Desfacerea contractului de muncă

Tribunalul Mehedinţi – s.c.  2761/10.06.2015 DEFINITIVA PRIN DECIZIA NR. 391/21.01.2016 A Curţii de Apel Craiova

Având in vedere gestiune comuna  si multiplele nereguli constate de expert  cu ocazia efectuării expertizei, , coroborat cu faptul ca  pârâta nu si-a îndeplinit obligaţiile legale  (lipsa avizului,  neluarea masurilor cu ocazia constatării lipsurilor in gestiune in urma raportărilor zilnice, lipsa inventarului de predare primire la schimbarea din funcţie a reclamantei) , instanţa apreciază ca in cauza  se aplica art. 30 din Legea nr.22/1969 si nu art. 25  si 27 din acelaşi act normativ , motiv pentru care urmează a respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiata

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 05.09.2014 reclamanta B.M.A a chemat în judecată pe pârâta  SC TEHNOMAT-BOR SRL, PRIN ADM. B.T. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

-Anularea deciziei de concediere nr. 5/27.08.2014 şi reintegrarea pe postul avut anterior desfacerii contractului individual de muncă;

-Obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare, a sâmbetelor, a duminicilor şi a sărbătorilor legale efectuate de la data angajării respectiv 04.09.2009-04.09.2014;

-Obligarea pârâtei la plata orelor de noapte efectuate în perioada 04.09.2009-04.09.2014;

-Obligarea pârâtei la plata bonurilor de masă neacordate pe perioada 01.06.2013-01.09.2014;

-Obligarea pârâtei la plata salariului de  vânzător pe perioada 03.05.2010-27.02.2013;

- Obligarea pârâtei la plata concediul de odihnă neefectuat pe perioada angajării mele la aceasta;

-Obligarea pârâtei la plata contribuţiilor către asigurările sociale de stat, pentru sumele reprezentând contravaloarea orelor şi zilelor lucrate dar neplătite, precum şi a concediilor neefectuate;

-Actualizarea sumei cu indicele de inflaţie de la data pronunţării hotărârii şi până la plata efectivă precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele ce mi se cuvin;

-Obligarea angajatorului la plata de daune morale având în vedere condiţiile şi programul de muncă;

-Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat că la data de 01.04.2006 s-a angajat la societatea pârâtă care în acea perioadă se numea SC APROMAT SA, în funcţia de lucrător gestionar având un program de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, repartizarea programului fiind în ture de 12 cu 24.Contractul de muncă a fost încheiat pe perioadă determinată de 6 luni 01.04.2006 – 01.10.2006, având un salariu brut în sumă de 350 RON.

 La data de 25.09.2006 a încheiat un act adiţional nr.1/25.09.2006 prin care contractul de muncă a fost prelungit cu încă 3 luni începând cu data de 01.10.2006-01.01.2007. În data de 28.12.2006 a încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă prin care i se prelungeşte  activitatea la societate  pe o perioadă nedeterminată.

La data de 20.08.2009 societatea pârâta şi-a schimbat denumirea devenind SC TEHNOMAT BOR S.R.L.şi i s-a încheiat contractul de muncă  nr. 17637/20.08.2009 pe o perioadă de 12 luni, funcţia o am de vânzător, cu un program de lucru de 8 ore /zi, 40/săptămână, în ture de 24/48, un salariu brut de 720 ron, un spor de 25% spor de noapte. In data de 06.05.2010, pârâta încheie un act adiţional nr. 33 prin care i se schimba funcţia în care lucrează  în sensul că devine şef staţie peco cu un salariu brut de încadrare de 1000 ron, începând cu data de 03.05.2010,  iar în data de 29.07.2010 se încheie un nou act adiţional, nr. 49 prin care i se mai prelungeşte contractul cu încă 12 luni 01.08.2010-01.08.2011.

La 26.07.2011, are loc o nouă prelungire de contract individual de muncă prin încheierea unui nou act adiţional nr.49/26.07.2011, prin care contractul de muncă i se mai prelungeşte cu 12 luni respectiv, 01.08.2011-01.08.2012, pentru ca la data de 31.07.2012 să aibă loc încheierea unui nou act adiţional nr. 59/31.07.2012 conform căruia contractul individual de muncă nr. 137637/20.08.2009, să fie prelungit pe o perioadă nedeterminată începând cu data de 01.08.2012.

