Aplicarea disp. art. 720 ind.1 Cpc.

Decizie 1323/11.06.2012 din 11.06.2012


Dosar nr. 57765/299/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA A-VI-A CIVILĂ

Decizia nr. 1323

Şedinţa publică de la 11 Iunie 2012

Completul constituit din:

PREŞEDINTE: CUCU CRISTINA

JUDECĂTOR: PETRESCU PETRONELA SIMONA

JUDECĂTOR: RĂDUCANU ANDREEA

GREFIER: OŢEL IRINA GABRIELA

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe recurent SC I T SRL şi pe intimat SC NBG  L I S.A.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns recurenta prin avocat Ana-Maria Filip, lipsă fiind intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează:

-obiectul pricinii: pretenţii penalităţi

- stadiul pricinii: recurs

-procedura de citare este legal îndeplinită.

Recurenta prin avocat învederează că nu mai are de formulat alte cereri.

Instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Recurenta prin avocat solicita admiterea  recursului aşa cum a fost formulat, în principal solicită casarea în tot a sentinţei de fond cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar casarea cu reţinere spre rejudecare.

Arată că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 109 alin 2 C.p.c, dând o hotărâre netemeinică, deoarece a invocat din oficiu excepţia  prematurităţii cererii de chemare în judecată, excepţie ce putea fi ridicată doar de către parte. De asemenea  instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 129 C.p.c privind rolul activ al instanţei. Există dovada procedurii prealabile, iar în situaţia în care această dovadă nu se regăsea la dosar instanţa trebuia să pună în discuţie o eventuală lipsă de documente. Ca urmare a acestor argumente solicită admiterea recursului, cu obligarea intimatei la  plata cheltuielilor de judecată.

TRIBUNALUL

Prin sentinţa civila nr.17139/10.10.2011, pronunţată în dosarul nr.57765/299/2010, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia prematurităţii  invocată de instanţă, din  oficiu, şi a respins  acţiunea  astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC I T SRL in contradictoriu cu pârâta SC NBG L I S.A.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa a reţinut că potrivit  art. 7201 Cod procedură civilă, in procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, în acest scop fiind necesară respectarea de către reclamant a procedurii prevăzute în alin. 2-4 ale art.7201 Cod procedură civilă. Prezentul litigiu, potrivit  Codului comercial-art.3 si art.56 -, are natura comerciala, întrucât acţiunea in pretenţii  isi are temeiul in contractul de leasing financiar încheiat  intre  doi  comercianţi (doua  societăţi  comerciale). Ca urmare, sunt incidente prevederile art. 7201 Cod procedură civilă, iar reclamanta nu a respectat procedura concilierii directe a pârâtei, in ceea ce priveşte pretenţiile pecuniare ce fac obiectul litigiului.

Astfel, reclamanta pretinde ca  a convocat  parata pentru conciliere directa prin intermediul BEJ C M-C-N, conform  inscrisurilor  anexate (f.66-76), insa nu  exista  dovezi  care sa confirme  primirea de  catre  parata  - prin  semnatura  si  stampila  - a  acestor  convocari, respectiv  notificari, conditie impusa in  mod  imperativ  de  disp al.2 al textului  de lege  sus aratat.

 Or, în condiţiile în care  efectuarea procedurii de conciliere subsecvente constituie o condiţie prealabilă de exerciţiu a acţiunii judecătoreşti în materie comercială şi constatând că reclamanta  nu a respectat cerinţele dispoziţiilor legale menţionate anterior introducerii cererii de chemare în judecată, instanţa a admis excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, consecinţa fiind respingerea acesteia.

Împotriva acestei sentinţe  a formulat recurs reclamanta SC I T SRL solicitând în principal, admiterea prezentului recurs, casarea sentinţei civile nr. 17139/10.10.2011 si trimiterea prezentei cauze spre rejudecare primei instanţe in vederea soluţionării fondului cauzei; în subsidiar, admiterea prezentului recurs, modificarea sentinţei civile nr. 17139/10.10.2011 in sensul admiterii cererii de chemare in judecata formulata de S.C. I T S.R.L

În motivarea recursului, recurenta arata că  instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 109 Cod procedură civilă, motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Astfel, fiind vorba de o procedura anterioară cererii de chemare in judecata, procedura concilierii reprezintă o procedura prealabila instituita prin lege, astfel ca sunt incidente dispoziţiile art. 109 alin. (2) Cod procedură civilă, conform cărora in cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile. Cu toate acestea, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (3) Cod procedură civilă, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 202/2010 (in vigoare la data introducerii cererii de chemare in judecata), neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decât de parat, prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii. Ca atare, in lipsa invocării de către parat prin întâmpinare, aceasta lipsa nu mai poate fi invocata din oficiu de către instanţa. NBG L, deşi legal citata, nu a formulat întâmpinare si cu atât mai puţin nu a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de I T.

Se mai arată că instanţa de fond a încalcat dispoziţiile art. 7201 alin. (2) raportat la art. 114 C. proc. civ. si la art. 129 C. proc. civ. (motiv de recurs încadrabil la dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).

