Acţiune avand ca obiect constatarea nulităţii deciziei de preluare emisă în baza Decretului nr. 223/1974 si retrocedarea imobilului astfel preluat.

Actiune avand ca obiect constatarea nulitatii deciziei de preluare emisa în baza Decretului nr. 223/1974 si retrocedarea imobilului astfel preluat. Efecte juridice produse prin intrarea în vigoare a Decretului-Lege nr. 9/1989 emis în scopul repararii prejudiciilor materiale si morale produse prin mai multe acte normative, printre care si Decretul nr. 223/1974. Inexistenta unui titlu valabil al statului asupra imobilului în considerarea dispozitiilor Legii nr. 213/1998, dar si urmare a intrarii în vigoare a Legii nr. 10/2001. Mentinerea în recurs a deciziei prin care s-a admis apelul si s-a schimbat sentinta primei instante în sensul admiterii actiunii.

- Legea nr. 213/1998, art. 6

Curtea constata ca, prin Decretul-Lege nr.9/1989 a fost abrogat Decretul nr.223/1974 si ca, din expunerea de motive, se desprindea chiar spiritul dispozitiilor sale, si anume scopul reparatoriu al repararii prejudiciilor morale si materiale aduse cetatenilor prin aplicarea actelor normative aplicate printre care si Decretul nr.223/1974.

Efectul reparatoriu al actului mentionat nu se putea realiza decât prin înlaturarea consecintelor juridice ale actelor administrative de punere în aplicare a acestui decret.

Efectul înlaturarii consecintelor Decretului nr.223/1974 si a actelor administrative de punere în aplicare a acestuia, respectiv a deciziei nr.494/14.03.1989 emisa de fostul Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti, în temeiul Decretului nr.223/1974, îl reprezinta înlaturarea masurii de preluare cu plata a apartamentului situat în Bucuresti, str.Dumitru Petrescu, nr. 65, bl. C1b, sc. 1, et. 1, ap. 3, sector 4.

Ca urmare a înlaturarii masurii de preluare cu plata a apartamentului mentionat, se confirma dreptul de proprietate al intimatei reclamante asupra imobilului mentionat.

Din aceste considerente, Curtea retine ca instanta de apel a apreciat în mod corect asupra împrejurarii ca dreptul de proprietate asupra imobilului a apartinut intimatei-reclamante si ca aceasta trebuie sa beneficieze si sa exercite toate prerogativele dreptului sau de proprietate.

CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR. 1582 R DIN 30 MARTIE 2010

Prin decizia civila nr.641.A din data de 14.03.1995, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Conflicte Civila,, a fost admis apelul formulat de P.G.L. împotriva sentintei civile nr.8232/29.11.1994 a Judecatoriei Sectorului 4, în contradictoriu cu C.L.M.B si SCAVLB SA; a fost schimbata sentinta în sensul ca a fost admisa actiunea reclamantei; a fost constatata nulitatea absoluta nr.494/1989 emisa de fostul CPMB si a fost dispusa retrocedarea apartamentului nr.3, situat în Bucuresti, strada Dumitru Petrescu nr.65, Bl.C1b, sc.1, et.1, sector 4 catre reclamanta; s-a luat  act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, tribunalul a retinut ca, apartamentul nr.3 situat în Bucuresti, strada Dumitru Petrescu nr.65, Bl.C1b, sc.1, et.1, sector 4, a fost cumparat de reclamanta cu contractul nr.4908/21 iunie 1972.

Prin decizia nr.494/14.03.1989 emisa de CPMB în temeiul Decretului nr.223/1974, acest apartament a fost trecut în proprietatea statului, întrucât reclamanta plecase în strainatate.

Prin Decretul nr.223/1974 s-a urmarit ca terenurile si constructiile sa fie detinute de persoane fizice, care îsi au domiciliul în tara, iar nu în strainatate.

În consecinta, suportul legal al trecerii în proprietatea statului a disparut prin repatrierea reclamantei, deci în spiritul art.3 din Legea nr.7/31.12.1989, reclamanta va beneficia de toate drepturile politice economice si sociale conferite cetatenilor români.

Instanta de apel a retinut ca dreptul de proprietate este un drept economic si, având în vedere, caracterul reparatoriu al actelor normative mai sus mentionate, în mod gresit prima instanta a respins actiunea reclamantei.

