Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere formulată de un creditor, de obligare a debitoarei la plata unei sume de bani reprezentând cheltuieli de conservare şi administrare a bunurilor debitoarei, întemeiată pe prevederile art. 121 din Legea nr. 85/2006 şi p

Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere formulată de un creditor, de obligare a debitoarei la plata unei sume de bani reprezentând cheltuieli de conservare şi administrare a bunurilor debitoarei, întemeiată pe prevederile art. 121 din Legea nr. 85/2006 şi pe contractul de prestări servicii dintre părţi, încheiat pe parcursul derulării planului de reorganizare, având ca obiect repararea şi punerea în funcţiune a unor utilaje proprietatea debitoarei. Netemeinicie. Calificarea ca şi creanţă curentă, născută în perioada de reorganizare, a creanţei creditorului reclamant

Decizia nr. 124/C/2016-R din 13.09.2016

Dosar nr. 8082/111/C/2006/a10 – R

- art. 121, 123 şi art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006

Prin Sentinţa nr.626/F din 27 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bihor a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de creditorul S.C. ...  S.R.L. cu sediul în ...  , J0… , CIF RO … în contradictoriu cu lichidatorul judiciar ...  cu sediul în ...  .

Pentru a pronunţa astfel, judecătorul sindic a reţinut în fapt că, între creditorul S.C. ... S.R.L. şi debitor au fost încheiate ulterior deschiderii procedurii insolvenţei două contracte de prestări servicii având ca obiect punerea în funcţiune a maşinii de alezat şi frezat ACC-160-PAMA, respectiv montarea ansamblelor HBMC 130/4000, precum şi un contract de vânzare-cumpărare sub condiţie suspensivă. În executarea acestora au fost emise facturile fiscale nr. .../12.04.2011, .../26.09.2012, .../26.09.2012 şi .../13.01.2012. Întrucât între părţi există divergenţe parţiale în privinţa certitudinii creanţelor reflectate în cuprinsul acestora, precum şi a naturii juridice a sumelor pretinse, ele s-au impus a fi examinate în mod distinct.

Astfel, în ceea ce priveşte suma de 105.239, 70 lei (factura fiscală nr. .../26.09.2012) s-a reţinut că în cuprinsul acesteia se face referire că reprezintă contravaloarea comisionului de vânzare, demontare şi pregătire pentru expediere la export. Între această menţiune şi cea din contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia se pretinde a fi fost emisă există o contradicţie evidentă din moment ce obiectul celui din urmă îl reprezintă cumpărarea sub condiţie a maşinilor-utilaje de mâna a doua cuprinse în anexa la contract.

Probele administrate în cauză nu au putut conduce la concluzia certă că între părţi s-a încheiat un contract de comision ce să justifice pretinderea de către creditor a unei sume de bani cu acest titlu. În absenţa unor dovezi care să permită existenţa contractului şi a eventualului cuantum stabilit de părţi cu titlu de comision judecătorul sindic a considerat că pentru suma de 105.239, 70 lei creditor nu deţine o creanţă certă.

În plus, nu trebuie omis că prin declaraţia de creanţă depusă la data de 6 iunie 2013 după deschiderea procedurii falimentului faţă de debitor creditorul S.C. ... S.R.L. nu a solicitat plata acesteia. Susţinerea că factura fiscală a fost anulată de către lichidatorul judiciar nu poate constitui un temei pentru înlăturarea obligaţiilor impuse de lege în sarcina unei părţi sub sancţiunea decăderii. Concluzia se-a impus întrucât emitentul facturii nu a fost lichidatorul judiciar, ci creditorul, astfel încât orice acţiune a celui din urmă nu poate afecta valabilitatea unui înscris pe care nu l-a întocmit. Ca atare, sub acest aspect a considerat cererea nefondată.

