Societate comercială. Reprezentarea în judecată

Rezumat:

Conform art. 85 alin.3 C.pr.civ. împuternicirea de a reprezenta o persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.

Decizia asociatului unic al societăţii prin care este împuternicit asociatul unic să reprezinte societatea pentru încheierea acestui contract de asistenţă juridică nu produce nici un fel de efecte juridice în cauză sub aspectul reprezentării societăţii reclamante întrucât, pe de o parte, acesteia nu i s-a asigurat publicitatea prin înscrierea în registrul comerţului, iar pe de altă parte, societatea este reprezentată doar prin administratorul numit prin actul constitutiv sau de adunarea generală cu asigurarea publicităţii corespunzătoare pentru a fi opozabilă terţilor.

(Decizia nr. 571 din 30.01.2018, dosar nr. 11178/193/2016)

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Botoşani la data de 27.07.2016, reclamanţii SC A. SRL şi B., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. au solicitat anularea a şase acte administrativ-fiscale emise de aceasta, respectiv: adresa nr. IV/2.406/23.11.2015, adresată reclamantei persoană juridică, adresa nr. IV/2.406/23.11.2015 adresată reclamantului persoană fizică, raportul de inspecţie fiscală nr. F.BT 291/25.11.2015, decizia de impunere nr. F – BT 368/25.11.2015, dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. IV/7.697/27.11.2015, anunţul individual nr. IV/2.457/02.12.2015.

Prin Sentinţa nr. 7006/2016, Judecătoria Botoşani a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Botoşani, reţinându-se că, deşi cererea expediată prin poştă a fost adresată Tribunalului Botoşani, aceasta, din eroare, a fost primită pe rolul Judecătoriei Botoşani, care a dispus citarea părţilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani - Secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, primind termen de judecată la data de 11.01.2017.

Prin sentinţa nr. 147 din 1 februarie 2017, Tribunalul Botoşani a anulat acţiunea, pentru lipsa puterii de reprezentare a titularilor acţiunii formulată de reclamanţii SC A. SRL şi B. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C.

Împotriva acestei sentinţe, pe care au criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, în termen legal, au promovat recurs reclamanţii SC A. SRL şi B.

Prin Decizia nr. 1455 din data de 20 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, a fost admis recursul declarat de reclamanţii A.S.R.L. şi B. şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub număr de dosar 11178/193/2016*.

Prin sentinţa nr. 1551 din 5 octombrie 2017 Tribunalul Botoşani a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la următoarele acte contestate: Adresa nr. IV/2406/23.11.2015, Raportul de inspecţie fiscală nr. F.– BT 291/25.11.2015, Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. IV//7697/27.11.2015 şi Anunţul individual nr. IV/2457702.12.2015 şi a respins contestaţia formulată cu privire la aceste acte contestate, ca inadmisibilă.

A respins excepţia inadmisibilităţii raportată la tardivitatea formulării contestaţiei administrative împotriva Deciziei de impunere nr. F – BT nr. 368/25.11.2015, ca neîntemeiată.

A admis în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A. S.R.L. şi B., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

A anulat în parte, Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 3754 din data de 12.09.2016 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice cu privire la soluţionarea contestaţiei administrative a Deciziei de impunere nr. F – BT nr. 368/25.11.2015.

A obligat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice să soluţioneze contestaţia administrativă pe fond, cu privire la contestaţia administrativă a Deciziei de impunere nr. F – BT nr. 368/25.11.2015.

Totodată a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâta DGRFP prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. şi reclamanţii SC A SRL şi B.

În motivarea recursului formulat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art.488 pct.6 şi 8 C.p.c., pârâta DGRFP prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. a arătat în esenţă faptul că instanţa de trimitere nu a respectat Decizia nr. 1455 din data de 20 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava prin care a fost admis primul recurs declarat de reclamanţii A. S.R.L. şi B. şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în sensul că tribunalul nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra calităţii procesuale active a reclamanţilor şi nici cu privire la posibilitatea reprezentării convenţionale în procesul de faţă a debitoarei reclamante. Totodată, recurenta a arătat că în cauză sunt întemeiate atât excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor, cât şi excepţia imposibilităţii de reprezentare în proces a reclamantei.