In anul 2013, mai exact conform deciziei nr. 43/27.02.2013, i se schimbă funcţia, devine din nou vânzător, cu acelaşi salariu de încadrare de 1000 ron, prezentul act adiţional producându-şi efectele cu data de 01.03.2013.

La data de 27.08.2014, a primit decizia nr. 5, prin care i se învederează faptul că: "avându-se în vedere referatul nr. 72/25.07.2014 al directorului economic, prin care se propune restructurarea personalului din Staţia de distribuire carburanţi ca urmare a reducerii vânzărilor de carburanţi şi mărfuri, care au generat înregistrare de pierderi atât în anul 2013, cât şi pe semestrul I 2014, în temeiul art. 65 din Codul Muncii, începând cu data de 01.09.2014 contractul de muncă al reclamantei angajată la S.C. Tehnomat-Bor S.R.L. , în funcţia de vânzător încetează."

Decizia este abuzivă faţă de ea  şi solicită anularea ei şi reintegrarea  pe vechiul post deoarece nici  în prezent societatea nu şi-a redus programul de lucru se lucrează program non stop.

A mai arătat că se lucra flux continuu, iar din  fişele de prezenţă cât şi din statele de plată reiese că se lucra foarte mult şi erau plătiţi foarte puţin, raportat la programul de lucru.

In drept, şi-a întemeiat  cererea pe dispoziţiile art 148şi urm, art.192-194 C. Pr. Civ. şi art 39, 40, 120-132, 139, 159,253, 269 C Muncii, dispoziţiile contractului individual de muncă, Lg. 53/2003.

În dovedirea susţinerilor a depus la dosar înscrisuri.

La data de 06.10.2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare a solicitat respingerea în totalitate a acţiunii având în vedere următoarele:

Pe cale de excepţie prin raportare la dispoziţiile art 268 alin. 1 lit.. c din Codul Muncii a invocat  excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru petitele  privind plata orelor suplimentare, a sâmbetelor, duminicilor şi sărbătorilor legale şi a sporului de noapte pentru perioada  04.09.2009 - 03.09.2011, întrucât această perioadă excede termenului de 3 ani prevăzut de codul muncii, fapt pentru care se impune admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii pentru această perioadă ca fiind tardiv formulată.

. De asemenea, prescris este şi petitul privind plata C O neefectuat pentru anii 2009, 2010 şi până la 03.09.2011 inclusiv.

. Tot prescris este şi petitul privind obligarea pârâtei la plata salariului de vânzător pentru perioada 03.05.2010- 03.09.2011 ca fund tardiv formulat.

În ceea ce priveşte petitul privind anularea Deciziei nr. 5/27.08.2014  a solicitat  respingerea acestuia ca neîntemeiat având în vedere următoarele argumente:

Postul contestatoarei a fost desfiinţat ca urmare a dificultăţilor economice constând în reducerea vânzărilor de carburanţi şi mărfuri, societatea având un singur punct de desfăşurarea a activităţii şi bazându-se exclusiv pe vânzarea de produse petroliere şi mărfuri din cadrul magazinului existent în cadrul staţiei peco din Drobcta-Turnu-Severin b-dul N. lorga nr.5. jud. Mehedinţi. Desfiinţarea s-a făcut pe baza rezultatelor economice analizate de directorul economic care prin referatul nr. 72/25.07.2014 a propus administratorului unic restructurarea de personal, menţionând în mod expres reducerea unui post de vânzător din cadrul staţiei carburanţi:

In dala de 28.07.2014 administratorul unic al societăţii a stabilit prin dispoziţia nr. 73/28.07.2014 reducerea unuia din cele două posturi de vânzător din cadrul staţiei şi a stabilit criteriile de departajare între cei doi vânzători precum şi stabilirea programului de funcţionare a staţiei de carburanţi ea fiind cuprins între orele 06-22.

Aflându-se în prezenţa unei concedieri individuale angajatorul este singur în măsură să decidă postul şi salariatul care urmează a fi desfiinţat şi respectiv restructurat în cazul contestatoarei s-a ţinut seama de faptul că celălalt salariat avea persoane aflate în întreţinere şi nu fusese sancţionat niciodată.