Referitor la suma de 122.080, 88 lei trebuie precizat cu titlu preliminar că certitudinea ei nu este pusă în discuţie din moment ce lichidatorul judiciar a dispus înscrierea creditorului în tabelul suplimentar de creanţe ulterior deschiderii procedurii falimentului. Simpla înscriere în acest act de procedură nu înlătură posibilitatea reţinerii că acestea ar reprezenta cheltuieli de administrare sau conservare, esenţială fiind natura acestora şi nu împrejurarea dacă a fost sau nu înscrisă creanţa în tabelul de creanţe.

Concluzia s-a impus din examinarea prevederilor art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, prevedere ce se aplică şi în caz de faliment. Textul legal nu stabileşte ordinea în care se achită sumele reprezentând aceste creanţe, scopul reglementării fiind acela de a nu pune administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în situaţia de a întocmi tabele succesive de creanţe.

Examinarea coroborată a acestei prevederi cu cele instituite de art. 121 şi 123 din Legea nr. 85/2006 conduce la concluzia că distribuirile de sume în caz de faliment nu se pot face decât în conformitate cu aceste dispoziţii, legea nereglementând o altă modalitate de distribuire a sumelor obţinute din lichidarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Dacă prima dispoziţie are în vedere ipoteza vânzării bunurilor grevate de garanţii reale, cea de a doua vizează celelalte situaţii.

Creditorul nu a făcut dovada că sumele pretinse sunt aferente unor bunuri care au fost grevate cu sarcini în favoarea unor alţi creditori participanţi la procedură, astfel încât distribuirile nu s-ar putea face decât în conformitate cu cea de-a doua reglementare. Această prevedere tratează în mod distinct două categorii de creanţe : cheltuielile de administrare şi conservare (pct. 1) şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii (pct. 3). Reglementarea lor distinctă conduce la concluzia certă că în măsura în care debitorul şi-a continuat activitatea ulterior deschiderii procedurii, creanţele izvorâte din raporturile stabilite de acesta cu diverşi parteneri contractuali se încadrează în cea de-a doua ipoteză.

Cele două contracte de prestări servicii încheiate între creditor şi debitor a vizat desfăşurarea unor activităţi care să permită continuarea procesului de producţie în spaţiul deţinut de către cel din urmă. Tocmai de aceea, creanţa nu poate fi calificată ca fiind una de administrare şi conservare întrucât ea nu decurge dintr-o activitate ce a presupus asigurarea integrităţii patrimoniului debitorului, ci dinamizarea acestuia.

Faţă de toate acestea, a considerat că cererea formulată este nefondată şi a respins-o.

Împotriva hotărârii pronunţate de judecătorul sindic a formulat recurs creditorul SC ... SRL, cu sediul în ... , solicitând instanţei admiterea recursului declarat, modificarea hotărârii atacate şi drept consecinţă, obligarea lichidatorului judiciar ...  la plata către recurentă a sumei de 227.360,62 lei în temeiul art. 4.1 rap. la art. 121 din Legea nr.85/2006 cu titlu de cheltuieli ocazionate de procedura insolvenţei S.C. ...  S.A.

În motivarea recursului se arată că, în cursul anului 2008, societatea, care are ca activitate principală întreţinerea şi exploatarea de maşini industriale, a fost contactată de administratorul judiciar ... , în vederea reabilitării a o parte din platforma industrială a SC ...  SA pentru ca respectiva parte să poate fi exploatată şi repusă în funcţiune. Face menţiunea că la acel moment producţia era oprită, utilajele nu erau în stare de funcţionare, necesitând serioase reparaţii.

În acest sens, între societatea recurentă şi ...  S.A. s-au încheiat mai multe contracte de prestări servicii, având ca obiect repararea maşinilor şi utilajelor din dotarea ...  SA. Socotind că serviciile prestate în temeiul acelor contracte au avut natura unor acte de conservare şi administrare a patrimoniului societăţii aflate în insolvenţă, a solicitat pe calea prezentei cereri să se dispună lichidatorului judiciar să facă plata contravalorii acestor servicii în temeiul art. 4.1 rap. la art. art. 121 din Legea 85/2006.