Reclamanţii SC A. SRL şi B. au formulat întâmpinare ala recursul declarat în cauză de către DGRFP Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Astfel, cu privire la justificarea calităţii procesuale active, petenţii au arătat că obiectul acţiunii acesta este contestaţie împotriva actelor administrative fiscal emise de organul fiscal.

In perioada 17.11.2015 - 23.11.2015 organul fiscal a efectuat un control la A. S.R.L. în urma căruia au fost emise toate actele contestate, acte destinate atât lui B. cât şi lui A. S.R.L.

La data de 22.04.2016 au formulat contestaţie împotriva tuturor actelor, contestaţie adresata organului fiscal emitent.

Având în vedere faptul ca la contestaţia adresata organului fiscal emitent, într-o primă fază, nu au primit niciun răspuns, reclamanţii au înaintat pe rolul instanţei acţiune având ca obiect anularea actelor administrative emise.

După introducerea acţiunii, organul fiscal a emis decizia nr. 3754/12.09.2016 privind soluţionarea contestaţiei introduse de societate şi petent. In aceste condiţii, reclamanţii şi-au completat cererea de chemare în judecată cu un nou capăt de cerere.

Astfel, arată petenţii, acţiunea a fost formulată de societate, în nume propriu, cât şi de asociatul unic al acesteia, tot în nume propriu.

Prin urmare, susţin petenţii, în prezenta cauză ne aflăm în faţa unei coparticipări procesuale active, acţiunea fiind formulată de două subiecte de drept total distincte.

Au invocat în drept dispoziţiile art. 205 şi art.212 VCPF, precum şi art.8 din Legea nr.554/2004.

În ce priveşte reprezentarea convenţională în cauza a SC A. S.R.L, precizează că organul fiscal susţine că, în fapt, contractul de asistenta juridica încheiat de A S.R.L ar fi fost încheiat de B., care începând cu data de 14.10.2014 nu mai deţinuse calitatea de reprezentant legal al societăţii A. S.R.L.

In ceea ce priveşte această susţinere a organului fiscal, petenţii arată că aceasta este reală numai în parte, şi anume în sensul în care începând cu data de 14.10.2014 B. nu mai deţinute calitatea de administrator unic al A. S.R.L., aceasta fiind deţinută de D. SA.

Însa, arată faptul ca organul fiscal este în eroare, neavând o reprezentare clară a situaţiei reale, susţinând faptul că contractul de asistenţă juridică a fost încheiat de către B.

Astfel, susţine că, așa cum a învederat instanţei de judecata şi prin adresa pe care au transmis-o la dosarul cauzei ca răspuns la comunicarea emisă la data de 07.09.2017, contractul de asistenţă juridică nr. 1479243/ 22.04.2016, nu este semnat exclusiv de către B., acesta fiind încheiat de către persoana juridica A. S.R.L pe de-o parte, cat si de către B, persoană fizică, pe de altă parte, ambii în calitate de clienţi.

In vederea încheierii contractului de asistenţă juridică în numele A. S.R.L, cât şi în vederea reprezentării intereselor societăţii în cadrul prezentei cauze, a fost împuternicit subsemnatul B., conform Deciziei Asociatului Unic nr. 01/18.04.2016, decizie care se regăseşte la dosarul cauzei.

Nu în ultimul rând, precizează faptul că şi în ipoteza în care instanţa de recurs ar admite prezenta cale de atac, promovată de către organul fiscal, aceasta nu ar putea dispune, în rejudecare, anularea întregii acţiuni având în vedere faptul că aceasta este formulată de către două parți, o persoană fizică şi o persoană juridică, iar în ceea ce priveşte cererea de anulare a acţiunii formulată de către persoana fizică, aceasta este nemotivată.

Pentru toate aceste motive va solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.