S-a retinut ca Decretul-lege nr.9/1989 nu prevedea în mod expres producerea unor efecte juridice retroactive, din expunerea de motive se desprindea chiar spiritul dispozitiilor sale, si anume scopul reparatoriu al prejudiciilor morale si materiale aduse cetatenilor prin aplicarea actelor normative aplicate printre care si Decret nr.223/1974.

Fata de considerentele expuse în baza art.298 Cod procedura civila tribunalul a admis apelul si a schimbat sentinta în sensul ca a admis actiunea reclamantei.

Tribunalul a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr.494/1989 emisa de fostul CLMB si a dispus retrocedarea Apartamentul nr.3 situat în Bucuresti, strada Dumitru Petrescu nr.65, Bl.C1b, sc.1, et.1, sector 4, catre reclamanta.

Împotriva sus-mentionatei hotarâri, în termen legal a declarat recurs recurentul-pârât CLMB, criticând solutia pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta considera ca, în mod gresit instanta de apel ca si prima instanta a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr.494/1989 emisa de CPMB si dispune retrocedarea ap.3 situat în str. Dumitru Petrescu nr.65, C1b, sc.1, et.1, sector 4 catre reclamanta.

Titlul de proprietate al statului îl reprezinta actul juridic sau faptul juridic prin care statul a dobândit proprietatea bunurilor preluate de la persoane fizice sau juridice în perioada 1945-1989.

Aceste acte de aplicare a legii, care constituie titluri de proprietate ale statului, sunt acte de drept public, fiind emise de autoritatile publice carora legea le-a conferit competenta de a actiona în domeniul respectiv.

Sustine ca imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr.223/1974, prin lege în conditiile art. 645 Cod Civil, ce a avut ca efect stingerea dreptului de proprietate al fostului proprietar asupra imobilului în litigiu si constituirea unui drept de proprietate în favoarea statului.

Asadar, locuintele trecute în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974 (cazul imobilului obiect al prezentei cauze) au fost calificate în mod expres de legiuitor ca fiind preluate cu titlu si au format obiectul de reglementare al Legii nr. 112/1995.

Sustine ca o alta interpretare nu poate fi primita, deoarece o instanta de judecata nu poate da un sens unic unei notiuni juridice decât cea facuta de legiuitor, nici prin restrângerea dispozitiilor normei juridice, nici prin extrapolarea acesteia, fiind obligatoriu a se respecta întelesul si scopul normei juridice.

Învedereaza ca titlul de proprietate îl reprezinta actul juridic sau faptul juridic, stricto sensu, prin care se poate dobândi proprietatea.

Potrivit dispozitiilor art.644-645 din Codul Civil, proprietatea bunurilor se dobândeste în urmatoarele moduri: prin succesiune, prin legate prin conventii, prin traditiune, prin succesiune, prin prescriptie, prin lege si prin ocupatiune.

Când dobândirea proprietatii se face "prin lege", titlul de proprietate nu este legea (actul normativ) ca atare, ci actul de aplicare a legii, actul prin care imobilul a fost individualizat si prin care s-a procedat la preluarea lui de catre stat.

Actul de aplicare a legii, care constituie titlul de proprietate al statului, este un act de drept public, fiind emis de autoritatile publice carora tot legea le-a conferit competenta de a actiona în domeniul respectiv.

Învedereaza ca, prin Hotarârea nr.1 din 2 februarie 1995, Curtea Suprema de Justitie a Sectii Unite a stabilit ca instantele nu au atributia de a cenzura si de a dispune restituirea imobilelor preluate de catre stat prin diferite acte normative, competenta revenind exclusiv Parlamentului.

Ulterior, prin dispozitiile art.6, alin.(1) din Legea nr. 213/1998, lege intrata în vigoare la 24 ianuarie 1999, legiuitorul a stabilit care sunt elementele în functie de care titlul de proprietate al statului privind preluarea unor imobile în perioada 6 martie 1945-22 Decembrie 1989 pot fi declarate valabil sau nevalabil, aprecierea urmând sa se faca, evident, în raport cu legislatia în vigoare si cu tratatele si conventiile internationale, la care România era parte în momentul aparitiei actului normativ, ca temei al preluarii.

Analiza titlului de proprietate al statului cu privire la imobilele preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - pentru stabilirea valabilitatii sau nevalabilitatii acestuia este de competenta exclusiva a instantei de judecata, sesizata, ca atare, în fiecare caz, de persoana interesata.