Hotărârea primei instanţe: Prima instanţă a respins cererea pentru două diferite motive, corespunzător unor două situaţii pe care aceasta le-a apreciat în mod distinct.

l. Situaţia creanţei în suma de 122.080,88 lei: Prima instanţă consideră că textul legal în care poate fi cuprinsă creanţa este acela prevăzut de art. 123 din Legea 85/2006, însă îşi justifică alegerea între pct. 1 al articolului - cheltuieli de administrare şi conservare, şi pct.3 - cheltuieli rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii, în favoarea acestui ultim articol.

Alegerea instanţei este una greşită. Alegerea instanţei este justificată pe raţionamentul că „în măsura în care debitorul şi-a continuat activitatea ulterior deschiderii procedurii, creanţele izvorâte din raporturile stabilite de acesta cu diverşi parteneri contractuali se încadrează în cea de-a doua ipoteză". Raţionamentul este greşit în măsura în care recurenta nu a fost „parteneri contractuali", în sensul în care nu a reparat maşini şi utilaje pe care debitorul urma să le vândă, comercializeze, adică să îşi continue activitatea, nu a participat la un flux comercial propriu zis, ci a reparat exact maşinile proprii, proprietatea debitorului, pentru ca acestea să fie în stare de funcţionare, sau să poate fi vândute la un preţ corect (nu derizoriu, ca fier vechi).

Se vorbeşte aşadar de simpla administrare şi conservare a bunurilor debitoarei (pct.1) nu de continuarea activităţii economice a debitoarei (pct.3) situaţie care ar fi putut intra în discuţie doar dacă repara maşinile/utilajele în vederea realizării de către debitoare a unui circuit economic, a unui flux economic, adică a realizării obiectului ei de activitate.

Pe mai departe raţionamentul instanţei este greşit în măsura în care se retine că „creanţa nu poate fi calificată ca fiind una de administrare şi conservare întrucât ea nu decurge dintr-o activitate ce a presupus asigurarea integrităţii patrimoniului, ci dinamizarea acestuia". Fără intervenţia recurentei, maşinile ...  erau doar fier vechi, recurenta le-a făcut funcţionale, le-a pus în valoare şi au putut fi valorificate la un preţ ce exprima valoarea lor tehnică, şi nu la preţ de fier vechi. Nu poate fi de acord cu teza că a repara maşinile/utilajele debitorului insolvent însemna „dinamizarea" activităţii, fiind clar că nu se mai dinamiza nimic, urma să se vândă fabrica pe bucăţi, dar nu în mod haotic, ci profesionist, conform unor valori aferente stării lor tehnice, actualizate, tocmai urmarea reparării lor. În egală măsură, nu poate fi de acord nici cu teza că doar paza maşinilor/utilajelor înseamnă cheltuială de conservare şi administrare, respectiv de diligenţele unui bun proprietar, care impune tocmai repararea maşinilor şi aducere lor în stadiu tehnic de funcţionare pentru a fi valorificate corespunzător.

Judecătorul fondului nu a avut în vedere situaţia concretă, privitor la modul de încheiere a celor două contracte şi evoluţia raporturilor cu ... . S.A. Astfel creanţa sus amintită izvorăşte din două contracte încheiate între cele două societăţi având ca unic obiect repararea, pregătirea pentru vânzare a maşinilor din dotarea pârâtei, după cum urmează:

A. Contractul de prestări servicii din 12.02.2009 (înregistrat la pârâtă sub nr. ... /23.09.2009) având ca obiect „punerea în funcţiune a maşinii de alezat şi frezat ACC160PAMA, din dotarea ... , pornind din situaţia existenta la data prezentei. Executantul se obliga să efectueze următoarele lucrări: ETAPA I - aducerea în parametri geometrici ai maşinii (partea mecanică) ETAPA II - verificarea şi asigurarea funcţionarii pârtii mecanice şi hidraulice a maşinii"

Cu titlu de menţiune, arată că, alocarea manoperei se va stabili pe bază de pontaj zilnic acceptat de comun acord, aceasta fiind de 12 euro/oră. Chestiunea este foarte importantă întrucât a deplasat în incinta ...  SA o echipă de muncitori, care au lucrat efectiv în această locaţie în baza unor pontaje verificate de ...  SA, pe baza foilor colective de prezenţă. În acest fel, angajaţii s-au comportat ca veritabili angajaţi ai ...  SA, având loc practic o detaşare la un alt loc de muncă, în interesul angajatorului.