Faţă de înscrisurile pe care le va depune la dosar constând în situaţiile financiare ale societăţii pentru anii 2013-2014  se poate observa un declin major al societăţii fapt care dovedeşte necesitatea reducerii programului de lucru şi implicit a desfiinţării unui loc de muncă pentru a reduce cheltuielile cu personalul.

In aceste condiţii este cert că au fost respectate dispoziţiile legale privind desfiinţarea efectivă a locului de muncă ocupat de contestatoare pe baza unor cauze reale şi serioase.

 Referitor la drepturile salariale pretinse care se încadrează în termenul de prescripţie respectiv cele solicitate pe perioada 04.09.2011 -  01.09.2014 a solicitat  respingerea acestora ca nefondate întrucât aşa cum reclamanta susţine nu a lucrat peste programul normal de lucru ci a lucrat 170-186 de ore potrivit timpului normal de lucru prin raportare la numărul de zile lucrătoare dintr-o lună timp care este prevăzut de codul muncii la art. 112-8 ore/zi respectiv 40 de ore pe săptămână. Lucru în schimburi nu înseamnă automat că beneficiază salariatul de contravaloarea unui spor la salariul pentru timpul efectiv lucrat în zilele libere şi sărbători legale atât timp cât acesta a beneficiat de timp liber corespunzător ci dimpotrivă acest spor nu se acordă incidente fiind dispoziţiile art. 137 şi 142 din codul muncii. De altfel, reclamanta nu a solicitat plata sporului aferent ci a orelor efectiv lucrate peste programul normal de lucru şi cele lucrate în zilele libere şi sărbători legale. In mod cert reclamanta a beneficiat de toate drepturile salariate ce au fost plătite pe baza pontajelor întocmite chiar de către aceasta pe perioada cât a fost şef de staţie şi chiar şi ulterior inclusiv sporul de noapte care a fost acordat potrivit legii pentru orele efectiv lucrate în timpul nopţii.

În ceea ce priveşte petitul privind obligarea la plata bonurilor de masă neacordate pe perioada 01.06.2013 - 01.09.2014 este nefondat şi nici reclamanta nu menţionează care este temeiul de drept în baza căruia solicită plata acestui drept pentru că societatea nu are încheiat un CCM la nivel de unitate şi nici nu a prevăzut prin CIM sau alte acte administrative că va acorda tichete de masă pentru reclamantă.

Pentru perioada 03.05.2010-  27.02.2013 reclamanta solicită obligarea pârâtei  la plata salariului corespunzător funcţiei de vânzător însă numai pentru perioada care se încadrează în termenul de prescripţie respectiv pentru 04.09.2011 -  27.02.2013 face apărări de fond pentru perioada anterioară a invocai excepţia tardivităţii, dar nu indică temeiul de drept în baza căruia avea această obligaţiei şi ignoră clauzele CIM din care rezultă fără dubiu salariul negociat de părţi fapt pentru care se impune respingerea acestui capăt de cerere.

În ceea ce priveşte  obligarea pârâtei la plata CO neefectuat pentru anii 2012, 2013

şi 2014 precizează că nu datorează contravaloarea indemnizaţiei de CO  întrucât s-a

achitat potrivit dispoziţiilor legale acest drept aşa cum rezultă din actele anexate.

În ceea ce priveşte cererea  privind acordarea daunelor morale este lipsită de temei legal axând in vedere că legea nu prevede o obligativitate în acest sens şi nici nu există clauze în CIM sau CCM care să reglementeze acest beneficiu, iar dispoziţiile art. 253 din codul muncii (fost 269) au fost interpretate în acest sens de către 1CC.I prin Decizia nr. XI72007 pronunţată în recurs în interesul legii.

 Prin cerere reconvențională a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 34.854,98 lei care  reprezintă prejudiciul cauzat societăţii pârâte  fapta sa constând în lipsă în gestiune, având în vedere următoarele motive:

În perioada cât a fost angajata societăţii reclamanta a avut funcţiile de vânzător cu gestiune şi respectiv de şef de staţie care avea în primire toată gestiunea staţiei de carburanţi şi a magazinului din incinta staţiei.