În motivarea recursului formulat în comun, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct.5 şi 8 c.p.c., reclamanţii SC A. SRL şi B. au arătat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că actele solicitat a fi anulate în prezenta cauză nu sunt acte administrative. Ori, aceste acte sunt întocmite de organele fiscale şi au stat la baza emiterii deciziei de impunere prin care s-au stabilit anumite obligaţii fiscale în sarcina A. S.R.L. În lipsa unor astfel de acte, organul fiscal nu ar fi putut emite niciodată vreo decizie de impunere în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

Recurenţii precizează că, potrivit art. 218 alin. 2 din Vechiul Cod de procedură fiscală, deciziile emise de organele fiscale în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătoreasca de contencios administrativ competenta, in condiţiile legii.

Sintagma "în condiţiile legii" semnifică aplicarea regulilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Potrivit art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este competenta sa se pronunţe si asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ dedus judecaţii.

Astfel, din punctul de vedere al recurenţilor actele din prezenta cauză sunt acte care se circumscriu noţiunii de "operaţiuni administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ dedus judecaţii", întrucât, astfel cum a reţinut si prima instanţa, toate aceste acte au stat la baza deciziei de impunere prin care organul fiscal a stabilit anumite obligaţii in sarcina A. S.R.L.

Or, în aceste condiţii, devine evident ca prima instanţa avea posibilitatea verificării legalităţii acestor acte, chiar daca acestea nu reprezentau acte administrativ fiscale, motiv pentru care soluţia de admitere a excepţiei de inadmisibilitate in ceea ce priveşte contestarea acestora apare ca fiind nelegala si neîntemeiată.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond de a obliga organul fiscal la analizarea pe fond a contestaţiei îndreptata împotriva deciziei de impunere, recurenţii consideră că aceasta este nelegala si neîntemeiata, invocând dispoziţiile art. 205 alin. 1, art. 210 alin. 1 şi 2,  art. 218 alin. 2 din Vechiul Cod de procedură fiscală, precum şi art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Din interpretarea coroborata a tuturor normelor juridice anterior menţionate, rezultă că instanţa de contencios administrativ este obligată să analizeze pe fond acţiunea privind nelegalitatea unui anumit act administrativ, în situaţia in care a fost deja parcursa etapa contestaţiei prealabile.

Din interpretarea coroborata a aceloraşi norme nu rezultă că instanţa de contencios administrativ are posibilitatea, ca anulând decizia emisă de organul fiscal în soluţionarea contestaţiei îndreptată împotriva unui act administrativ fiscal, să dispună obligarea organului fiscal la soluţionarea, din nou, a contestaţiei.

Faţă de aceste împrejurări, devine evident că soluţia primei instanţe de a obliga organul fiscal la analizarea pe fond a contestaţiei îndreptată împotriva deciziei de impunere este nelegala si neîntemeiată.

Mai mult, aceasta soluţie echivalează cu o necercetare pe fond a cauzei, întrucât prima instanţa nu a analizat, in niciun fel, motivele de nelegalitate invocate în ceea ce priveşte decizia de impunere.

Recurenţii mai arată că actele au fost întocmite de un organ fiscal necompetent. Astfel, potrivit art. 33 alin. l din Vechiul Cod de Procedură Fiscala competenţa teritorială a organului fiscal este determinată de locul unde se află domiciliul fiscal al contribuabilului. Or, începând cu data de 11.07.2014 A. S.R.L. şi-a mutat sediul social în Bucureşti.

Potrivit art. 31 alin. 33 din Vechiul Cod de Procedură Fiscală organul fiscal era obligat sa emită, din oficiu, decizia de modificare a domiciliului fiscal, de îndată ce constată că domiciliul fiscal era diferit de sediul social.

Organul fiscal nu şi-a îndeplinit această obligaţie şi nu a emis, din oficiu, decizia de modificare a domiciliului fiscal al A. S.R.L., deşi reclamanta îşi modificase sediul social cu mai mult de 1 an de zile anterior efectuării controlului.

În ceea ce priveşte data schimbării domiciliului fiscal, recurenţii consideră ca aceasta a operat la data de 21.08.2014, când organul fiscal le-a declarat societatea inactivă, adică chiar la momentul la care organul fiscal a avut cunoştinţa de schimbarea sediului social si i s-a născut obligaţia de a emite, din oficiu, decizia privind schimbarea domiciliului fiscal.