Sustine ca stabilirea concordantei sau a neconcordantei dispozitiilor Decretului - Lege nr.223/1974 cu prevederile Constitutiei de la acel moment este apanajul instantei de judecata, iar nelegalitatea masurii preluarii imobilului de catre stat, se apreciaza prin raportare la legea fundamentala în vigoare Ia acel moment, si se pronunta expres, în fiecare caz în parte.

Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a municipalitatii învedereaza urmatoarele:

Actiunea în revendicare este o actiune reala, petitorie al carui scop îl constituie redobândirea bunului de catre adevaratul proprietar de la cel la care se afla.

Ca atare actiunea în revendicarea poate fi formulata doar de proprietarul bunului revendicat si împotriva posesorului actual al bunului revendicat.

Or, actiunea în revendicare este actiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, iar reclamanta trebuie sa faca dovada calitatii procesuale pasive a celor chemati în judecata în calitate de pârâti.

Pentru aceste motive, solicita admiterea recursului, modificarea în tot a sentintei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedura Civila.

În dovedirea sustinerilor, a solicitat încuviintarea probei cu înscrisuri, pe care le va depune.

La data de 25.03.2010, a formulat întâmpinare intimata-reclamanta P.G.R., prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat.

În motivarea întâmpinarii a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat.

Cu privire la exceptia tardivitatii recursului solicita instantei de recurs sa observe ca decizia tribunalului a fost pronuntata la data de 14 martie 1995, respectiv acum 15 ani de zile.

Faptul ca de la dosarul cauzei lipseste dovada comunicarii nu înseamna ca la acel moment aceasta procedura nu a fost îndeplinita.

Sustine ca, din documentele pe care le-a anexat prezentei, si anume din dispozitia primarului general al Municipiului B. reiesea în mod clar faptul ca aceasta decizie le fusese comunicata si au luat cunostinta de aceasta.

Pe cale de consecinta, solicita admiterea exceptiei formulate si respingerea recursul ca tardiv formulat.

Pe fondul cauzei, solicita respingerea recursului, ca nefondat, pentru urmatoarele considerente:

În fapt la data de 15 februarie 1994, numita P.G.L. a chemat în judecata pe pârâtele RAIAL, P.M.B. si SCAVLB S.A., solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a deciziei nr.494/1989 emisa de fostul CPMB si sa dispuna retrocedarea apartamentului nr.3 situat în Bd. Dumitru Petrescu nr. 65, bl C1 B, sc. 1, et. 1, sector 4 Bucuresti.

În motivarea actiunii s-a aratat ca imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974, masura luata fiind abuziva, încalcând chiar prevederile Constitutiei în vigoare la acea data.

S-a învederat ca, dupa 1989, acest Decret a fost abrogat, anulându-se toate formele de trecere în proprietatea statului, efectuate în baza lui.

La dosarul cauzei exista de asemenea dovada ca numita P.G.L. a fost repatriata.

Se mentioneaza ca prin sentinta civila nr.8232/1994 a Judecatoriei Sectorului IV a fost respinsa, ca neîntemeiata, actiunea formulata de numita P.G.L. pe considerentul ca decizia invocata nu putea fi lovita de nulitate absoluta, câta vreme a fost luata în baza unor dispozitii legale în vigoare la acea data.

Împotriva acestei sentinte reclamanta a formulat apel.

Tribunalul a admis apelul formulat de P.G.L., constatând nulitatea absoluta a deciziei nr.494/ 1989 emisa de CPMB si a dispus retrocedarea apartamentului situat în Bucuresti, str. Dumitru Petrescu, nr. 65, bl. C1b, sc. 1, et. 1, ap. 3, sector 4.

Pe fondul recursului, considera ca, în cauza, nu sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 9 întrucât hotarârea Tribunalului are temei legal si a fost data cu aplicarea corecta a legii.

Prin Decizia nr. 5 din 20.11.2000 privind problema admisibilitatii actiunilor prin care se solicita anularea deciziilor fostelor consilii populare judetene de trecere în proprietatea statului a unor imobile în baza Decretului nr.223/1974 a Sectiilor Unite ale Curtii Supreme de Justitie a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie si s-a stabilit ca instantele judecatoresti sunt competente sa judece, potrivit normelor dreptului comun, actiunile în revendicare formulate cu privire la imobilele preluate de stat în temeiul prevederilor Decretului nr.223/1974.