La efectuarea unui control de audit intern prin care s-a urmărit verificarea diferenţelor de carburanţi dintre stocul scriptic şi cel faptic pentru perioada 01.01.2012 - 28.02.2013 - perioadă cât reclamanta a avut calitatea de şef de staţie, de către o comisie de specialitatea din cadrul societăţii formată din directorul economic şi  actualul şef de staţie s-a constatat o lipsă în gestiune de 34.854,98 lei compusă din 23354,43 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 3889 litri motorină la preţul mediu de 6,007 lei/litru şi 11500,55 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 1967 litri benzină la preţul mediu de 5.847 lei/litru.

Această lipsă se datorează exclusiv reclamantei care avea obligaţia potrivit fişei postului semnată de aceasta să verifice existenţa stocului fapt pe care l-a efectuat zilnic sau săptămânal dar deşi a constatat lipsuri în gestiune sau ar fî trebuit să le constate nu le-a adus la cunoştinţa conducerii şi nu a efectuat cercetarea necesară pentru stabilirea persoanelor vinovate situaţie în care vinovăţia îi aparţine in exclusivitate.

Iniţial societatea a considerat că poate recupera acest prejudiciu pe cale amiabilă întocmind decizia de imputare nr. 149/10.12.20/3 şi aşteptând ca reclamanta să îşi ia un angajament de plată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 22/1969 însă aceasta a refuzat să efectueze acest demers.

Este cert că prin lipsa în gestiune constatată şi cauzată de reclamantă societatea a suferit un prejudiciu care urmează a fi acoperit de la persoana vinovată pe calea prezentei cereri în temeiul art. 254 şi urm. din codul muncii.

In drept, şi-a întemeiat întâmpinarea  pe dispoziţiile art. 205 şi art. 209 din codul de procedură civilă, , art. 254, art.266-269 Codul muncii.

În dovedirea susţinerilor a depus la dosar un set de înscrisuri.

La data de 20.10.2014 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare arătând că  apărările formulate de pârâtă sunt neîntemeiate,  reluând susţinerile invocate prin acţiune.

În ceea ce priveşte excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru perioada 04.09.-2009-03.09.2011 a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea acesteia.

La data de 05.11.2014 reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională prin care a solicitat respingerea acesteia susţinând faptul că nu a fost prezentă la efectuarea inventarului, dispoziţia  prin care s-a constatat lipsa în gestiune , procesul-verbal de verificare şi constatare a diferenţelor în plus sau în minus în gestiunea staţiei de distribuire, decizia de imputare nu i-au fost aduse la cunoştinţă, neexistând semnătura sa  pentru nici unul dintre  înscrisurile enunţate.

La solicitarea reclamantei a fost încuviinţată proba cu interogatoriul pârâtei, răspunsurile acesteia fiind depuse la dosar.

De asemenea, la solicitarea reclamantei a  fost încuviinţată şi administrată proba  cu expertiza contabilă, având următoarele obiective :  să se stabilească contravaloarea orelor suplimentare, a sâmbetelor duminicilor şi sărbătorilor legale lucrate în perioada 04.09.2011-04.09.2014; să se stabilească contravaloarea orelor de noapte lucrate în perioada 04.09.2011- 04.09.2014; să efectueze compensarea în bani a concediului de odihnă, aferent anilor 2011,2012,2013,2014; să se stabilească valoarea contribuţiilor către asigurările sociale de stat pentru drepturile băneşti rezultate din expertiză; să se stabilească contravaloarea  bonurilor de masă neacordate pe perioada 01.06.2013 – 01.09.2014;  actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor băneşti cuvenite şi neîncasate şi dobânda legală, în raport de data scadenţei fiecărui drept restant până la data plăţii efective. La efectuarea expertizei să se aibă în vedere programul de lucru non stop al pârâtei şi zeturile casei de marcaj, procese verbale de predare primire la ieşirea din tură.

De asemenea  să se stabilească lipsa în gestiune de carburanţi a staţiei Peco aparţinând  SC TEHNOMAT_BOR SRL din Drobeta Turnu Severin, b-dul. Nicolae Iorga, nr.5 pentru perioada 01.01.2012-28.02.2013 şi persoanele vinovate de crearea acestui prejudiciu.

Expertiza contabilă a fost întocmită de expert B.F., fiind depusă la doar şi observată de părţi, reclamanta şi pârâta  formulând obiecţiuni,  care au fost înaintate expertului, care a  răspuns prin suplimentul depus la dosar.