În temeiul acestui contract, recurenta a emis factura .../12.04.2011, în valoare de 99.876 lei, având la menţiuni următoarele: „prestări servicii conform contract ... /23.09.2009, reparat maşina de alezat şi frezat tip PAMA - finalizat lucrare şi predat". Factura a fost acceptată la plată de către administratorul judiciar al societăţii aflate în insolvenţă şi s-a şi achitat suma de 23.815,97 lei, ramând de încasat suma 75.260,03 lei. Conform legii contabilităţii o factură acceptată la plată şi achitată parţial nu mai poate face obiect de contestare în ceea ce priveşte debitorul obligaţiei.

 B. Contractul de prestări servicii nr.... /2012 din 30.03.2012 având ca obiect,, montaj ansamble HBMC130/4000." Contractul are aceleaşi menţiuni ca şi primul contract, anume preţul lucrărilor este 12 euro/oră + TVA, iar volumul manoperei se stabileşte pe baza de pontaj zilnic. În temeiul acestui contract s-a emis factura .../26.09.2012, în suma de 44.782,85 lei, acceptată la plată de ...  SA. Menţiunea de pe factură arată că este vorba de „prestări servicii conform contract ... /30.03.2012 - montat sistem şi transfer scula maşina India". Factura a fost acceptată la plată de către administratorul judiciar al societăţii aflate în insolvenţă.

După o plată parţială a primei facturi, adică suma de 23.815.97 lei, pentru celelalte valori data plăţii amânându-se de mai multe ori sub diferite pretexte oferite de administratorul judiciar, iar ulterior au fost înştiinţaţi prin Notificare privind deschiderea procedurii de faliment că poate să depună cerere de includere în tabelul suplimentar, într-adevăr a fost înscrisă în tabelul suplimentar întocmit de lichidator.

2. Situaţia creanţei în sumă de 105.239,70 lei. Creanţa menţionată a fost pretinsă în temeiul contractului de vânzare - cumpărare sub condiţie încheiat la data de 30.08.2011, prin care cumpăra sub condiţie maşini utilaje de mâna a doua cuprinse în anexa care face parte din prezentul contract. La momentul încheierii lui, spre deosebire de celelalte contracte, părţile au prevăzut, pe lângă activitatea de reparare a utilajelor şi pe cea de intermediere în vânzarea acestora, în mod practic, recurenta, după ce repara utilajele, făcea formalităţile de publicitate pe Internet şi intermedia vânzarea acestor utilaje. În acest fel se explică încheierea acestei ciudate formule „vânzare - cumpărare sub condiţie", condiţia fiind de fapt aceea de a găsi cumpărător pentru cumpărarea utilajelor reparate.

Legat de certitudinea acestui contract judecătorul fondului reţine că probele administrate în cauză nu pot conduce la concluzia certă că între părţi s-a încheiat un contract de comision, şi în absenţa unor dovezi care să permită existenţa contractului şi a eventualului cuantum stabilit de părţi cu titlu de comision judecătorul consideră că pentru suma de 105.239,70 lei creditorul nu deţine o creanţă certă.

Este foarte important a se reţine că lichidatorul nu a contestat în esenţa realizarea serviciilor şi justeţea pretenţiilor, ci doar faptul că nu s-a înscris la masa credală cu aceste pretenţii. La acest ultim capitol trebuie reţinut că nu a renunţat niciodată la cele două facturi neincluse în Tabelul suplimentar, astfel că a realizat mai multe notificări de plată, separat de depunerea declaraţiilor de creanţe, în care a formulat explicit solicitarea de plată a celor două facturi. Este vorba printre altele de Notificarea de plată din data de 14.05.2015 în care a solicitat plata tuturor celor 4 facturi.

