991 emisă de Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, în dosar nr. 1772/1991 s-a reţinut că a fost strămutată, fiind îndreptăţită la plata drepturilor aferente, apelanta neavând competenţă de modificare a actului nu pot fi avute în vedere. Analizând hotărârea nr. 1772/29.03.1991 se constată că respectă tiparul unei hotărâri judecătoreşti: practica, considerente, dispozitiv. Ceea ce prezintă relevanţă şi se execută este dispozitivul, în care se menţionează, în mod clar şi neechivoc, faptul că o perioadă de 4 ani 9 luni şi 13 zile reclamanta a avut domiciliul obligatoriu în localitatea Olaru, situaţie încadrată  în prevederile art. 1 litera d din Decretul lege 118/1990. Acest dispozitiv nu a fost contestat de către partea intimată, iar situaţia de fapt menţionată în cuprinsul considerentelor, referitoare şi la aspectul strămutării nu interesează din punct de vedere juridic, atâta timp cât nu a fost recunoscut, cu putere executorie, un drept al contestatoarei încadrat în art. 1 lit.e.

De altfel, prin Decizia nr. 8 din 14 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursuri în interesul legii privind interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 1, alin. (1) lit. d) si e) raportat la art. 4 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind dreptul unor persoane persecutate din motive politice de a cumula indemnizaţia pentru perioada de strămutare cu cea prevăzută pentru perioada de domiciliu forţat, atunci când aceste perioade au coincis, cu putere obligatorie s-a stabilit că persoana îndreptăţită poate beneficia de o singură indemnizaţie prevăzuta de lege, respectiv cea pentru perioada de strămutare.

În aceste condiţii, intimata contestatoare nu poate pretinde, cu temei, cumularea indemnizaţiilor (chiar şi în situaţia în care s-ar accepta că a beneficiat de încadrare în prevederile art. 1 lit.d şi e din Decretul nr. 118/1990),  justificat de situaţia identică cu cea menţionată în cadrul deciziei nr. 672/08.02.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Trebuie menţionat că un titlu executoriu produce efecte doar între părţile litigante, fără a putea fi aplicat sau a produce drepturi prin analogie, în favoarea unor terţi, indiferent de raporturile de rudenie existente. Fiind vorba de drepturi individuale, ele trebuie constatate sau stabilite, în mod distinct, pentru fiecare persoană implicată. Nu trebuie omis nici faptul că situaţia juridică este diferită, legislaţia fiind modificată succesiv şi interpretată cu putere obligatorie, faţă de momentul pronunţării deciziei civile nr. 672/08.02.2010.

Nu se poate reţine împrejurarea că apelanta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi-a depăşit competenţele recunoscute, cenzurând Hotărârile Comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, atâta timp cât în cauză nu s-a procedat la o modificare a actului generator de drepturi, ci o punere corectă în executare a acestuia.

Cât priveşte indemnizaţia lunară de 200 lei pentru fiecare an de privare de libertate, stabilită conform art. 3 alin.1 şi art. 10 prin Hotărârea nr.1772/29.03.1991 a Comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, în dosar nr. 1771/1991 şi modificată prin decizia de revizuire nr. 143149/19.02.2015 la suma de 100 lei, conform art. 4 alin.2, Curtea reţine următoarele:

La momentul stabilirii drepturilor, respectiv 29.03.1991, art. 3 alin.1 din Decretul lege nr. 118/1990 prevedea următoarele: persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 au dreptul la o indemnizaţie lunară de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenţie, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate.

Textul de lege a suferit modificări la momentul republicării actului normativ, prin art. III din Legea nr. 90/1994, făcându-se distincţie între situaţiile de fapt prevăzute de art. 1, inclusiv sub aspectul indemnizaţiei lunare, respectiv persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1, cu excepţia celor care se încadrează în situaţia prevăzută la lit. d), au dreptul la o indemnizaţie lunară de 2.000 lei pentru fiecare an de detenţie, internare abuzivă în spitalele psihiatrice, strămutare, deportare sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu pensionate. (2) Persoanele care s-au aflat în situaţia prevăzută la art. 1 lit. d) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 1.700 lei pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu pensionate.

Prin OUG nr. 59 din  7 mai 2008 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990, cuantumul indemnizaţiei prevăzută pentru persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (2) a fost stabilit la 200 lei pentru fiecare an de detenţie, persoanele aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d) beneficiind de o indemnizaţie lunară de 100 lei pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu.

În urma republicării în temeiul art. II din OUG nr. 59/2008 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990, fostul art. 3 a devenit art.4, menţinându-se cuantumul indemnizaţiei, aşa cum a fost stabilit prin OUG nr. 59/2008.

Astfel, la momentul emiterii deciziei de revizuire nr. 143149/19.02.2015 apelantei a înţeles să facă aplicarea prevederilor art. 4 alin.2, aplicând o indemnizaţie de 100 lei pentru fiecare din cei 4 ani 9 luni şi 13 zile cât reclamanta a avut domiciliul obligatoriu în localitatea Olaru, conform dispozitivului Hotârârii nr. 1772/29.03.1991.

Faptul că la momentul emiterii Hotârârii nr. 1772/29.03.1991 contestatoarea avea o indemnizaţie lunară de 200 lei (conform art. 3 din Decretul lege nr. 118/1990), iar prin decizia de revizuire nr. 143149/19.02.2015 i s-a stabilit o indemnizaţie lunară de 100 lei pentru fiecare an de detenţie nu conduce la o imixtiune a apelantei în atribuţiile Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, ci la o aplicare a prevederilor legale aşa cum acestea au fost modificate succesiv prin acte normative obligatorii. Nu se poate reţine că indemnizaţia iniţială a fost stabilită după criterii subiective, astfel că nu se poate interveni asupra cuantumului acesteia, ci prin raportare la prevederile art. 3 alin.1, aşa cum acestea erau în vigoare la momentul respectiv. Dacă s-ar accepta raţionamentul instanţei de fond ar însemna că în condiţiile majorării cuantumului indemnizaţiei, cuantumul iniţial să nu poată fi modificat. Or nu acesta a fost raţiunea instituirii textului de lege, dimpotrivă cuantumul indemnizaţiilor să poată fi modificat, actualizat în raport de evoluţia preţurilor şi tarifelor.

Rezultă că începând cu anul 2008 cuantumul indemnizaţiilor reparatorii prevăzute de Decretul lege nr. 118/1990, trebuie determinat prin luarea în considerare a situaţie de fapt încadrată juridic de către Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, categoria strămutării prevăzută de art. 4 alin.1 impunând un cuantum superior faţă de cei cu domiciliu obligatoriu încadraţi în art. 4 alin.2.

Cum contestatoarea nu deţine un titlu executoriu privind încadrarea sa în prevederile art. 1 lit.e, în mod corect apelanta a procedat la revizuirea drepturilor de pensie şi calcularea corectă a cuantumului indemnizaţiei lunare, în raport de prevederile art. 4 alin.2 din Decretul lege nr. 118/1990.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.2 Cod procedură civilă Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentinţa atacată în sensul că va respinge contestaţia, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare