Pretenţii

Sentinţă civilă 330 din 05.05.2010


Dosar nr.898/829/2009

R O M A N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI, JUDEŢUL BACĂU

SENTINŢA CIVILĂ NR.330

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE: 05.05.2010

COMPLET FORMAT DIN:

PREŞEDINTE: STOICA DANIELA MARILENA

Cu participare:

GREFIER : BUŢUCAN DANIELA

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect” pretenţii”,formulată de reclamantul P. Ş. în contradictoriu cu pârâţii R.I., C. A. N. şi M. V..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamantul P. Ş., pârâţii R. I., C. A.N.şi martorul P. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, prin care

s-au evidenţiat părţile, obiectul litigiului, menţiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare şi stadiul procesual, după care:

S-a procedat la audierea martorului P. V. sub prestare de jurământ, depoziţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

La întrebarea instanţei părţile, având cuvântul pe rând, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi alte probe de administrat în cauză, instanţa constată cauza în stare de judecată, şi acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul, având cuvântul pe fond solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, obligarea pârâţilor la contravaloarea recoltei de struguri distrusă, şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâţii, având cuvântul pe fond solicită respingerea acţiunii formulată de reclamant.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberând.

I N S T A N Ţ A,

-deliberând-

Asupra cauzei civile de fata a retinut urmatoarele:

Prin cererea inregistrata  la data de 5.05.2010 sub nr 898  pe rolul  Judecatoriei Podu Turcului, reclamantul  P. S. a chemat in judecata paratii  R.I., C. A. N. si M.V., solicitand instantei sa ii oblige pe acestia din urma la plata  sumei de  2000 lei cu titlu de despagubiri civile pentru prejudiciul produs prin distrugerea  unei suprafete de teren cultivata cu vita de vie de catre ovinele si caprinelor apartinand  paratilor.

Cererea reclamantei a fost intemeiata pe  dispozitiile art 998-999 Cod Civil si a fost legal timbrata cu suma de 171 lei si timbru judiciar de 3 lei.

Reclamantul s-a prezentat in instanta si a solicitat administrarea probei cu martori si acte.

La termenul din data de 3.03.2010,reclamantul a declarat in fata instantei ca renunta sa se mai judece cu paratul M. V..

Avand in vedere declaratia reclamantului, instanta a dispus scoaterea din cauza a paratului M. V..

Prezenti in instanta  paratii nu au formulat intampinare dar au solicitat respingerea cererii.

In cauza au fost  audiati pentru reclamant martorii F. I., R. C., P. M.  si pentru parat  P. V. , declaratii consemnate si atasate la filele 29-31 si 40 din dosar.

A fost atasata la fila 19 din dosar o nota de constatare incheiata de catre Primaria com Podu Turcului, din continutul careia rezulta ca suprafata de 0,36 ha teren cultivat cu vita de vie  situat in punctul  “Damacusa” de pe raza com Podu Turcului apartinand reclamantului a fost distrusa  de catre ovinele si caprinele  apartinand celor trei parati.

Cu aceeasi ocazie valoarea prejudiciului a fost estimata la cantitatea de 2000 kg struguri nobili recolta care s-ar fi putut obtine in anul in curs.

 La fila 4 din dosar a fost atasata Rezolutia 1049/P/2009 a Parchetului de pe langa Judecatoria Podu Turcului prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de parati.

Din actele si lucrarile dosarului instanta a retinut urmatoarele:

La data de 12.10.2009 , deplasandu-se pe terenul cultivat cu vita de vie ce ii apartinea, reclamantul a observat ca aceasta era distrusa in totalitate.

Din declaratiile martorilor audiati (Feraru Ion si  Racovita Constantin) rezulta ca oile apartinand celor trei parati au fost lasate  in supravegherea unor ciobani la o stana  situata in apropierea terenului reclamantului.

Acestia au mai relatat in fata instantei ca via era in totalitate distrusa de catre animalele lasate nesupravegheate.

Din continutul adresei nr 1626 emisa la data de 30.03.2010 de catre Primaria com Podu Turcului si atasata la fila 36 din dosar rezulta ca valoarea unui kg de struguri a variat intre suma de 1 leu si 1,5 lei.

Avand in vedere ca in cauza a fost dovedita existenta celor patru elemente ale raspunderii civile delictuale (fapta ilicita , prejudiciu produs, culpa paratilor si legatura de cauzalitate ) instanta urmeaza sa admita cererea reclamantului si sa oblige in solidar paratii  R. I. si C. A. N. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de prejudiciu produs prin fapta ilicita.

In baza art 274 Cod Procedura Civila va obliga paratii in solidar  si la plata cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea reclamantului P. Ş., domiciliat în comuna __, str.___, judeţul Bacău, împotriva pârâţilor R.I., C. A. N., ambii domiciliaţi în comuna ___, judeţul Bacău.

Obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu de despăgubiri civile constând în contravaloarea recoltei de struguri.

Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 174 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.05.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER,

STOICA DANIELA MARILENA BUŢUCAN DANIELA

Red. SDM/tehnoredact. BD; 

Ex.5

20.05.2010 Sentinţa civilă a rămas definitivă la data de 05.05.2010

şi a devenit irevocabilă la data de 08.06.2010.

1