Situaţia juridică dedusă judecăţii. Din analiza stării de fapt sus arătate rezultă cu prisosinţă că, prestaţiile efectuate în temeiul contractelor de prestări servicii se încadrează în categoria actelor de conservare şi administrare a bunurilor din averea debitorului, fiind vorba în esenţă de repararea unor utilaje în vederea valorificării lor, urmate apoi de valorificarea efectivă prin vânzarea acestora către clienţi, incidenţa art. 121 din Legea 85/2006 fiind evidentă. Serviciile prestate de recurentă s-au făcut la un tarif de 12 EURO plus TVA/oră, fiind clar că face parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 23 din Legea 85/2006. Plata sumelor facturate trebuia să se facă în mod direct de către lichidator din averea debitorului insolvent, fără depunerea unei declaraţii de creanţă şi includerea în Tabelul suplimentar, aşa cum a fost sugestia lichidatorului judiciar şi cum a şi procedat în concret incidenţa art. 4.1. din Legea 85/2006 fiind clară.

În drept au fost invocate prevederile art. 8 din Legea 85/2006.

Instanţa de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, a reţinut că este nefondat urmând ca în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, art.8 din Legea nr. 85/2006 să dispună respingerea lui ca atare şi menţinerea în totalitate a sentinţei atacate pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2015, creditorul recurent S.C. ... S.R.L. a solicitat obligarea lichidatorului judiciar ...  S.P.R.L. la plata sumei de 227.360,62 lei reprezentând cheltuieli ocazionate în procedura insolvenţei debitoarei SC ...  SA şi care se încadrează la art. 121 din legea insolvenţei, fiind cheltuieli de conservare şi administrare.

 După intrarea debitoarei SC ...  SA în procedura insolvenţei, acesteia i-a fost aprobat planul de reorganizare a activităţii prin sentinţa nr. 416/05.09.2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, perioadă de reorganizare care s-a desfăşurat până la data de 03.04.2013, când prin sentinţa nr. 985/2013 pronunţată de Tribunalul Bihor s-a dispus deschiderea procedurii falimentului societăţii.

După intrarea societăţii debitoare în procedura reorganizării în anul 2007 acesta şi-a desfăşurat activitatea potrivit planului de reorganizare, activitate în cadrul căreia a contractat diverse servicii cu partenerii săi contractuali, printre care şi recurenta creditoare.

Astfel, debitoarea a încheiat cu recurenta la data de 12.02.2009 un contract de prestări servicii având ca obiect punerea în funcţiune a unei maşini de alezat şi frezat ACC160PAMA, iar la data de 30.03.2012 a încheiat contractul de prestări servicii nr. ...  care avea ca obiect montaj ansamble HBMC 130/4000, contracte care prevedeau repararea utilajelor şi punerea lor în funcţiune. Pentru lucrările efectuate în temeiul primului contract recurenta a emis factura fiscală nr. .../12.04.2011 în valoare de 99.876 lei, din care debitoarea a achitat suma de 23.815, 97 lei, iar pentru cel de al doilea contract a emis factura fiscală nr. 0.../26.09.2012 în valoare de 44.782,85 lei.

La data de 30.08.2011 creditoarea a încheiat cu debitoarea contractul de vânzare-cumpărare sub condiţie prin care se obliga să cumpere maşini utilaje de mâna a doua de la debitor sub condiţie. La art. 1.3 din contract s-a stipulat că condiţia sub care se încheie contractul este acea ca în urma inspecţiei tehnice a specialistului să se ateste că maşinile corespund specificaţiei tehnice cerute de cumpărător. În executarea acestui contract creditoarea a achiziţionat bunurile descrise în factura .../13.01.2012 în sumă de 2038,04 lei.

Prin cererea formulată creditoarea a invocat că în executarea aceluiaşi contract a executat servicii de intermediere vânzări pentru debitoare prin care a procurat pentru aceasta în urma publicităţii efectuate cumpărători pentru maşinile utilaje ale acesteia, sens în care pentru serviciile prestate a emis factura nr. .../26.09.2012 în sumă de 105.239,70 lei.