Or, în condiţiile în care începând cu data de 21.08.2014 organul fiscal nu a mai avut competenta teritorială în ceea ce priveşte reclamanta A. S.R.L., devine evident ca toate actele întocmite în urma controlului efectuat la sfârşitul anului 2015 sunt lovite de nulitate, fiind întocmite de un organ fiscal necompetent.

Recurenţii mai precizează că, potrivit art.101 alin. l VCPF, înainte de efectuarea inspecţiei fiscale, organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze contribuabilul, în legătura cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin intermediul unui transmiterii unui aviz de inspecţie fiscala, comunicarea avizului de inspecţie fiscala realizându-se potrivit regulilor impuse de art.44 VCPF.

Întrucât codul de procedura fiscala nu cuprinde nicio menţiune cu privire la locul unde se transmite avizul de inspecţie fiscala, prin raportarea la trimiterea realizata de art. 2 alin.3 VCPF, se aplica prevederile art.155 alin.l pct.3 NCPC, potrivit cărora avizul trebuia comunicat reclamantei la sediul social.

Trebuie subliniat că, potrivit legii si practicii constante a Curţii Constituţionale a României, comunicarea actelor administrativ fiscale prin publicitate, se poate realiza numai in situaţia in care comunicarea nu s-a putut realiza prin predarea directa a actelor sau prin transmiterea acestora cu poşta.

În speţă, în mod nelegal s-a procedat la comunicarea avizului de inspecţie fiscala prin publicitate, potrivit celor menţionate de organele fiscale, întrucât acestea nu au încercat, in prealabil, să comunice avizul nici prin predare directa si nici prin transmiterea acestuia prin posta. În acest sens, eventuala comunicare a avizului de inspecţie fiscala prin publicitate este lovita de nulitate, motiv pentru care aceasta nu poate produce niciun fel de efect juridic, ceea ce echivalează cu lipsa întocmirii si comunicării legale a unui aviz de inspecţie fiscală.

Se mai precizează că înainte de emiterea actelor contestate prin prezenta, organul fiscal avea obligaţia de a asigura reclamantei dreptul de a fi ascultată, astfel cum rezulta din interpretarea art.9 alin.l C.proc.fiscală. Obligaţia de a de informa contribuabilul este reiterata de legiuitor si prin prevederile art. 107 alin.l si 2 VCPF, aplicabile direct in cazul întocmirii unui raport de inspecţie fiscala.

Organul fiscal a încălcat aceste norme juridice întrucât nu a asigurat, in niciun fel, dreptul reclamantei de a fi ascultată si de a îşi expune punctul de vedere cu privire la motivele, de fapt si de drept, care au stat la baza întocmirii raportului de inspecţie fiscala si a actelor subsecvente.

Cu titlu preliminar se mai arată că, toate obligaţiile fiscale stabilite prin actele contestate au fost fundamentate de organele fiscale în lipsa actelor financiar-contabile ale reclamantei. Din chiar cuprinsul raportului de inspecţie fiscala rezulta ca organele fiscale au stabilit obligaţiile fără a avea la dispoziţie actele financiar-contabile ale reclamantei.

În concluzie recurenţii solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

În drept a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă precum si normele juridice invocate în cadrul prezentului.

Prin întâmpinare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanţii SC A. SRL şi B. ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu referire la o parte din actele contestate în cadrul procesului, pârâta a arătat că, actul administrativ fiscal este reglementat la art.41 V.C.proc.fiscală si reprezintă actul emis de organul fiscal competent privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligaţiilor fiscale.

Potrivit art. 109 C.proc.fiscală, raportul de inspecţie fiscală este un act în care se prezintă constatările inspecţiei din punct de vedere faptic şi legal, deci prin el nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi si obligaţii fiscale, rolul său fiind acela de a sta la baza emiterii deciziei de impunere.

Prin urmare, raportul de inspecţie fiscala precum si celelalte acte enumerate mai sus sunt rezultatul unei operaţiuni administrative prealabile emiterii actului administrativ fiscal reprezentând decizia de impunere, astfel ca nu sunt aplicabile prevederile art.43 şi 46 C.proc.fiscală.