Considera ca Tribunalul a pronuntat o hotarâre legala si temeinica existând în acest sens si o practica unitara cu privire la situatia expusa în speta de fata.

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a municipalitatii reclamanta considera ca aceasta este neîntemeiata în speta fiind vorba de un imobil ce a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului 223/1974, statul fiind reprezentat de CLMB.

Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive  a recurentului C.G.M.B., Curtea constata, din motivarea exceptiei ca recurentul realizeaza o confuzie între calitatea procesuala pasiva a sa si capacitatea procesuala de folosinta, ca urmare a împrejurarii ca nu are personalitate juridica.

Cu privire la calitatea procesuala pasiva, instanta de recurs învedereaza ca calitatea procesuala pasiva presupune identitatea dintre persoana care este chemata în judecata, în calitate de pârât, si persoana care este titulara obligatiei din cadrul raportului juridic litigios.

Cu privire la acest aspect, se constata ca apartamentului situat în Bucuresti, str. Dumitru Petrescu, nr. 65, bl. C1b, sc. 1, et. 1, ap. 3, sector 4 a fost preluat prin  deciziei nr.494/1989 emisa de CPMB, care este actualul CGMB.

Astfel, exista identitate între persoana juridica, care a preluat imobilul litigios si cea care are calitatea de recurent-pârât în prezenta cauza.

Pentru aceste motive, Curtea va respinge, ca neîntemeiata, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.

Cu privire la capacitatea procesuala de folosinta, Curtea învedereaza recurentei-pârâte ca poate sta în judecata, în calitate de pârât, în conformitate cu art.41 alin.2 din Codul de Procedura Civila.

Analizând actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate si a motivului de recurs prevazut de dispozitiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedura Civila, Curtea retine ca recursul este nefondat pentru urmatoarele:

Decizia civila nr.641.A din data de 14.03.1995, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Conflicte Civila, a fost data cu aplicarea corecta a legii în vigoare la data pronuntarii, respectiv cu aplicarea dispozitiilor Decretului-Lege nr.9/31.12.1989.

Curtea constata ca, prin Decretul-Lege nr.9/1989 a fost abrogat Decretul nr.223/1974 si ca, din expunerea de motive, se desprindea chiar spiritul dispozitiilor sale, si anume scopul reparatoriu al repararii prejudiciilor morale si materiale aduse cetatenilor prin aplicarea actelor normative aplicate printre care si Decretul nr.223/1974.

Efectul reparatoriu al actului mentionat nu se putea realiza decât prin înlaturarea consecintelor juridice ale actelor administrative de punere în aplicare a acestui decret.

Efectul înlaturarii consecintelor Decretului nr.223/1974 si a actelor administrative de punere în aplicare a acestuia, respectiv a deciziei nr.494/14.03.1989 emisa de fostul Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti, în temeiul Decretului nr.223/1974, îl reprezinta înlaturarea masurii de preluare cu plata a apartamentului situat în Bucuresti, str.Dumitru Petrescu, nr. 65, bl. C1b, sc. 1, et. 1, ap. 3, sector 4.

Ca urmare a înlaturarii masurii de preluare cu plata a apartamentului mentionat, se confirma dreptul de proprietate al intimatei reclamante asupra imobilului mentionat.

Din aceste considerente, Curtea retine ca instanta de apel a apreciat în mod corect asupra împrejurarii ca dreptul de proprietate asupra imobilului a apartinut intimatei-reclamante si ca aceasta trebuie sa beneficieze si sa exercite toate prerogativele dreptului sau de proprietate.

Curtea constata cu surprindere ca recurenta, prin motivele de recurs formulate, în prezenta cauza, invoca împrejurarea ca statul avea un titlu asupra imobilului litigios, si ca acest titlu îl reprezenta actul de punere în aplicare a Decretului nr.223/1974, în contextul adoptarii de aproximativ 9 ani a Legii nr.10/2001, care statueaza caracterul abuziv al preluarii imobilelor de catre stat, în temeiul Decretului nr.223/1974 si confera posibilitatea efectiva a fostilor proprietari de a solicita si a obtine restituirea în natura a acestor imobile preluate abuziv.

