Cerere cu valoare redusa

Sentinţă civilă 118 din 12.02.2015


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA MĂCIN JUDEŢUL TULCEA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 118

Şedinţa  camerei de consiliu  din 12 FEBRUARIE  2015 

Preşedinte: G.M.F

Grefier: P.A.

S-a luat în examinare cererea de valoare redusă formulată de reclamanta  CRF IFN, cu sediul  în mun…… în contradictoriu  cu pârâta G.V., …

Cauza s-a luat fără citarea părţilor.

 S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care arată că  procedura este completă.

Acţiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 50 lei conform  chitanţei  seria TGM nr.15041629518/15.04.2014,  depus şi anulat la dosarul cauzei.

Instanţa constată dosarul în stare de judecată şi lasă cauza în pronunţare.

J U D E C A T A :

Asupra procesului civil de faţă;

Prin cererea de valoare redusă formulată şi înregistrată la această instanţă sub nr.**** din 07.01.2015(ca urmare a declinărilor succesive  de competenţă prin încheierea nr.7277/17.09.2014 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş şi sentinţa civilă nr.3146/18.11.2014 pronunţată de Judecătoria Tulcea), reclamanta CRF IFN a chemat în judecată pe pârâta G.V. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 350 lei, reprezentând debit principal, 150 lei reprezentând dobânda aferentă precum şi a dobânzii penalizatoare în cuantum de 1.2% pe zi din suma restantă. 

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine în fapt următoarele:

În cererea cu valoare redusă reclamanta CRF IFN a solicitat obligarea pârâtei G.V., la plata sumei de: 558,60 lei din care 350 lei debit principal, 150 lei reprezentând dobânda fixă precum şi a dobânzii penalizatoare în cuantum de 1.2% pe zi din suma restantă şi nu a solicitat să aibă loc o dezbatere orală.

În motivarea  cererii se arată  că între părţi s-a încheiat contractul de împrumut nr.00385/14.11.2013 ce are ca obiect acordarea împrumutului, debitoarea s-a obligat la achitarea acestuia  până la data de  14.12.2013 precum şi a dobânzilor aferente şi a dobânzilor penalizatoare în cuantum de 1,2% pe zi din suma restantă.

A mai menţionat faptul că din extrasul de cont ataşat cererii rezultă faptul că debitoarea a achitat  o parte din debitul  principal, valoarea acestuia fiind de 295 lei.

În drept,  cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile  art. 1025 – 1032 cod pr.civilă.

Prin formularul de răspuns depus la dosar de către pârâtă, aceasta a arătat  că este dispusă să încheie un angajament de plată în sumă de 50 lei  începând cu luna iunie, menţionând faptul că în limita posibilităţilor va plăti şi sume mai mari.

La data de 17.06.2014 reclamanta a depus la dosar răspuns  la întâmpinarea formulată de pârâtă prin care a arătat că nu este de acord cu solicitarea pârâtei privind  încheierea  unui angajament de plată pentru achitarea sumei împrumutate, din cauza prejudiciului cauzat ca urmare a neachitării la data prevăzută în contract.

Prin precizarea de acţiune depusă de reclamantă la dosar, aceasta a învederat  faptul că îşi micşorează pretenţiile faţă de pârâtă, solicitând  obligarea acesteia la plata sumei de 99 lei debit principal (ca urmare a  efectuării de către debitoare  de plăţi parţiale în valoare de 196 lei), a dobânzii fixe în cuantum de 150 lei plătibilă la data încheierii contractului de împrumut şi a penalităţilor de 50 lei conform prevederilor art.3 din contractul de împrumut, a dobânzii legale în cuantum de 558,60 lei calculată până la data redactării cererii introductive, a  dobânzii legale calculată  până la data plăţii integrale şi efective debitului principal. S-a solicitat şi plata  cheltuielilor de judecată aferente. 

În dovedire, s-au depus la dosar în copie înscrisuri: proces-verbal/26.07.2010, certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, încheiere din camera de consiliu din data de 01.09.2010, a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, extras de cont, carte de identitate, contract de împrumut nr.00385/14.11.2013, fluturaş de salariu, adrese, certificat de înregistrare fiscală, statutul  Casei de Ajutor Reciproc a Salariaţilor Federaţiei Artiştilor Interpreţi şi actul constitutiv în copie certificată fiind conformă cu originalul.

Verificând cererea reclamantei, instanţa reţine că între părţi s-a încheiat contractul de împrumut nr.00385/14.11.2013 ce are ca obiect acordarea împrumutului, debitoarea s-a obligat la achitarea acestuia  până la data de  14.12.2013 precum şi a dobânzilor aferente şi a dobânzilor penalizatoare în cuantum de 1,2% pe zi din suma restantă.

Cu înscrisurile depuse la dosar, coroborat cu recunoaşterea pretenţiilor de către pârâtă care a şi achitat o parte dintre acestea, reclamanta face dovada pretenţiilor sale astfel că în baza art. 1030 alin.2 cod pr. civilă, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei: 99 lei debit principal, 150 lei dobândă, 50 lei penalităţi de întârziere, 558,60 lei  dobândă legală calculată până la data redactării cererii introductive,  precum şi a  dobânzii legale în continuare, până la data plăţii integrale şi efective debitului principal.

Potrivit art. 1031 alin.1 cod pr. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cererea celeilalte părţi la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, pârâta va fi obligată şi la plata sumei de 50 lei reprezentând taxă timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite acţiunea civilă  având ca obiect cererea de valoare redusă formulată de reclamanta CRF IFN, cu sediul  în …..în contradictoriu  cu pârâta G.V, …..

Obligă  pârâta să plătească reclamantei: 99 lei debit principal, 150 lei dobândă, 50 lei penalităţi de întârziere, 558,60 lei  dobândă legală calculată până la data redactării cererii introductive,  precum şi a  dobânzii legale în continuare, până la data plăţii integrale şi efective debitului principal.

  Obligă pe pârâtă să  plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând taxă timbru. 

 Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

 Cererea de apel se depune la Judecătoria Măcin.

 Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 12 februarie 2015.

PREŞEDINTE, GREFIER,

 G.M.F. P.A.

Red./tehnored.G.M.F.

Ex.4/12.02.2015