Toate aceste servicii prestate de către creditoare în favoarea debitoarei au fost calificate de către acesta ca fiind cheltuieli de administrare şi conservare a bunurilor debitoarei care s-ar încadra în prevederile art.121 pct.1 din legea insolvenţei şi care ar trebui achitate cu prioritate.

Aceste susţineri ale recurentei creditoarei nu au putut fi primite, după cum în mod corect a reţinut şi judecătorul sindic, motivele de recurs invocate fiind neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 121 din Legea nr. 85/2006, fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:  1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24.

Aceste dispoziţii legale sunt incidente în situaţia în care se efectuează distribuiri de sume din valorificarea bunurilor garantate către creditorii care deţin garanţiile, din sumele obţinute fiind deduse iniţial toate cheltuielile prevăzute la punctul 1. Sumele de bani solicitate de către creditoare nu se încadrează în aceste dispoziţii câtă vreme nu s-a făcut dovada că serviciile a căror contravaloare o solicită creditoarea ar viza bunuri garantate.

Pe de altă parte, nici natura acestor sume de bani nu poate fi calificată ca fiind o cheltuială de administrare sau de conservare a bunurilor debitoarei în condiţiile în care contractele au fost încheiate în decursul perioadei de reorganizare a debitoarei, când acesta îşi desfăşura activitatea conform obiectului său de activitate şi încheia diverse contracte cu parteneri contractuali pentru a duce la îndeplinire obligaţiile asumate prin planul de reorganizare. Faptul că obiect al unor contracte de prestări servicii a fost repararea unor bunuri ale debitoarei ori faptul că aceste servicii au fost executate în incinta debitoarei de către angajaţii creditoarei nu califică în mod automat contravaloarea serviciilor respective în categoria de cheltuieli invocată de creditoare.

 Cheltuielile de administrare şi conservare vizate de art. 121 pct.1, respectiv art.123 pct.1 din legea insolvenţei, sunt acele cheltuieli legate de exploatarea normală a unor bunuri sau păstrarea lor în starea în care se află pentru o cât mai bună valorificare a acestora, cheltuieli vizând utilităţile, chiriile, salariile, paza bunurilor, asigurarea acestora etc.

Ori, serviciile prestate de către creditoare nu se încadrează în această categorie, ele fiind servicii de care a beneficiat debitoarea în perioada de reorganizare şi reprezintă cheltuieli curente născute din desfăşurarea activităţii care se plătesc din documentele din care rezultă potrivit prevederilor art. 64 alin. 6 din legea insolvenţei. Tocmai pe acest considerent creditoarea a încasat o parte din contravaloarea primei facturi invocate şi din care nu solicită decât diferenţa de sumă neachitată. Este adevărat că aceste dispoziţii legale se aplică şi în perioada în care debitoarea se află în etapa falimentului, însă doar pentru creanţele născute în perioada în care debitoarea se află în această etapă a procedurii.

Deoarece toate serviciile solicitate la plată de către creditoare au fost efectuate în perioada în care societatea se afla în reorganizare, falimentul intervenind ulterior la data de 03.04.2013, contravaloarea serviciilor prestate de către creditoare au natura unor creanţe curente care trebuiau achitate conform art. 64 alin. 6 din lege în perioada reorganizării, iar dacă acestea nu au fost achitate în etapa respectivă, se va solicita plata lor prin intermediul cererii de înscriere în tabelul suplimentar de creanţe ce se întocmeşte supă trecerea în faliment şi se vor plăti în ordinea de prioritate prevăzută la art. 123 din lege.

Acesta deoarece, potrivit art. 107 alin. 4, 108 alin. 3 şi alin 6 din legea insolvenţei, vor fi notificaţi în vederea înscrierii în tabelul suplimentar creditorii ce deţin creanţe născute între data deschiderii procedurii şi data intrării în faliment, creditori care trebuie să se înscrie la masa credală înlăuntrul termenului stabilit pentru a putea obţine recuperarea sumelor în cadrul procedurii.