Analizând acţiunea în raport de actele  şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile  legale incidente în  materie,  Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Reclamanta a fost angajata a pârâtei în funcţia de vânzător  începând cu data de 01.04.2006 şi până la data de 01.09.2014 când raporturile de muncă au încetat  aşa cum reiese din decizia nr. 5/27.08.2014.

Prin  acţiunea adresată acestei instanţe reclamanta solicita anularea deciziei de concediere  si reintegrarea pe postul deţinut anterior, obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare , a sâmbetelor si duminicilor si sărbătorilor legale  de la data de 04.09.2009 până la 04.09.2014, obligarea pârâtei la plata  orelor de noapte pentru aceiaşi perioadă,  acordarea bunurilor  de masa pentru perioada 01.06.2013-01.09.2014, obligarea pârâtei la plata salariului de vânzător pentru perioada 03.05.2010-27.02.2013, plata concediului de odihna neefectuat de la data angajării , obligarea pârâtei la plata contribuţiilor către asigurările de stat, actualizarea sumei cu indicele de inflaţie si plata dobânzii legale, obligarea pârâtei la daune morale si cheltuieli de judecata.

Instanţa apreciază întemeiata în parte acţiunea pentru următoarele considerente:

In ceea ce priveşte petitul privind anularea deciziei de concediere  nr. 5/27.08.2014 instanţa îl apreciază neîntemeiat deoarece potrivit art. 65 din codul Muncii „ Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.”

Pentru ca  concedierea sa fie legală, practica judiciara a statuat ca aceasta trebuie sa aibă o cauza reala si serioasa si sa fie efectiva.

Instanţa constata ca anterior concedierii reclamantei  in cadrul staţiei de distribuţie  carburanţi au fost 3 salariaţi, iar ulterior  au rămas doar 2 salariaţi, astfel ca apreciază ca condiţia ca desfiinţarea postului sa fie efectiva este îndeplinita.

In ceea ce condiţia ca desfiinţarea postului sa aibă o cauza reala si serioasă, instanţa constata ca din referatul  nr. 72/25.07.2014 al directorului economic al societăţii se reţine ca  s-a redus numărul de vânzări de carburanţi si mărfuri, care au înregistrat pierderi in anul 2013 cit si in primul semestru 2014, așa cum reiese si din  bilanţul economic al societăţii aflat la dosar.

In baza acestui referat, prin dispoziţia nr. 73/28.07.2014 s-au stabilit criteriile de departajare  intre cele doua persoane care ocupau funcţii de vânzători si anume: vechimea in staţie, minori in întreţinere, comportamentul general la serviciu si eventualele abateri disciplinare.

Având in vedere ca reclamanta avea deja doua abateri disciplinare  in anii 2010 si 2013 si nu avea persoane in întreţinere,  fata de celalalt salariat care avea minori in întreţinere si nu fusese sancţionat, instanţa apreciază ca in mod corect angajatorul a decis concedierea acesteia.

Instanţa nu poate analiza decât legalitatea măsurii de concediere si nu si oportunitatea luării acestei masuri  deoarece ar încălca prevederile art. 40 alin.1 lit.a din codul Muncii care stipulează ca  angajatorul are dreptul  sa stabilească organizarea si funcţionarea societăţii.

De altfel reclamanta  nu motivează acest petit decât prin  a arăta ca măsura a fost abuziva  deoarece  societatea nu si-a redus programul de lucru, se lucrează non stop, angajând persoane la negru.

Instanţa nu poate reţine acesta afirmaţie deoarece reclamanta nu a dovedit ca in cadrul societăţii lucrează persoane fără forme legale, iar din evidentele societăţii se regăsesc numai doi salariaţi.

In ceea ce priveşte susţinerea reclamantei ca decizia de concediere este lovită de nulitate deoarece nu este indicata instanţa unde se poate contesta, instanţa nu o poate reţine deoarece in decizie se menţionează ca acesta decizie poate fi contestata in termen de 30 de zile la instanţa de judecata, faptul ca nu s-a indicat concret Tribunalul Mehedinţi nu atrage nulitatea unei decizii de concediere, ci, așa cum a stabilit practica judiciara cel mult  o repunere a salariatului in termenul de atacare a deciziei in fata organului competent, ceea ce nu este cazul in speța de fata, reclamanta atacând decizia la instanţa competentă.

