Prin acţiunea înregistrată la această instanţă, la numărul 1978/2006, reclamantul PID, în contradictoriu cu PI.A, a solicitat instaţnei să pronunţe o hotărâre care ţine loc de act de vânzare cumpărare.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.111 din Codul de procedură civilă.
A motivat reclamantul prin aceea că la data de 02 aprilie 2003 a cumpărat de la pârât, pentru suma de 500 lei, 1 ha de teren arabil situat în extravilanul oraşului Z, sola 43/4, parcela 26. Deşi vânzătorul s-a obligat să vină la notar pentru autentificarea actului în termen de 3 luni de zile, nu a venit, situaţia rămânând în stadiul iniţial.
Au fost ataşate în xerocopii: titlul de proprietate nr.11011348 din 1996 emis de către Comisia judeţeană T, (care a fost confruntat cu originalul), certificatul de naştere al lui PA şi certicatul de deces al lui PI.
S-a dispus din oficiu adresa la Comisia Locala de aplicare a Legii nr.18/1991 pentru a se verifica valabilitatea actuală a titilului de proprietate şi s-a luat interogatoriul pârâtului.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că la data de 02 aprilie 2003 s-a încheiat între părţi <chitanţa> prin care PIA a vândut lui PID suprafaţa de teren menţionată mai sus, cu identităţile rezultate din titlul de proprietate nr.1101348/1996 emis pe numele PD.I şi PI.A, pârâtul obligându-se să vina la notariat în 3 luni de zile.
Instanţa califică acţiunea în drept pe baza dispoziţiilor art.969 , art.1073, art.1077 din Codul civil şi ale art.5 alin.2 şi art.7 din titlul X al Legii nr.247/2005.
Posibilitatea instanţelor de judecată de a pronunţa hotărâri care să ţină loc de acte de vânzare - cumpărare a fost dată de către legiuitor odata cu obligaţiile acestora de a verifica întrunirea mai multor condiţii, printre care şi cele privind valabilitatea antecontractului (capacitate, consimţământ, obiect determinat, respectarea prevederilor legale de la momentul încheierii, etc.).
Astfel, conform dispozitiilor Legii nr.54/1998 s-a prevăzut, că o derogare de la principiul liberei circulaţii a terenurilor, cerinţa respectării <dreptului de preempţiune> la înstrăinarea acestora, dacă fac parte din categoria celor arabile situate în extravilanul localităţilor. Încălcarea acestor cerinţe era sancţionată cu <nulitatea relativă> a actului respectiv.
În prezent aceste dispoziţii au fost abrogate prin prevederile art.8 din titlul X al Legii nr.247/ 2005.
În speţă, <chitanţa> dintre părţi a fost încheiată la data de 02.04.2003, deci sub incidenţa cerinţelor Legii nr.54/1998. Cum însă condiţiile de invocare ale nulităţii relative nu subzistă, instanţa va lua în considerare cele învederate doar că o împrejurare de fapt.
În privinţa obligaţiilor nerespectate de către părţi, se reţine că nu s-au dovedit diligenţele reclamantului pentru a-l chema pe pârât la notariat; simpla recunoaştere la întrebarea nr.3 din interorogatoriu nu este suficienţă în opinia instanţei, deoarece răspunsul în sine este sugerat prin modul de formulare a întrebării iar interogatoriul nu are o valoare probatorie prestabilită.
Aşa fiind, întrucât la data închierii antecontractului părţile au neglijat unele dispoziţii legale prevăzute de Legea nr.54/1998 iar reclamantul nu a dovedit diligenţele făcute pentru chemarea pârâtului la notariat în vederea autentificării, instanţa apreciază că acţiunea este neîntemiată, motiv pentru care, prin SC 254/2007, a respins-o.
Curtea de Apel Oradea
Litigiu privind funcţionarii publici
Tribunalul Arad
Anulare act administrativ
Tribunalul Iași
Contencios administrativ. Anulare act administrativ. Anulare Dispoziţie Primar. Acţiune prefect rămasă fără obiect în urma controlului de legalitate.
Judecătoria Sectorul 3 București
PLÂNGERE ÎMPOTRIVA SOLUŢIEI PROCURORULUI.PRESCRIPŢIA RĂSPUNDERII PENALE.REDESCHIDERE URMĂRIRE PENALĂ.
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. LITIGIU CURTEA DE CONTURI. -art.24 din Legea 130/1996; -art.125, 130 din Constituţia României; -art.2, 10 din Legea 304/2004; -art.4 din Legea 273/2006; -art.1 şi urm. din Legea 554/2004; -art.312 Cod procedură...