Stabilire paternitate. Incuviintare nume

Sentinţă civilă 6372 din 04.12.2009


Prin sentinţa civila nr.6372/04.12.2009 pronunţata in cauza nr. 8756/311/2009 Judecătoria Slatina a admis acţiunea civilă

având ca obiect stabilire paternitate şi încuviinţare nume, formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu paratul P. F.

şi în consecinţă a stabilit  că pârâtul  este tatăl minorului M.M.I, născut la data de 05.07.1995.

S-a încuviinţat ca minorul M. M.I., născut la data de 05.07.1995  să poarte numele tatălui, respectiv numele de „P”.

S-a dispus rectificarea certificatului de naştere, respectiv modificarea acestuia, în ceea ce-l priveşte pe minorul M.M.I.,

urmând ca la rubrica”tată” să fie trecut pârâtul P. F, precum şi la rubrica „Numele de Familie „ urmând să se treacă „P”.

Copie de pe prezenta hotărâre s-a comunicat Serviciului Stării Civile al Primăriei S., jud.  O. pentru a se  face 

menţiunile necesare.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 8756/311/2009 reclamanta P.M. în numele şi ca reprezentată legal al minorului M.M.I. a

chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul P.F. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa

să se dispună stabilirea paternităţii minorului M.M.I. în sensul că pârâtul este tatăl minorului şi să se încuviinţeze ca

minorul să poarte numele pârâtului.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că a convieţuit cu pârâtul încă din anul 1993, relaţie în urma căreia a rezultat

minorul M.M.I., născut la data de 05.07.1995.

Întrucât la data naşterii copilului pârâtul nu a putut declara la serviciul de stare civilă că este tatăl minorului,

întrucât efectua stagiul militar, minorul a fost înscris doar cu numele reclamantei.

Ulterior, la data de 26.06.1998 părţile au încheiat căsătoria, astfel că în prezent reclamanta poartă numele de P.

În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoz.art.56,59,60,64 alin.2 şi 86 C. fam.

În susţinerea acţiunii a depus copia declaraţiei dată de pârât prin care declară că minorul M.M.I. este fiul său, actele de

identitate ale părţilor în copie,  certificatul de naştere al minorului, certificatul de căsătorie şi naştere ale părţilor 

şi s-a timbrat legal acţiunea.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa apreciază că acţiunea promovată de reclamanta P.M., în

contradictoriu cu pârâtul P.F. având ca obiect stabilire paternitate este întemeiată pentru următoarele considerente.

In conformitate cu dispoziţiile art. 59 din Codul familiei, acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei

aparţine copilului şi se porneşte în numele său de către mamă chiar dacă este minor ori de către reprezentantul său legal.

De asemenea potrivit dispoziţiilor art. 60 din Codul familiei, acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei

poate fi pornită în termen de 1 an de la naşterea copilului.

In speţă, acţiunea a fost pornită de reclamantă în numele minorului M.M.I., născut la data de 05.07.1995 şi  promovată pe

rolul instanţei la data de  29.09.2009.

În cazul stabilirii paternităţii copilului din afara căsătoriei mama trebuie să facă dovada întreţinerii de relaţii intime

cu prezumtivul tată în perioada de concepţie.

Timpul legal de concepţie al copilului este o prezumţie cu caracter  absolut, în sensul că nu se poate face  nici o dovadă

că gestaţia  copilului a  fost mai  mică de 180 de zile  sau mai mare de  300 zile.

Întrucât din declaraţia autentificată sub nr. 2286/28.09.2009 de BNP A.I.N, dată de pârât se retine că minorul M.M.I este

fiul acestuia, rezultând astfel că mama a întreţinut relaţii intime cu pârâtul în perioada de concepţie şi în urma acestor

relaţii a rămas însărcinată dând naştere unui copil, acel bărbat care de altfel a şi recunoscut că este tatăl minorului,

în speţă pârâtul  urmează a fi considerat tatăl copilului.

Instanţa având în vedere că  scopul acţiunii în stabilirea paternităţii constă de fapt în stabilirea statutului civil al

copilului, vizând un interes major al acestuia şi în  conformitate  cu dispoz.8  din Convenţia  pentru  apărarea 

Drepturilor Omului  şi a  libertăţilor fundamentale care  consacră dreptul  la respectarea vieţii private şi de familie

şi în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a  Dreptului Omului  prin care s-a  statuat că protecţia  vieţii

familiei în sensul art.8 din Convenţie, presupune şi protecţia  juridică a  raporturilor de  familie de  fapt iar  nu doar 

a  celor de drept, va admite acţiunea în conformitate cu dispoziţiile art. 59 şi următoarele Cod familiei şi va stabili

că tatăl minorului  M.M.I., născut la data de 05.07.1995 având ca mamă pe reclamantă, este pârâtul  P.F.

În  raport de  dispoziţiile  art.  64  alin 2  C fam  în  baza  cărora  în cazul în  care filiaţia a fost stabilită

ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa  judecătorească  va  putea  da încuviinţare copilului să poarte  numele 

acestuia  din urmă şi de înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanţa  apreciază că acţiunea promovată de  reclamantă

este  întemeiată şi în consecinţă  stabileşte  că pârâtul  este tatăl minorului M.M.I. născut la data de 05.07.1995, va

încuviinţa ca minorul M.M.I născut la data de 05.07.1995 să poarte numele şi anume acela de „P” şi va dispune  rectificarea

certificatul de naştere al minorului, în sensul menţionării pârâtului la rubrica”tată” a numelui şi prenumelui pârâtului,

respectiv acela de P.F., precum şi la rubrica „Numele de Familie „ unde se va completa cu „P”.

Copie  de  pe prezenta hotărâre  se  va comunica Primăriei S,  jud. O., Serviciul Înregistrării de stare civilă, pentru a

face menţiunile necesare în certificatul de naştere al minorului având în vedere dispoziţiile art.45 din Legea nr.119/1996

modificată, respectiv rectificarea menţiunilor din certificatul de  naştere  al minorului, urmând să se completeze şi

rubrica,,tată,, cu  numele „P” şi prenumele „F”.

Domenii speta