Având in vedere aceste considerente, instanţa apreciază neîntemeiat acest petit urmând a-l respinge.

In ceea ce priveşte drepturile salariale pentru perioada 04.09.2009-03.09.2011, instanţa  constata ca potrivit art. 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii  acestea sunt prescrie , aceasta perioada excedând termenului de 3 ani  pentru formularea de cereri in chemare in judecata privind drepturi salariale, motiv pentru care urmează a admite excepţia prescripţii invocata de pârât si a constata prescrise aceste drepturi.

In ceea ce priveşte  orele lucrate suplimentar, instanţa a dispus efectuarea unei expertize de către expert contabil B.F. in doua  variante si anume:  conform programului de lucru care reiese  din graficele de lucru, înscrisurile aflate la dosarul cauzei si  zeturile casei de marcat, iar cea de a doua varianta  conform documentelor predate de pârâtă.

Dintre cele doua variante, instanţa apreciază ca varianta II a aportului de expertiza care a avut in vedere  graficele de lucru  pe perioada februarie 2012-aprilie 2014, iunie 2014- august 2014 este cea care corespunde realităţii, înscrisurile depuse de reclamanta la dosar poartă ștampila societăţii iar reprezentanţii societăţii pârâte nu le-au contestat, motiv pentru care va omologa raportul de expertiza in varianta a II.

Instanţa reţine ca expertul in varianta I a constatat ca reclamanta a beneficiat de 224 ore achitate peste programul normal de lucru, dar pentru care nu s-a cordat porul de 75% prevăzut de Codul Muncii, însa aceste ore nu se regăsesc ca  fiind lucrate si in foile colective de prezenta, documente in care  reclamanta reiese ca a lucrat 8 ore in fiecare zi  lucrătoare , motiv pentru care instanţa apreciază ca aceasta varianta nu corespunde adevărului.

Expertul a concluzionat ca  in perioada februarie 2012-aprilie 2014, iunie 2014- august 2014 reclamanta  a efectuat 836 ore suplimentare si a beneficiat de plata a 128 ore achitate , dar pentru care  nu i s-a acordat  sporul de 75 % prevăzut de Codul Muncii la art. 123 alin.1.

Expertul a reţinut  ca programul de lucru al reclamantei conform graficelor de lucru a fost următorului: 01.02.2012-20.02.2012 – 8 ore/zi, 21.02.2012-20.08.2014 ture de 12/24 urmate de 12/48.

Potrivit art. 120 alin.1 din Codul Muncii „ (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.”

Potrivit art. 123 din Codul Muncii  „(1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.

(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Din expertiza efectuata in cauza reiese ca  valoarea neta  neactualizata  pentru orele lucrate suplimentar in perioada februarie 2012-aprilie 2014, iunie 2014- august 2014 este de 5634 lei, suma in care sunt incluse si orele lucrate in zile de repaus săptămânal.

In ceea ce priveşte orele lucrate in zilele de sărbători legale, expertul a concluzionat ca  reclamanta a prestat  activitate in zilele de sărbători legale si anume in 15-16.04.2012, 04.06.2012, 15.08.2012, 01.12.2012, 25-26.12.2012, 02.01.2013, 06.05.2013, 15.08.2013, 01.12.2013, 01.01.2014, 20.04.2014, 09.06.2014, 15.08.2014, in total 132 ore.

Potrivit art. 142  din Codul Muncii „ (1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Întrucât reclamanta nu a beneficiat  de timp liber corespunzător in compensarea orelor lucrate in zilele de sărbători legale, expertul a concluzionat ca  reclamanta trebuie sa primească suma neta  de 1075 lei.

În ceea ce priveşte orele lucrate noaptea, instanţa reţine ca potrivit art.  125 alin.1 din Codul Muncii „ Munca prestată între orele 22,00 - 6,00 este considerată muncă de noapte.”

ART. 126 din Codul Muncii stipulează ca „Salariaţii de noapte beneficiază:

a) fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază;

b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.