În acest context, este mai mult decât inexplicabila asertiunea din cuprinsul motivelor de recurs, cu privire la faptul ca statul avea un titlu de proprietate asupra apartamentului situat în Bucuresti, str. Dumitru Petrescu, nr. 65, bl. C1b, sc. 1, et. 1, ap. 3, sector 4 si ca, în raport de aceasta împrejurare, trebuia respinsa actiunea formulata de catre intimata-reclamanta, având ca obiect revendicarea imobilului sus-mentionat si constatarea nulitatii absolute a deciziei nr.494/14.03.1989 emisa de fostul CGMB în temeiul Decretului nr.223/1974.

Curtea retine ca chiar legiuitorul, prin adoptarea Legii nr.10/2001, a recunoscut ca a preluat în mod abuziv imobilele în temeiul Decretului nr.223/1974 si ca aceasta preluare abuziva reprezinta un aspect esential, care înlatura calitatea de proprietar a statului si confirma calitatea de proprietar al persoanei de la care a fost preluat bunul.

În raport de aceste consideratii, Curtea retine ca statul nu a avut niciodata calitatea de proprietar asupra apartamentului situat în Bucuresti, str. Dumitru Petrescu, nr. 65, bl. C1b, sc. 1, et. 1, ap. 3, sector 4, deoarece legea, respectiv Decretul nr.223/1974, nu reprezinta o modalitate de preluare, în conformitate cu dispozitiile art. 6 din Legea nr.213/1998.

Pentru aceste motive, Curtea va înlatura toate sustinerile recurentului cu privire la calitatea de proprietar a statutului.

Cu privire la invocarea hotarârii nr.1/2 februarie 1995 a Curtii Supreme de Justitie referitoare la imposibilitatea instantelor de a cenzura si de a dispune restituirea imobilelor preluate abuziv de catre stat prin diferite acte normative, Curtea învedereaza recurentei, care are calitatea de institutie a statului, ca instanta suprema si-a schimbat pozitia ca urmare a numeroaselor condamnari a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a afirmat încalcarea art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului prin nerecunoasterea competentei instantelor de judecata de a statua asupra litigiului, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv de catre fostii proprietari.

Cu privire la recursul declarat în prezenta cauza, Curtea constata ca decizia instantei de apel a fost data cu respectarea dispozitiilor în vigoare la data pronuntarii si ca evolutia legislativa (adoptarea Legii nr.213/1998 si a Legii nr.10/2001) a confirmat viziunea instantelor de judecata cu privire la dreptul fostului proprietar de a se bucura de dreptul sau de proprietate asupra imobilului, care a fost preluat abuziv de catre statul român prin autoritatile locale. Aceasta solutie a fost confirmata în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Paduraru vs România, cauza Strain vs. România si altele.

Cu privire la fondul recursului, Curtea  retine ca masura preluarii cu plata a imobilului era în neconcordanta cu dispozitiile constitutionale în vigoare la acea data, respectiv cu art.12  din Constitutia din anul 1986.  Conform art.12 „terenurile si constructiile puteau fi expropriate numai pentru lucrari de interes obstesc si cu plata unei juste despagubiri”.

De asemenea, masura era în neconcordanta si cu dispozitiile art.17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, potrivit caruia  „orice persoana are dreptul la proprietate, atît singura, cît si în asociatie cu altii si nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”, pe care România, în calitate de membru fondator al O.N.U. trebuia sa le respecte si sa ia toate masurile necesare sa protejeze dreptul de proprietate al cetatenilor sai.

Având în vedere considerentele mentionate, tinând cont de dispozitiile art.12 din Constitutia din anul 1986, art.17  din Declaratia Universala a Drepturilor Omului din anul 1948 si dispozitiile Decretului-Lege nr.9/1989, Curtea apreciaza ca masurii de trecere in proprietatea statului  a apartamentului era nelegala si ca statul nu a devenit titular al dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, ci simplu detentor precar.

Pentru considerentele expuse, Curtea constata ca decizia apelata a fost data cu aplicarea corecta a dispozitiilor legale mentionate, respectiv Decretul-Lege nr.9/1989, art. 12 din Constitutia din anul 1986 si art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, motiv pentru care, în temeiul art. 312 din Codul de Procedura Civila, va respinge, ca neîntemeiat, recursul formulat de recurentul-pârât CGMB împotriva sentintei civile nr.641 A din data de 14.03.1995, pronuntate de catre Tribunalul Bucuresti - Sectia a III a Civila, în dosarul nr.175/1998, în contradictoriu cu intimata-reclamanta P.G.L. si cu intimata-pârâta SC A.V.L.B. SA.

Domenii speta

Spete similare