Astfel, în considerentele sentinţei atacate, instanţa de fond retine ca I T a depus la dosarul cauzei inscrisuri din care rezulta ca recurenta a a convocat parata pentru conciliere directa prin intermediul BEJ C M R, filele 66-76, insa nu s-a făcut dovada confirmării de primire a Notificărilor si Convocărilor la Conciliere Directa in conformitate cu dispoziţiile art. 7201 alin. (2) C. proc. civ.

Este real ca I T a depus la dosarul instanţei de fond Notificările si Convocările la Conciliere Directa si Procesele Verbale de Conciliere Directa, semnate de avocat, care atesta ca NBG L nu a dat curs convocărilor recurentei, insa nu a depus la dosarul instanţei de fond dovada confirmării de primire a respectivelor Notificări si Convocări la Conciliere Directa. Cu toate acestea, având in vedere ca la dosarul instanţei de fond existau înscrisuri care erau de natura sa ateste parcurgerea procedurii de conciliere prealabila, in conformitate cu dispoziţiile art. 7201 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 114 alin. (1) teza finala C. proc. civ. si in virtutea rolului activ al judecătorului, instanţa de fond avea obligaţia de a pune in vedere I T sa facă dovada primirii de către NBG L a Notificărilor si Convocărilor la Conciliere Directa. Procedând in sens contrar, instanţa de fond, a dat o interpretare excesiv de rigida a dispoziţiilor art. 7201 alin. (2) Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cat, in situaţia in care instanţa de fond ar fi procedat in maniera mai sus descrisa, I T era in măsura sa facă dovada confirmării de primire a Notificării si Convocării la Conciliere nr. 687/21.09.2010 realizata anterior introducerii cererii de chemare in judecată.

In drept îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 109, art. 114, art. 129, art. 299, art. 302 si art. 304 pct. 9, art. 7201 C. proc. civ.; art. 969, art. 1073, art. 1082, art. 1084 Cod civil; O.G. nr. 9/2000.

Iniţial, prin repartizare aleatorie în sistem informatizat, primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 28.01.2013. Urmare a cererii formulate în acest sens de către recurentă, primul termen de judecată a fost preschimbat pentru data de 07.05.2012, pentru considerentele expuse în încheierea din data de 19.03.2012.

Deşi legal citată, intimata nu s-a prezentat în instanţă şi nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul apreciază recursul ca fiind întemeiat şi îl va admite, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce vor urma:

Sentinţa recurată a fost pronunţată în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii, pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe, excepţie invocată de către prima instanţă, din oficiu.

Tribunalul reţine că, potrivit art.7201 Cod procedură civilă, in procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, iar în acest scop, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Textul legal menţionat prevede detaliat modalităţile de convocare şi termenele în care trebuie realizată concilierea.

Tribunalul mai reţine că, din ansamblul reglementării, rezultă că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere directe, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi - mai pregnant în materie comercială - şi să degreveze activitatea instanţelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale citate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente. 

În egală măsură tribunalul reţine, fiind vorba despre o procedură anterioară cererii de chemare în judecată, că procedura concilierii reprezintă o procedură prealabilă instituită prin lege, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 109 alin. (2) Cod procedură civilă, conform cărora in cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile.

 Cu toate acestea, tribunalul constată că, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (3) Cod procedură civilă, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 202/2010 (in vigoare la data introducerii cererii de chemare in judecata), neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de pârât, prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii. Din textul normativ relevat rezultă indubitabil că invocarea neîndeplinirii procedurii prealabile este în mod exclusiv la latitudinea pârâtului, legiuitorul excluzând posibilitatea invocării acesteia şi de către instanţă, din oficiu. În consecinţă, invocarea neîndeplinirii procedurii concilierii directe este posibilă numai de către pârât, prin întâmpinare, condiţii în care instanţa nu putea să invoce, din oficiu, neîndeplinirea acestei proceduri prealabile. 

În condiţiile în care în faţa primei instanţe pârâta nu a formulat întâmpinare, deşi a fost citată în acest sens (fila 80 dosar), astfel că nu a invocat nici neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii, având în vedere considerentele anterior expuse, tribunalul constată că în mod greşit instanţa de fond a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii, pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe.

Ca atare, constatând că este întemeiată critica recurentei sub acest aspect, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă,  hotărârea fiind dată cu încălcarea legii,  având în vedere că instanţa de fond nu a intrat în soluţionarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre continuarea judecăţii cauzei către prima instanţă.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei privind plata cheltuielilor de judecată, aceasta urmează a fi analizată în soluţionarea în fond a cererii.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-reclamanta SC I T SRL, cu sediul social in Cluj-Napoca,  cu sediul procesual ales la Societatea Civila de Avocaţi Nistorescu, Somlea si Asociaţii, in Cluj-Napoca, împotriva sentinţei civile  nr.17139/10.10.2011, pronunţată în dosarul nr.57765/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC NBG L I SA cu sediul in Bucureşti.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza primei instanţe spre continuarea judecăţii cauzei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.06.2012.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

Cucu  Cristina Petrescu  Petronela Simona Răducanu Andreea

Grefier,

Oţel Irina Gabriela

Red.CC.

Dact. A.M. /2 ex/05.07.2012

Judecătoria Sectorului 1

Judecător fond Iacob Elena