Expertul a reţinut ca pentru perioada septembrie 2011-august 2014 reclamanta a beneficiat de 1928 ore noapte achitate  pentru care  unitatea a aplicat sporul de 25%,  iar din analiza graficelor de lucru puse la dispoziţie  de reclamanta rezulta  ca acesteia i se cuvin in plus fata de cele acordate de pârâta 48 de ore lucrate  in luna august 2014, pentru care i se cuvine suma neta de 53 lei.

In ceea ce priveşte compensarea in bani a concediului de odihna aferent anilor 2011-2014, expertul a concluzionat, după analizarea cererilor de concediu  formulate de reclamanta  si care se coroborează cu statele de plata, ca reclamanta a beneficiat de concediul legal cuvenit pe întreaga perioadă, motiv pentru care instanţa urmează a respinge acest petit ca neîntemeiat.

In ceea ce priveşte contravaloarea bonurilor de masa neacordate pentru perioada 01.06.2013-01.09.2014, instanţa reţine ca Legea nr. 142/1998 la art. 1 se prevede ca „  (1) Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocaţiei individuale de hrană reglementate de prezenta lege şi sunt suportate integral pe costuri de angajator.

(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

Instanţa reţine ca o persoana juridica nu este obligata sa acorde tichete de masa salariaţilor săi, însa in cazul in care societatea decide acordarea  acestora  nu exista posibilitatea acordării tichetelor de masa numai unor salariaţi, așa cum a făcut pârâta care a acordat celorlalţi salariaţi tichete de masa proporţional cu timpul  efectiv lucrat.

Întrucât pârâta a decis acordarea de tichete de masa salariaţilor sai, mai puţin reclamantei, instanţa apreciază ca acesta a fost privata de un drept recunoscut de lege, motiv pentru care urmează a admite acest petit si a obliga pârâta sa-i plătească reclamantei suma neta  de 2005 reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 01.06.2013-01.09.2014.

In ceea ce contribuţiile la bugetele de stat instanţa reţine ca potrivit art. 40 alin.2 lit. f din Codul Muncii „ Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:

f) să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii;

Având in vedere aceasta prevedere legala, instanţa urmează a obliga pârâta sa plătească contribuţiile la bugetele de stat pentru  drepturile salariale cuvenite si neacordate.

In ceea ce priveşte cumulul dobânzii cu rata inflaţiei, instanţa reţine ca natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune - daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii – daune compensatorii.

De asemenea, indicele de inflaţie reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piaţă şi prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflaţi în circulaţie, aduşi astfel la actuala lor putere de cumpărare, iar dobânda legală  reprezintă câştigul, folosul pe care l-ar fi obţinut reclamanta din  investirea banilor dacă aceştia  ar fi fost plătiţi la termen.

Prin urmare, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligaţiei cu rata inflaţiei, întrucât nu se ajunge  la o dublă reparare.

Având in vedere aceste considerente instanţa apreciază întemeiata in parte acţiunea, urmând a obliga pârâta sa-i plătească reclamantei  9394 lei reprezentând drepturile cuvenite si neîncasate pentru perioada 04.09.2011-01.09.2014, suma neta actualizata cu indicele de inflaţie si dobânda legala ce va fi reactualizata cu indicele de inflaţie si dobânda legală la data plăţii efective.

In ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa a dispus ca expertul sa efectueze expertiza in trei variante si anume: răspunderea revine integral gestionarului conform art. 25 si 26, toţi salariaţii răspund integral, despăgubirea repartizându-se intre cei in cauza proporţional cu câştigul mediu al fiecăruia pe ultimele  3 luni, răspunderea revine angajatorului conform art.30.

Instanţa reţine ca reclamanta, potrivit contractului individual de munca si fisei postului a ocupat  funcţia de vânzător cu gestiune si sef staţie  care avea ca atribuţie primirea  toatei gestiuni  a staţiei de carburanţi si a magazinului din incinta staţiei.

La efectuarea unui  control de audit intern  prin care s-a urmărit verificarea diferenţelor  intre stocul scriptic si cel faptic pentru perioada 01.01.2012-28.03.2013 perioada când reclamanta a avut funcţia de sef staţie, s-a constatat  o lipa in gestiune de 34854.98 lei, compusa din 23354, 43 lei  c/val 3889 l motorina la preț mediu e 6,007lei/l si 11500,55 lei c/val 1967 l benzina la preţ mediu de 5,974 lei/l.