În cauză, prin adresa nr. .IV /2406/23.11.2015 nu s-au stabilit impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului de stat şi nu s-au luat măsuri de virare la acest buget a unor sume de bani, astfel că acest înscris nu este act administrativ fiscal in accepţiunea art.2,lit.c din Legea nr.554/2004, ci doar o operaţiune materială tehnică şi nu poate fi contestat în procedura contenciosului.

Pe cale de consecinţa, raportat la cele menţionate anterior, rezulta ca raportul de inspecţie fiscala nu produce efecte juridice prin el însuşi, adică nu stabileşte drepturi si obligaţii fiscale, acest atribut fiind recunoscut doar titlurilor de creanţă (împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie potrivit legii) în sensul prevederilor art. 21 şi următoarele Cod procedură fiscală, astfel că solicită instanţei să admită excepţia inadmisibilității cererii privind anularea Raportului de inspecţie fiscala nr.F BT 192/31.05.2014.

În acest sens s-a pronunţat si Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin Decizia nr.4839 din 18.12.2014.

Cu privire la motivele de nelegalitate si netemeinicie arătate de recurentă referitor la obligarea organului fiscal la soluţionarea pe fond a contestaţiei îndreptate împotriva deciziei de impunere pârâta arată următoarele:

Obiectul cercetării în contencios administrativ îl reprezintă decizia emisă în soluţionarea contestaţiei de către organul fiscal competent potrivit art.218 Cod procedură fiscală. Împotriva deciziei de impunere se poate formula contestaţie administrativă în conformitate cu dispoziţiile art.205 Cod procedura fiscala iar organul fiscal competent se pronunţa prin decizie .

Prin urmare, întrucât instanţa de fond a analizat excepţia de procedură privind tardivitatea contestării deciziei de impunere de către contribuabil se impune ca organul competent să procedeze la analiza pe fond a contestaţiei, aşa cum prevede OG nr. 92/2003.

Cu privire la susţinerile recurentei privind obligaţiile de plata reprezentând profit, dobânzi si penalităţi stabilite de organul de inspecţie fiscală, pârâta arată următoarele:

Situaţia obligaţiilor fiscale înregistrate de societatea comerciala rezultă în urma inspecţiei fiscale, prin Raportul de inspecţie fiscală nr. F BT nr.368/25.11.2015. Aşadar, reprezentantul legal al societăţii nu a dat curs invitaţiilor trimise de organele de inspecţie fiscala şi a refuzat primirea avizului de inspecţie fiscala nr. F BT nr.138 din 02.11.2015, astfel că inspecţia fiscala s-a desfăşurat doar pe baza informaţiilor existente în baza de date ANAF si a informaţiilor primite de la AJFP E. -AIF.

Astfel s-a constatat că SC A. SRL a efectuat tranzacţii fără să îndeplinească în termen procedurile declarative prevăzute de lege .

Urmare conduitei fiscale neconforme cu prevederile legale, respectiv nedepunerea declaraţiilor fiscale, societatea comercială a fost declarata inactivă la data de 21.08.2014, în baza Ordinului nr.819/2009.

Pe cale de consecinţă, debitoarea a fost declarată insolvabilă prin procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr.11912/03/02/24.03.2016, iar prin referatul nr. 23829/ 03/03/24.05.2016 s-a constatat îndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii solidare, respectiv reaua credinţa a contestatorului.

În concluzie a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a criticilor invocate în petiţia de recurs formulată de către pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, curtea constată că deşi prin cererea de recurs formulată pârâta şi-a întemeiat în drept recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art.488 pct.6 şi 8 C.p.c, totuşi, argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii, se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art.488 pct.5 C.p.c. astfel încât curtea va analiza recursul pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin raportare la acest din urmă temei legal.

Astfel, potrivit art.488 pct.5 C.p.c. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentat în cauză pentru reclamanta SC A. S.R.L. Bucureşti, curtea consideră că aceasta este întemeiată.

Astfel, potrivit art.209 alin.1 şi 2 cod civil persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.