În acest sens, chiar creditoarea a formulat cerere de înscriere la masa credală cu suma de 122.080,88 lei, acesta fiind înscrisă în tabelul suplimentar cu suma solicitată conform prevederilor art. 123 pct. 3 din legea insolvenţei, creanţa fiind una rezultând din continuarea activităţii debitoarei după deschiderea procedurii insolvenţei. Înscrierea eronată a creanţei la această ordine de prioritate ar fi trebuit a fi contestată de către creditoare pe calea contestaţiei la tabelul suplimentat de creanţe, acesta neputând solicita obligarea practicianului în insolvenţă la plata sumelor potrivit prevederilor art. 121 pct.1 din lege câtă vreme creanţele se plătesc în ordinea de prioritate stabilită prin definitivarea tabelului de creanţe în conformitate cu ordinea de plată prevăzută de lege. Pe de altă parte, această creanţă care reprezintă însumarea facturilor nr. .../12.04.2011, .../26.09.2012 şi .../13.01.2012 nu este o creanţă de natura celor vizate de art. 123 pct.1 din lege, ea nefiind o cheltuială de administrare şi conservare, ci creanţă curentă născută în perioada de reorganizare din desfăşurarea activităţii debitoarei.

Drept urmare, în mod corect şi legal a reţinut judecătorul sindic că această creanţă nu poate fi calificată ca fiind cheltuieli de administrare şi conservare a bunurilor debitoarei, cererea de obligare a lichidatorului la plata acesteia neputând fi primită.

De asemenea, nu poate fi primită cererea de plată nici a celei de a patra facturi cu nr..../26.09.2012 în sumă de 105.239,70 lei reprezentând comision şi cheltuieli de intermediere în vânzare prestate de către creditoare în favoarea debitoarei în condiţiile în care în contractul invocat ca şi temei al serviciilor de intermediere nu se stabileşte un asemenea obiect al contractului. Din nici una din clauzele contractului de vânzare cumpărare sub condiţie încheiat la data de 30.08.2011 nu rezultă că s-ar fi stabilit servicii de intermediere în vânzarea bunurilor debitoarei pe care să le presteze creditoarea, condiţiile în care acestea se desfăşoară ori contravaloarea la care s-ar fi obligat debitoarea pentru executarea lor. Factura fiscală nr. .../26.09.2012 prevede că reprezintă contravaloarea comisionului de vânzare, demontare şi pregătire pentru expediere la export, însă între această menţiune şi cea din contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia se pretinde a fi fost emisă factura există o contradicţie evidentă din moment ce obiectul contractului îl reprezintă cumpărarea sub condiţie a maşinilor-utilaje de mâna a doua cuprinse în anexa la contract.

 Nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte cu certitudine că între părţi s-a încheiat un contract de comision şi obligaţiile corelative ale părţilor, obligaţiile de plată pe care debitoarea şi le-ar fi asumat care să justifice pretinderea de către creditor a unei sume de bani cu acest titlu. Faptul că bunurile vizate de contractul de vânzare cumpărare sub condiţie au fost cumpărate de un terţ nu conduce în mod automat la obligaţia de plată a unui comision pentru intermediere de către debitoare câtă vreme nu s-a dovedit că acesta şi-a asumat o asemenea obligaţie de plată.

Drept urmare, în mod corect a reţinut judecătorul sindic că pentru suma de 105.239, 70 lei creditoarea nu deţine o creanţă certă, în lipsa unor dovezi care să permită reţinerea existenţei contractului şi a eventualului cuantum stabilit de părţi cu titlu de comision. Pe de altă parte creditoarea nici nu a solicitat plata acesteia prin declaraţia de creanţă depusă la data de 6 iunie 2013 după deschiderea procedurii falimentului. Susţinerea că factura fiscală a fost anulată de către lichidatorul judiciar nu poate constitui un temei pentru înlăturarea obligaţiilor impuse de lege în sarcina unei părţi sub sancţiunea decăderii, acesta cu atât mai mult cu cât emitentul facturii nu a fost lichidatorul judiciar, ci creditoarea recurentă.

Domenii speta

Spete similare