Potrivit art. 254 alin.1 din Codul Muncii „(1) Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.”

Potrivit art. 25 din Legea nr. 22/1969 „ Gestionarul răspunde integral faţă de agentul economic, autoritatea sau instituţia publică pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa.

Primirea bunurilor în cantităţi inferioare celor înscrise în actele însoţitoare sau cu vicii aparente, fără a se fi întocmit acte legale de constatare, precum şi nesolicitarea asistenţei tehnice de specialitate la primirea bunurilor, deşi aceasta era necesară, atrag răspunderea gestionarului în condiţiile alineatului 1.

Potrivit art. 30 din Legea nr. 22/1969 „Răspunde, în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct al ei, din momentul constatării insolvabilităţii acestuia, cel vinovat de:

a) angajarea sau trecerea unei persoane într-o funcţie de gestionar sau din subordinea gestionarului fără avizul prevăzut în articolul 7;

b) neluarea sau luarea cu întârziere a măsurilor necesare pentru înlocuirea gestionarului sau a angajaţilor aflaţi în subordinea sa, deşi a fost avertizat în scris şi motivat că nu-şi îndeplinesc atribuţiile în mod corespunzător;

c) neluarea măsurilor necesare pentru stabilirea şi acoperirea pagubelor în gestiune;

d) neefectuarea inventarierilor la termenele şi în condiţiile legii, în situaţia în care prin aceasta a contribuit la cauzarea pagubei;

e) nerespectarea oricărei alte îndatoriri de serviciu, dacă fără încălcarea acesteia paguba s-ar fi putut evita.

Instanţa reţine ca toţi vânzătorii in cadrul paratei aveau ca  si atribuţii de a primii, recepţiona, gestiona si a vinde către clienţi mărfurile ce se derulează prin magazine si staţia de distribuţie carburanţi, de a primi in gestiune mărfurile si produsele petroliere pe baza de acte legale, de a verifica din punct de vedere cantitativ si calitativ exactitatea cantităţilor primite in gestiune, sa semneze si sa redea sefului de staţie documentele de însoţire a mărfurilor, etc.., aşa cum reiese din fisele postului aflate a dosar, fiind astfel o gestiune comună.

Instanţa mai reţine ca zeturile de la casa de marcat  nu specifica numele salariatului  ci doar un număr de ordine, ca unitatea nu a pus la dispoziţia expertului avizele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 22/1969  având in vedere ca gestiunea era comună si reclamanta a desfăşurat activitatea de lucru 12/24 si 12/48, iar din rapoartele zilnice coroborata  cu faptul ca la nivelul staţiei de carburanţi evidenta carburanţilor a fost ţinuta prin aplicarea metodei inventarului permanent, conducerea unităţii era încunoştinţata permanent de minusurile rezultate, dar nu a luat nici o măsura pentru remedierea situaţiei, precum si faptul ca reclamanta prin decizia nr. 43/27.02.2013 a fost  înlocuita din funcţie cu d-ul Cruceru fără însa a se întocmi un inventar  de predare—primire, încălcându-se prevederile art.2 alin.1 lit.c din Ordinul 2861/2009 care stipulează obligativitatea întocmirii acestui inventar ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune.

Având in vedere acesta gestiune comuna  si multiplele nereguli constate de expert  cu ocazia efectuării expertizei, instanţa apreciază ca in cauza  se aplica art. 30 din Legea nr.22/1969 si nu art. 25  si 27 din acelaşi act normativ, pârâta prin  neîndeplinirea acestor obligaţii legale  (lipsa avizului,  neluarea masurilor cu ocazia constatării lipsurilor in gestiune in urma raportărilor zilnice, lipsa inventarului de predare primire la schimbarea din funcţie a reclamantei) , motiv pentru care urmează a respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiata.

In ceea ce priveşte daunele morale solicitate, instanţa reţine ca reclamanta nu a cuantificat cuantumul acestora si nu a făcut nici o dovada a existentei vreunei daune morale, motiv pentru care urmează a le respinge.

In ceea ce priveşte cheltuielile de judecata, raportat la art. 453 c.pr.civ, instanţa urmează a obliga pârâta sa plătească reclamantei 500 lei de judecata  reprezentând onorariu expert.

Domenii speta

Spete similare