Au calitatea de organe de administrare, în sensul alineatului anterior, persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.

De asemenea, potrivit art.197 din legea nr.31/1990 societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală, iar potrivit art.71 alin.1 din acelaşi act normativ, aplicabil şi societăţii cu răspundere limitată, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.

Prin urmare, sub un prim aspect, din coroborarea dispoziţiilor legale anterior enunţate, curtea reţine că o societatea comercială cu răspundere limitată este reprezentată în raporturile cu terţii prin administratorul său numit în condiţii legale prin actul constitutiv sau de adunarea generală.

Pe de altă parte, sub aspect procesual, potrivit art.80 c.p.c. părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară, iar potrivit art.84 alin.1 c.p.c. persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii.

Conform art.85 alin.3 c.p.c. împuternicirea de a reprezenta o persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.

De asemenea, potrivit art.194 lit.b) c.p.c. cererea de chemare în judecată va cuprinde, printre altele, numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. (…)Dovada calităţii de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151 c.p.c. se va alătura cererii.

Potrivit art.151 c.p.c., când cererea este formulată prin reprezentant, mandatarul va alătura procura în original sau în copie legalizată; avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii; reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale; reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor; organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociaţii, societăţi ori alte entităţi fără personalitate juridică, înfiinţată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de reprezentare în justiţie.

Totodată, potrivit art.126 alin.1 din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită.

Aşadar, sub un al doilea aspect, procesual, curtea reţine că în cauza de faţă, referitor la argumentul cercetat, cererea de chemare în judecată este formulată de SC A. S.R.L. Bucureşti prin reprezentant convenţional avocat.

Aşa fiind, era necesar ca în cauză să fie făcută, pe de o parte, dovada reprezentării legale a persoanei juridice de către administrator prin depunerea, în copie, a unui extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea sa, iar pe de altă parte, dovada reprezentării convenţionale a persoanei juridice de către avocat prin depunerea împuternicirii avocaţiale emisă în temeiul contractului de asistenţă juridică încheiat cu persoana juridică în cauză prin reprezentantul ei legal.

Or, în cazul de faţă la dosar a fost depus actul constitutiv şi extrasul eliberat de oficiul registrului comerţului din care rezultă că reprezentantul legal al SC A. S.R.L. Bucureşti este D. SA, persoană juridică de naţionalitate beliză, prin reprezentant F., cetăţean român.

Pe de altă parte, contractul de asistenţă juridică în temeiul căruia s-a emis împuternicirea avocaţială depusă la dosar de către reprezentantul convenţional avocat a fost încheiat de acesta cu SC A. S.R.L. Bucureşti prin asociat unic B..

Însă, faţă de dispoziţiile legale anterior evocate, pentru a fi valabilă reprezentarea convenţională prin avocat a SC A. S.R.L. Bucureşti era necesar ca acel contract de asistenţă juridică (seria B nr.1479243 din 22.04.2016 – înregistrat sub nr.243/22.04.2016) în temeiul căruia s-a emis împuternicirea avocaţială depusă la dosar să fie încheiat de avocat cu SC A. S.R.L. Bucureşti prin administrator D. SA reprezentată de F.

Sub un alt aspect, curtea reţine că în cauză se încearcă justificarea valabilităţii reprezentării convenţionale a reclamantei SC A. S.R.L. Bucureşti prin depunerea la dosar în faza rejudecării de către tribunal a două decizii ale asociatului unic nr.1/18.04.2016 şi nr.1/22.09.2017.

Prin decizia asociatului unic nr.1/18.04.2016 se dispune împuternicirea asociatului unic Ungureanu Alexandru să semneze contractul de asistenţă juridică cu G. şi Asociaţii SPARL în numele SC A. S.R.L. Bucureşti, cu alte cuvinte este împuternicit asociatul unic B. să reprezinte societatea pentru încheierea acestui contract de asistenţă juridică.

Prin decizia asociatului unic nr.1/22.09.2017 se arată că SC A. S.R.L. Bucureşti îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de faţă întrucât G. SPARL este mandatată să reprezinte interesele societăţii, respectiv să desfăşoare activităţi de asistenţă juridică şi reprezentare potrivit contractului de asistenţă juridică nr.1479243 din 22.04.2016 încheiat de către A S.R.L. prin asociat unic/împuternicit B.

Faţă de aceste aspecte, curtea reţine că potrivit art.212 alin.2 cod civil faţă de terţi hotărârile şi deciziile luate în condiţiile legii, ale actului de constituire sau ale statutului produc efecte numai de la data publicării lor, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, în afară de cazul în care se face dovada că aceştia le-au cunoscut pe altă cale.

Totodată, potrivit art.218 alin.3 cod civil clauzele sau dispoziţiile actului de constituire ori ale statutului, precum şi hotărârile organelor statutare ale persoanei juridice care limitează sau lărgesc puterile conferite exclusiv de lege acestor organe sunt considerate nescrise, chiar dacă au fost publicate.

În fine, după cum s-a arătat anterior, potrivit art.209 alin.1 şi 2 cod civil persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.

În raport de dispoziţiile legale anterior enunţate, curtea consideră că decizia asociatului unic nr.1/18.04.2016 prin care este împuternicit asociatul unic să reprezinte societatea pentru încheierea acestui contract de asistenţă juridică nu produce nici un fel de efecte juridice în cauză sub aspectul reprezentării societăţii reclamante întrucât, pe de o parte, acesteia nu i s-a asigurat publicitatea prin înscrierea în registrul comerţului, iar pe de altă parte, aşa cum s-a subliniat mai sus societatea este reprezentată doar prin administratorul numit prin actul constitutiv sau de adunarea generală cu asigurarea publicităţii corespunzătoare pentru a fi opozabilă terţilor.

În acest context, curtea subliniază faptul că pentru a fi valabilă reprezentarea societăţii de către asociatul unic trebuia modificat actul constitutiv ale acesteia prin revocarea administratorului şi/sau desemnarea unui nou administrator cu putere de reprezentare în persoana asociatului unic B., cu asigurarea publicităţii corespunzătoare, o reprezentarea ad hoc a unei persoane juridice de drept privat nefiind permisă.

Decizia asociatului unic nr.1/22.09.2017 prin care se arată că SC A. S.R.L. Bucureşti îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de faţă nu produce efecte juridice întrucât ratificarea nu a fost făcută de către reprezentantul statutar al societăţii, ci de către asociatul unic care nu are calitatea de reprezentant.

Faţă de toate aceste considerente, curtea consideră că este întemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei şi, în raport de dispoziţiile art.82 alin.1 teza finală C.p.c. va anula cererea de chemare în judecată formulată în numele SC A. S.R.L. Bucureşti.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B., curtea consideră că aceasta este întemeiată.

Astfel, potrivit art.36 teza I C.p.c. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Or, în cauza de faţă, prin cererea de chemare în judecată formulată reclamantul B. a solicitat anularea următoarelor acte: adresa nr. IV/2.406/23.11.2015, raportul de inspecţie fiscală nr. F.BT 291/25.11.2015, decizia de impunere nr. F – BT 368/25.11.2015, dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. IV/7.697/27.11.2015, anunţul individual nr. IV/2.457/02.12.2015.

Din analiza acestor acte, curtea constată că toate privesc SC A. S.R.L.

Este real că în cuprinsul lor este menţionat şi B. însă acesta nu apare în nume propriu în acte ci doar în calitatea sa de fost reprezentant al SC A. S.R.L., înscrisurile de referinţă nevizând raporturi fiscale personale ale reclamantului, ci raporturi fiscale ale SC A. S.R.L.

Faţă de aceste considerente, curtea consideră că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B. şi, în raport de dispoziţiile art.36 teza I c.p.c., va respinge cererea de chemare în judecată formulată de B. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Având în vedere soluţia ce se va pronunţa de către curtea cu privire la recursul declarat în cauză de către pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., raportat şi la motivele pentru care este găsit întemeiat acest recurs, curtea consideră că recursul declarat în cauză de către A. şi B. este neîntemeiat motiv pentru care va dispune respingerea acestuia.

Domenii speta

Spete similare